Pașli damoi

TIPĂREȘTE

Am vrut să merg în 2 Mai. Nu știu cine cunoaște etimologia numelui de localitate „2 Mai” . Eu nu o cunosc. Mi-a ajuns la urechi, însă, acum ceva ani, o legendă, probabil nescrisă, care circula prin crâșme – folosesc expresia asta inventată ca să nu o folosesc pe aia încetățenită ca sună ne-elegant, zic eu.

Și legenda zice așa: mergea pescarul lipovean, locuitor al acestor meleaguri, la pescuit și când termina pescuitul, zicea camaradului său:

- Pașli damoi!

În limba lor lipovenească adică, tradus în românește:

- Hai acasă!

Iar acasă adică „damoi” era fix sătucul ăsta pitoresc.

Dar nu trăim în Lipovenia ci în România, erau presiuni să vorbim românește astfel că „damoi” a devenit, ușor, românescul „2 mai” .

O fi ceva adevăr în povestea asta, poate, cert este că eu vroiam să ajung în 2 Mai.

Ceva, însă, îmi dădea cu virgulă. Să ajung atât de aproape de Vamă și să nu merg în Vamă? Îmi suna cam nefiresc. Cum să cobor eu în 2 Mai când mașina merge în Vamă? Mașina merge în Vamă și eu nu? Când e atât de ușor de ajuns? Adevărat, mi-a cam ieșit Vama pe nas cât am scotocit-o prin toate cotloanele dar totuși... O vizită măcar, cât de scurtă, de revedere, așa, rezultă cu bucurie.

Bun, și mai departe? Ce facem? Iar mașină să mergem în 2 Mai? De ce nu facem o plimbare mai lungă să legăm satele? Ia să ne orientăm!

După ocolul Portului Mangalia pe la Limanu, cercetăm environmentul din mers, din ochi, din mașină, pentru orientare.

Da. Deși este sat turistic, locațiile nu sunt chiar atât de evidente, la vedere.

Drumul spre plajă este în partea de sud a localității adică în partea spre Vama Veche.

Mergând spre Vamă, pe partea stângă a șoselei a fost asfaltat un pasaj pietonal care este separat de șosea de o bandă mărăcinoasă deci nu este parte din șosea ci este bandă pietonală distinctă, distanțat, plus, mai are și un parapet metalic cam de un metru înălțime. Super adevărăciune. Știam despre asta dar n-am folosit-o niciodată. Adică mergi din Vamă în 2 Mai și n-are nimeni treabă cu tine, nu te deranjează mașinile și nici tu pe ele (ci numai zgomotul lor vâjâit), n-avem cum să ne atingem.

Clar, deci acum știu cum arată drumeție mea: coborât în Vamă, venit pe jos în 2 Mai și de-aici – luat mașină spre Mangalia. Un traseu în premieră pentru mine deci să savurăm noutățile.

Am citit despre o fată care a făcut drumul Vama Veche – 2 Mai mergând pe plajă, sub faleză. Măh, interesant, nu zic, dar cam extremist și limitat pentru mine, vreau vizibilitate și vreau explorare deci prefer pe „platou” .

Nu, nu am mai mers pe aici.

Sigur, am pasajul ăsta pietonal de lângă șosea dar înainte de asta să explorăm care-i treaba pe faleză, chiar deasupra plajei și, în caz că se complică lucrurile, avem varianta ajutătoare cu șoseaua, pentru retragere.

Explorarea începe din nordul Vămii, de la cherhana. E acolo o ușă vopsită, pusă ușchit în drum, în capul unor scări ce coboară pe plajă, sub faleza care abia aici începe să se ridice și să creeze diferență de altitudine.

Deci după cherhana, urc un pic și ajung pe tăpșanul cu miriște care arată ca un teren arabil. Dau de tot felul de garduri de plasă, sârmă și îngrădituri și mă întreb dacă pot avansa spre nord pe aici sau trebuie să-mi fac drum spre vest, la stânga, spre șosea.

Hotărăsc să înaintez cât s-o putea și cât nu s-o mai putea, să trag stânga, spre șosea în speranța că nu va fi nevoie să mă întorc pe unde am venit vreo bucată de drum.

Surprinzător, nu numai că nu a fost nevoie să mă întorc deloc dar nici măcar nu am folosit pasajul pietonal de lângă șosea cu atât mai mult cu cât acest pasaj se termină înainte de prima casă din 2 Mai iar de acolo până la drumul spre plajă, preț de câteva case ar fi trebuit să merg direct pe șosea, lucru care îmi displace profund.

Prin îngrăditurile de după cherhana se separa, frumos, o potecă bătătorită și prăfuită printre două garduri de plase. Treaba e că îngrăditurile astea nu durează mult și curând ies în câmp deschis, la cartierul de rulote. Faleza încă nu e prea înaltă aici. Rulotele sunt frumos aranjate, de o parte și de alta, ca și cum ar forma o stradă la mijloc. Sincer, nu știu care este bucuria să stai așa, în mijlocul câmpului, în colbul ăsta dar cine sunt eu să judec?

Îmi continui drumul pe cărare și cărarea se transformă în drum bătătorit, pe colb. De-ar ploua, s-ar năcli bine aici dar nu plouă, e o zi însorită, briza bate, marea se zbuciumă sub faleză cu zgomotul ei specific și câmpul emite pacea lui argiloasă. Drumeția e-o plăcere, merg monoton și admir locul. Faleză crește-n înălțime. Mai întâlnesc câțiva temerari ce par că au aceeași idee ca mine doar că fac drumul în sens invers: câte unul, câte doi...

Pe câmp șade în măgar și o fată îl mângâie. Măgar, la propriu zic, nu figurat. Deci, cine vrea să știe unde a dispărut măgarul din Vamă Veche, aici este: pe câmp. I-am făcut poză dar nu se vede că era departe, dus.

Și, da, pe aici pe undeva este și Hacienda del Mar' a.

De la o vreme între mine și mare încep să apară boscheți care formează vegetație înaltă. În șirul ăsta de plante lemnoase mai găsesc câte un luminiș unde sunt semne că a fost recent culcuș. Mai sunt iubitori de sălbăticie care își caută locuri în pustie să stea o vreme să se adune.

Tot merg și tot merg. Sunt cam 4 kilometri jumate din Vamă până în 2 Mai. Drumul e plăcut. De stau să calculez, cu totul, drumul a durat cam o oră sau ceva peste că mi-am făcut eu de lucru-n drum și-am lungit timpul deci mult n-a fost dar pentru că sunt prima dată aici, nu știu ce urmează în față, surprize, surprize, timpul pare suspendat și eu am focus pe explorare.

De vreo două ori dau de drumeag la stânga ce iese în șosea dar prefer să merg tot înainte, să văd unde ajung. Ajung la o casă izolată în câmp, sus, pe faleză, unde sunt și eu și o mare mașină de teren ce tocmai pleacă și drumul prăfuit face buclă să ocolească casa dar revine iar lângă faleză.

Boscheții se termină, marea se vede superb pe dreapta și se și aude. Mai admir din timp în timp dar fără să mă apropii prea mult de marginea falezei. Mai sănătos.

Tot mergând așa, ajung la niște locuințe frumoase, evident, de vacanță, de o parte și de alta a drumului pe care merg. Poate sunt locuitori permanenți aici, nu știu dar casele au amenajări de vacanță. Unora le place pustia, pe faleză la 2 Mai. Și mie îmi place. Chiar mă bate gândul să-mi iau cândva cazare aici. Clar, se poate ajunge cu mașina că șoseaua este aproape și terenul este drept, fără denivelări.

Trec mai departe și continui, pe drumeagul meu, iarăși prin pustie, pe câmp. Șoseaua tot se vede pe stânga.

Gândesc – deja încep să mă apropii de 2 Mai.

Nu durează mult și-mi apare în față o construcție cu gard de stuf ce pare de închiriat, cu ceva umbreluțe în curte. Pe clădire scrie „Colored” cu niște litere colorate.

Drumul cotește stânga pe lângă clădirea asta. Peste drum și spre faleză e un cub din stinghii de lemn cu podea jos, din alea cum mai găsești uneori pe plaje.

Pare pustiu. Mai în față, doar, se învârte un om ce pare localnic. Pare îngrijitorul locului.

După colțul clădirii se face o potecă ce cotește brusc dreapta și coboară pe plajă, sub faleză, printr-un fel de vale înierbată, mărăcinoasă.

Poteca asta mă captivează și uit cu totul de drum. Ce-ar fi să văd ce e pe-aici? Păi ce poate să fie? Țărmul mării, pe sub faleză. Ia hai și pe jos! Ca să am în drumeția asta de toate: și pe faleză și sub faleză.

Cobor timid dar prind curaj. Este fix ce bănuiam că alta ce poate fi?

Abia ce ajung la plaja îngustă și fac ochii roată că mă ajunge din urmă un pescar ce merge în 2 Mai să facă aprovizionarea. Nu mă întrebați de unde știu, așa rezultă din context. Are fața arsă de soare și bătătorită și pelerină corespunzătoare de vânt.

Deși nu prea face sens, ca să mă aflu în treabă, îl întreb:

- Mai e mult până în 2 Mai?

Mă plictisisem de mers și vroiam ceva repere.

Îmi bălmăjește ceva mormăit. Nu înțeleg nici un cuvânt dar îmi rezultă din context că e golful ăsta apoi încă unul apoi gata, e 2 Mai. Iarăși, nu mă întrebați cum am înțeles asta, pur și simplu așa mi-a rezultat. Dealtfel, făcea sens. Cam era momentul să mă apropii de 2 Mai.

Măh, așa a fost. Eu tot vedeam ceva căsuțe la orizont și mult departe, în față, macaralele de la șantierul naval din Mangalia. Dar nu-mi era clar ce sunt căsuțele alea. Într-un final am înțeles că sunt construcții ușoare în camping, pe limba lungă de pământ ce formează golful și plaja din 2 Mai. Acolo era destinația mea.

Dar până acolooooo...

Prima dată am făcut ochii roată și m-am minunat. Apoi am făcut poze. Apoi am admirat peisajul. Apoi mi-am scos sandalele și am intrat cu picioarele în apă. Apoi am ieșit cu picioarele din apă și mi-am pus sandalele. Apoi am admirat faleza. Era înaltă și eu eram la umbră. Era după amiază și soarele era spre vest. Apoi am adunat pietricele mici rulate. Apoi am adunat pietre mari rulate să le fac pres-papier. Acum sunt pe biroul meu și stau pe hârtii dar și pe suportul de telefon că ăla e din plastic și este mai ușor decât telefonul și se răstoarnă. E reconfortant să le văd pe birou și să știu că am acasă o bucățică de sub faleza 2 Mai. Data viitoare iau pietre mai mari. Găsesc eu ce să fac cu ele.

Apoi am dat colțul spre al doilea golfuleț larg și care ieșea fix pe plaja turistică 2 Mai dar nu puteam vedea asta decât când ieșeam din golfuleț că clădirile erau după colț, de aici vedeam doar căsuțele din camping și nu știam ce-s alea și, sincer, nici nu prea eram în stare să apreciez vizual distanța deși eram la maxim 100 metri de plaja turistică, parcă eram pe altă lume.

Inutil să explic de ambient: mare, valuri, țărm, faleză, plajă, toate cele.

Piatra de încercare a fost un cadru pătrat de beton ce zăcea, într-o rână, pe plajă, lipit de faleză. Bloca drumul. Să pot depăși trebuia să merg pe niște bolovani mari și alunecoși care erau acoperiți de apă la fiecare val. Trebuia să aștept să se retragă apa, să mai fac un pas, cu mare grijă să nu alunec după care să aștept să treacă următorul val care mă fleșcăia parțial. Pasul din mijlocul trecerii a fost cel mai greu. Mi-a luat 3 sau 4 valuri să-l pot trece. Tot nu mă încumetam. Trebuia să studiez bine unde ateriza următorul pas. De călcăm greșit, nu era bine. Și perioada de retragere a apei era scurtă.

Într-un final, am izbândit, cu chiu cu vai. Am trecut fericită și am zburat spre capătul golfului.

Când, în sfârșit, m-am văzut la liman, mi-a apărut brusc, în față, pescarul de mai devreme. După bunul lui obicei, mi-a bălmăjit ceva care vroia să însemne și binețe și ceva gen:

- Gata, ai ajuns?

Știam că n-am ce-i face conversație astfel că am raportat un scurt:

- Greu!

Și-a continuat drumul, imperturbabil, schițând un ușor zâmbet sarcastic în colțul gurii, cu sacoșa lui de foloase în mână. Nu părea impresionat și nici n-avea de ce. Pentru el era acasă.

Pașli damoi!

Pfhoaaaiii, ce superbitate...

Absolut minunat. M-am distrat. M-am relaxat.

---

VIZUALIZĂRI: 1101 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI