GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Staţiunea Neptun, o bătrână doamnă cam ponosită, dar totuşi doamnă
Deşi oarecum dărăpănată faţă de perla litoralului care a fost odată, Neptun are în continuare plaje excelente. Plaja ca la Mamaia dar fără fiţele şi preţurile "balonate" de acolo (a nu se înţelege că e ieftin, Neptun nu face excepţie de la regula preţurilor nejustificate de pe litoralul nostru, dar totuşi nu ca la Mamaia).
Nu te gonesc gealaţii dacă nu vrei să stai pe şezlong cum am păţit la Mamaia în 2012, este zonă de "cearşafuri" chiar la mal, iar şezlongurile erau oricum majoritatea goale (în prima săptămână din iulie nu a fost din cale afară de aglomerat, nici vremea nu a fost extraordinară, am avut vreo trei zile din opt ploioase).
Porţiunea de plajă dintre dig şi complexul "tovarăşului preşedinte" este excelentă (pentru mine la Neptun orice preşedinte rămâne tovarăş). Intrarea în apă are o pantă extrem de mică, mergi vreo 50 de metri dacă nu mai mult până nu mai atingi fundul mării. Excelent pentru copii. Pe fund e numai nisip, curat de tot - nici urmă de pietre sau alge.
De partea cealaltă a digului, spre Jupiter, plaja este tot bună, dar intrarea în apă mai abruptă şi din loc în loc mai dai de câte o piatră pe fundul apei. Tot pe partea aia, în apropierea digului, au fost în apă şi nişte creaturi mititele ca nişte gandaci care ciupesc, nu am idee ce erau.
Plaja de la nord de complexul tovarăşului (spre Olimp) este de asemenea excelentă dar nu ştiu cum e intrarea în apă, căci acolo doar ne-am plimbat fără să facem baie, într-o dimineată înnourată.
Staţiunea e bătrână dar plăcută în felul ei. Spre deosebire de Mamaia de pildă, Neptun este încă înecat în verdeaţă. Chiar şi neîngrijită, verdeaţa de la Neptun tot e de preferat faţă de oribilele blocuri în formă de paralelipiped dreptunghic ridicate în Mamaia cu zecile pe fiecare petec de spaţiu verde, care aproape reuşesc să ascundă arhitectura mult mai frumoasă a hotelurilor construite în perioada regimului comunist.
În partea centrală şi de sud, între staţiune şi mare se află lacurile Neptun 1 şi 2, dintre care unul este plin de nuferi înfloriţi (şi sticle de plastic, doze de bere, etc. - noi suntem în veci aici stâpâni. Dar asta nu-i vina Neptunului.)
Zona nordică a staţiunii Neptun este mai exclusivistă. Aici este amplasat complexul prezidenţial dar şi o grămadă de vile presărate într-o adevărată pădure, dintre care o parte cu miliţian la poartă. Aici am dat şi peste peste hotelul de plevuşcă securistă Arad (mahării stau probabil prin vilele despre care am scris mai sus), de asemenea cu miliţian la poartă, hotel pe care n-o să-l găsiţi pe google maps.
Exceptând zona exclusivistă despre care am scris (dar nu şi hotel Arad), hotelurile din Neptun par în general vechi, probabil oferă condiţii modeste, cum am păţit şi eu la 2D. O altă excepţie pare hotelul Insula de pe malul Lacului Neptun, foarte cochet, cel puţin văzut din exterior.
În staţiune sunt disponibile excursii de o zi în deltă. Se găsesc pliante prin hoteluri, am dat telefon şi, spre surprinderea mea, excursia chiar s-a făcut, cu preluare din dreptul hotelului şi înapoiere tot acolo (dar cu întârziere ambele). Se pleacă din Murighiol (Laguna Albastră) cu şalupe pe canale şi lacurile Uzlina, Isac, Isăccel şi Durnoliapca. Sunt şi alte oferte de excursii în Dobrogea, doar una dintre ele din Neptun, dar aia nu ştiu dacă se face pe bune că n-am întrebat.
Trimis de cod_gabriel in 11.07.18 23:00:40
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în NEPTUN / OLIMP.
7 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (cod_gabriel); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
7 ecouri scrise, până acum, la acest articol
@cod_gabriel: Am petrecut vacantele la Neptun din 2003 pana in 2007 inclusiv!
Am citit cu nostalgie articolul tau, am privit pozele... S-a mai "ferchezuit" putin, dar tot frumos a ramas Neptunul!
Noi stateam in gazda in zona Prichindel. Mai exista?
@Zoazore: Nu ştiu, nu îmi sună cunoscut. Eu am mai fost în Neptun doar cu părinţii pe la sfârşitul anilor '70 şi începutul anilor '80 ai secolului trecut, când era în plină glorie. După revoluţie am stat aici prima dată vara asta, aşa că nu ştiu pe de rost staţiunea.
@Tesaria: Este liniştită într-adevăr, cel puţin în zona în care am stat eu. Pe strada principală e mai agitaţie seara.
@cod_gabriel: Era lângă Spring, zona pieții din Neptun se numea Prichindel. Fiindcă era și-un parc de distracții pentru copii.
@Zoazore: Lângă Spring e un parc de distracții, într-adevăr.
@cod_gabriel: Ei, ala e Prichindel. In spate sunt blocuri de locuinte, pe care locatarii le inchiriaza turistilor. Acolo am stat noi 5 ani la rand!
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Jul.2024 Plaja 'Why Not' Neptun — scris în 08.07.24 de Mar2 din PITEșTI - nu recomandă
- Jul.2024 Noua fata a Plajei Neptun — scris în 07.07.24 de Opelantara din FOCşANI - RECOMANDĂ
- Jun.2022 Cimitirul de delfini în parfum de sălcioară — scris în 14.06.22 de cod_gabriel din BUCUREşTI - nu recomandă
- Aug.2021 Neptun în plin sezon — scris în 29.08.21 de Rofri din BRAşOV - RECOMANDĂ
- Jul.2021 Plaja 'Why Not' Neptun — scris în 11.08.21 de Ifle din ALBA IULIA - RECOMANDĂ
- Jul.2021 Trei zile relaxante la Neptun — scris în 03.08.21 de Rofri din BRAşOV - RECOMANDĂ
- Jul.2021 Multumit — scris în 05.07.21 de Santy1234 din BUCUREşTI - RECOMANDĂ