Drumeție pe Vârful Grecului

TIPĂREȘTE

Cu gândul la drumețiile planificate in această perioadă și anulate din cauza acestui virus cu nume de bere, m-am apucat să scriu. Am multe restanțe, atât la scris, cât și la citit. Dar acum am timp, chiar mai mult decât aș vrea, deși incă mai merg la serviciu trei zile pe săptămână.

Pentru că mi-e deja dor de munte, voi scrie azi despre o drumeție la Vârful Grecului, pe care am făcut-o in luna ianuarie, când virusul cel rău era departe, când părea că pe noi nu ne va atinge, când viața noastră iși depăna cursul normal.

Intrarea in traseu se face prin Azuga. Trecem calea ferată și, puțin mai departe de gară in direcția Bușteni, veți găsi un indicator care spune că dacă urmați marcajul ”triunghi galben” ajungeți la Vârful Grecului și Cabana Diham.

Intrăm pe un drum forestier, pe Valea Grecului, unde incepem să urcăm susținut. Zăpada căzută in zilele trecute inghețase pe cărare, făcând urcușul destul de anevoios. Dar, aveam soluție și pentru alunecușul pe cărări de munte, m-am echipat cu niște minicolțari, foarte potriviți pentru ture montane pe trasee mai ușoare.

Vremea era splendidă, soarele strălucea printre copaci, speram la priveliști minunate odată ajunși pe vârf.

Cărarea urmează firul apei, susurul pârâului Grecului auzindu-se din când in cînd, acolo unde soarele topise gheața care il incorsetase.

După prima parte mai solicitantă, a urmat un urcuș mai ușor, in serpentine, după care am ieșit din pădure și am avut o plăcută surpriză. Abruptul Bucegilor, cu crestele inzăpezite, se ridica semeț deasupra Vârfului Grecului. Eram in Șaua Grecului, la 1385 m altidudine, mărginită de două vârfuri, Leuca Mare (1442 m) și Grecului (1432 m).

Deși nu era in drumul nostru, am urcat și pe Leuca Mare, de unde speram să avem și mai frumoase priveliști. Zăpada era mult mai mare pe drumul spre vârf, era pufoasă și făcea urcușul puțin mai greu. Dar era splendid, in sfârșit urcam pe zăpadă, ne bucuram puțin de frumusețea unei adevărate drumeții de iarnă. Cred că in maxim 15 minute am ajuns sus, iar efortul ne-a fost răsplătit. Am ajuns pe Vârful Leuca Mare, care, contrar denumirii lui, este mai mic decât Leuca Mică (1448 m), vârf care se vedea in dreapta noastră, pe drumul care merge spre Cabana Diham. In față se vedea Vârful Grecului iar in spatele lui se ridica partea stâncoasă a Bucegilor. După câteva fotografii am coborât ca să urcăm pe partea cealaltă a Șeii Grecului, pe Vârful Grecului. Pe această parte nu era așa multă zăpadă, culmea este mai expusă vântului pe care incepusem să il simțim și noi, dar fără să ne creeze probleme.

Am ajuns pe vârf, care nu este marcat, este doar o ridicătură care ne arată că acolo este cea mai inaltă parte a culmii pe care am urcat-o. Priveliștea merită orice efort. De jur imprejur puteam vedea: in partea stângă, in depărtare Măgura Codlei iar in planul mai apropiat Vârful Postăvaru; in față se vedea Vârful Leuca Mare, pe care tocmai il urcasem; in dreapta erau Munții Baiului iar in spate, abruptul Bucegilor. Se vedea in depărtare Crucea Caraiman, apoi releul de pe Coștila și abruptul Coștilei. De la releu parcurgem cu privirea Cerdacul Obârșiei ca să ajungem apoi laColții Morarilor, Valea Morarului și Vârful Bucșoiu. Incă o dată m-am convins că nu contează inălțimea vârfului pe care urci, că nu trebuie să ”vânezi” numai vârfuri de peste 2500 m. Orice parte a muntelui pe care mergi poate să-ți ofere priveliști minunate și poate in același timp să te facă fericit că ai putut să ajungi acolo, mai greu sau mai ușor.

Deși nu ne mai săturam de priveliștile inconjurătoare, a trebuit totuși să părăsim vârful, continuând traseul spre Cabana Diham, pe același marcaj „triunghi galben”. Am coborât ușor, am intrat in pădure, am trecut de o cabană militară, nedeschisă turiștilor, și am ajuns la Cabana Diham. Era foarte multă lume la cabană, ziua frumoasă și zăpada prezentă in acese locuri i-a făcut pe mulți să facă o mică plimbare, cabana fiind destul de accesibilă. Am făzut un popas de cca o oră, după care am plecat mai departe.

De la Diham se poate ajunge in aproximativ o jumătate de oră la Poiana Izvoarelor (marcaj cruce albastră) sau la Mălăiești, pe singurul traseu de iarnă marcat cu triunghi roșu. Se mai poate cobori in Predeal sau in Bușteni pe traseul care merge pe la Cabana Gura Diham pe marcajul ”triunghi albastru”. Spre Gura Diham ne-am indreptat și noi, pe un drum foarte frumos, care coboară prin pădure și trece peste mici pârâuri. Din nou și-au dovedit utilitatea micii colțari, cărarea fiind extreme de alunecoasă. La un moment dat, pe un panou de lemn era o atenționare care ne avertiza de pezența urșilor in zonă. Nu am văzut niciunul, am văzut numai o urmă fiziologică, dar nu proaspătă. Eram destul de gălăgioși iar lui Moș Martin nu prea ii place prezența oamenilor, așa că s-a ascuns undeva in pădure. După aproximativ două ore am ajuns la Cabana Gura Diham, unde ne aștepta autocarul care urma să ne ducă inapoi acasă.

Traseul este unul ușor, accesibil in orice anotimp, și il recomand tuturor celor care vor să petreacă o zi la munte.

Am parcurs 7 km de la Azuga la Cabana Diham in aproximativ 3 ore pe marcaj ”triunghi galben” la care s-au adăugat cei 6 km de la Cabana Diham la Cabana Gura Diham pe marcaj ”triunghi albastru”.

---

VIZUALIZĂRI: 755 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI