Peștera lui Bogdan și lâna de gheață

TIPĂREȘTE

V-am mai spus că in acest an am colindat munții mai mult decât in alții. Și, cum incă mai este ceva până la sfârșitul lui 2019, mi-am propus să mai fac câteva drumeții, să simt pe pielea mea că, mai ales pe munte, iarna nu-i ca vara.

Nu mi-am propus, dar s-a nimerit ca prima drumeție din seria hibernală să o fac chiar la inceputul iernii calendaristice, pe 1 Decembrie. Semn bun, aș zice.

De la un ghid montan căruia ii plac traseele mai puțin cunoscute, unele chiar nemarcate, am primit o invitație să merg intr-un loc de care chiar nu auzisem – Peștera lui Bogdan.

Puțini cunosc această peșteră, chiar dacă ea se află intr-o zonă frecventată de turiști, intre Poiana Țapului și Sinaia.

Noi am făcut un traseu circular, cu plecare din Sinaia și intoarcere in Poiana Țapului.

Traseul a inceput din Gara Sinaia, de unde am urcat spre oraș, am trecut de Cabana Schiorilor, după care am intrat pe un drum pietruit pe care l-am urmat până la Stâna Regală. Drumul este marcat cu indicator ”bandă albastră”. Vremea era destul de bună, nu era soare, dar era destul de cald. Nu bătea vântul, din când in când fulguia ușor, vreme tocmai bună pentru o scurtă plimbare prin pădure. Foarte ușoară această parte a drumului, urcușul a fost lin, aproape insesizabil, drumul pietruit urcând in serpentine largi, prin pădure. Drumul se numește ”Poteca Regală” și datează de pe vremea regelui Carol I. Pe această potecă, familia regală și invitații ei ajungeau la Poiana Stânii, unde in trecut erau construite câteva grajduri pentru vite. Foarte frumoasă această parte a drumului, poteca străbate o pădure frumoasă chiar și in această perioadă a anului. Aici ghidul ne-a arătat, ieșind de sub frunzele uscate, o steluță mică, verde. Era un brăduț, de aproximativ un an, firav, cu câteva ace distribuite in formă de stea. Ce greu crește un brad!

Ajunși in Poiana Stânii am făcut o foarte scurtă pauză pentru câteva fotografii. Din păcate nu era senin, norii acopereau crestele munților. Se vedea doar o culme impădurită, pudrată cu zăpadă. Nu am poposit prea mult in poiană. Nu mai eram la adăpostul pădurii și frigul incepea să-și facă simțită prezența.

Am plecat mai departe și in câteva minute am ajuns la Stâncile Franz Joseph, aflate la altitudinea de 1299 metri. Carol I a dat numele acestor stânci, in onoarea impăratului Austro-Ungariei, Franz Joseph, care a vizitat Sinaia in anul 1896.

Pe stânci sunt amenajate scări și platforme, iar de sus se deschide o frumoasă panoramă asupra Văii Prohovei, a Munților Baiului și Piatra Mare.

După o altă scurtă pauză, am plecat mai departe spre ținta drumeției noastre din acea zi. Am părăsit marcajul și am pornit prin pădure, coborând ușor.

Drumul până la Peștera lui Bogdan nu este marcat. Trebuie să studiezi bine inainte harta, să știi să te orientezi prin pădure sau să cunoști puțin zona ca să ajungi la peșteră. Chiar și ghidul nostru, care a fost de mai multe ori la Peștera lui Bogdan, a trebuit să facă câteva drumuri de recunoaștere până a găsit cărarea care ducea la peșteră. Și asta pentru că reperele pe care le-ai memorat atunci când ai fost ultima oară (un brad mare căzut pe cărare sau un pom cu o formă mai deosebită) pot dispărea, se pot schimba sau pot fi ascunse de vegetație.

Dar până la urmă am găsit drumul spre peșteră, și nu era unul tocmai ușor. O coborâre accentuată, pe o cărare acoperită cu frunze inghețate, foarte alunecoase, ne-a făcut să mărim atenția. Bețele sunt de mare ajutor in aceste cazuri.

In final am ajuns la o cărare, deasupra vechii cariere de calcar din Munții Piatra Arsă. Am lăsat rucsacii, asigurându-i cât mai bine ca să nu plece la vale, și am pornit să vizităm mai intâi Avenul Haiducilor sau Peștera Tunelul Apelor.

Accesul in aven nu e tocmai simplu. Scara de lemn care facilita accesul in prima incăpere a avenului a dispărut, așa că a trebuit să coborâm căutând in stânci câteva orificii de sprijin pentru mâini și picioare. A urmat o nouă coborâre, printr-un loc foarte ingust, ajutați de această dată de o scară din lemn. Coborârea nu poate fi efectuată decât cu fața la scară, și este mai mult o strecurare, este ca și cum ai coborâ pe un coș al unei case.

După coborârea strâmtă am ajuns intr-o sală mai mare și inaltă, care continua și comunica cu o altă sală printr-un coridor ingust. Pe pereții avenului erau foarte mulți lilieci in hibernare, Ioan, ghidul nostru sfătuindu-ne să nu orientăm lumina direct spre ei, ca să nu ii trezim. Hibernarea era abia la inceput, liliecii dacă se trezesc in această perioadă nu găsesc hrană și nu pot să supraviețuiască.

Nu am stat prea mult in aven, ne-am strecurat afară și ne-am intors la locul unde ne-am lăsat rucsacii. De aici am plecat spre Peștera lui Bogdan, care se afla câțiva metri mai jos. Trebuie să mergi cu foarte mare atenție, cărarea merge chiar deasupra prăpastiei formate de cariera de calcar. Există și o cordelină ajutătoare, dar, cu atenție ajungi in siguranță la peșteră.

Situată la altitudinea de 1020 m, Peștera lui Bogdan a fost in trecut loc de refugiu al haiducilor, iar cel care a semnalat primul existența acestei peșteri a fost starețul Mănăstirii Sinaia din anul 1884, arhimandritul Nifon. In prezent peștera poartă numele alpinistului Nicolae Bogdan, poreclit și ”Năluca Munților”, iubitor al muntelui care a explorat Munții Bucegi la inceputul secolului XX.

Peștera are o primă incăpere inaltă de patru metri și lată trei după care intri intr-un coridor lung de aproximativ 46 de metri, cu mai multe ramificații. Peștera este inaltă și nici aici nu lipseau liliecii somnoroși. Nu există stalactite sau stalagmite ci numai formațiuni calcaroase, care, din loc in loc aveau o culoare albă, lăptoasă. Am mers până aproape de capătul culoarului larg, și acolo ne-am oprit. Am stins frontalele și am stat o clipă in intuneric și liniște totală. O senzație stranie și plăcută in același timp. Un fel de antrenament...

In peșteră era cald și plăcut, așa că am zăbovit puțin mai mult la intare ca să mâncăm ceva și să mai facem câteva fotografii.

Am plecat urcând pe același drum abrupt până am ajuns la un drum marcat cu bulină galbenă care merge spre Poiana Țapului. Mergeam printr-o pădure frumoasă de brazi inalți. La un moment dat, Ioan ne-a atras atenția aspura unui fenomen rar intâlnit, de care auzise și pe care il mai intâlnise de două ori.

Este așa numitul ”păr de gheață” sau ”lână de gheață”. Fenomenul ”hair ice” sau ”ice wool” sau ”frost beard” este de fapt un tip de gheață care se formează pe bucăți de lemn căzute in pădure. La formarea firelor de gheață contribuie și o ciupercă, Exidiopsis effusa, fapt dovedit relativ recent, in anul 2005 de doi cercetători germani. Fenomenul se produce in special intre paralele de 45o și 550 latitudine nordică, atunci când temperaturile sunt ușor sub zero grade și aerul este umed. Gheața formată pe bucățile de lemn are forma unor fire subțiri de păr, care se topesc la atingere. Am făcut câteva fotografii, dar trebuia să am un aparat mai performant ca să se vadă foarte bine firele de păr de gheață. Sper totuși să vă trezesc interesul. Mai multe despre acest fenomen puțeți găsi pe bbc.com/earth/story/20150 ... e-riddle-solved sau metoffice.gov.uk/weather/ ... nd-ice/hair-ice.

Am continuat pe pe un drum forestier, până când am intrat in Poiana Țapului.

Intregul treseu a fost parcurs in aproximativ cinci ore. Este un traseu ușor, cu puține dificultăți la găsirea peșterii.

Chiar dacă traseul este ușor, echipamentul specific drumețiilor montane rămâne obligatoriu (ghete, parazăpezi, geacă, polar, căciulă, mănuși, bețe de trecking).

Recomand acest traseu, o plimbare frumoasă care poate fi făcută in orice anotimp.

---

VIZUALIZĂRI: 922 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI