GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Cascada 7 izvoare - „izvorul nemuririi” - cu cea mai pură apă din lume. Lacul Scropoasa. Cheile Zănoagei
Cascada celor 7 izvoare a fost a doua drumeție din minivacanța de Rusalii. Insăși ideea de a gusta din cea mai pură apă din lume era deosebită. Această puritate este dobândită ca urmare a trecerii acesteia peste un zăcământ de argint sau printr-un câmp magnetic. Oricum ar fi, ideea de a bea “apă vie” sau cea mai pură apă, acum când apele devin din ce în ce mai contaminate, ne-a entuziasmat atât de tare incat am luat cu toții la noi recipiente ca să avem provizii și pentru mai târziu.
Pentru a ajunge la Cascada 7 izvoare, am plecat de dimineață în ideea de a scăpa de ploile violente prognozate. Ne-am grupat în mașini și ne-am îndreptat spre Campingul Zănoaga, locul de pornire al drumeției.
Mașinile se parchează fără taxă în apropierea râului Ialomița. Traversați podul și înaintați spre Cheile Zănoagei. Intrarea în Cheile Zanoagei este semnalizată de un panou informativ despre acestea iar pe un indicator scrie ca suntem în Rezervația Naturală Zănoaga – Lucăcilă.
Altitudinea la care sunt situate Cheile Zănoagei este de 1350 m, lungimea acestora este de 2km și sunt considerate “minunile Bucegilor”.
Nu veți întâlni nici un indicator spre Cascada 7 Izvoare, dar dacă urmați poteca marcată cu cruce albastră veți ajunge la destinație.
Noi am parcurs o distanță de 8,70 km într-un timp de 4,15 ore dus întors, inclusiv pauzele. Trebuie să precizez că ne-a prins o furtună violentă, cu fulgere și tunete după ce am ajuns la Cascadă și am rămas să ne adăpostim sub acoperișul unei cabane părăsite de lângă lacul Scropoasa. Deci drumul nu durează atât de mult. O colegă a cronometrat parcurgerea traseului prin pădure și a fost surprinsă că l-am făcut la întoarcere în doar 40 de minute. Dar să știți că ritmul a fost unul alert, pentru că mai ploua mărunt și ne temeam să nu reînceapă furtuna pentru că se mai auzeau tunete.
Am înaintat pe poteca din pădure, prin Chei, de-a lungul apei, printr-un peisaj superb dar sălbatic. Am traversat primul pod de pe traseu, singurul intact, restul traversărilor le-am facut pe bușteni răsturnați în apă sau pe pietre și chiar prin apă. Am întălnit pe traseu persoane care au abandonat traseul când au observat lipsa podurilor. Poteca este solicitanta pentru ca urcă și coboară mereu, pietrele sunt alunecoase, trebuie în anumite locuri să traversați bolovani uriași, să vă ajutați cu tovarășii de drum, să treceți pe sub copaci căzuți de-a curmezișul pe potecă, chiar prin urzici, dar toate aceste situații dau farmec drumețiilor.
De-a lungul potecii sunt panouri informative despre flora pe care o puteți recunoaște în Rezervația Naturală Cheile Zănoagei: Scorușul, Crinul de Pădure, Fagul, poate că sunt mai multe dar atâtea am observat și fotografiat eu.
După parcurgerea traseului prin pădure, ajungeți la Lacul Scropoasa. Acesta este un lac artificial de culoarea smaraldului, înconjurat de brazi și fagi.
Treceți podul peste baraj, de unde puteți admira Lacul Scropoasa pe partea dreaptă. O luați pe un drum forestier pe partea stângă. În aproximativ 20 de minute ajungeți la Cascada 7 Izvoare.
Aceasta este foarte frumoasă, spectaculoasă prin bogăția căderilor de apă din munte. Sunt 7 izvoare care țâșnesc din munte.
Am urcat în locul de unde izvorăște cascada și unde sunt instalații de captare a apei acesteia. Am umplut o sticlă de 2 l. Nu a fost o idee prea bună pentru că nu am avut unde să pun sticla iar pe traseul de întoarcere. Aveam nevoie de două mâini libere ca să mă ajut să pot traversa obstacolele, astfel, aruncam sticla în avans pe jos până traversam acele porțiuni dificile. Vă recomand să luați doar recipiente pe care le puteți transporta în rucsaci.
Merită să urcați până la locul de unde izvorăște cea mai pură apă. Imaginea căderii cascadei este spectaculosă văzută și de sus în jos.
Vă recomand să faceți o drumeție spre acestă cascadă cu apa cea mai pură.
Trimis de Dana2008 in 26.06.19 22:46:47
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în MASIVUL BUCEGI.
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Dana2008); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
ECOURI la acest articol
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Mar.2024 Primăvară cu zăpadă pe Vârful Grecului — scris în 31.03.24 de Mika din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Dec.2023 O zi de Decembrie la Sfinx... — scris în 05.12.23 de AlexandruA din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Oct.2023 Bucegii mai puțin cunoscuți - Valea Albă — scris în 30.11.23 de Mika din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- May.2023 Importantă este călătoria, nu destinația — scris în 30.05.23 de robert din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Nov.2022 In vizită la balaurul din Bucegi — scris în 28.01.23 de Mika din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Aug.2022 O zi pe traseul Cabana Piatra Arsa - Babele - Sfinxul - Crucea Eroilor — scris în 08.08.22 de crismcl313 din BUZăU - RECOMANDĂ
- Jul.2021 Predeal - Bușteni pe sub Bucșoiu — scris în 23.07.21 de Mioritik din BUCUREșTI - RECOMANDĂ