Lacul Bolboci - Vise-nghetate

TIPĂREȘTE

Ce-am fi fost noi, daca nu ne visam dincolo de ploi, de nu vedeam frumosul in noroi, de nu plecam spre Bolboci sprinteni, vioi... ce-am fi fost noi, atunci... si ce suntem acum, cand dau vreo 5 ani in urma, inapoi...

Atunci, poate ca noi, am fi vrut sa fim eroi, nu complicat cum sunt eroii, ci simplii eroi, nu pentru altii... ci, simplu... pentru noi.

Si se facea ca era o dimineata de april, dar inca plina de zapada iar soarele era doar un servil, care mangia cu raze puerile, de copil... troiene de frisca si brazi - savrine ninse, inghetate de gerul lui april...

Ne-am luat cam tot ce ne trebuia, desi ne cam cicaleau parintii, de-aia aveam rucsacii plini cu cele necesare, nu doar cei din spate, dar si rucsacii mintii...

Si 3001 de ganduri purtate-nspre Sinaia, mergand din halta-n halta sperau s-opreasca ploaia, si il rugam pe Mos April sa cearna zahar sub un soare pal, macar, pentru noi... sa ninga tot drumul cu stele de cristal...

Pasii nostri se indrepta spre "cubuiuri de dor", un mers agale, pe soseaua spre Targoviste, la pas... usor, usor... si-n mersul asta-l nostru plin de zambete, si deci, de-a dreptul "funny" si haios... opreste un nene simpatic: " Buna ziua, pan' unde aveti de gand sa mergeti pe jos? ".

Dupa atatea explicatii, norocul nostru purta suvite carunte, si-n loc de 8-9 ore de mers iarna pe munte, scutim cateva ore bune... asa ca le pastram pentru Bolboci, pentru zambete, vin fiert si glume...

Deci, la revedere Cuib cu Dor, la revedere Dichiule ascuns de nor, acum mergeam pe drumuri cu urme de tractor, treceam de Hotel Cota 1000 intr-un zbor... dar drumul devenea din ce in ce mai noroios... concluzie: Va multumim, pentru transport, de-aici vom continua pe jos... suntem aproapte de Scropoasa... si deci, totu-i frumos.

Mergeam cu-atentie pe urmele de masina, urat colorate, reci si inghetate... cand, de-odata, dupa 15 minute de mers ce sa vezi... ARO-ul... " Jandarmeria, frate... "

Si cum jandarmii, cu un spirit civic dezvoltat, nu ne-au lasat sa mergem prin noroi, pe jos, de fapt... asa ca... spre Bolboci in ARO ne-am urcat.

Va multumim pentru drum, Va salutam si ramas - bun!

Am ajuns in sfarsit la cabana, soarele la-ntalnirea cu noi a iesit, pasarelele de pe-acoperis, in triluri ne urau "Bine ati venit"... ARO-ul torcea in departare, mergand prin Cheile Tatarului, agale inspre Schit...

Repede, repede ne-am ocupat de cazare, lasam rucsacii in camere... e timpul pentru Bolboci, sa facem poze acum... cat, inca, este luminat de soare...

Si-acum sa scriem, povestea unui lac inghetat, un colt arctic, cu zahar pudra presarat, Iar acolo sus... unde fuge soarele la amiaza... Priveste Costila, priveste-o ne vegheaza.

Nu vroiam sa ratez nicio clipa, chiar de-era condamnata pe-a inghetului aripa, dar eu... vroiam sa fiu un hot de clipe, purtand vesminte in culori, asemeni dorului de Mai, de flori... si da, atunci am furat clipe minunate, practic, Bolbociu-mi este-un frate, iar Ialomita - sora mult visata, chiar daca uneori este cam rece, cu vorba-i inghetata... dar pentru mine-i sora preferata!

Seara rece se lasa, vantul incepe printre brazi sa planga-n vant, zaharul moale de-amiaza, ingheata pe pamant, De caldura cabanei acum, sunt flamand... mai ales cand visam un fin fiert... offf, ne cheama cabana prin cosuri fumegand...

Autor: Catana Cristian-Alexandru

---

VIZUALIZĂRI: 2087 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI