GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Pentru mulți este o tradiție să petreacă minivacanța de 1 mai la mare. Cum noi suntem mai departe de litoral și nu este așa ușor să dai o fugă până acolo, nu am ajuns niciodată la mare în această perioadă. Până în acest an, când, fiind în drum spre București pentru o scurtă vizită, am primit un telefon de la un prieten care achiziționase un pachet de 3 nopți la hotelul Ramada din Mamaia și care ne-a spus că nu mai poate ajunge, întrebându-ne dacă nu putem merge noi în locul lui. Eram deja destul de departe de casă, la Ploiești, nu aveam nimic la noi și totuși, în loc să ne întoarcem seara la Brașov, ne-am continuat drumul spre Mamaia, urmând să cumpărăm de acolo tot ceea ce ne trebuia pentru minivacanța de 4 zile.
Hotelul Ramada este situat în Constanța, la granița cu stațiunea Mamaia, pe malul lacului Tăbăcărie, în spatele satului de vacanță. Am reperat ușor hotelul, însă a fost puțin mai greu să găsim intrarea spre el, așa că am întrebat pe cineva care ne-a îndrumat. Cum vii dinspre Constanța trebuie să întorci în fața satului de vacanță, să treci de parcarea de lângă acesta (pe sensul de mers spre Constanța) și să intri pe prima străduță, care te duce direct în parcarea hotelului.
Am ajuns destul de târziu la hotel, în jur de ora 18, iar parcarea amenajată pe două dintre laturile hotelului era plină. Dar cum hotelul are și parcare subterană, am fost îndrumați către aceasta unde am găsit loc, fără probleme, de fiecare dată. În parcarea subterană există și lift cu care poți ajunge în hotel, așa că nu trebuie să te plimbi cu bagajele după tine.
Cum noi nu aveam nici un fel de bagaje, am ieșit în fața hotelului și am intrat în zona recepției, pentru a primi camera. Check-in-ul s-a făcut rapid, am completat formularele la recepție și am primit cardul de la camera situată la etajul 2.
Hotelul Ramada este un hotel de 4 stele, inaugurat în 2017, care are o poziție foarte bună, pe malul lacului. Din punctul meu de vedere cele 4 stele pe care le are sunt absolut meritate, pentru că pe interior hotelul arată impecabil: zona recepției mare și frumoasă, două lifturi panoramice, două baruri, unul situat în lobby, iar cel de-al doilea, Atmosphere Sky Bar, situat la etajul 8, oferind o vedere panoramică, 3 săli de conferință și un restaurant elegant. Muzica ambientală care răsună discret atât în lobby cât și în restaurant vine să completeze aerul elegant și rafinat al hotelului.
Camera pe care am avut-o a fost situată, așa cum am mai spus, la etajul 2 al hotelului și a fost clar una dintre cele mai frumoase camere în care am stat până acum. Imensă (38 mp), elegantă, frumoasă, totul amenajat cu grijă și cu bun gust. Podeaua este acoperită cu o mochetă moale, pufoasă, de culoare deschisă iar mobilierul este închis la culoare.
Am avut două paturi de o persoană, însă fiecare pat era aproape cât un pat dublu, dotate cu tot ceea ce trebuie pentru a avea un somn odihnitor: saltea cu memorie (poate puțin cam moale pentru gustul meu), așternuturi albe impecabile, câte două perne pentru fiecare pat, iar pentru învelit o pilotă subțire, potrivită pentru perioada în care ne aflam.
În fața paturilor era un televizor mare amplasat pe un birou, iar după zona de dormit am avut două scaune cu o măsuță și un alt birou, în care se afla și minibarul. Pe acest birou am avut și un expresor și pliculețe de ceai și cafea solubilă. Însă dacă doreai să bei un expreso trebuia să cumperi capsulele de cafea de la recepție (5 lei buc). Aici am fost puțin dezamăgită de ideea în sine, dacă există expresor în camere ar fi fost plăcut să găsești măcar la sosire, dacă nu în fiecare zi, câte o capsulă de cafea pentru fiecare adult cazat. Poate sunt amănunte, dar, cel puțin pentru mine, ele fac diferența.
În minibar aveam apă, suc, bere și câteva sticluțe de tărie, iar prețurile cam ca peste tot, mari dar nu exagerate, în cazul în care aveai nevoie de ceva și nu doreai să mai ieși.
Pe hol este un dulap mare, cu uși glisante placate cu oglindă, în care am atât rafturi cât și umerașe, seif, masă și fier de călcat (este pentru prima oară când am avut așa ceva în cameră), papuci de casă și halate de baie, precum și un kit pentru curățarea papucilor.
Aerul condiționat a funcționat fără probleme, făcând față cu brio temperaturilor neașteptat de mari de la sfârșit de aprilie.
Baia este mare, frumos amenajată, dotată cu tot ceea ce ai nevoie: prosoape de mai multe feluri, uscător de păr și oglindă de cosmetică. Cabina de duș este amenajată pe toată lățimea băii, este închisă cu sticlă și are pe jos gresie. În baie am găsit lângă chiuvetă doar două cutiuțe cu câte o cască pentru baie și una cu câteva bețișoare de urechi și dischete demachiante. Atât lângă chiuvetă cât și lângă duș erau dozatoare cu săpun lichid, așa că dacă credeți că aveți nevoie de mai mult (șampon, balsam de păr) trebuie să nu uitați să le luați cu voi.
Camera în care am stat nu a avut balcon, dar am văzut că există și câteva camere care au (cele cu vedere în spate, către satul de vacanță).
Ei, acum dacă am stabilit că am stat într-o cameră superbă, confortabilă și elegantă, trebuie să vorbesc (cu tristețe, recunosc) și despre lucrul care m-a dezamăgit destul de tare și care a contrastat puternic cu condițiile impecabile de cazare: serviciul în cameră care a fost aproape inexistent, lucru inacceptabil la un hotel de 4 stele, cu prețuri deloc mici.
Pentru început trebuie să spun că eu nu las niciodată dezordine într-o cameră de hotel, nu am făcut asta nici când am avut copil mic și o grămadă de lucruri după noi. Nu plec până nu e totul aranjat, pilotele întinse pe pat și lucrurile frumos aranjate în dulap. Deci niciodată cameristele nu au avut mult de lucru după noi.
Însă în toate hotelurile în care am stat, indiferent de numărul de stele, la întoarcerea în cameră găseam paturile rearanjate de cameristă și arătau exact ca la check-in. La Ramada am stat 3 nopți, însă nimeni nu s-a atins de paturile noastre, lucru care mi s-a părut lipsit de profesionalitate, mai ales la pentru un hotel de acest nivel.
Cum am ajuns la mare fără bagaje, în prima zi am fost în Constanța pentru a ne cumpăra cele necesare, de la haine pănă la cosmetice. După ce le-am despachetat ne-am ales cu o grămadă de pungi, pungulițe, etichete și hârtiuțe, care au umplut cu vârf atât coșul de gunoi din cameră cât și pe cel din baie. A doua zi am plecat la plajă, iar seara când ne-am întors am găsit coșurile de gunoi exact cum le-am lăsat. Am fost extrem de dezamăgită, trebuie să recunosc, dar am zis că a fost o întâmplare nefericită. A doua zi am plecat din nou la plajă, la întoarcere am intrat în baie și am găsit coșul de gunoi golit și prosoapele pe care le lăsasem pe jos schimbate. Însă intrând în cameră am avut surpriza neplăcută să găsesc coșul de aici tot plin până la refuz. Deci camerista clar a intrat doar în baie, pentru că dacă intra în cameră să dea cu aspiratorul sau să facă paturile, nu ar fi avut cum să nu vadă coșul de gunoi din care aproape cădeau hârtiile.
Așternuturile nu au fost schimbate niciodată, deși am stat 3 nopți. Nici nu a fost nevoie, asta este clar, însă am vrut să specific acest lucru pentru că este o informație utilă celor care țin la acest aspect.
Nu sunt genul de turist pretențios și nici nu las aceste lucruri să îmi strice vacanța, dar trebuie să recunosc că am fost dezamăgită de servicii și consider că e păcat. Mă gândesc că poate a fost o întâmplare, poate a fost o cameristă nouă care încă nu știa prea bine ce are de făcut, dar până la urmă nici asta nu este o scuză. Dar totuși m-aș bucura să aflu că a fost o întâmplare nefericită și nu o regulă. :(
În prețul cazării am avut inclus și micul dejun, pe care l-am luat în restaurantul situat la parter. Restaurantul mi-a plăcut mult, este elegant și frumos aranjat, mese rotunde de 8 sau de 10 persoane. În fiecare dimineață am ajuns în jur de ora 8 și, deși după numărul de mașini din parcare hotelul părea plin, în restaurant erau doar câteva persoane.
De mâncat se poate mânca doar în restaurant, însă există și o terasă îngustă, cu vedere la lac, pe care sunt niște mese micuțe cu scaune, locul ideal pentru fumătorii care doresc să savureze cafeaua de dimineață.
Mâncarea a fost foarte bună, am găsit tot ceea ce aveam nevoie pentru a începe bine ziua. Mezeluri de mai multe feluri, de foarte bună calitate, cașcaval, telemea, crenvuști, cârnăciori, ouă preparate în toate felurile, icre, vinete, zacuscă, brânză topită, gem, pește marinat, legume, iaurturi de mai multe feluri, cereale, cozonac, produse de patiserie, paine și chifle proaspete și bune. Sucul era de două feluri, de gref și portocale, cu pulpă, iar cafeaua a fost excelentă, în restaurant existând două expresoare care măcinau cafeaua atunci când o preparau.
Serviciile din restaurant au fost bune, deși am văzut și aici diferențe. Două zile (prima și a treia dimineață) am prins aceeași echipă de ospătari tineri și drăguți, care clar m-au făcut să mai uit puțin de dezamăgirea legată de serviciile din cameră. Drăguți, zâmbitori, atenți să debaraseze masa imediat ce vedeau că am terminat de mâncat. Ei s-au ridicat, după mine, la standardele de 4 stele ale hotelului.
A doua zi la micul dejun au fost niște ospătari mai în vârstă, care nu s-au ridicat la nivelul celor tineri. Cum am intrat în restaurant și am mers să îmi fac o cafea, am fost întrebată numărul camerei (deși în prima sau ultima zi nu ne-a întrebat nimeni nimic). Am mai întâlnit acest procedeu și la alte hoteluri (puține, e adevărat) și nu mă deranjează. Dar, de obicei, pe unde am întâlnit este cineva la ușa de intrare în restaurant, nu ești întrebat între mesele cu mâncare, când ești cu farfuria în mână. Am spus numărul camerei, mi-a făcut cafeaua și am ieșit pe terasă să o beau. Nici nu am apucat să mă așez că aceleși ospătar iese după mine și din ușă mă strigă întrebând, este adevărat cerându-și scuze, dacă am spus camera... X: I-am spus că nu, a înțeles greșit și i-am mai mai spus o dată numărul camerei, dar m-am simțit atât de prost încât l-am întrebat dacă vrea să îi arăt cartela de la cameră. Nu m-a deranjat că am fost întrebată numărul camerei, dar m-a deranjat foarte tare lipsa de tact. Nu fugeam de acolo și e puțin probabil să fi venit de pe stradă pentru a bea o cafea gratis în restaurant. Puteam fi lăsată să îmi beau cafeaua în liniște și când mă întorceam să îmi spună că nu a reținut/înțeles și să mă mai întrebe o dată.
Poate că sunt lucruri mărunte pentru unii, dar după mine, chiar dacă mă repet, sunt lucruri care contează.
Check-out-ul s-a făcut rapid, am predat cardul, am fost întrebați dacă am consumat ceva din minibar și asta a fost tot. Nu am fost întrebați dacă ne-a plăcut, dacă a fost totul în regulă, așa cum se întâmplă la multe alte hoteluri.
Ce ar mai trebui să știți: drumul până la plajă durează maxim 10 minute, se traversează satul de vacanță până la o pasarelă pe care treci pe cealaltă parte a șoselei, ajungând în piața din zona teatrului de vară. Plaja din Mamaia este superbă, lată, cu nisip fin.
Concluzie: Eu am povestit totul cu bune și rele și fiecare trage concluziile și hotărăște dacă hotelul Ramada este sau nu potrivit pentru el și familia lui. Hotelul este foarte frumos, elegant, camerele sunt superbe, mâncarea a fost foarte bună, dar, din punctul meu de vedere, este păcat dacă nu își pun la punct serviciile, care au fost sub nivelul așteptărilor. Nu sunt o persoană pretențioasă, mă pot simți bine atât într-o cameră elegantă cât și într-una mai simplă. Dar pentru mine serviciile și miciile detalii fac diferența. M-aș întoarce oricând într-un hotel modest în care serviciile au fost la înățime, însă nu m-aș întoarce niciodată într-un hotel elegant și frumos în care serviciile au lăsat de dorit. Și sunt convinsă că sunt mulți care gândesc ca mine.
Acum, nu vreau să caut scuze nimănui, dar cu o săptămână înainte de plecare am ascultat la radio o emisiune în care se vorbea despre deficitul de personal de pe litoral. Poate asta să fie cauza, dar totuși turistul nu are nici o vină și așteaptă servicii pe măsură. Sper din tot sufletul ca următoarele persoane care aleg Ramada să mă convingă că ceea ce mi s-a întâmplat mie a fost doar o întâmplare, pentru că hotelul este foarte, foarte frumos.
Trimis de Cris in 23.05.18 13:50:13
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în CONSTANȚA.
8 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Cris); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 44.21652900 N, 28.63307800 E - CONFIRMATE
ECOURI la acest review
8 ecouri scrise, până acum, la acest articol
@Cris: Hotelul ca hotelul, da excursiile astea inopinate sunt printre cele mai frumoase. Nu-ți mai faci atâtea griji și probleme si lași totul si pleci la maaaaare și la soare! Exact ca-n tinerețe!
Suuuuuuper! Felicitări pentru excursie, dar si pentru articol.
Vacanțe frumoase în continuare și distractie frumoasă la turci!
@robert: Chiar am zis că a fost cea mai mare nebunie pe care am făcut-o, dar a meritat. Dacă la 20 și ceva de ani am fost cuminți, având copil mic, acum, că suntem iar singuri și fără griji, ne luăm revanșa. )
Mulțumesc frumos! AIci, în Antalya, este relaxare maximă și răsfăț total.
oho, de doua ori la mare intr-o luna! mai sunt si mari diferite, e bine asa
@nrs: Da, ne-am cam făcut de cap luna ăsta, am început luna la mare, o terminăm tot la mare. ????
Doar că o terminăm la mare depărtare, din toate punctele de vedere.
@Cris: Acum cativa ani am fost la Romada Craiova si am ramas impresionata de hotel, totul a fost perfect. Anul trecut am fost in noiembrie la targul de Craciun de la Sibiu si am ales Ramada din Sibiu de unde am plecat total dezamagita, de absolut toate: curatenie (praf in camera pe pervaz, era sters doar la mijloc), personal neserviabil si indiferent, nu-si bateau capul cu tine (la venire am intrat in hotel si mi-au spus ca pana nu fac check-in-ul nu pot deschide bariera la parcare, a trebuit sa-i conving cu mare greutate pe cei doi de la receptie, ca sotul meu nu poate sta cu masina in strada ca incurca circulatia si dureaza pana completez eu formulare, pana la urma s-au indurat dar aveau niste figuri arogante care spuneau ca mare serviciu mi-au facut), lifturi horror la care stateai cam 10 minute la coada, erau insuficiente pentru capacitatea hotelului, iar in fata mea usile s-au inchis si au strans in ele la propriu corpul unui batranel, eu am ramas paralizata si mi-am pus mainile in cap, noroc ca sotul a fost mai cerebral, a bagat mainile si a tras de usi, a ramas cu urme pe maini, usile opuneau rezistenta (aveam impresia ca sunt intr-un film de groaza, din ala in care te decapiteaza liftul) Cand i-am spus doamnei de la receptie s-a uitat la mine si a spus: o da? Am achitat pe doua nopti cu mic dejun doua persoane cam 900 lei, nu merita banii. Iar la plecare am spus ca am consumat o bere si o ciocolata de la minibar si doamna de la receptie chiar a repetat dupa mine: o bere si o ciocolata! Am platit consumatia impreuna cu cazarea, iar pe drum cand m-am uitat pe factura, vad doua nopti de cazare cu mic dejun plus doua beri si o ciocolata. Nu pretul unei beri m-a deranjat ci faptul in sine, de vreme ce a repetat dupa mine, nu vad cum as pune gestul pe seama unei erori. Mi-a lasat un gust amar... si nu era de la bere!
Mi-a placut mai mult in noiembrie 2016 cand am stat la Pensiunea Casa Sibianului (am ales-o chiar daca nu avea recenzii foarte bune, insa a fost extrem de ieftin si de placut, deci raportul calitate pret excelent)
Anul acesta am facut deja rezervare pentru targul de Craciun la Ibis, om vedea cum va fi si acolo.
Calatorii de vis oriunde ati merge!
@mogly: Multumesc frumos, vacante cât mai lungi, mai dese și mai frumoase vă doresc și vouă. ????
Îmi pare tare rău când aud de experiențe ca cea pe care ai avut-o la Sibiu. Așteptăm atât de mult acel weekend sau acea vacanță și e păcat când ele ne sunt stricate.
Sper să nu mai ai parte niciodată de așa ceva. ????
@Cris: Mă bucur că ați avut o vacanță pe cinste!
Totuși, am simțit că trebuie să las un comentariu, având în vedere faptul că este cel de-al doilea review de pe AFA pentru Ramada.
”A doua zi am plecat din nou la plajă, la întoarcere am intrat în baie și am găsit coșul de gunoi golit și prosoapele pe care le lăsasem pe jos schimbate. Însă intrând în cameră am avut surpriza neplăcută să găsesc coșul de aici tot plin până la refuz. Deci camerista clar a intrat doar în baie, pentru că dacă intra în cameră să dea cu aspiratorul sau să facă paturile, nu ar fi avut cum să nu vadă coșul de gunoi din care aproape cădeau hârtiile.
Nu o să încerc să fac situația să pară roz, recunosc, am fost de 2 ori la Ramada Constanța în decurs de 6 luni, în 2 anotimpuri total diferite. Ultimul sejur a fost în februarie, tot în jurul unei perioade cu tematică, anume Ziua Îndrăgostiților. Referitor la remarca ta, nu neg, e posibil să fi nimerit pe un etaj cu o cameristă dezinteresată, deși totuși mă surprinde negativ.
În februarie nu erau mai mult de 3-4 camere ocupate în tot hotelul, iar curățenia a fost temeinică, patul a fost aranjat, șters praful, luat gunoiul din baie, totul pus la punct după prima noapte. Comparând perioada februarie - 1 mai, e posibil ca hotelul să fi fost mult mai aglomerat și de aici deficiențele menționate de tine.
Dar, dacă mă raportez la vacanța din august, tot îmi dă cu virgulă, întrucât și atunci camerista și-a făcut treaba cu sfințenie.
”A doua zi la micul dejun au fost niște ospătari mai în vârstă, care nu s-au ridicat la nivelul celor tineri. Cum am intrat în restaurant și am mers să îmi fac o cafea, am fost întrebată numărul camerei (deși în prima sau ultima zi nu ne-a întrebat nimeni nimic).
Nici o astfel de procedură nu am nimerit în februarie, țin să cred că a fost doar o pură întâmplare, nu o situație generală. Legat de ospătarii mai în vârstă, aprob, am nimerit anul trecut câțiva cu același comportament. Cel mai deranjant a fost șeful de sală, tot un domn mai în vârstă, care a pus ochii pe masa noastră după ce am îndrăznit să fac o fotografie în restaurant pentru impresiile ulterioare.
”Sper din tot sufletul ca următoarele persoane care aleg Ramada să mă convingă că ceea ce mi s-a întâmplat mie a fost doar o întâmplare, pentru că hotelul este foarte, foarte frumos.
Încerc să te conving că a fost o pură întâmplare, se mai găsesc perioade mai puțin bune (sau cameriste mai dezinteresate pe anumite etaje). Overall, hotelul mă atrage în continuare, se află în topul preferințelor mele din Mamaia.
Vacanțe frumoase
@andreieu: Mulțumesc frumos, vacanțe frumoase îți doresc și ție.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Jun.2020 Un hotel bun intr-o zona linistita — scris în 01.07.20 de aneta67 din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Dec.2019 Ramada Mamaia — scris în 06.07.20 de cornel_bz din BUZăU - RECOMANDĂ
- Aug.2019 Ok — scris în 20.10.19 de cosmin radu din BRAşOV - RECOMANDĂ
- Jun.2019 Un hotel bun pentru business sau pentru vacanță — scris în 05.01.20 de crismis din GALAțI - RECOMANDĂ
- Aug.2018 Minivacanţă în Satul de Vacanţă Mamaia — scris în 25.09.18 de traian.leuca † din PLOIEșTI - RECOMANDĂ
- Jul.2018 Ramada - hotel frumos și primitor, sejur reușit la mare — scris în 18.07.18 de Floryn81 din RâMNICU SăRAT - RECOMANDĂ
- Jun.2018 Dezastru — scris în 11.06.18 de ITA din BUCUREşTI - nu recomandă