GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Plin, chiar și la început de sezon – Protur Safari Park Aparthotel, Sa Coma, Mallorca
Încep acest articol cu câteva considerente pe tema ”Cum știu alții să facă turism”.
Fiica mea, stabilită în Marea Britanie, a planificat acest sejur cândva în toamna trecută. Pentru început a fost numai o rezervare, fără a achita un avans, urmând ca plata excursiei să se facă imediat după Crăciun, când se introduc niște reduceri masive. Între timp, mi-a sugerat și mie să caut o excursie în același loc și în aceiași perioadă, pentru a mai petrece câtva timp împreună.
La început, majoritatea agențiilor contactate m-au refuzat, pe motiv că nu au contract cu hotelul respectiv. În final am ajuns la o agenție, soră, sau nepoată, cu agenția organizatoare din Marea Britanie (deși agentul a negat vreo legătură de rudenie, chiar dacă poartă același nume), care mi-a promis o ofertă. După câteva zile, primesc oferta în aceleași condiții în care era organizată și excursia din Marea Britanie, respectiv transport cu avionul, transfer aeroport – hotel – aeroport și sejur „all inclusive” pentru 7 zile, la un preț de aproape 1800 euro pentru 2 persoane. Acesta era aproape dublu față de prețul zilei în Marea Britanie, așa că, am respins oferta, și am stabilit cu fiica mea să cumpăr excursia prin intermediul ei, din Marea Britanie. Așa că am așteptat să treacă Crăciunul și am purces la cumpărături. Și am avut parte de mai multe surprize plăcute. Prima a fost reducerea de Crăciun. A doua, a fost mai ieftin să închiriem apartamente decât camere obișnuite. Și în final, o nouă reducere, întrucât am făcut o cumpărătură ce depășea 1000 lire sterline. În aceste condiții, excursia, cu toate cheltuielile incluse, a costat circa 540 lire pentru 2 persoane. Bineînțeles că la acesta s-a mai adăugat și costul avionului dus – întors la Londra, dar tot a meritat.
Am rămas cu impresia că alții știu mai bine cum să facă să-și atragă turiștii.
Revenind la subiectul nostru, am rămas cu nelămurirea privind planificarea orei de plecare din Londra. După un zbor de aproape două ore și jumătate, am ajun în Palma pe la ora 20.20. Debarcare, formalitățile, recuperarea bagajelor, și apoi o lungă așteptare în autocar, până s-au strâns toți turiștii, au făcut să părăsim aeroportul pe la ora 22.00. După un drum de circa 70 km, cu dezavantajul de a fi printre ultimele hoteluri de coborâre, ajungem la hotel pe la ora 23.30.
Cazarea decurge foarte repede, și am parte de o primă surpriză plăcută: cardurile de acces în camere sunt personalizate cu numele turiștilor. A doua surpriză plăcută urmează imediat: deși aproape de miezul nopții, suntem îndrumați către „restaurantul nr. 2”, unde mai putem găsi încă hrană rece, care așteaptă turiștii sosiți târziu.
Dar, nimic nu este perfect. Urmează și o biluță neagră: primim camere (adică apartamente) la etajul 5. Suntem îndrumați ca, la ieșirea din lift, să o luăm la stânga, și să mergem mult, mult, mult, până ajungem la camere. Zis și făcut, coborâm din lift și, încărcați cu toate bagajele, și o luăm la stânga. Indicatoarele cu numerele de camere de la ieșirea din lifturi nu cuprindeau și numerele noastre. În drumul spre stânga remarcăm că numărul camerelor scade, în timp ce noi aveam numere foarte mari. În plus, spre norocul nostru, nu mergem chiar mult, și culoarul se termină. Ne întoarcem. Indicația corectă ar fi fost să o luăm la dreapta. Și, într-adevăr, mergem mult, mult, mult, și în final ajungem la camere. În zilele următoare aveam să număr de la cameră la lifturile centrale circa 300 de pași.
Prima cameră a apartamentului, în care se intră, este sufrageria Destul de mare, estimez la vreo 20 – 22 mp, cuprinde o masă cu 4 scaune, o canapea, două fotolii cu o măsuță joasă și o servantă cu televizorul și telefonul. Televizorul, un LCD de dimensiune medie, a fost mai mult de mobilă. Din un total de 10 programe, 2 erau în engleză și restul în germană. Calitatea imaginii a fost destul de slabă. O nișă a încăperii, lângă intrare, adăpostea un spațiu ce dorea a fi un fel de chicinetă: un frigider mediu, un cuptor cu microunde, un prăjitor de pâine și destul de multe pahare, tacâmuri, veselă, alte ustensile de bucătărie. Aici am găsit un alt prilej de cârcoteală: după părerea mea, un asemenea spațiu, dacă tot l-ai prevăzut, trebuia echipat și cu o chiuvetă. Nu de alta, dar nu mi se pare normal ca, după ce ai pregătit și ai mâncat, să speli vasele la baie.
Un aspect care m-a intrigat a fost prezența unei uși către un lateral unde presupuneam a fi o altă cameră a hotelului. Am apăsat pe clanță, s-a deschis, și am dat de o altă ușă care nu avea clanță spre mine. Nici ușa mea nu avea clanță pe partea cealaltă. Am aflat ulterior că alături era o cameră simplă, și am dedus că, în caz de nevoie, ansamblul putea fi ușor transformat în un apartament cu 3 camere.
Interesant faptul că nu era necesar să introduci cardul într-un locaș anume pentru aprinderea luminii, în schimb exista un întrerupător general lângă ușa de intrare, care putea opri toate circuitele. Avantaj pentru momentele când trebuia să lași ceva echipamente la încărcat, și să pleci din cameră.
Balconul, pe care se intra din sufragerie, și el destul de mare, dădea spre zona din spate a hotelului, zonă ce s-a dovedit a fi cea de interes. Mi-a atras atenția piscina, foarte frumos luminată la cea oră din noapte. Pe balcon erau o masă cu două scaune și un mic uscător de rufe. Tot aici se găseau ustensilele (mătură, făraș) de făcut cât de cât curat prin apartament. Nu a fost nevoie.
Din sufragerie se intra într-un hol, cu rol de acces spre baie și dormitor. Acesta nu era foarte mare, dar suficient să includă un dulap în perete cu două uși. În dulap se găsea și un mini – seif pentru valori. Taxa de utilizare a acestuia nu era foarte mare, undeva pe la 2 euro pe zi, dar nu am simțit nevoia să îl folosim.
Baia era decentă ca mărime pentru o baie cu cadă, fără să iasă cu ceva în evidență. Poate doar chiuveta, montată pe un corp de mobilier, parcă un pic cam prea înaltă pentru mine. Dotările au fost la un minim normal: un uscător de păr funcțional, și câteva consumabile puțin uzuale (căști de baie și șervețele demachiante, plus un săpun lichid) care nu au mai fost înlocuite ulterior. Caracterizarea mea duce către modest. În schimb camerista a depășit așteptările, schimbând, fără a cere, la fiecare două zile și prosoapele și așternuturile de pat.
Dormitorul, suficient de mare, era dotat cu un pat matrimonial compus din două paturi simple, alăturate. Nu este recomandabil să-ți găsești loc la limita dintre ele, pentru că acestea se deplasează foarte ușor și riști să ajungi pe jos. Două noptiere, o măsuță și un suport de bagaje completează mobilierul. Pe pereți sunt trei aplice, toate funcționale, care, împreună cu plafoniera, dau o lumină suficientă în încăpere. Decorul este completat de un tablou abstract și trei oglinzi circulare montate aleatoriu pe perete, dar un pic cam sus pentru persoanele mai scunde. Și dormitorul, și sufrageria, sunt dotate cu draperii groase, opace la lumina dimineții, astfel că cei ce doresc să se scoale mai târziu nu sunt deranjați de razele soarelui.
A doua zi dimineață a fost destinată cunoașterii hotelului, învățării traseelor, descoperirii facilităților oferite. Realizez că întreg hotelul este compus din 11 corpuri, așezate sub forma unei potcoave. Între două corpuri alăturate, rectilinii fiecare, este un oarecare unghi, dar întreaga construcție nu este perfect simetrică. În corpul central este intrarea principală, recepția și cele 4 lifturi principale ale hotelului. De menționat că sunt două intrări, (sau o intrare și o ieșire) și două recepții: una de „check in” și una de „check out”. Noi suntem cazați la ultimul etaj, în ultimul tronson al laturii vestice a potcoavei. Structura nu este simetrică nici ca formă în plan, nici ca și compoziție. Latura nord – estică a potcoavei, spre norocul nostru din prima seară, are etajul 5 numai în primul tronson de lângă corpul central. Celelalte corpuri au numai 4 etaje. De precizat că recepțiile și intrările direct din stradă, sunt la etajul 1. Corpurile mediane ale fiecărei aripi au o formă triunghiulară, creând în mijloc câte o curte interioară, din care vegetația nu lipsește. Câțiva palmieri din aripa noastră ajung până la etajul 5. Aici sunt alte două lifturi pe fiecare aripă.
În interiorul potcoavei sunt câteva din facilitățile oferite. În primul rând, piscina văzută frumos luminată în seara anterioară. Apoi două baruri, cu toate băuturile de toate tăriile posibile și imposibile, inclusiv automate de înghețată cu autoservire. Fiecare bar avea terasa lui, cea de lângă piscină fiind ceva mai sus de nivelul acesteia și oferind o perspectivă asupra întregului ansamblu.
Piscina propriu-zisă este alcătuită din două bazine cu adâncimi de 1.20 la 1.80 m și două bazine pentru copii de 0.50 m adâncime. De jur împrejur sunt nenumărate șezlonguri, dar, într-o zi cu soare și la o oră de vârf, greu găsești două alăturate. La limita vestică a piscinei mai există un bazin, „piscina acoperită”. Amplasată sub un cort din folie de plastic, nu mi-a inspirat foarte multă încredere. Deși avea ceva succes printre copii, cred că era utilă mai mult în zilele cu vreme urâtă. Cam același era statutul și pentru piscina interioară, amplasată în clădire, la parter, pe una din laturile curții interioare a corpului de clădire triunghiular din aripa nord estică a hotelului. O ultimă piscină are o denumire cel puțin ciudată „piscina din junglă”. Adevărul este că, amplasată în vestul corpului în care am fost cazați noi, în imaginea de pe ”Google Earth”, nu este vizibilă, fiind acoperită de copaci. În plus, nu prea am văzut mulți clienți pe acolo, și orele de soare fiind ceva mai reduse.
Între piscina principală și corpul central al hotelului, unde am remarcat un bar deschis numai în orele târzii ale serii, este amenajată o scenă pentru spectacolele de la ora 21.30. În fiecare seară a fost alt program. circ, iluzionism, concerte. Am rămas surprins de un gen de spectacol pe care nu l-am mai întâlnit până acum. Un oarecare solist își alege un nume de scenă foarte apropiat de un nume ilustru. În cazul nostru a fost un anume ”Rud Stewart”, și acesta a interpretat, zic eu destul de bine, toate melodiile celui al cărui nume la copiat parțial. Înțeleg că este o practică relativ curentă, dar nu am idee dacă sunt informate toate părțile interesate, sau dacă se plătesc ceva drepturi. Oricum, eu am rămas cu un gust cam amar.
Un alt moment de distracție colectivă are loc în fiecare zi, pe la ora 13.30 ,,pe marginea piscinei principale. Se organizează tot felul de concursuri, pentru toate vârstele. Singurul pe care l-am urmărit parțial, de regulă era ora mesei de prânz, a fost un concurs „cine parcurge cea mai mare distanță cu un pahar plin așezat pe frunte”. Din nefericire, nu am avut timp să văd cine, și ce a câștigat. În o altă zi am primit și eu o invitație de a participa la un concurs de dans. Cunoscându-mi limitele, am declinat participarea.
Referitor la masă, noi am fost repartizați încă din noaptea sosirii la ”Restaurantul nr. 2 – Ibiza”, primind și niște brățări albastre. Întrucât în timpul sejurului am remarcat și niște brățări maro, am ajuns la concluzia că mai există și un restaurant nr. 1. Spre rușinea mea, recunosc că nu am avut curiozitatea să-l identific. Restaurantul nostru avea un program prestabilit pentru fiecare din mesele principale: începea la 8.00 pentru micul dejun, 13.00 pentru prânz și 19.00 pentru cină. pentru fiecare masă fiind alocate două ore și jumătate. În rest, era închis. De remarcat este că dacă ajungeai cu 3 minute înainte de ora deschiderii, trebuia să aștepți la ușă. Dar chiar dacă te sculai prea târziu, nu era o problemă. Un alt, restaurant deschis tuturor, ”Country Grill”, servea un mic dejun continental între 10.30 și 12.00. După aceea, intra în programul de „all inclusive” de prânz, tot pentru toată lumea.
Meniul, indiferent de tipul mesei era relativ bogat. La micul dejun cam 15 – 20 sortimente de mezeluri, cârnați, brânzeturi, ouă. Chiar și o iahnie de fasole. La cerere, se putea face o omletă cu brânză, șuncă, ceapă si ciuperci sau un sortiment de clătite, ceva mai groase decât cele cu care suntem noi obișnuiți. La desert, recunosc că nu am reușit să contabilizez totalitatea produselor: fructe, multiple sortimente de înghețată, nenumărate budinci, creme sau prăjituri, dulcețuri. Mie, recunosc, nu mi-a lipsit la nici o masă, „brânza albastră”. Și la celelalte mese, situația a fost similară.
Bila neagră de aici este prezența a unui singur fel de supă – cremă la prânz. Un moment interesant aici s-a petrecut atunci când, la o supă – cremă de ciuperci, nu am găsit crutoane. Întrebând o persoană din personalul restaurantului unde pot găsi, aceasta la rândul ei a mai întrebat în stânga și în dreapta, și a ajuns la concluzia că în ziua respectivă nu au fost pregătite crutoane. Nu-i o problemă, asta este situația, ne resemnăm. Numai că, atunci când mai aveam două linguri să terminăm supa, doamna respectivă apare la masa noastră cu un castronel plin de crutoane. M-am simțit obligat să-mi mai pun două polonice de supă.
Cred că ora micului dejun este cea mai potrivită pentru a estima gradul de ocupare a hotelului. Datorită asimetriei etajului 5 și a spațiilor cu alt rol decât de cazare de la nivelele 0,1 și 2, îmi e greu să dau o cifră exactă a numărului de camere. Estimez acesta a fi undeva între 450 și 500. Iar la micul dejun erau momente cu toate mesele ocupate. Nu știu cum se poate socoti, dar cred că asta poate duce la gradul de ocupare al hotelului, care, chiar la început de sezon, părea a fi suficient de mare. Ce mi-a atras atenția, încă din avionul spre Palma, a fost numărul foarte mare de copii mici, de la câteva luni, la circa 5 – 6 ani. Cei mai mari de atâta erau probabil încă la școală. Imaginea relevantă privind numărul de copii este numărul de cărucioare parcate la un moment dat la intrarea în restaurant.
În cazul în care am dorit ca să facem plimbări pe insulă și să nu ajungem la masa de prânz, cu o seară înainte trebuia să anunțăm la recepție, și a doua zi dimineață primeam câte o pungă cu ”picnicul”. Foarte slăbuț, mereu același, cu prea multă pâine.
Masa de seară poate oferi și câteva alternative, respectiv servirea ei la unul din „restaurantele tematice”, care intrau în programul „all inclusive”. Este vorba de ”Country Grill”, cel cunoscut anterior pentru micul dejun târziu, profilat pe preparate de gen kebab, frigărui, grătare sau hamburgeri, ”Goa – restaurant indian”, cu preparate cu nume exotice și ”La Fontana – restaurant italian”, cu destul de puține preparate specifice bucătăriei italiene. Pentru a lua masa la unul din acestea era însă necesară o rezervare în cursul dimineții. Aceasta se făcea prin intermediul a două dispozitive tip computer „touch-screen”, amplasate în vecinătatea recepției. Acestea funcționau între orele 8.30 și 10.30. Având în vedere însă că, de exemplu, la restaurantul indian, pentru hotelul nostru erau disponibile numai 14 – 16 locuri pe zi, era recomandabil de așezat la coadă de pe la ora 7.30. Noi am trecut pe la toate, dar în afară de gustul extrem de iute al preparatelor indiene, nu am rămas cu nimic special.
Încerc să cred că ar fi fost ceva mai deosebit o cină la un restaurant ce nu intra în circuit, și care avea un nume ciudat: ”Bou restaurant”. Ce ne-a oprit să-l testăm a fost informația de pe unul din ecranele din hotel, cum că un meniu aici ar fi costat 165 euro de persoană.
Deocamdată mă opresc aici. Voi reveni cu informații despre ce se poate face în timpul liber în zona hotelului.
Trimis de msnd in 30.05.16 20:38:46
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în SPANIA.
8 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (msnd); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 39.58137500 N, 3.37708700 E - CONFIRMATE
ECOURI la acest review
8 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Am setat în program coordonatele GPS ale acestei destinaţii, rezultând următoarea poziţionare pe hartă -- click aici.
Ne poţi spune dacă-i ok? (măreşte zoom-ul de pe hartă cât e necesar, până la afişarea poziţionării / încadrării la nivel de stradă etc)Mulţumesc.
===
Mutat în rubrica "Protur Safari Park Aparthotel [Sa Coma], MALLORCA" (nou-creată pe sait)
@webmaster45 - Da, amplasarea este corectă.
Mulțumesc.
Felicitari pentru organizarea excursiei si multumim pentru informatiile oferite, care mie imi confirma unele banuieli despre modul in care multe dintre asa/zisele agentii de turism romanesti isi fac afacerile. Stiu si eu tot de la fata mea ca Anglia unde a fost ea e o tara scumpa, dar parca nici sa-ti urce tarifele asa de sus pentru un comision de agentie. Iar faptul ca altii stiu mai bine sa atraga turisti e vizibil in felul in care si noi umblam tot mai mult pe afara, de cate ori putem. Si asta nu doar pentru a vedea lucruri noi, dar de multe ori cand umblu prin tara asta asa frumoasa a noastra ma necajesc pentru lucruri simple si nedrepte. Sa speram ca se vor indrepta si ele cu timpul, si datorita noua care acum stim ce sa cerem celor care ne ofera servicii contra cost. Vacante frumoase!
Din pacate nu este prima data si probabil nici ultima data cand constatam ca preturile practicate in Romania de agentiile de turism sunt mai mari ca in afara.
Cat despre acest articol nu paot decat ma ma bucur ca ai fost acolo si sa-mi para rau ca eu inca n-am fost acolo.
Felicitari, votat cu placere.
@calatorul - Mulțumesc pentru aprecieri, dar felicitările le voi transmite fiicei mele. Dar dacă am reușit să transmit câteva informații interesante, mă bucur, căci înseamnă că mi-am atins scopul.
Cât despre prețurile excursiilor, se pare că unii sunt adepții teoriei puțin și scump, în timp ce alții preferă mult și ieftin. La acea oră din noapte la care am aterizat, în timp ce rulam pe pistă spre aerogară, în urma noastră au aterizat încă trei avioane ale aceleiași firme de turism. Iar în parcare, cred că erau peste 20 de autocare, cu aceleași însemne, ce așteptau să ducă turiștii la hoteluri. Ai noștri nu reușesc, de multe ori, să strângă grupul minim de turiști pentru a organiza o excursie. Așa că, nu ne rămâne decât optimismul.
@mishu -
Mulțumesc de vizită și de aprecieri. Spuneam ceva mai sus care era afluxul de turiști al unei singure companii când aceasta practica prețuri mici. Dar optimismul că vor învăța și ai noștri teoria asta, cred că rămâne doar pe hârtie.
Cât despre părerile de rău, niciodată nu este prea târziu pentru realizarea unor bucurii.
O seară excelentă!
@msnd -
”Spuneam ceva mai sus care era afluxul de turiști al unei singure companii când aceasta practica prețuri mici. Dar optimismul că vor învăța și ai noștri teoria asta, cred că rămâne doar pe hârtie.
Teoria este bună, dar lucrurile nu se schimbă peste noapte. Agenţia britanică respectivă nu cred că a avut de la început preţurile atât de mici. Pe măsură ce numărul de turişti creşte începe să scadă preţurile, ceea ce conduce la o creştere şi mai mare a numărului turiştilor, implicit la o altă scădere de preţ şi tot aşa, dar lucrurile se petrec în timp.
Eu am fost surprinsă în 2013 când am vizitat Mallorca de grupul numeros de 150 de români care am plecat prin aceeaşi agenţie, la acelaşi hotel, prin acelaşi program. Tot surprinsă am fost când am aflat că doi turişti care pierduseră avionul urmau să ajungă pe insulă în dupăamiaza aceleiaşi zile cu o altă cursă charter a unei alte agenţii. Nu credeam că această destinaţie se bucură de atâta popularitate la noi, mai ales într-o perioadă (luna mai) nu tocmai preferată pentru concedii.
Faptul că insula era împărţită/cotropită de britanici şi de germani este o altă poveste.
@nicole33 -
Întru totul de acord. Dar eu în ultimii ani am ratat trei excursii la care nu s-a strâns numărul minim de turiști. Așa că ne cam învârtim în cerc.
Despre prezența românilor în Mallorca în acest mai, pot spune că, timp de 7 zile, am auzit o singură dată această limbă, în fața catedralei din Palma, unde 2 doamne încercau să vândă ceva amintiri puzderiei de turiști.
Iar prezența germanilor și a britanicilor pe insulă cred că tine de politica de prețuri ale agențiilor lor.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- May.2016 Ce poți face în timpul liber în zona Safari Park, Sa Coma, Mallorca — scris în 01.06.16 de msnd din BUCUREșTI