Hotel Pontos nu este doar un loc, este o stare

TIPĂREȘTE

PONTOS (în mitologia greacă), zeu primordial simbolizând marea. Fiu al Gaiei, devine apoi soţul ei şi tatăl unor divinităţi marine (Keto, Nereu ş. a.).

pontós, pontoásă, adj. (reg.) 1. punctual, exact; prompt. 2. (despre lucruri) bine făcut, pus la punct, reuşit.

póntoş, -ă, adj. – Punctual, promt. – Din magh. pontos.

Am început cu alegerea fotografiilor pe care să le ataşez review-ului şi constat descumpănită că sunt peste... 100, cu mult peste numărul acceptat (recomandat) pentru un rw despre un loc de cazare!... Şi acum gândesc cum aş putea face să vi le pot arăta şi dumneavoastră?!?! Cer aşadar, timid, îngăduinţă admin-ului, pentru postarea tuturor fotografiilor, pentru că, aşa cum am scris în preambul, Pontosul nu este un hotel, ci este o stare… De încântare, de desfătare a privirii şi sufletului, deopotrivă…

Aţi recunoscut definiţia? ... Este definiţia Paradisului… Şi Paradisul este mai ales o viziune…

Ne-am întors din Halkidiki pe 3 iulie şi de atunci aştept să se aşeze, să se cristalizeze, amintirile despre vacanţa noastră de anul acesta, din Sarti, de la Hotel Pontos. Cred că am simţit nevoia să o mai păstrez puţin doar pentru mine, ca să mă mai bucur încă de ea, aşa cum se bucură un copil când primeşte o jucărie care-l încântă şi pe care o păstreză, la început, ferită de privirile curioase ale celorlalţi, deşi tentaţia de a o arăta şi altora e greu de stăpânit…Şi să-mi mai treacă starea de subiectivism, de teamă să nu fie exacerbat, să revin la starea mea, bine înfiptă cu picioarele pe pământ…

Încheiam review-ul despre Hotelul Irini (Psakoudia) , cu temerea soţului meu, care nu-i dădea pace s-o păstreze lăuntric, ci îl cam crispase de-a dreptul, "Dacă şi la Pontos o să fie la fel?!? ... "

Am ajuns, sâmbăta la prânz, odihniţi, în Sarti, şi am făcut la stânga, la primul indicator, intrând un pic prea devreme în… plină staţiune, în capătul nordic, aşa-numitul Sarti Village. Am parcurs lent, dar relativ repede, distanţa până în faţa hotelului, răsuflând uşurată că distanţa dintre cele două capete este lejer de parcurs şi de o persoană ultra - comodă, ca mine… Gata, va fi super, am decretat, în sinea mea, eu, cea care mă ocupasem de găsirea vacanţei, după luni întregi de google-leală, de gândeam că aşa se duce mare parte din surpriza unei vacanţe, tot căutând, citind şi văzând n-sprezece mii de imagini, de… ai fost acolo dinainte de a ajunge!

L-am recunoscut, de cum a apărut în raza noastră vizuală, visam deja imaginile de pe net, am parcat fix între cele două porţi de acces, constatând că, aşa cum se menţiona în rezervare, hotelul nu are parcare proprie, dar se asigură în zonele din vecinătatea sa.

Am intrat pe poarta mică, din dreapta, cu nerăbdare, astfel încât depăşisem deja intrarea spre recepţie până ne-a reperat cineva… Am fost îndrumaţi, în engleză, of course… Noroc că, deşi necunoscătoare de engleză, aşa, de bun - simţ, din atâtea filme (…în atâţia ani, ai mei!) americane subtitrate, nu traduse (o mare porcărie traducerea, Doamne-ajută că nu s-a ajuns la aşa ceva!!!), am reuşit să înţeleg aproape tot, singura problemă rămânând…vorbitul.

În sfârşit… la recepţie, de fapt într-un birou mic, intim, o doamnă tânără, ne-a căutat în calculator, apoi a conchis “ yellow, three”, a luat o cheie cu cartelă magnetică, s-a ridicat de la birou şi ne-a spus să o urmăm… Stânga, coboară, alee la dreapta, alt corp, iar urcă… Şi nici nu ne-am dezmeticit, că am şi ajuns… Etajul doi. Am urmat-o în cameră, şi, în drum spre balcon, până să deschidă oblonul, am apucat să văd că suntem… într-o cameră cu trei paturi!... M-a străfulgerat ideea că dacă avem şi chicinetă, mi-am stricat concediul… Îmaginaţi-vă viteza gândului cu care am procesat această temere, care a fost mai rapidă decât viteza cu care am…foto-procesat tot ce-mi apărea în faţa ochilor, başca cu care îmi însuşeam - EN/RO translate! - tot ce ne turuia/arăta tipa… Deja eram ieşiţi, de acum, în formaţie de trei, în balcon, şi, în timp ce ne lăsa să admirăm vederea laterală la mare, eu terminasem cu procesatul şi, cu ochii pierduţi în atâtea nuanţe şi culori solare, cum numai Grecia are, îmi ieşise la socoteală că nu avem chicinetă! URAAA!

Asta este, la mine vacanţa şi chicineta sunt in-com-pa-ti-bi-le!!! "Pitici"…

Ne-a întrebat dacă e în regulă (cred că i s-a părut ceva în neregulă la cum arătam, că nu-mi găsisem cuvintele să apuc să îngăim ceva!), am încuviinţat că ne place (ei, bine-nţeles că în engleză, că după ureche, am învăţat şi să “ciripesc” câte ceva totuşi, încât, dacă apucam vreodată să zic “o.k., I understand”, începeau, domnule, grecii să turuie…, astfel încât, în cele din urmă, normal că tot mi se rupea filmul, eşuând lamentabil în “I don’t understand”!…). A, nu vă spun că de multe ori, după o englezească muncită, când totuşi, ajungeam la “I don’t understand”, o dădeam repede pe un “δεν καταλαβαίνω”, mult mai natural, că am început să fiu atentă la accent! Şi, atunci se luminau dintr-o dată (aşa mi-a zis al meu soţ, că parcă se luminau când le ziceam vreo propoziţie în greacă! A, normal că eu nu aveam timp să văd asta, eram prea concentrată să gândesc dacă pun accentele cum trebuie!). Se pare că am mai mult succes cu învăţatul limbii greceşti, decât cu engleza, acum la bătrâneţe… (...Cred totuşi că apreciază, cu bunăvoinţă, intenţia de a le vorbi limba…) Haideţi că am bătut câmpii destul!

“Hello, We are a mid-age family (53/51years), and we would like to book a room with sea view at your hotel. The room should have a double bed and it should not be at the ground floor. We would like it to be at the first or second floor. Thank you! *********” (Ceilalţi "pitici" ai mei sunt că nu pot să stau în camere la parter, nu vreau să am de-a face cu nici-o gânganie/şobolan/reptilă/mucegai etc., fac "urât"…) Asta fusese solicitarea de rezervare (nu ştiu dacă e întru totul corect scris sau măcar inteligibil...), pe booking.com, că pe mail-ul hotelului nu am reuşit să facem rezervare. Au fost respectate toate solicitările, cu excepţia faptului că era o cameră de trei persoane. În final, nu ne-a deranjat, pentru că era nu doar o cameră cu trei paturi, ci chiar avea suficient spaţiu pentru trei persoane, iar noi eram doi...

Camera – mare, cu mobilier în stare foarte bună, cu finisaje de calitate, o răcoare plăcută - găsisem chiar semiîntuneric, cu obloanele la fereastră închise şi cu cele de la uşa balconului puţin întredeschise…Pereţii zugrăviţi în alb, cu o rugozitate mare, care, ori asigurau răcoarea înăuntru camerei, pe acelaşi principiu conform căruia, la fizica de prin clasa a şasea, învăţasem că “o imagine proiectată pe un perete cu o rugozitate mare este mai clară decât dacă ar fi proiectată pe un perete neted” (acum, să nu insistaţi să vă spun conform cărui principiu, că nu mai am habar…), ori era pur şi simplu un nu - ştiu - ce al proprietarilor, şi nu am nimic de obiectat, fiecare cu “piticii” lui…

Acum, ca să încheiem cu “piticii”, să vă spun care au fost ai soţului meu:

1) patul avea două saltele! (au fost de fapt două paturi apropiate);

2) veiozele erau înlocuite de spoturi, montate în scafa aceea de lemn de pe perete, deasupra patului, două cu lumină rece la interior şi două cu lumină caldă - cele dinspre extreme - şi care se aprindeau toate patru odată!!! Şi luminau fix “în cap”!!! Şi, vezi Doamne, „făceau căldură”... Prin urmare, am folosit iluminatul central, de la plafonieră... Să fim înţeleşi, vorbim despre „pitici” pe creier... Fiecare îi are pe-ai lui, asta e...

Holul care făcea separarea între cameră şi baie, este suficient de larg să cuprindă, pe peretele opus băii, frigiderul, o masă şi măsuţa de toaletă.

Al treilea pat este amplasat în faţa celui matrimonial, în nişa sui-generis creeată între peretele băii şi dulapul cu două uşi (culisante), care ajunge până în uşa balconului. Lăţimea camerei lasă suficient spaţiu între patul matrimonial şi cel de-al treilea. Uşa de la balcon, cu geam termopan cu sistem interior de blocare, are sită în montaj armonică, culisantă, şi obloane de lemn, ca şi fereastra. Se putea regla astfel gradul de lumină în cameră, de la lumina diurnă la întuneric total în miezul zilei!

Aerul condiţionat, este silenţios. L-am pornit pentru perioade scurte de timp, maxim 10 -15 minute, seara, când ne întorceam din plimbariseală, mai mult pentru împrospătarea rapidă a aerului, apoi era suficientă deschiderea uşii de la balcon. Eu chiar cred că era ceva gândit să asigure răcoare în camere, în acea zugrăveală rugoasă, aşa cum cred că în acelaşi scop era gândit şi sistemul de construire al balcoanelor. Care sunt prevăzute cu despărţituri semicirculare între ele, asigurând ventilarea naturală a întregului perete exterior al clădirii. Umbră era, pentru că lăţimea balconului este suficient de mare încât soarele, în nici un moment al zilei, să nu izbească direct, ore în şir, geamurile. Nu ne-a deranjat comunicarea vizuală dintre balcoane...

Sus, pe peretele de-a lungul căruia se găseşte al treilea pat, este amplasat televizorul. Mic. Clasic. Dar, în ciuda dimensiunii, cu o vizibilitate bună. Vă spun din punctul de vedere (la propriu!) al posesorului de dioptrii +2 la distanţă. Acum, ce-i drept, nu prea am avut ce subtitrări să urmăresc, că, deşi alfabetul grecesc nu mi-e străin, nici o şansă să apuc să citesc în întregime măcar unul din cele două rânduri de subtitrări... Din engleză. Sau germană. Dar imaginea era o.k.

Baia... a fost compensare în natură! Mare, pentru cât am auzit că decretează toată lumea despre băile din turismul grecesc. Cu uscător de păr (eu una, vara îl consider chiar inutil, că uscarea părului cu foenul oricum nu e indicată, în principiu). Şi cu cabină de duş!

Din păcate, fotografiile din baie le-am cam... rasolit de tot, aşa că vă rog să mă credeţi pe cuvânt! (Anul acesta, deşi am cărat şi aparatele foto după noi (chiar şi la plajă), majoritatea fotografiilor le-am făcut cu telefoanele, iar eu, cu Samsung-ul meu, care se laudă cu cameră de 5 megapixeli, am dat nişte chix-uri... memorabile... Eram şi la începutul folosirii lui...)

Deasupra chiuvetei nu era o simplă policioară, ci un corp cu oglindă încadrată de două dulăpioare laterale. Cel din stânga, era plin de role de hârtie igienică (vreo 4! şi mai erau încă 2 şi deasupra!), iar cel din dreapta era perfect pentru depozitat cosmeticalele. Am găsit un săpun lichid Palmolive (l-am lăsat în aceeaşi stare) în vreo două culori, fără alte cosmetice. Nu am niciodată pretenţia, indiferent de cât de multe stele are hotelul, să ne furnizeze cosmetice în sejur, pentru simplul motiv că avem mărcile noastre preferate şi nu mă tentează experimentele. Eram la... baie; după cum se vede totuşi în foto, lângă cabina de duş mai rămâne un spaţiu rezidual generos, de vreo 25 cm, iar cabina este destul de mare. Ventilarea băii se asigură prin fereastra (şi aici e sită!) pătrată, mare, din interiorul cabinei, care dă spre holul deschis (exterior) de acces. Este amplasată imediat în dreapta uşii camerei! Deci nici o problemă de aer închis, umezeală (dacă după duşul de seară rămâneau prosoape pe suportul din baie, până dimineaţa erau uscate, la fel ca cele puse în balcon), se usca şi cabina, şi orice urmă de apă de pe gresie…

Nu am mai multe de spus despre cameră. În fiecare zi se făcea curăţenie, se goleau cele două coşuri, dar noi oricum nu le dăm prea mult de furcă niciodată cameristelor, suntem ordonaţi…Lenjeria s-a schimbat după 7 zile, prosoapele la fel, sau la cerere. A fost suficient de două ori. Accesul în camere se face de pe un culoar exterior, pe întreg etajul. A fost prima dată din toate vacanţele noastre când am avut astfel de acces şi mi-a plăcut!

Construcţia în “Π” de la "Πόντος" a clădirii, îi asigura o bună ventilare şi pe această parte!

Ce mai, noi am conchis că totul a fost făcut cu mare pricepere, gândit de patroni şi realizat cu profesionalism excepţional, nemţesc…

Resortul Pontos este constituit din două corpuri de clădiri. Primul ca amplasament, cum e logic, cuprinde taverna (restaurantul), la nivelul demisolului, şi toate celelalte utilităţi - bucătăria, spălătoria, iar la etaj – recepţia, birourile. Şi în acest corp sunt camere/apartamente de locuit.

Un sistem ingenios de numerotare a camerelor era… pe culori! Cele din acest corp aveau culoarea albă.

Al doilea corp de clădire este cel în “Π”, de care vă spuneam anterior. Perfect simetric, cu câte două etaje şi un parter/demisol potrivit şi pentru accesul persoanelor cu dizabilităţi.

Latura stângă era a culorilor roşu – galben, iar cea dreaptă avea culorile albastru – verde! Foarte ingenios! La etajul I, camerele aveau numerele 1÷5 roşu, la II 1÷5 galben, iar pentru cealaltă latură, corespunzător, albastru la I şi verde la II. Nu am văzut foarte clar ce “culoare” aveau camerele de la parter/demisol, presupunea un grad de indiscreţie pe care nu mi-am permis să-l depăşesc, deşi am făcut un tur prin faţa lor. Pe unele mi s-a părut că sunt etichete albe, pe altele în culorile corespunzătoare aripii. (Nici vederea nu m-a ajutat prea mult, că eram încă în faza în care mă încăpăţânam să mă obişnuiesc cu noile dioptrii progresive Essylor de ultimă generaţie, pe care le-am abandonat în câteva zile, punându-le cruce şi ochelarilor, şi celor 2200 de lei care ar fi putut fi folosiţi pentru o cauză mai bună…)

Grădina Paradisului

V-aş ruga să priviţi acest hotel, nu doar ca pe “o unitate de cazare, ca multe altele, de pe oriunde” ci să vă întrebaţi, ca şi mine, care o fi povestea acestui loc, cum a fost la început, când doi oameni şi-au făurit acest vis… Erau tineri? Şi l-au imaginat în zilele de acum, peste… 20 de ani?! Pentru că mi se pare totul atât de în amănunt gândit, cu atâta dragoste, grijă şi spirit vizionar, că m-am îndrăgostit de acel loc ……Oare au gândit locul fiecărui copăcel plantat? Au trasat fiecare alee, cu dibăcia unui chinez maestru în străvechea artă feng – shui, sau cu precizia unui… neamţ?

Amintindu-mi că a fost construit recent, în 1992, şi că Grecia era în Uniunea Europeană din 1981, zic mai degrabă că rigoarea şi profesionalismul unui neamţ ar fi răspunsul. Şi spun asta, şi după cele văzute. Una din cele două tinere doamne care făceau cu rândul oficiile de la recepţie, avea o zgâtie de fetiţă, de vreo 3 ani, care mai apărea la plajă, când cu mămica, în ziua liberă de obligaţii, când cu bunica, fiind însoţite atunci de o prietenă a acesteia, nemţoaică prin căsătorie probabil. Căci mi-am dat seama că cei cu care vorbeau nemţeşte, le erau prieteni celor în vârstă.

…Ei, ceeea ce m-a fermecat pe mine, a fost grădina Pontosului, cu toţi copacii şi toate florile ei, cu aleile largi, mozaicate cu piatră naturală mare, măiestrit trasate spre orice loc de trebuinţă, unde paşii te duceau unduit lin. Cu muşcate şi asparagus în orice rond, cu cactuşi înalţi până la nivelul etajului unu, cu leandri înalţi, plini de flori. Cu gherete şi acareturi dispersate de-a lungul gardului, pe latura stângă, de la intrarea unde era “padocul” bicicletelor, stivuite pe rasteluri, după mărimi, de la S la XXL! Vă mărturisesc că eram de–o ignoranţă totală, când i-am povestit lui fi-miu, m-a apostrofat foarte contrariat, cum, nu ştiam…?!?

Se vede grija de om gospodar pentru orice palmă de loc… În spatele “padocului”, ascunse vederii, erau câteva cuiburi de roşii care mai aveau puţin până să dea în pârg, iar acoperişul acestuia se continua cu o boltă de struguri de masă uriaşi, la cam două palme lungime… Aici era şi celălalt “padoc”, al cailor putere: trei microbuze care asigurau transferul de la/la aeroport, transportul în excursiile incluse în pachetele turistice etc., ba chiar şi pe cel al bicicletelor, remorcate în spatele acestora, şi câte o maşină a cuiva din staff. Am identificat maşina doamnei de la recepţie (după scaunul de copil), care aproape sigur face parte din familia care deţine hotelul.

Nu vedeai nimic lăsat nelalocul lui, containerul de gunoi nici nu se zărea de după împrejmuirea zidită, care-i disimula artistic destinaţia şi pe care numai curiozitatea ni l-a descoperit, nicidecum vreo urmă vagă sau vreo miasmă de resturi menajere!

Camerele de la demisol au ieşire unele pe latura interioară, altele pe exteriorul Π-ului. Cele care dau în spate, spre grădină, au ieşirea într-o umbră de măslini şi lămâi… aflaţi pe rod. Nu lipseşte nici un mic loc de joacă pentru copii, pe aripa dreaptă, de care a beneficiat în timp, mai mult ca sigur, şi zgâtia de fetiţă de 2-3 ani a sus-amintitei doamne de la recepţie. Cred că au fost acolo, în timpul sejurului nostru, patru generaţii ale familiei care deţin acel colţ de Paradis… Mi-a dat o stare extraordinară acest fapt!

Când am plecat, dinspre poartă venea o doamnă bătrână, în negru, ajutându-se de un baston… Am urcat în maşină, închizând portierele, şi, aruncând o ultimă privire acestui loc care–mi devenise atât de drag, am zărit-o pe bătrâna doamnă sus, lângă intrarea la recepţie. Am simţit o stare de linişte ca o binecuvântare şi asigurare că vom ajunge cu bine la noi acasă… Nu pot să explic, a fost ceva… o ultimă stare de bucurie a sufletului… în acest Paradis…

Piscina şi barul

Noi nu le-am folosit, nici nu am văzut de multe ori, ziua, lume pe acolo, doar de vreo două ori, câte un părinte care era obligat să însoţească copiii, că ei sunt cei mai tentaţi de piscină. Dar piscina este de dimensiuni generoase, cu adâncime progresivă, cu piscină pentru copiii mai mici. Este alimentată continuu cu apă, se întreţine permanent. Neuitând să pună panoul de atenţionare a pericolului de alunecare, când era proaspăt spălat în jurul ei! Nimic nu e neglijat, nimic nu e lăsat la voia întâmplării!

În vreo două seri, s-a organizat discotecă acolo. Nu se auzea decât din baie muzica, dacă geamul era deschis. Nu ne-a deranjat, dar nu ştiu cum este pentru cei cazaţi în cealaltă aripă (e mai în dreptul ei), sau în celălalt corp de clădire. Ori tocmai ei erau beneficiarii… şi nici nu ştiu dacă atunci era mai folosită, o baie nocturnă poate avea farmecul ei… Nu cred că au durat până mai târziu de ora 1, iar în vacanţă, nu e totuşi o crimă…

A propos de auzitul din baie, într-una din dimineţile de Rusalii, soţul meu nu mai ieşea din baie… Când în sfârşit a apărut, mi-a zis că se răsese pe fond de dăngănit de clopote şi cântat de popi… Eu nu auzisem nimic din cameră, şi aici iar revin amintind de convingerea că totul a fost bine gândit şi bine făcut în acel loc…

Într-unul din rondurile de vis-a-vis de piscină este terariul broscuţelor ţestoase. Sunt destul de multe, mai multe generaţii, că unele erau mici, mici de tot. Au amenajată o galerie de pământ, în care se retrag în fiecare seară. Turiştii sunt rugaţi să nu le deranjeze.

Taverna/ Restaurantul

Când ne-am dus la cină, în prima seară, am nimerit când era toaaată lumea la masă… Şi cred că atunci venise o nouă serie, erau un ghiduş şi o ghiduşă pentru nemţi, care le prezentau programul. Am întrebat dacă putem mânca şi noi, la liber, neavând demipensiune, am primit încuvinţare, apoi ne-a condus chelnerul la o masă unde mai erau două locuri libere. Ne-am simţit puţin stingheri, deşi - sau tocmai din cauză că - eram lângă încă două persoane, străine.

Cina se serveşte în regim de bufet suedez, cu toate felurile de mâncare aduse pe mese, afară. Am mâncat numai atunci acolo, dar mâncarea este foarte diversificată, pentru toate gusturile – şi meniu italienesc (cu paste), şi vegetarian, şi cu feluri gătite, diverse legume crude, salate, deserturi, fructe. Noi am luat carne de pui atunci, asta reţin, şi a fost foarte gustoasă. Costul unei cine este 10 euro pentru adulţi şi 7 euro pentru copii. Băuturile se plătesc, şi la pachetul cu DP. Am început cu cina, că asta s-a nimerit a fi prima noastră masă acolo. Cum spuneam, numai atunci am cinat acolo, în restul sejurului am fost în Sarti Village (Sarti vechi), ăsta era programul nostru de seară…

La prânz, se mănâncă în regim a la carte. Cred că au adoptat acest sistem ştiind cum sunt preferinţele turiştilor care vin cu diverse pachete turistice. Majoritari fiind, cred, cei care vin prin agenţia germană Frosch, şi care în timpul zilei au tot felul de activităţi ce presupun absenţa din hotel până seara. Plus că mai sunt turiştii care–şi pregătesc masa în cameră, sunt şi camere dotate cu chicinetă. Am prânzit de două ori acolo, şi de fiecare dată am fost singuri. Atunci ne-am simţit stingheri că eram numai noi în toată imensitatea aia de terasă…

Lista de meniu pentru prânz nu este foarte stufoasă, este un format A4 plastifiat. O să vedeţi, că am imortalizat-o, cu gând să o descifrăm mai bine, după ce o descarc în PC. Că era scrisă… în germană! Eu am comandat ceva din ea şi m-am trezit şi cu…o bere, era la pachet cu dish-ul comandat.

Gătesc gustos, asta e clar!

Micul dejun este prins în pachetul turistic. Tot în sistem bufet suedez. De data aceasta, mesele cu platourile de produse sunt în interior. Nici nu cred că am reţinut tot ce era pe acolo! …De la dreapta la stânga, după ce-ţi luai o tavă, o puneai pe masa din mijloc, apoi începeai “circuitul”: Îţi luai una-două farfuriuţe şi tacâmurile, ceaşcă şi/sau pahar, începea etalarea pliculeţelor de ceai – vreo 3-4 culori, Lord Nelson, zahărul, dozatorul de apă fierbinte, apoi cafeaua, tot din dozator, laptele, în cană de sticlă, iaurtul, nectar - de - ceva - portocale/piersici (n-am băut, deci nu ştiu din ce era), chiar şi apă rece. Apoi urma zona pe care eu am sărit-o totdeauna şi cu vederea, că nu intră în preferinţele mele (dar mai vedeam ce e pe la al meu soţ în farfurie, sau la alţii) – câteva sortimente de gemuri şi miere, fulgi de cereale, musli. Era, după toate acestea, vitrina cu mezeluri, brânzeturi şi crudităţi (roşii, ardei, castraveţi). Aveau o brânză feta, grozavă, caşcaval, şuncă presată, două - trei feluri de salam, toate feliate subţiri, pacheţele mici de unt (Pilos parcă). Urma apoi o tavă caldă cu frigănele sau foetaje, sau omletă cu legume (de două ori). De vreo trei ori au fost ouă fierte. Erau de asemenea unul - două sortimente de chek, salată de fructe cu iaurt, compot de caise sau piersici, felii de pepene verde şi galben, caise sau piersici proaspete, pâine albă şi neagră... Pur şi simplu, nu le mai ţin minte pe toate, dar nu pot să fiu de acord cu afirmaţii de genul “micul dejun era acelaşi în fiecare zi”, Dumnezeule, din toate astea ies diverse combinaţii pentru 10 zile de mic dejun! A, pot să spun că nu am văzut totuşi bacon prăjit sau ouă ochiuri, sau cârnăciori prăjiţi, dar nu cred că erau printre preferinţele sau cerinţele turiştilor majoritari, sau că s-a plâns cineva de absenţa lor.

Fiecare îşi punea ce şi cât considera, şi se întâmpla să se mai ridice câte cineva de la masă şi să se ducă să-şi mai ia ceva, dar n-am zărit vreo farfurie plină vârf! Şi, e de bun – simţ să nu laşi mâncare în farfurie, ar fi o risipă nejustificată…

Civilizat, neaglomerat, operativ. Nu se făcea vreun şir indian sau vreo grămadă ordonată… Fiecare îşi ducea apoi tava înăuntru, era o tejghea înaltă pe care o depuneam, din spatele căreia o tipă le ridica imediat. Tot organizare nemţească, micul dejun era servit între orele 830 -10, nu se lungeau până la prânz! Noi la 9 eram la masă, iar la 930 - 945, eram deja pe plajă, după ce făcusem în prelabil şi drumul până în cameră, pentru spălatul pe dinţi de după masă…

Plaja la Pontos

Întreg Pontosul se reperează după troiţa care străjuieşte, deopotrivă, şi hotelul şi plaja. Este superbă! La fel de bine îngrijită ca tot ce ţine de Pontos, mi-a inspirat un respect şi o smerenie care m-a împiedicat, de teamă ca din necunoaştere să nu comit un gest nelalocul lui, să mă apropii prea mult. Am privit de la distanţă, dar îndeajuns de aproape încât să văd că înăuntru era pictată, pe peretele de răsărit, cel paralel cu linia ţărmului, o frumoasă icoană a Feciarei Maria…

Plaja este amenajată cu şezlonguri, măsuţe şi umbrele acoperite cu stuf. Beach-barul are şi ceva mobilier gen ratan, unde puteai să–ţi savurezi consumaţia, dacă nu doreai să–ţi fie adusă de blondina unguroaică ce făcea oficiile de ospătăriţă, la umbrelă. Dreptul de folosinţă a două şezlonguri cu umbrela aferentă era contra unei consumaţii de 3,5euro de persoană. Asta am citit pe site-ul Frosch. Noi am luat în fiecare zi câte două fresh-uri de portocale, 8 euro. Un frape, care era însoţit şi de o apă plată mică, era 3,5 euro. La fel costa şi cafeaua. Din păcate nu pot oferi informaţii despre preţurile băuturilor, soţul meu nu bea nici măcar bere la plajă…Bineînţeles, nu putea lipsi de pe plajă duşul. Un teren de volei se găsea între dunele ce-l ascundeau privirii celor de pe şezlonguri, aşa încât, când noi plecam de pe plajă într-o seară, dacă nu am fi nimerit exact în momentele când cele două echipe se salutau, bătând palma, nici nu am fi ştiut că avusese loc un meci… Cred că fusese un meci womens vs. mans, cu toate naţiile, că am recunoscut-o pe vecina noastră, italianca, de la 4…

Muzica de la bar, nu era deranjantă prin volum sau ritm. Am remarcat însă că era în ton cu… marea. Într-o după-amiază când ea, marea, era un pic neliniştită, sau poate doar surescitată de o briză prea sturlubatică, un fundal de chitară clasică voia să o liniştească… În alte zile, când soarele exploda în milioane de raze strălucitoare, de adormise marea însăşi de la atâta leneveală, acorduri melodioase, potrivite vârstelor şi gusturilor, ne desăvârşeau starea de biiiine… Relaxare, soare, mare, ce-ţi puteai dori mai mult? ...Apa, de-o transparenţă perfectă, nisip fin, cu sclipiri aurii - negre, preţioase, muntele Athos, care, datorită aşezării în formă de arc de cerc a întregului ţărm al Sarti-ului, părea că te însoţeşte ca o umbră, astfel încât oriunde te aflai, muntele era exact în faţa ta…

...La plajă, nemţi, din grupa de vârstă 28-38de ani, nefamilişti în general, dar erau şi familii cu copii, sau câte două prietene (pe la 40-60 de ani). În rest, câte o familie de sârbi, de italieni, de unguri, de români (noi…). …Au fost şi câteva familii de greci, în weekendul de Rusalii.

Pe şezlonguri, copiii butonau de zor pe smartphonuri sau tablete, sau ce-or - fi - fiind, cu sau fără căşti în urechi, iar adulţii citeau. M-am liniştit când am văzut că mai sunt şi străini care preferă lectura de pe o carte clasică, ca şi mine, care nu gust plăcerea lecturării de pe kindle (mi-l oferise fi-miu pe-al lui). Erau însă şi familii care citeau fiecare de pe kindle-lul lui…Nu erau foarte mulţi copii, ori aceştia nu erau mici, căci nici vorbă de tărăboi pe plajă… Cea mai mică era fetiţa doamnei de la hotel, dar îmi plăcea să încerc să înţeleg câte-un cuvânt grecesc din ce sporovăia cu mama sau bunica… Era o drăgălaşă şi gureşă ca o vrăbiuţă…

Cum ne-am simţit pe plajă? Perfect! Civilizaţie, lipsă de ostentaţie, normalitate… Am ajuns la concluzia că dacă nu înţelegi ce se vorbeşte în jurul tău, nu te deranjează ca atunci când auzul procesează orice recunoaşte reflex.

Ne-am simţit… europeni. Şi aveam ocazia, nu dreptul, să nu ne fie ruşine de vre-un conaţional prea vocal, prea nonconformist sau tupeist... sau…

Concluzia tuturor celor scrise? Dacă s-ar putea, m-aş întoarce în fiecare an la Pontos! Unde sper să nu se schimbe în rău nimic din cum a fost acum. Căci dacă s-ar schimba, ar fi numai din cauza turiştilor. M-a întristat să citesc, aici, pe AFA, că locurile în care ajung mulţi români, parcă se pângăresc…

A, mi-am adus aminte!

Vă recomand să încercaţi orice fel de mâncare de la Hanna Haus! Este situată vis a vis de hotel Ostracos, pe stânga, cum mergi în Sarti Village. Este a unor unguri, au şi cazare, preţuri bune. Iar gyrosul de acolo, garantat, este mai bun decât cel de la mult-lăudatul Ovelix! Iar porţiile sunt... "huge" (?!), "large"(?!)...

---

VIZUALIZĂRI: 6550 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI