GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
O surpriză (foarte, foarte) plăcută!!!
Incep prin a admite ca prezentul review il prezint cu drag tuturor colegilor de site cu scuzele de rigoare ca, in ultimul timp, am cam lipsit din comunitate, desi as mai fi avut cate ceva de scris si spus, nu am mai avut timpul atat de pretios pentru acest lucru si nici nu am mai dat peste vreo locatie demna de a fi mentionata, atat din punct de vedere negativ, cat si al lucrurilor frumoase.
Din fericire, Phoenicia Luxury face parte din cea de-a doua categorie si am tinut mult sa scriu cateva lucruri despre el pentru ca am observat ca atat pe site aici, cat si pe Tripadvisor, i se cam face o nedreptate din punct de vedere al reviewurilor. Adica a primit note slabute, desi eu cred ca merita mult mai mult, in contextul in care la final de sejur, am constatat ca am primitive ceea ce am platit, fara a avea sezatia ca m-a furat cineva, asa cum s-a intamplat, de examplu, acum vreun an sau doi la Pensiunea Alfa din Mamaia (daca ne referim exclusiv la litoralul nostru, care imi este tare drag), locatie foarte laudata si unde totusi m-am simtit nu dezamagit, ci foarte dezamagit, la final.
Scuze pentru paranteze… permiteti-mi sa revenim la hotelul nostru.
Localizare. Este in Mamaia Nord, spre Navodari, face parte dintr-un complex mai mare, construit langa Phoenicia Holiday Resort. Este practic lipit de Phoenicia Royal, cu care imparte plaja, receptia si restaurantul, diferentele constand numai in dimensiunile si decorarea camerelor, in favoarea celor de la Royal.
Cazarea. Am avut AllInclusive, am ajuns mai devreme decat ora 16, oficiala pt. cazare, ni s-au dat bonurile de prosoape, 3 la numar, pentru 2 adulti si un copil mic si am fost invitati pe plaja. Bratarile ni s-au pus ulterior, la ora mentionata. Nu ar fi fost rau sa o faca la ora sosirii, nu cred ca saraceau cu 2 beri si o apa, dar… ma rog. Nu poti sa ii acuzi de lucrul acesta. Personalul de la receptie, cel putin amuzant, niste fete machiate ostentativ si foarte nepricepute la meseria lor. Care cred (sper) ca era de receptioner :)
Camerele. Foarte mari, frumoase, un pat gigant, minibar (din pacate contracost, desi continea aceleasi lucruri incluse in concept… cat de stupid sa fii ca sa faci asta, nu?) si un balcon cu vedere laterala la mare (tote cameral au asa ceva). De remarcat ca am avut vedere catre restaurantul Piazetta si H. Royal si recomand in mod special acest lucru deoarece seara pe partea cealalta, care dadea catre Phoenicia Holiday era cam galagioasa. Camera mi-a placut mult, era frumos decorata, balconul era mare, cu masa, scaune, etc, se afla si o sofa mare in camera… foarte ok. Izolatia dintre camere nu excela, dar nu am avut probleme cu zgomotul, cred ca depinde si ce fel de vecini ai norocul sa ai :)
Plaja si piscinele. Exista o plaja privata numai pt clientii Luxury si Royal, cei de la Holiday nu au acces, insa daca doreai puteai face plaja in zona Holiday. Plaja era mult mai aerisita decat la ceilalti, sezlonguri de lemn, salatele groase, plaja curata. Se practica rezervarea sezlongurilor cu noaptea in cap, nu aveai de ales decat sa te adaptezi. Daca veneai mai tarziu, adica pe la 10, gaseai oricum sezlonguri, dar nu in prímul rand ci in al doilea sau al treilea. Exista un beach bar inclus in sistemul allinc unde puteai servi bauturi (bere, vin, gama pepsi la draft, apa minerala, lichior, vodca etc. ) pe tot parcursul zilei, pana pe la 19-20.
Exista o piscina destinata exlcusiv clientilor de la H. Luxury si Royal, cu hidromasaje si foarte libera, tot cu bar inclus in sistemul allinc. Puteai merge insa si la piscinele din resortul cel mare, care erau mai animate si aveau si chestii mai pe placul copiilor.
Mancare si bautura. Este punctul lor forte. Am mai fost la hoteluri cu allinclusive si daca pana acum, mancarea de la hotelurile din Turcia unde am fost eu mi s-a parut foarte buna, sincer, aici mi s-a parut superioara. Daca nu tot timpul din punct de vedere al diversitatii, al calitatii, in mod sigur. Dimineata existau 3 tipuri de freshuri, cafea foarte buna (espresso si la nisip), statii de omlete gatite live, plus zeci de sortimente de mancare, branzeturi, mezeluri etc. Insist pe partea de calitate. Foarte, foarte buna. La pranz multe tipuri de ciorbe, preparate din nou gatite in fata ta (tot felul de carnuri, burgeri, etc) plus clasicele mancaruri (mai mult de 20 de feluri). Seara, la fel, peste, vita, sturion, fructe de mare in fiecare zi, multe gatite in fata ta. Niciodata nu am stat la coada aici mai mult de 2-4 minute, desi pare incredibil, totul era foarte bine dimensionat.
Bauturile servite pe timpul meselor, in restaurantul principal, erau TOATE imbuteliate (vinuri din Italia de 3 feluri), sampanie, Pepsi toata gama, bere la 0.33, apa minerala si plata Bucovina la 0.5), iar deserturile (vreo 10 feluri la fiecare masa) erau foarte bune.
La pranz gaseai in plus inghetata Carte D'Or si clatite gatite la cerere cu Nutella. Din nou, fara coada mare, niciodata mai mult de cateva minute, dar de cele mai multe ori nu stateai deloc.
Personalul foarte activ, manageri prezenti mereu prin sala (majoritatea erau straini), ti se debarasa si curata masa intr-un ritm pe care nu l-am mai sesizat nicaieri, si aceasta in sens pozitiv :) Prezentarea mancarii era profesionista, nu era pusa in tavile acelea inestetice din inox, ci in niste vase frumoase... chestii care par minore, dar care conteaza. Multe fructe, multe tipuri de branzeturi, patiserie si paine gatite in restaurantul propriu, pizza de vreo 4-5 feluri la toate cele 3 mese etc. Desi in camera nu era inclus minibarul, nimeni nu se supara daca cereai sau luai chiar tu din frigidere o sticla de vin, bere sau sampanie pentru a o servi pe balcon seara. Ba chiar o faceau cu drag…
Ca punct negativ, care insa pentru noi nu a contat deloc, era ca intre mese nu exista niciun fel de mancare in restaurante, decat cu plata, iar bauturile se serveau numai la piscine sau la beach bar. Pe timpul meselor, care ocupau aproape 70% din ziua normala de plaja, gaseai tot ceea ce voiai, bauturi sau mancare la restaurante.
Nu pot sa spun decat ca eram mancati si bauti mega suficient astfel incat sa nu mai avem nevoie de mese intermediare, iar bauturile erau din belsug la plaja sau la piscina, in momentele cand ne aflam acolo.
Distractie. Noi am fost cu un copil de vreo 5 anisori, care nu e mare fan al concursurilor organizate de animatori. Raiul lui sunt masinutele, mingiile, joaca pe plaja etc. Asa ca, desi erau organizate mai mereu petreceri pt copii, la piscinele de la Holiday, nu am fost prezenti decat la cea cu spuma, in restul timpului ne-am mai jucat la cea pentru copii si la cea incalzita. In rest, mai erau niste ateliere de pictura, diverse jocuri etc... nu stiu daca erau foarte calitative sau nu, pur si simplu noua nu ne plac oricum. Pentru cei mari, erau la complexul Holiday in fiecare seara momente muzicale, dansuri etc. De regula niciun resort nu isi permite sa aduca niste catareti calumea pentru asemenea ocazii, noi nu am stat la niciunul, dar am remarcat oameni care stateau, era parca Anca Turcasiu care canta pe-acolo si alti cativa cantareti. De remarcat ca toate aceste evenimente se organizau in zona H. Holiday, la noi era seara liniste si pace :) asa cum ne placea.
Comparatie Phoenicia Holiday Resort vs Phoenicia Luxury si Royal. Stiu ca multi dintre dvs ar putea fi curiosi care este mai bun sau ce le diferentiaza. Asadar, foarte concis:
- ca si client al Luxury si Royal ai acces la orice este destinat clientilor Holiday, invers nu se poate
- Holiday, per ansamblu, nu mi-a placut deloc: inghesuit, impresia de cartier cu blocuri lipite unele de altele, insa mai multe piscine si facilitati pentru copii
- plaja si piscina de la Luxury erau foarte frumoase si, mereu, libere spre deosebire de cele de la Holiday
- masa si bautura nu se poate compara, este o alta lume, nu spun ca la Holiday era foarte proasta, spun ca diferenta de calitate era foarte mare intre cele doua. Restaurantul de la Holiday era aglomerat, cu aspect de cantina, iar la noi era liber si frumos.
- dimensionarea personalului care oferea diferite servicii era mult mai buna la noi decat la Holiday, practic nu trebuia sa astepti nicaieri foarte mult timp pentru a primi ceva, la Holiday se formau cozi si la barul de la plaja si la restaurante;
- diferenta de pret intre cele doua mi s-a parut pe deplin justificata, desi nu mai tin minte exact cifrele
Per ansamblu, noua ne-a placut foarte mult la acest resort si probabil vom reveni, nu pentru ca sunt perfecti, ci pentru ca mi se par cei mai buni din Romania. Am vizitat (aproape) toate complexurile de tip allinc de pe litoral si va spun cert ca nu se poate compara niciunul cu acesta, in special din punct de vedere a calitatii mancarii, bauturii si a camerelor si plajei. Singurii care poate s-ar apropia ar fi Mera, insa eu nu pot sa trec peste faptul ca nu e pe plaja, ca beach barul e la mama naibii in papusoi, cat mai departe de hotel, ca sa te determine sa renunti sa mai mergi. Savoy e ok, insa mancarea si bautura sunt mult mai proaste, desi la distractia (care insa noua nu ne place in mod deosebit) pentru copiii mici stau bine (teatru de papusi, picturi pe fata, dansuri etc.). Restul nici nu merita mentionate, nu ai de ce sa le treci pragul, decat de curiozitate :)
Experienta mea in Turcia nu e foarte vasta, dar cred ca am stat la doua resorturi bunicele, am mai spus-o, Delphin Botanik si Imperial, insa Phoenicia Luxury nu mi s-a parut foarte departe de ele, iar dpdv al mancarii, peste acestea, ceea ce cred ca spune multe. Este loc pentru imbunatatirea serviciilor, dar deocamdata noi ne-am declarat foarte multumiti.
Trimis de rentea in 16.07.18 20:37:07
- A fost prima sa vizită/vacanță în MAMAIA
14 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (rentea); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 44.27977100 N, 28.61942000 E - CONFIRMATE
ECOURI la acest review
14 ecouri scrise, până acum, la acest articol
@rentea: Ma bucur ca de data asta "v-a iesit! " ???? Si ca, in sfarsit, se vede faptul ca unde e vointa, se poate face ceva bun!
@iulian68: Multumesc, Iulian. Noi am plecat cu inima stransa, daca pot spune asa, pentru ca vacanta celui mic de la marea noastra, vara, e importanta pentru noi. Din fericire, totul a fost o surpriza placuta!
Chiar daca mai mergem, o facem numai cateva zile, in weekend, cand e mai usor a trece peste cateva mici dezamagiri
@rentea: Stiu bine la ce te referi, de aceea m-am bucurat ca a fost ok! ????
@rentea: Daca iti revii si incepi iar sa povestesti scuzele sunt acceptate, asadar un SB acordat cu mare drag, felicitari.
Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru această destinaţie.
Citind articolul tău nu pot sa te contrazic dar nici sa fiu de acord cu tine. Cum poți sa i spui copilului ca la ora 16 trb sa mergi sai iei bani din camera ca să i iei ceva de mâncare. Asa ai spus ca între mese totul se plătește. Cum poate un hotel all sa aibă doar 3 mese pe zi. Sincer... Faptul ca ai fost la hoteluri foarte bune din Turcia nu cred ca poți sa pui Phoenicia pe aceiasi parametrii...
@m liviu: da, trebuie sa acceptam faptul ca sistemul este diferit de cel din Turcia. Sincer, niciodata nu am mancat intre mese nimic, nici in Turcia, nici in Romania. Mancarea a fost atat de multa la mesele stabilite (care durau cate 2-3 ore) incat nici prin gand nu iti trecea sa mai incerci ceva intre mese. Dar... e adevarat ca poate fi deranjant pentru altcineva, avand aceste obiceiuri.
Nu știu dc e vorba de obiceiuri. Dar e vorba de confort. Nu vrea copilul sa mănânce la 13 mănâncă la 16... dc vrea înghețată la 10 dimineața sau la 10 seara știu ca nu am probleme. De aceea pentru o familie cu micuți eu unul nu sunt pregătit sa ma întorc pe litoralul nostru... Consider ca nu suntem respectați ca oameni. Se cer niște preturi imense... Și nu numai...
@m liviu: da, sunt de acord cu tine in principiu. Insa pretul in turcia pentru o vacanta similara ar fi fost cel putin dublu. Respectand calitatea mancarii si bauturii de la phoenicia si adaugand transportul. Sigur ca nu se poate compara cu un hotel din lantul Delphin, pe care le dau exemplu pt am fost cazat acolo, insa chiar si cu micile neajunsuri, raportul calitate pret ni s-a parut bun.
@rentea: buna ziua
Am citit impresiile Dvs despre phoenicia royal pentru ca vreau sa merg in Septembrie cu fetița mea.
Întrebarea mea către Dvs se referă la mâncarea. Fetița are multe alergii alimentare, înțeleg ca mâncarea este buna si variata, însă daca as vrea sa imi facă ceva special dar nu complicat gen o leguma fiarta si o carne la cuptor, sau sa imi fiarbă pastele mele, ar exista disponibilitate¿
la hotel spun ca da, ca vin mulți copii cu alergii, dar știți cum sunt informațiile astea, pana nu ai fost acolo sa vezi
multumesc
@Jorjjorj: ma voi duce din nou la hotel in scurt timp si voi putea sa va dau info detaliate si de actualitate.
Mie anul trecut mi s-au parut foarte deschisi pe zona aceasta, gateau chiar in fata ta, erau multe ateliere de gatit live, inclusiv legume fierte si paste.
Nu cred ca ati avea vreo problema in a gasi preparatele respective sau in a le solicita bucatarilor sa gateasca ceva special pt fetita.
@rentea: mulțumesc mult
Aștept cu interes noul review. Concediu placut
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Jul.2024 Nu as merge a doua oară — scris în 22.11.24 de madalinab91 din IAşI - nu recomandă
- Aug.2023 Slab, foarte slab — scris în 23.08.23 de ux130468 din PITEşTI - nu recomandă
- Aug.2022 Cel mai slab concediu — scris în 13.09.22 de ux127208 din SIBIU
- Aug.2021 O vacanță foarte reusita — scris în 06.08.21 de Marian 2021 din TâRGU JIU - RECOMANDĂ
- Jul.2021 Dupa doua zile dezamagit si aproape scarbit de atitudine! — scris în 09.07.21 de Mihai2303 din PIATRA-NEAMţ - nu recomandă
- Aug.2020 Hotel de maxim 2* — scris în 16.08.20 de ux116921 din SLATINA - nu recomandă
- Aug.2019 Incredibil — scris în 03.08.19 de superdepor din TâRGOVIșTE - RECOMANDĂ