Gheața adâncurilor - Scărișoara

TIPĂREȘTE

Vacanța în Apuseni (vezi impresii) nu ar fi fost completă fără o incursiune în lumea înghețată de sub pământ localizată în Masivul Bihor-Vlădeasa. După ce am fost impresionat de cea mai frumoasă peșteră din România (părerea mea, până acum), Peștera Urșilor de la Chișcău (vezi impresii), în ziua următoare a urmat o altă experiență inedită.

Accesul se efectuează din localitatea Gârda de Sus, în dreptul Primăriei se virează pe DJ 750, un drum în buclă. Există indicatoare rutiere explicite către toate obiectivele turistice din zonă. Legătura cu zona peșterii a fost facilitată acum câțiva ani prin asfaltarea DC 260 (prin satul Munună). Varianta cea mai ușoară de a ajunge la destinație: intrăm pe DJ 750 în Gârda de Sus, după câteva sute de metri virăm ușor la stânga (spre satul Casa de Piatră și Izbucul Tăuz), parcurgem 2 km (până în apropierea Izbucului Cotețul Dobreștilor – ) și cotim dreapta pe o bucată de șosea spectaculoasă, în urcare permanentă și cu o mulțime de serpentine (3 km, diferență de nivel vreo 350 m), apoi alți 3 km și am ajuns în parcare. Parcarea principală se află la baza unui urcuș de vreo 150 m și este „amenajată” pe un teren împrejmuit, pământ și iarbă pe jos, un tomberon mare de gunoi în mijloc. Taxa de parcare: 5 lei. Mai există o parcare privată în vârful dealului și se poate parca și în câteva locuri pe marginea șoselei.

Urcăm pe jos panta până într-o intersecție unde sunt concentrate tarabele cu „suveniruri”, rulotele cu plăcinte moțești, vreo 2 mici magazine. Tot aici se află și un mic muzeu etnografic amenajat într-o casă tradițională de lemn. Din acest loc sunt de parcurs cam 450 de metri pe un drumeag de pământ presărat cu pietre, un urcuș mediu. În capătul drumului ne așteaptă casa de bilete, o clădire micuță de unde achiziționăm biletele, putem citi câteva panouri informative și privi schițe, avem acces la o toaletă.

Prețul unui bilet este de 13 lei/adult, iar pentru elevi/studenți se plătesc 10 lei. Am primit un pliant gratuit de promovare a peșterii. Programul de funcționare este zilnic între orele 10.00 – 18.00. Vizitarea se face doar în grup (minim 20 persoane, maxim 50) însoțit de ghid/personal specializat. Practic există niște ore fixe la care grupurile accesează peștera: 10.20, 11.00, 11.40, 12.20, 13.00, 13.40, 14.20, 15.00, 15.40, 16.20, 17.00, 17.40. Durata medie a vizitei - 45 minute, împărțite astfel: 15 minute coborâre, 15 minute vizită traseu interior, 15 minute urcarea.

Traseul vizitei. Incursiunea în subteran debutează cu verificarea biletului și trecerea printre turnicheți, apoi se coboară pe scări metalice și pasarele într-un aven adânc de 50 m. Ultima parte a coborârii se efectuează pe o scară de lemn și o punte din scânduri încă acoperită de zăpadă la începutul lunii august. O platformă circulară străbate Sala Mare, loc unde se află ghețarul subteran. În partea nord-vestică se află Sala Biserica, zonă unde aproape o sută de „țurțuri” sunt vizibili de pe un balcon. Vizita se încheie în același loc de unde a început: în fața scărilor care urcă în aven.

Nici nu am început bine coborârea când un nor nătăfleț a început să își scuture aripile peste noi. Nu aveam unde să ne adăpostim și ne-am continuat drumul pe scări, ceva mai greu din cauza pietrelor alunecoase și metalului ud. Pășim cu grijă și pe zăpada înghețată pe ultimele scânduri ale traseului de coborâre. Zeci de persoane ne adunăm pe puntea circulară situată deasupra masivului de gheață și ascultăm scurta prezentare a ghidului. Frigul pătrunde pe sub haine și mulți se zgribulesc. O mică piramidă de gheață se ițește pe suprafața ghețarului, dincolo de podețul de lemn se cască un hău, mai încolo câteva stalactite de gheață amenință integritatea vizitatorilor. Ajungem rapid în balconul situat deasupra sălii „Bisericii” unde stalagmite de diverse mărimi și perdele „cresc” din podeaua de calcar. Plimbarea subterană a durat într-adevăr doar vreo 17-18 minute. Deja alt grup coborâse pe scări și se grupau pe pasarela suspendată pe gheață.

Scurte detalii științifice. Peștera este formată în calcar și se află la 1165 de metri altitudine. Blocul de gheață s-a format cu peste 13.500 ani în urmă, are un volum de aproximativ 100.000 m3 și o grosime măsurată de vreo 36 m. Ghețarul pare a se fi format prin congelarea apei; și în timpurile noastre pe timpul verii se adună o peliculă de apă de circa 20 cm care îngheață iarna.

Primele mențiuni documentare privind vizitarea în scop recreativ datează de la jumătatea veacului al XIX-lea, dar este posibil ca localnicii să fi utilizat gheața din aven pe timpul verii cu mult timp în urmă. Cunoscutul speolog Emil Racoviță investighează golul subpământean și publică în 1927 prima monografie. În 1938 Peștera Ghețarul de la Scărișoara e numită monument al naturii (prima din această categorie) și, posibil, a doua arie naturală protejată prin lege din România, după Pădurea Letea.

Concluzii și recomandări. Vizita la Ghețarul de la Scărișoara reprezintă o experiență inedită, peștera are farmecul său (rece) prin specificul lumii subterane. Deși nu e plină de formațiuni carstice, blocul de gheață înlocuiește dantelăriile de calcar. Nu mi-au plăcut resturile prezente pe suprafața de gheață (crengi și lemne căzute prin aven, chiar și câteva bidoane de plastic), posibil ca statutul de rezervație naturală să nu permită accesul pe gheață (dar cu niște căngi lungi s-ar rezolva problema). Să vă îmbrăcați corespunzător, chiar e rece în subteran și atenție la scările metalice. Mi-a plăcut ceea ce am văzut în subteran, blocul de gheață e o mărturie a unor milenii geologice apuse, sper să mai reziste încă pe atât!

Alegeri inspirate!

---

VIZUALIZĂRI: 3458 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI