BUN
GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Mi-a plăcut întotdeauna să vin în stațiunea 1 Mai, e un fel de Felix dar mai retras puțin, mai liniștit şi cu mai puține fițe. Mi-a plăcut mereu ștrandul Venus, foarte verde, cu umbră și nu prea aglomerat. Mai nou ștrandul a fost renovat, sunt curios daca au păstrat copacii umbroși – cel mai tare capital al locului. Însă acum în octombrie într-un week-end prelungit am avut nevoie de un loc cu bazine acoperite așa că am apelat la Perla, cred că e cel mai pus la punct complex din stațiune. Prin urmare, nici nu găsești locuri așa lejer, trebuie să rezervi din timp. Și de obicei e full. Noi am prelungit weekendul de joi seara și bine am făcut, am prins practic o zi si o noapte fără ca hotelul sa fie la 100% și a fost foarte liniștit. Buuun.
Ajungem la hotel seara, fuga repede în cameră, camera faină, mare, un apartament de fapt, cu balcon, așa cum am cerut, totul ok. Poate n-ar fi fost rău încă un TV în dormitor, era doar unul în living.
O pălincă – şi fuga repede la cină. Cina şi micul dejun le-am avut plătite, după un model de mare succes şi aici ca şi în Băile Felix. E bufet şi sunt mâncăruri bune (o ciorbă excelentă!), apoi am stat pe o terasă acoperită şi… am tot stat, mai cu o bere mai cu un vin, disponibile la cină. Foarte bine că am băgat câte o pălincă în cameră, deoarece la masă nu primești așa ceva, doar extra, de la bar, de parcă n-am fi în nordul ţării 😊, ei glumesc, poate că e normal să nu fie tării la liber, ar fi o cina foarte scurtă. Şi noi avem mereu la îndemână câte o sticlă mică de pălincă, normal, doar suntem oameni civilizați!
După ce se termină cina, se închide şi barul inclus, beri însă se pot lua mai departe de la bar, cu preţuri între 10 si 13 lei. Personalul s-a comportat foarte frumos cu noi.
Apartamentul, după cum spuneam, e încăpător, într-o cameră e un pat mare, matrimonial iar în cealaltă sunt două canapele comode. O baie şi – cel mai important, o terasă mare pe post de balcon, în comun cu o cameră vecină. Atât că terasa nu era acoperita, pe timp de ploaie nu a fost aşa drăguț, însă tot mai bine ca alte camere care, am observat că aveau doar un balcon franțuzesc. Este și minibar în cameră deși la preţuri prohibitive, niciodată nu am înțeles de ce. Curățenie s-a făcut zilnic. Este un uscător de haine pe aici şi este şi un uscător de păr.
Buuun, a doua zi un mic dejun cu de toate, bine pus la punct deși dacă mă întrebați pe mine, când merg în Bihor şi nu primesc bundas-kenyer la micul dejun parca am aşa, un sentiment de revoltă… :).
Apoi fuga la zona cu piscine. Deși era destul de frig şi ploaie, am fost vrut întâi să merg afară, e un bazin mare de tot însă cu apă rece şi mai multe care erau deja dezafectate. Păcat, e fain de stat afară când e frig într-un bazin cu apă caldă-caldă. Așa că ne-am bălăcit doar la piscinele de interior. Aici sunt vreo 4 bazine, unul cu apă ceva mai caldă, un jacuzzi şi restul cu apa ceva mai moderată la temperatură, este şi un bazin pentru înot. Este şi zonă de saune, am fost de vreo două-trei ori, e cald, bine, așa cum trebuie. Era şi o saună cu aburi şi ciubăr din ăla de care tragi de un lanţ şi îţi torni apă rece în cap. Păcat ca nu au pus lângă şi un bazinaș cu apă rece, pică tare bine după ce ieși înfocat din saună. Este şi un bar la zona de piscine de unde am luat beri de 0.33 la 13 lei… ce să zic, am văzut şi preţuri mai mari. Sala e foarte bine făcută, nu te sufoci de la aburi, nu iți plouă condensul în cap cum am mai văzut la alte bazine acoperite. Şi muzica e bine aleasă şi potrivită la volum. Cum spuneam şi pentru zona de exterior, am simţit lipsa unui bazin cu apă caldă-caldă. Sâmbătă am avut parte de animatori, care au organizat o sesiune de vreo oră de tumbe şi giumbușlucuri la care a participat multă lume, cu muzică şi antren, iuu huuu, everybody dance! Masa de prânz am luat-o tot aici la restaurant, o ciorbă e 24 de lei, un coniac 17 lei, un hamburger 53 de lei, paste la 30-35 de lei, e fain că restaurantul are o terasă acoperită mare şi dohănitorii se pot desfășura aici în voie.
Mi-a plăcut că la piscine nu trebuie să mergi cu banii după tine, primești un ceas cu cip la checkin, marchezi cu acesta tot ce dorești şi la final, la plecare se face plata. Mi-a plăcut mult şi rezervația de lângă, o baltă mare cu copaci şi papură, se pare destul de bine făcută: într-una din zile plimbându-ne pe lângă zona protejată am văzut un șerpișor care stătea la soare, a luat-o la galop când ne-a simțit, dar oricum a fost o senzație, copiii din ziua de azi văd foarte rar găini şi vaci, când văd șerpi chiar e un eveniment major.
Una peste alta am petrecut câteva zile faine aici, nu-i ieftin însă e confortabil și te poți relaxa pe cinste.
Trimis de Trank in 06.09.24 15:18:11
- Alte destinații turistice prin care a fost: Europa
1 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Trank); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 46.99716368 N, 21.99913502 E - CONFIRMATE
ECOURI la acest review
1 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Mutat, la reorganizare, în rubrica "Perla Hotel [1 Mai], BĂILE FELIX / '1 MAI'" (deja existentă pe sait)
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Aug.2023 Deosebit — scris în 20.08.23 de tudor_stoia din CLUJ NAPOCA - RECOMANDĂ
- Aug.2021 Excelent — scris în 20.08.21 de Bea din TîRGU MUREş - RECOMANDĂ
- Aug.2021 Excelent de nota 10 recomand — scris în 13.08.21 de Luminita b din TIMIșOARA - RECOMANDĂ
- Dec.2019 Invechit — scris în 12.01.20 de VOSI12 din DEJ [CJ] - nu recomandă
- Oct.2019 Hotel Perla - Baile 1 Mai: trecut frumos, prezent dezamagitor, viitor... incert! — scris în 14.10.19 de L-CS din CUMPANA - nu recomandă
- Aug.2019 Hotel Perla 1 Mai — scris în 16.09.19 de dyna21 din BISTRITA [BN] - RECOMANDĂ
- Jul.2019 3 stele si atat — scris în 15.07.19 de iustin_79 din PIATRA NEAMț - RECOMANDĂ