La plimbare pe meleaguri buzoiene - partea I

TIPĂREȘTE

Despre frumusețile Buzăului am mai scris pe acest site, scriu astăzi și voi continua să scriu și cu alte ocazii, nu doar pentru că este județul unde m-am născut și unde locuiesc (deh, un soi de patriotism local), ci și pentru că zona, deși poate mai puțin promovată decât altele, este extrem de ofertantă pentru vizitatorul dornic de relaxare și de petrecere a unor clipe frumoase, departe de aglomerație și de stresul cotidian al existenței noastre. În acest articol o să vă prezint o plimbare pe care noi am făcut-o într-o frumoasă zi de septembrie, una dintre ultimele noastre escapade de anul trecut.

Așadar, ne-am trezit într-o vineri dimineață cu chef de colindat. Dar unde să mergem?! Pentru că aveam doar o zi la dispoziție, fără a putea rămâne noaptea undeva, ne-am gândit să vizităm o zonă în care să ajungem relativ repede, unde să existe și cel puțin un obiectiv pe care nu îl vizitasem până atunci. După câteva clipe de gândire am decis... vom pleca spre zona mănăstirii Ciolanu, cu scopul de a vizita Schitul Cetățuia (obiectiv la care nu mai mersesem anterior), dar și alte obiective din zonă.

Foarte rapid am pregătit câte ceva de-ale gurii (să facem mai târziu un picnic), am cooptat alți doi prieteni cu chef de ieșeală și iată-ne demarând în trombă spre zona vizată. Bine, să nu vă imaginați că sunt vreun campion nedescoperit al Formulei 1, însă am profitat de traficul destul de lejer din ziua respectivă și am sosit în jurul orei 10.00 la Complexul turistic Măgura (situat la marginea DN 10 Buzău – Brașov, distanța din municipiul Buzău până aici fiind de aproximativ 30 kilometri). Aici am făcut primul nostru popas din acea zi pentru a bea o cafea la restaurantul complexului. Această locație arată destul de bine din exterior, zona recepției era îngrijită, iar o cameră dublă costa la acel moment 130 lei pe noapte. Pentru explorarea obiectivelor de pe valea Buzăului, locația aceasta este o variantă bună de cazare prin poziționarea ei aproape de multe obiective turistice.

După ce am plecat de pe terasă, am vizitat primul obiectiv din acea zi, aflat la câțiva metri de parcarea complexului – Fântâna lui Mihai Viteazul. La acest monument am mai oprit și altădată, el putând fi lesne observat, întrucât se află la marginea DN 10, lângă Complexul turistic Măgura. Am fotografiat acest obiectiv înscris pe lista monumentelor istorice din județ și am admirat preț de câteva minute valea Buzăului, întrucât de aici se deschide o panoramă frumoasă asupra împrejurimilor. Fântâna lui Mihai Viteazul a fost ridicată în anul 1975, marcându-se astfel împlinirea a 375 de ani de când voievodul a trecut pe valea Buzăului către Ardeal. Amplasarea monumentului a fost făcută în locul unde, conform informațiilor istorice existente, domnitorul a poposit pentru o noapte alături de oastea sa.

Am urcat apoi în mașină și am părăsit DN 10, intrând pe DJ 203 G, distanța de aici până la Mănăstirea Ciolanu fiind de aproximativ 7 kilometri. Drumul urcă susținut printr-o pădure deasă, iar prin serpentinele sale ne amintește de alte șosele din țara noastră aflate la o altitudine mai mare. Am ajuns rapid în parcarea generoasă a mănăstirii și am stabilit să intrăm la mănăstire mai târziu, după ce vom vizita Schitul Cetățuia.

Una dintre variantele pentru a ajunge la Schitul Cetățuia este traversarea taberei de sculptură Măgura, aflată într-o poiană din vecinătatea Mănăstirii Ciolanu, iar durata acestui traseu care poate fi parcurs doar pe jos este de aproximativ 30 de minute. Mai există un drum forestier de acces spre schit, însă noi am preferat varianta prin tabăra de sculptură pentru că am putut parca mașina în siguranță lângă mănăstire. Am traversat rapid poiana trecând pe lângă numeroasele sculpturi în piatră și am intrat în pădure urmând direcția indicată de un micuț panou informativ. Cărarea prin pădure urcă necontenit, pe alocuri ceva mai brusc, iar noi am ajuns după aproximativ jumătate de oră la schit mergând lejer, încercând să profităm cât mai mult de aerul curat din pădure. Ne-am strecurat apoi spre dreapta pe lângă gardul lăcașului de cult și am ajuns la o poartă metalică, intrând pe aici în curtea obiectivului. Am pătruns astfel într-o grădină mare a schitului iar o alee pietruită, mărginită de flori și pomi fructiferi ne-a purtat pașii spre o curte interioară care împrejmuiește biserica, paraclisul, clopotnița și câteva chilii modeste. Până să ajungem aici, am admirat la marginea aleii de acces o troiță frumoasă de lemn, dar și un arhondaric ridicat în perioada 2011 – 2012 (această construcție este o clădire rezervată găzduirii oaspeților, pelerinilor).

Biserica schitului Cetățuia, de fapt cea mai frumoasă construcție a lăcașului de cult, este ridicată pe cel mai înalt platou al dealului Cetățuia, dominând prin poziția ei celelalte construcții din apropiere. Zona din jurul bisericii este amenajată, aleile cu iarbă măruntă alternând cu straturile de flori multicolore. Biserica schitului Cetățuia are hramul ”Schimbarea la față”, iar construcția ei a început în anul 1854 și s-a încheiat în anul 1862 ”prin stăruința și osteneala singhelului Iosif, cu ucenicii săi, Eftimie și Isidor ieromonahi, cu ajutorul Episcopului Filotei și al mai multor pioși creștini” (conform datelor din pisanie). În ceea ce privește tiparul construcției, biserica este zidită sub forma unei cruci, cu o singură turlă pe naos, iar zidurile sunt ridicate din piatră cioplită manual.

În partea dreaptă a intrării în biserică se află o cruce din piatră, ce veghează aici din anul 1849, înainte de construirea lăcașului de cult. Crucea a fost amplasată tot de singhelul Iosif, cel care a avut apoi un rol decisiv în ridicarea bisericii. De fapt, călugărul Iosif alături de alți câțiva monahi proveniți de la schitul Ciolanu din vale se retrăseseră de ani buni pe dealul Cetățuia în niște chilii pustnicești, acest fapt stând așadar la baza înființării schitului Cetățuia.

Nu am zăbovit aici mai mult de două-trei minute și a sosit o măicuță mai în vârstă care ne-a invitat să vizităm interiorul bisericii; am acceptat bucuroși și am intrat, iar maica ne-a prezentat câteva detalii despre biserică: turla nu a fost pictată niciodată, iar în apropierea intrării se află un portret al regelui Carol I. Povestea despre pictura lui Carol I aflată în interiorul bisericii o cunoșteam din review-ul foarte bun al lui urjanclaudiu despre acest obiectiv (vezi impresii), însă ne-a fost prezentată și de măicuța de aici; întrucât dumneaei începuse să ne povestească foarte frumos, ne-a făcut plăcere să aflăm din nou istorioara: după ce biserica de pe dealul Cetățuia fusese ridicată, Carol I se afla în căutarea unui loc pentru construirea reședinței sale de vară; întrucât a vizitat zona și i-a plăcut foarte mult, s-a hotărât să ridice aici viitoarea reședință, însă apoi s-a răzgândit și a construit la Sinaia Castelul Peleș. Pentru că zona i-a rămas în suflet, principele Carol a plătit ulterior pictura interioară a bisericii Cetățuia, devenind astfel unul dintre ctitorii lăcașului de cult.

În prezent pictura interioară este serios deteriorată, însă am putut admira portretele câtorva sfinți, două-trei scene biblice, dar și o frescă de dimensiuni mai mari ”Pogorârea lui Iisus Hristos dupe cruce”.

După ce am ieșit din biserica schitului, maica ne-a condus către paraclisul lăcașului de cult, având hramul ”Nașterea Maicii Domnului”, această construcție fiind ridicată în perioada 2003 - 2007. Interiorul este pictat în tehnica ”fresco”, iar lemnul sculptat completează armonios picturile. Acum totuși parcă nu mă lasă inima să nu completez ceva și precizez de la început că nu vreau să critic, ci doar prezint o părere personală: îmi plac mai mult picturile vechi văzute prin bisericile pe care le-am vizitat decât picturile acestea ”fresco” ce mi se par mai reci, mai inexpresive. Dar, așa cum am mai precizat, este doar o părere personală, nimic mai mult...

Am mulțumit măicuței pentru amabilitate și ne-am îndreptat spre ieșire, trecând pe lângă clopotnița nouă a schitului, ridicată în perioada 2010 – 2012. La plecare am parcurs mai rapid drumul prin pădure spre tabăra de sculptură Măgura, deoarece am coborât constant. Am trecut printre sculpturile din piatră și ne-am îndreptat spre mașină, întrucât trecuse de prânz, iar nouă ne era foame după plimbarea prin pădure. Cu merindele ce le aveam puse de acasă în portbagaj, am încropit cel mai reușit picnic de anul trecut, la marginea pădurii din poiana cu sculpturi. După ce ne-am alimentat și ne-am odihnit puțin picioarele, doar nu era să plecăm acasă... nici vorbă! Era aproximativ ora 13.00, iar seara era încă departe. Ce să mai vizităm? Mai bine zis în ce ordine, întrucât oportunități erau destule! Doar că fetele au propus să mai prelungească puțin timpul de leneveală pe pătură la umbră, iar noi băieții am zis să dăm o tură prin poiana cu sculpturi, să admirăm piesele expuse mai în detaliu, dacă tot suntem aici.

Zis și făcut! Ne-am ridicat, am luat aparatele fotografice și am plecat în recunoaștere. Tabăra de sculptură Măgura cuprinde 256 de lucrări realizate în piatră, dispuse pe un spațiu foarte larg, de aproximativ 21 de hectare. Așadar, probabil că ar fi necesară o zi întreagă și muuultă răbdare pentru a admira toate aceste sculpturi aflate aici, nu doar aproximativ 45 de minute cât am hoinărit noi prin poiană.

Trecând de la o sculptură către alta, am observat că acestea sunt oarecum grupate în spațiu, după anul când lucrările au fost realizate. Există aici sculpturi în piatră lucrate de 163 de sculptori diferiți, timp de 16 ani, în perioada 1970 – 1985 inclusiv. Ideea i-a aparținut sculptorului Gheorghe Coman, acesta dorind astfel să marcheze trecerea a 16 secole de când orașul Buzău a fost pentru prima dată atestat documentar (în 12 aprilie 372, într-un document ce amintește de uciderea Sfântului Mucenic Sava prin înecare în apa Buzăului; acesta refuzase să se închine la ”idolii” goților aflați în zonă).

Chiar dacă multe dintre sculpturi au forme abstracte, acestea pot fi identificate după niște tăblițe informative amplasate la baza lor, ce conțin numărul lucrării și anul în care sculptura a fost realizată. Din loc în loc sunt amplasate panouri cu anul și numărul ediției, numărul și denumirea lucrării, precum și autorul ei. Pentru a prezenta o parte dintre lucrările de aici am făcut numeroase fotografii, pe care acum le răsfoiesc de zor ca să pot enumera lucrările văzute. Astfel, din Ediția a VIII-a (anul 1977) am admirat lucrările Formă și mișcare-tobogan, Țărancă, Gândacul amenințător, Fereastră, Scaun domnesc sau Șotronul. Printre sculpturile din Ediția a IX-a (anul 1978) am identificat lucrările Figură în repaus, Himeră, Dor stelar sau Omagiu Soarelui. Precizez că lucrările aflate în aceste două ediții se află pe aceeași parte a drumului cu Mănăstirea Ciolanu, ele fiind amplasate începând cu imediata vecinătate a lăcașului de cult.

De cealaltă parte a drumului sunt amplasate mare parte dintre lucrări, spațiul fiind mult mai mare. Am identificat aici lucrări făcând parte din Ediția a II-a (anul 1971): Omagiu lui Tudor, Întrepătrunderi, Zbor, Timpul sau Echilibru dinamic. Mai departe, plimbarea noastră ne-a condus spre lucrările Ediției a III-a (anul 1972), din care am reușit să identificăm și să fotografiem sculpturile: Imprevizibil, Legendă, Sculptură în trio, Piatră de hotar sau Cântecul nădejdii. Aceste lucrări sunt amplasate în partea superioară a poienii, unele dintre ele aflându-se chiar în pădure.

Am continuat fotografierea unor lucrări făcând parte din Ediția a V-a (anul 1974) precum: Înaripată, Omagiu neamului românesc sau Jertfa Brâncoveanului.

Am urmat plimbarea noastră printre sculpturile din piatră, observând lucrări din Edițiile a IV-a (anul 1973), a VI-a (anul 1975) sau a VII-a (anul 1976). Dintre acestea, mi-au plăcut lucrări precum Străbunul (Ediția a VII-a) sau Ceasul (Ediția a VI-a).

În partea de jos a poienii, în apropiere de lăcașul de cult aflat peste drum, am dat peste un lac micuț unde ne-am tras sufletul puțin și ne-am întâlnit cu fetele care, mai odihnite decât noi, au propus să mâncăm înghețată înainte de a explora alte obiective din zonă. Noi, băieți ascultători și un pic obosiți, nu am putut refuza propunerea, așa că am coborât cu mașina cei aproximativ opt kilometri până în localitatea Haleș, acolo unde am savurat câte un desert rece binevenit la un magazin sătesc destul de bine aprovizionat.

Închei aici prima parte a acestui review care va avea o continuare, respectiv prezentarea obiectivelor din zonă vizitate în a doua parte a zilei. Voi încerca să atașez cele mai reușite fotografii făcute de noi în locurile descrise mai sus, ca o invitație pentru a descoperi frumusețile de pe meleagurile buzoiene...

---

VIZUALIZĂRI: 2767 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI