ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 02.06.2024
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: > 60 ani
DIN: Brăila
ÎNSCRIS: 25.06.13
STATUS: SENATOR
DATE SEJUR
MAY-2024
DURATA: 4 nopți
Cuplu
2 ADULȚI
PREȚ SEJUR 1700 lei
FĂRĂ transport
CAZARE ÎN DblStd
REGIM MASĂ PC
Raport PREȚ/CALITATE:
EXCELENT

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
100.00%
Încântat, fără reproș
CAZARE [camere etc]:
100.00%
Încântat, fără reproș
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
CADRUL NATURAL:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
98.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 4 MIN

Sejur la pensiunea Stella Drăguș

TIPĂREȘTE

Răsfoind Facebook-ul, ca orișice român care vrea să fie în rândul lumii, descoperim o invitație pentru petrecerea unui sejur frumos, la aer curat și liniște în Țara Făgărașului. Invitația este făcută de pensiunea Stella Drăguș.

Invitația era pentru un pachet de 5 zile, 4 nopți, cu trei mese/zi și cum noi aveam o amintire foarte frumoasă și o experiență bună, pentru un astfel de tip de sejur petrecut la pensiunea Perla Bucovinei anul trecut (vezi impresii), dar citind și review-urile scrise despre locația respectivă, am zis să dăm curs invitației și să achiziționăm un astfel de pachet.

Și nu am regretat.

Pensiunea este situată în zona climaterică Sâmbăta de Sus, zona turistică a comunei Drăguș din Județul Brasov, locație de 3 margarete, relativ nouă (dată în folosință în 2015), având în vecinătate, la 800 de metri, izvorul Părintelui Arsenie Boca și la doi kilometri Mănăstirea Brâncoveanu. 

Adresa este Aleea Fagului 1006, Draguș, GPS-ul vă duce direct la poarta ei.

Amplasarea ei permite vizite la diverse obiective turistice din zonă, cam pe o rază de 50 – 70 km, vizite ce se pot face în perioada dintre micul dejun și prânz: izvorul Părintelui Arsenie Boc, Mănăstirea Brâncoveanu, Mănăstirea rupestră de la Șinca Veche, obiectivul” La vâltori” din Lisa, Abația cisterciană de la Cârța, Herghelia de cai lipițani de la Sâmbăta, păstrăvăria de la Albota, Transfăgărășanul (parțial deschis, atunci, până la Bâlea Cascadă), Castelul de Lut Valea Zânelor și Povestea calendarului (obiective nevizitate pentru că erau închise pentru renovări până prin iunie), dar și multe altele aflate la distanțe mai mari: Sibiu, Făgăraș. 

Și acum câteva vorbe despre gazda noastră (pensiunea) din perioada 20 – 24 mai a. c.

Proprietarii pensiunii, o familie tânără plină de dăruire și ambiție pentru ceea ce au întreprins, care fac totul, după cum zic ei, ” cu multă pasiune și cu un gram de inconștiență” , gestionează o locație (parter+2 etaje) clasificată la trei margarete, are un număr de 8 camere matrimoniale și un apartament, fiecare cu balcon, o terasă acoperită la parterul clădirii, o curte mare amenajată foarte frumos cu o terasă acoperită și un loc de joacă pentru copii, loc de parcare în curtea pensiunii și, după cum se spune în prezentare de pe site-ul pensiunii, ” liniștea și aerul curat sunt din oficiu”

Personalul pensiunii, destul de redus – două persoane care se ocupă de servirea mesei și întreținerea curățeniei în camere – pregătirea mesei căzând în sarcina proprietarilor, domnul fiind și bucătar, iar doamna ocupându-se de pregătirea deserturilor.

Și ca să nu omit trebuie să spun totuși că personalul pensiunii era” întărit” cu cei care se ocupă de pază: câinii Bondo (șeful” strajei” ), Fricoșilă – un câine frumos, prietenos, dar care nu stătea la mângâiat, probabil de aici și numele lui de botez – și Lola, o mică cățelușă, șefa alarmei. Nu trebuie uitată nici mâța bearcă Florina (rămasă fără coadă în urma unui atac mișelesc al unor câini din vecini – paznicii pensiunii nu erau pe aproape ca să o salveze). 

Camerele sunt spațioase, dotate cu tot ceea ce-i trebuie unui turist să se simtă bine: televizor cu diagonala de 81 cm., mini frigider - aflat în dulăpiorul unei comode -, dulap pentru haine, noptiere cu veioze, fotolii, măsuță.

Baia este prevăzută și ea cu tot necesarul toaletei: prosoape, șampon, etc., cabina de duș destul de mare, iar balconul lung cât lățimea camerei (cca. 3 m) era înzestrat cu două scaune și o măsuță cu scrumieră pentru împătimiții tabacului.

Deoarece apa curentă nu era potabilă, zilnic primeam un pet de 2 litri cu apă plată, sau mai mult funcție de cât consumam. 

Ziceam că sejurul a inclus și trei mese pe zi, cu un meniu variat, mâncare foarte bună: mic dejun tip bufet suedez, prânz cu o ciorbă/supă și fel principal, iar cina cu un fel principal și desert. Felurile de mâncare (pregătite de patronul pensiunii care era și bucătar, iar specialistul în deserturi soția acestuia) au fost foarte bune, gustoase, pregătite din ingrediente proaspete și în cantitate mai mult decât suficientă. 

Pentru prânz și seară turiștii puteau alege și o băutură: o tărie, sau un pahar de vin, sau o bere, sau suc. Nu am făcut fotografii felurilor de mâncare servite nouă, cu excepția unui meniu de seara uneia dintre zile: păstrăv prăjit cu mămăliguță și mujdei (păstrăvul proaspăt era adus de la păstrăvăria Viștișoara aflată la cca. 3 km. de pensiune) și un papanaș cu multă dulceață de afine și smântână din belșug.

Profitând de faptul că aveam suficient timp dar și pentru că timpul (vremea adică) nu ne-a supărat cu ploi sau frig, am întreprins câteva vizite la obiective din apropiere despre care voi scrie cu altă ocazie. 

Drumuri bune și excursii frumoase!

  

 

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de Mitica49 in 02.06.24 17:30:39
Validat / Publicat: 02.06.24 20:15:59
INFO ADIȚIONALE
  • A fost prima sa vizită/vacanță în SÂMBĂTA de SUS [BV]

VIZUALIZĂRI: 586 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

8 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Mitica49); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Impresiile fiind subiective, AFA nu poate garanta calitatea, relevanța, exactitatea, persistența ori conformitatea impresiilor si recomandărilor (cu asteptările și preferințele fiecarui cititor); deasemenea, responsabilitatea legală pentru afirmațiile făcute in articol revine integral și in mod exclusiv autorului (cf "Termenilor și conditiilor de folosire"); AFA sau administratorii săi neputând fi făcuti răspunzători în privinta corectitudinii ori efectelor de orice natură.
IMPORTANT: Eventualul drept la replică din partea proprietarilor este BINEVENIT, ÎNCURAJAT și SALUTAT, fiind esențial pentru formarea unei opinii în cât mai completă cunoștință de cauză. Proprietarii sau reprezentanții unitătilor de cazare își pot exercita dreptul la replică fie scriind un ECOU la acest articol, fie inițiind un articol nou, cu titlul "Dreptul la replică".
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P01 Pensiunea Stella Drăguș și curtea
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol: voturi de valoare mărită
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 29300 PMA (din 21 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest review

8 ecouri scrise, până acum

ZoazorePHONE
[02.06.24 20:28:13]
»

@Mitica49: Nu prea cred eu in astfel de promovări, dar în cazul vostru s-a dovedit cu noroc.

Frumos pe la Stella lui Drăguș. Oameni gospodari care ce spun, aia și fac!

Și uite așa ați "incercat marea cu degetul" și s-a dovedit de bun augur!

Păi astfel de încercări să tot mai faceți! Că vă prind bine!

Bine, și zona este ofertanta și ca peisaje, și ca obiective!

Vacante minunate!

webmaster
[02.06.24 21:15:15]
»

Review-ul a primit „Punctaj Adițional Actualizare RUBRICĂ

— (1) la momentul publicării, în rubrica curentă nu existau impresii din anul curent (2024) sau anul trecut (2023) ;
— (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ al descrierii.

Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.

(Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)

Mitica49PHONEAUTOR REVIEW
[02.06.24 22:07:47]
»

@Zoazore:

Mai întâi mulțumesc pentru vot și ecou!

Să știi că este a 3-a oară de când dăm curs unor astfel de oferte și, cu excepția primeia (pensiunea Nicolenco din Azuga, care aparține unei firme din București), unde serviciile nu au fost pe măsura așteptărilor noastre, la celelalte două, anul trecut la Perla Bucovinei și anul acesta la pensiunea Stella Drăguș, serviciile oferite au fost foarte bune.

Sănătate și recuperare ușoară!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
ZoazorePHONE
[02.06.24 22:20:15]
»

@Mitica49: Atunci este minunat!

Să mai comiteți astfel de ieșiri. Se pare că aveți mâna bună!

Mulțumesc mult pentru urări. Să fie sănătate pentru toată lumea!

Safta Radu CONS. ONORIFIC AFA / ROMÂNIA
[04.06.24 20:25:30]
»

Amintiri, amintiri... În iulie 2016 am stat și noi tot patru nopți la Stella, și ne-a plăcut tare mult! Atunci erau la început, din ce îmi amintesc parcă aveau un an de la deschidere, acum am văzut unele modificări, mai un hamac, mai un foișor, ceva schimbări pe la recepție, aveau doi câini, dar să nu uităm că „este” aproape opt ani de atunci!

Îmi face plăcere să văd că proprietarii nu s-au schimbat, că fac totul cu aceeași pasiune, că serviciile oferite sunt la un nivel destul de bun.

Gânduri bune!

Mitica49PHONEAUTOR REVIEW
[05.06.24 09:01:33]
»

@Safta Radu:

Mulțumesc pentru vot și ecou!

Părerea voastră bună despre această pensiune demonstrează că niște oameni serioși, cu dorință de a face un lucru bun și trainic, pot menține activitatea lor la un nivel calitativ ridicat multă vreme.

Bravo lor!

Toate cele bune!

tata123 🔱 CONS. ONORIFIC AFA / ROMÂNIA
[05.06.24 15:51:07]
»

@Mitica49: Nu știam de unde cunosc oarecum această pensiune, apoi după ce am văzut pe hartă poziția ei mi-am adus aminte: în 2021 am „locuit” câteva zile la vecini, la Pensiunea „Vâlceaua Zânelor” (vezi impresii). Zona e liniștită, un capăt de „stradă” ca să zic așa, fără trafic, în mijlocul naturii.

Într-adevăr doar la câteva sute de metri distanță se află o pizzerie bună - Pizza Drăguș (vezi impresii), Aventura Park Drăguș și Izvorul Părintelui Arsenie Boca. Cine dorește să facă mai mulți pași poate merge din zona pensiunii chiar până la Mănăstirea Brâncoveanu, aproximativ 3 km.

O zonă superbă, încărcată de istorie, de frumos și de obiective turistice de tot felul. Mulțumim pentru recomandare.

Călătorii frumoase!

Mitica49PHONEAUTOR REVIEW
[06.06.24 09:14:18]
»

@tata123 🔱:

Mulțumesc pentru vot și ecou!

La pizzeria Drăguș, aflată chiar la intrarea pe drumeagul ce duce la pensiune, nu prea era activitate, sau am trecut noi pe acolo la ore nepotrivite.

Într-adevăr zona este deosebit de frumoasă, liniștea și aerul curat reușesc să determine și pe cel mai nehotărât să meargă acolo.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
3 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
Safta Radu, tata123 🔱, Zoazore
Alte impresii din această RUBRICĂPensiunea Stella [Drăguş]:

    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.067234039306641 sec
    ecranul dvs: 1 x 1