Pădurea Verde, locul ce ascunde liniștea

TIPĂREȘTE

Motto:

Sub aceste premise de prăpăd în adăstare, am petrecut ultimul week-end de pace, taman la Moeciu. La ora când scriu aceste rânduri, deja nu mai e liniște, peste graniță s-a dezlănțuit urgia.

Rezervarea la pensiunea Pădurea Verde din Moeciu de Sus, o făcusem de prin toamnă, arvunind întreaga pensiune pentru numai 480 de lei. Am pornit în aventura de toamnă 6 familii dornice să scape de încorsetările născute de pandemie, unii trecuți prin boală, chiar și cu vaccinul inoculat regulamentar și în doză completă. Impresiile postate erau cam vechi, ultimul fiind @kavarnap prin 2017, sper să nu mă înșel.

Cum ne este obiceiul în astfel de aventuri în grup, am așteptat cuminți și cu speranță, ca tot ce se chibzuise împreună pentru sejurul de la Moeciu, să se întâmple aievea, feriți cumva de sarabanda iluziilor efemere.

Nu știu alții cum sunt, dar noi când ne înhămăm la astfel de” escapade” montane, ne pregătim temeinic, ca să nu sufere oareșce pagube atâta” poporime” ce ne însoțește.

Așadar, în preziua plecării spre zările alpestre ce se deschid între M-ții Piatra Craiului și M-ții Bucegi, am organizat o întâlnire ad-hoc la unul dintre supermarketurile teutone din Râmnic, pentru cumpărăturile aferente ce aveau să ne completeze lipsurile asumate. Din convorbirea telefonică avută cu reprezentanta pensiunii, am stabilit că va trebui fie să ne auto-gospodărim în ceea ce privește prânzul și cina, fie să luăm calea spre cele câteva restaurante din zonă. Micul dejun putea fi pus la dispoziție, la cerere, de cei de la pensiunea antamată.

În atare condiții, am dat cu” lassoul” după mercurialul magazinului călcat și am” capturat” în cărucioarele încăpătoare cam tot ce ține de o gastronomie completă, fie ea sănătoasă sau ba. Bunăoară au fost făcute provizii constând în legume, carne (pentru ciorbă și pentru grătar), pâine, cafea, sucuri, ape plate și minerale, bere, vin, dulciuri și ronța-ronța. Spirtoasele (țuica noastră oltenească și palincă mureșană), murăturile de casă, slana afumată eliberată din pod de gospodarul grupului și ceapa le-am adus de pe-acasă. Am mai cumpărat diverse nimicuri ce țin de curățenie și dereticat pe la bucătărie – șervețele, bureți și detergent de vase.

Cu târguielile încheiate, împărțite frățește și așezate în portbagaje, ne-am despărțit, urmând ca a doua zi, vineri, să plecăm la ora 10,30 spre Moeciu.

La ora stabilită, am luat drumul către Curtea de Argeș doar 3 familii, o familie urma să vină mai pe seară. Două familii nu au mai făcut deplasarea, motivat-forțat de” zbanghiul microscopic” , ce nu se mai dă bătut odată.

Drumul a fost presărat cu” diverse și neprevăzute” , asezonat cu opinteli și decartări fără număr în pungile pregătite pentru cel mai sensibil stomac ce pornise spre mult visata zăpadă. Serpentinele, pantele și vitezele alternate de pe traseu, au fost peste așteptările noastre. Asfaltul, când găunos, când vălurit, pe alocuri petecit, cu porțiuni sănătoase prea mici, ne-au cam scos pe nas escapada. Eram doar la început de aventură, speram ca la întoarcere să venim căliți și să ignorăm surprizele din traseu. Așa a și fost...

Am traversat Curtea de Argeș până-n prânz, aglomerată și animată, cu oameni ce încă erau la muncă sau la plimbare. Am pus apoi cap-compas către Câmpulung Muscel, ghidați de navigații (unii pe waze, alții pe maps). La Câmpulung, traficul a dat în fiert, condimentat de mașinile ce veneau în principal din două direcții: Pitești-Mioveni (pe DN 73) dar și dinspre Curtea de Argeș. În Câmpulung ne-am răsfirat precum canarii scăpați din colivie, funcție de hachițele softurilor pixelate ce ne ghidau ca pe orbeți. Cei cu waze am apucat calea din dreapta, cea a mașinilor de tonaj greu, ăi cu maps au apucat calea din stânga, cea pentru mașinile finuțe, micuțe și drăguțe. Ne-am pus de acord telefonic să ne reunim la Mausoleul de la Mateiaș, în parcare.

Am făcut haltă la locul stabilit, unde ne-am dezmorțit, care cu o cafea, care cu covrigi de la tarabele parcării, concasate și lipăite din mers. Am urcat treptele până sus la monument și am subtilizat fire de timp, capturate în poze și filmulețe. Aici zăpada se afișa timidă, dar lansa promisiuni pentru amatorii de altitudini mai înalte. Am repornit apoi cu forțele refăcute spre Rucăr. De la Rucăr în sus, am pășit anvelopat parcă pe circuitul de Formula 1 de la Monaco, cu șicane și curbe în ace de păr,” plătind” vama prin decartare din nou la pungă. Prâslea făcuse rocada cu soția, trecând pe locul din față, sperând să scape, dar n-a fost să fie.

Am trecut de Podul Dâmboviței, Fundata și Drumul Carului, ajungând la intersecția cu DJ 112F, unde am cotit-o spre Moeciu de Sus. Secătuiți de năzbâtiile circuitului, am apucat inconștienți spre Cheile Grădiștei. Numărul suferinzilor decartatori a sporit, dar și sfinții pomeniți la adresa capului tractor ce deschidea pârtia. Ne-am întors spre destinația izbăvitoare a pensiunii noastre fără să mai intrăm pe” platoul cu delicii” ale Cheilor Grădiștii.

Un peisaj hibernal din covor de nea și cușme albe de daci așezate peste acoperișuri ne-a tăiat răsuflarea. Am așezat mașinile în curtea pensiunii, iar imediat a răsărit un nene, parcă mirat, parcă senin. Am dat binețe și am trecut la prezentări. Domnul Mugurel ne aștepta, pregătind din timp camerele. La sugestia gazdei, după deshămarea-descărcarea bagajelor, am mutat mașinile mai jos, pe locurile din dreapta, plane și aproape de porțile de acces. Curând parcarea va deveni neîncăpătoare.

Am apreciat întreaga deschidere a gazdelor, a muncii lor depuse pentru acest loc. Sunt doi oameni care țin întreaga pensiune, d-l Mugurel și o doamnă pe care am cunoscut-o a doua zi. Oameni simpli, muncitori, care practic, din această afacere își câștigă cele necesare traiului. Astea toate le-am aflat după șueta de a doua zi cu d-l Mugurel, lângă șoprul cu vacă, vițel și găini, de care avea grijă.

Am alunecat în dialog cu stăpânul acestor locuri, am admirat soluția de încălzire a pensiunii, bazată pe pompe de căldură, care de 2 ani asigurau încăzirea la un randament, din spusele dumnealui, de 1 la 5, față de vechea centrală pe lemne. Soluția era modernă, cu termostat reglat, astfel încât putea să doarmă liniștit, nu ca până atunci, cu treziri nocturne pentru alimentat” tenderul” cu lemne spre a nu dârdâi locatarii.

Totul în jur emană preocupare pentru lucruri, dar și muncă multă, stres, putere, bun simț și grijă pentru cei care-i calcă pragul. Nu ai cum să percepi altfel, iar admirația față de acest om crește chiar dacă nu deschide gura. Nouă ne-a făcut mare plăcere să locuim la acest om, cu toate micile neajunsuri, descrise realist mai sus. Omul oferă și face ce poate, la preț potrivit, atent la sugestii (comparând informațiile din comentarii postate mai demult pe diverse saituri, acum am sesizat îmbunătățiri). Am reveni cu drag aici dacă nu l-am supărat cu ceva.

Am urcat spre camere, fiecare pentru ce optase, ghidați pe rând de d-l Mugurel.

Parterul vilei noastre (alături e alipită o altă aripă, mai nou construită și cam de aceeași dimensiune, care e tot a pensiunii Pădurea Verde) e ocupat de un living uriaș, cu mese lungi întinse, canapele confortabile și un televizor mare pe perete, dar și de o bucătărie și o baie de serviciu. Pe jos tot parterul era din gresie maro, rezistentă la trafic și zoaie de zăpadă (aduse de piciorușe prea grăbite și neșterse pe țolul de la intrare)

Scările ce pornesc din vecinătatea bucătăriei duc în sus spre camere, dar și în jos spre beci.

La etajul 1 sunt dispuse trei camere, una triplă, un apartament cu două camere (cam forțat botezat apartament), dar și o dublă. La etajul 1 au stat două dintre familiile cu care venisem. În apartament doi adulți cu doi copii, iar în triplă doi adulți cu un copil.

Am urcat mai sus, la atic, unde am mai descoperit 3 uși ce închideau două camere triple și un apartament. Noi am luat apartamentul având 2 copii. Cea de-a patra familie a luat tripla, având doi copilași mai mititei.

Am intrat în apartamentul nostru, unde am descoperit o cameră cu tavan în pantă, totodată ținea loc și de acoperiș. O canapea întinsă, mare, moale și apropiată de dușumea, ocupa 1/3 din cameră aceasta de fachiri. O măsuță cu un scăunel pentru pitici, o comodă cu televizor cu tub catodic și un cuier de perete completau inventarul din cameră. Lumina naturală era oferită prin intermediul unei ferestre Velux dispusă în tavanul-acoperiș. Din această cameră, spre stânga se accesa baia, dotată cu duș (cu presiune bună la apa caldă), chiuvetă, toaletă și fereastră generoasă, toate în condiții de utilizare decente. Consumabilele s-au redus la săpunul lichid cu pompiță, hârtie igienică. Un prosop mare și unul mic erau oferite pentru toți patru locatari ai apartamentului (ar fi fost de dorit încă vreo două, dar n-o fost bai). Și baia avea tavanul în pantă, trebuind a te ciuci (nu că poziția ar fi fost străină de o asemenea încăpere) dacă doreai să deschizi fereseastra.

Construcția aripii pensiunii în care ne-am cazat s-a realizat cu ceva timp, asta se vede și se simte, din patina timpului așezată peste piesele expuse, dar nu a fost o problemă, am considerat că suntem la țară, la bunica, iar toate pe loc au oferit ceva din farmecul copilăriei petrecută în vacanțele școlare.

Revenind la lăcașul nostru de culcușit, am descoperit în dreapta, camera cu pat mare, flancat de două noptiere cu sertare largi. Un cuier cu dulap și pantofar, o măsuță și un televizor atârnat pe perete, ocupau camera fără să distoneze câtuși de puțin cu imaginea de ansamblu. Pernele au fost așa-ș-așa, una tare ca stânca, alta bună de grumaz. Câte o pilotă mare asigura acoperirea drumeților ce înnoptau. Chiar și așa ne-am găsit totuși liniștea la somn.

Am despachetat și așezat bulendrele prin locurile dedicate. Lumina în camera cea mare, venea dintr-o fereastră mare, dublă. Feroneria era funcțională, închizând fest căldura ce se propaga din calorifere de tablă. Prizele de curent se regăseau în număr suficient. În camera cea mare aveam câte una deasupra fiecărei noptiere. În camera cu tavanul-acoperiș, la copii, era o priză dublă la televizor. Pe jos era parchet laminat din cel de trafic greu, ales cu gust. Pereții albi complet amplificau cantitatea de lumină.

Amușinarea fiind finalizată, am coborât la zăpadă. Ne-am potolit senzațiile mințite în timpul sărbătorilor de iarnă, când nu am văzut pic de nea de la debutul iernii. Omătul era căzut de vreo zi, nu prea mult, dar destul să-i apreciem valoarea.

Am luat în primire apoi bucătăria, livingul, chioșcul cu grătar de afară, poziționat în imediata vecinătate a pensiunii.

Bucătăria era dotată destul de decent, cu aragaz cu 4 ochiuri, chiuvetă de inox dublă, blat și mese de lucru, dulapuri cu vesela necesară. Un frigider înalt, cu ladă frigorifică ne-a primit generos toate materiile perisabile aduse în sarsanalele tranziției. Gospodinele noastre au găsit mici neajunsuri în privința dotării cuhniei, dar asta la prima vedere, întrucât au fost surmontate toate neajunsurile cu ajutorul gazdelor. Astfel, doream o oală de preparat ciorba mai mare întrucât urmau să fie nutrite 15 persoane, un cuptor cu microunde, dar și un filtru de cafea, acestea lipsind din” dotările” bucătăriei pensiunii. Am scociorât prin bufeturile mobilierului, unde vesela e cam pentru familii ce se gospodăresc singure și nu la grămadă așa cum doream noi. Tigăile în care urma să prăjim barabulele, erau 2, cam micuțe pentru numeroșii hămesiți. A început o ședință de lucru cu discuții tematice, auzite de dincolo de ușa care făcea legătura cu spațiul în care locuia gazda noastră. Imediat d-l Mugurel a venit cu soluții, ne-a găsit și oală mai mare și tigăi adecvate. Ne-a spus că dacă dorim, putem să-i cerem să ne încălzească la cuptorul cu microunde pe care îl avea în bucătăria dumnealui. Am înregistrat sugestia și am folosit cuptorul a doua zi.

Între timp au mai sosit colocatari (cea de-a patra familie), dar și vecini din aripa alipită. Ambele aripi ale pensiunii s-au populat și animat. Cele două camere rămase neocupate din aripa noastră, au fost scoase imediat la promoție de d-l Mugurel, cu nici 180 de lei pe noapte, așa cum am sesizat butonând saiturile dedicate. Au fost ceva amatori în ziua de sâmbătă, dar după ce au dat ochii cu” ostrogoții” ce se manifestau în vilă, au zbughit-o spre alte zări mai molcome.

Se făcuse seară, iar foamea dădea ghes prin foalele rumânilor veniți la relaxare. De comun acord cu vecinii noștri din aripa megieșă, am intrat la grătar, nu pe post de ingrediente, ci la pregătirea bucatelor pe care le deșertasem în frigiderul încăpător din bucătărie.

Spațiul cu grătarul e la comun, în seara de vineri am folosit primii grătarul, iar sâmbătă vecinii noștri, așteptându-ne noi rândul. Chioșcul-foișor e acoperit cu carton bituminat și garnisit cu băncuțe și mese de sprijin. Într-un capăt, era construit din cărămidă și placă de beton, un cuptor în arcadă, care se prelungea cu un horn înalt care să trimită fumul departe de ferestre. Spațiul e deschis, practic vântul suflă fără jenă spre picnicarii de ocazie.

Am trecut repede la făcut focul, având lemne puse la dispoziție de către gazdă. După ce s-a mai ostoit pălălaia, am pus cărbunii aduși de noi la încins. Am ars grătarul și curățat cu ceapă crudă și slană, apoi am așezat fleicuțele de groștei cuminți la perpelit, înconjurându-le proteguitor pe grătar, cu piept de pasăre. A venit rândul mititeilor, cârnăciorilor și coastelor de porc.

După prepararea à la carte, le-am așezat pe toate, pe măsură ce se frigeau, într-o oală cu capac, permițând bucatelor să-și împrumute amical efluviile și parfumurile care înnebuneau senzorii cortexului, salivând pavlovian. Pentru a nu” boteza” și înjumătății pârdalnic bucatele fripte cu grijă, doamnele noastre, ne-au adus pentru rezistența în frigul ce mușca din noi cu poftă, păhărele cu țuică fiartă, condimentată cu boabe de piper. Pe o farfurie întinsă, am primit drăgăstos, bucățele de slană șuvițată în carne, ceapă tăiată și felii de pită. Am halit ca bestiile dezlănțuite, expediind vinovat, colesterolul la plimbare, barem week-endul acesta...

Bineînțeles că i-am poftit și pe vecinii noștri la concasat aperitivul strămoșesc-tradițional, aceștia nerefuzându-l. Dumnealor se apucaseră, alături de noi în chioșc, să prepare o ciorbă de varză, pe un arzător cu butelie, pus la dispoziție de d-l Mugurel. Aripa în care erau cazați nu avea aragaz. Noi aveam aragaz, dar era ocupat cu tigăile de cartofi, ibricele de țuică și ape clocotinde.

Foame le era și lor, iar timpurile erau înaintate.

Copiii nerăbdători se alergau prin preajmă, la un moment dat, mascați de întuneric, i-am auzit exclamând victorioși:” Vulpea, vulpea măăă!” . Atrasă de mirosurile de cărnuri, o vulpe își sticlea roșietici-ochi dincolo de orizontul limitat al becului de neon din chioșc. Am ieșit la goană prin zăpadă, să nu care cumva să muște pe fr' un copchil, că nu știi care turba, vulpea au copchilul... Potăile megieșe ce veneau la pomană pentru slană nu mai schițau nici măcar un hămăit ca să gonească vulpea. Își așteptau dresate bucățelele de slană pe care le azvârleam.

Ne-am potrivit bucatele și am cedat locul la” aparate” . Toată această” foială” , era executată pe fondul muzical de manele” mozartiene” , țâpuituri de” walkirii wagneriene” , dar și de” modernisme” ale anilor ' 80. O boxă wi-fi obraznică trăznea timpanul, biciuind simțurile de a da din picioare spre a nu înțepeni de frig,” antigelul” turnat în noi pierzându-și din efecte...

În living, așezați la mese, tribul războinic al copiilor demonstra încă pașnic cu tacâmurile în mânuțe. Cum au zărit și simțit potolul fript, s-a dezlănțuit războiul (doamne-doamne, dacă războaiele ar fi numai dintrastea!). S-a mâncat pe serii, în prima serie fiind vlăstarii, apoi seniorii. De fațadă regizată, am așezat timid câteva bucăți sub felinare.

Pofta vine mâncând, e un dicton din popor, și chiar așa a fost... Mititeii, cârnăciorii, pieptul de pui se întovărășeau spre gâtlejuri înfometate, cu dumicații de cartofi prăjiți, murăturile” criminale” (gogonole pârguite, castraveciori crocanți, varză destrăbălată în cuțit, buchețele răsfirate de conopidă) evadate din putinile puse de cu toamnă și cărate aici în caserole. Pentru lubrifiere, a fost adusă bere la 0,33 l, băută direct din sticle, paharele fiind utilizate de copii, pentru sucuri. Masa a durat ceva timp, mai ales că noapte se anunța a fi prelungită. La desert am avut felii de cozonac și vin alb. Muzica o luasem cu noi înăuntru. Vecinii noștri aveau boxa lor, dar și preferințe proprii. Familia mea s-a retras spre iatacuri în jurul orei 23. Amicii noștri au mai continuat, dar nu am auzit nici pâs grație seturilor de dopuri care ne-au slujit destoinice.

Am dormit ca valizele uitate pe un peron de gară. Dimineața ne-am trezit târziu și flămânzi. Jos, se auzea sunete de șuetă cuminte la cafea. Am coborât buimaci, teleghidați după mirosul de cafea. După” drogul” de rigoare am început să percepem realitatea unei zile de sâmbătă. Grijulii din ajun, doar lansasem dorința de a mânca micul dejun preparat și pus la dispoziție de gazde, am observat că farfuriile și tacâmurile erau așezate la masa cea lungă.

Fix la ora stabilită, gazda nostră, d-l Mugurel, ne-a adus platourile cu bunătăți, din propria bătătură. Bunăoară, pe vase întinse din lemn, compartimentate am găsit felii de salam, lebăr, slăninuță afumată, șorici în fâșiuțe, ceapă roșie, cașcavele diverse, brânzeturi de vacă, de oaie, măsline, castraveți, roșii, ardei gras. Separat, la cererea publicului, ne-a preparat dexterian” omellete du fromage” . Două căni mari de sticlă, una cu ceai din plante aromate și cu limetă, iar alta cu lapte de la văcuța din șopru, fierbinți ca sărutarea de fată-mare, cu unt și gemuri naturale așezate în cupe, ne-au completat atât de rotund micul dejun. Prețul per capita pentru un astfel de desfrâu pantagruelic, a fost de 25 de lei.

Piesajul hibernal face toți creițarii pe care urma să-i” decartăm” proprietarului pensiunii.

Ciorba de curcan, dreasă cu zeamă de varză, da în fiert, pregătită și pusă la flacără de doamnele noastre, iar noi spășiți, așteptam precum șopârlele la soare în fața intrării să bată gongul de prânz. Ne-am bronzat pieile tăbăcite sub razele unui soare puternic, cred că erau undeva la 20 de grade afară. Am fixat D3-ul și calciu în oase sub baia de lumină caldă a astrului ce parcă ne” mințea” dulce cu vara promisă în Thassosul deja amenetat.

La un semn, vocal, am tăbărât pe zeama izbăvitoare, în aceași ordine, copiii primii, apoi adulții. Am ras două străchini, mărturisind în gura mare, că și pentru ciorba asta am venit la munte. Nici un gust nu se compară cu ciorba făcută și mâncată la grămadă. Ardeiul iute pocnitor, adus de noi în borcănașe, ne întețea mișcările spre moara dinților ce măcina sălbatic tot ce prindea. Am ridicat ancora după ce ne-am consumat ceea ce rămăsese de cu seară, mititei, fleicuțe, cârnăciori, încălzite la microunde de d-l Mugurel. Seara urma tura a doua de pregătit grătare, proaspete.

Doamenele noastre s-au retras la bucătărie, la făcut gogoși și cafele. Noi am trecut la jocul prezidențiabil de șeptic. Când mirosul gogoșilor ne-au înnebunit îndeajuns, nici șeptarii nu mai reușeau să taie cartea. Am azvârlit din mână punctele, damele, popii, iar ca niște juveți de pică, am scociorât prin vailingul cu bunătăți. Copiii erau de mult îndestulați cu minciunelele scăldate în gemurile și dulcețurile neterminate de la micul dejun.

În seara de sâmbătă, înainte de culcușire, rugasem pe doamna gazdă să ne pregătească pentru duminică la micul dejun ceva dar nu la fel de bogat, doar urma să plecăm spre casă. Am primit ouă fierte, brânzeturi, cașcavele, ceai și unt cu dulceață. Am evitat slana și prăjelile. De data aceasta micul dejun a coborât (am simțit-o cald pe gazdă, sensibilă la tăt alaiul nostru) la 20 de lei de persoană.

După micul dejun am trecut la strâns bulendrele împrăștiate peste tot. Am curățat temeinic mașina de zăpadă, iar la ora 11 am predat cheia de la apartament, nu înainte de a efectua viramentul bancar pentru toată distracția. S-a plătit cu cardul de vouchere, elegant și fără bătăi de monetar.

Stomacele fiind potolite, am ieșit să” mușcăm” și să mirosim mai bine zăpada. Am dat roată pensiunii, descoperindu-l în spate pe d-l Mugurel, la orătănii și animalele din șopru. I-am zis de vulpe, mărtusindu-mi că i-a găbjit o găinușă. Acum sta cu ele și le păzea, văcuța era pe pajiștea din jurul casei, vițelul nu cuteza a ieși din staul, văzându-mă cum mă zgâiesc la el, mai ceva ca el la poarta nouă.

Copiii erau sus-sus pe coastă și tăvăleau neaua, care cu târlii de plastic, care cu saci de folie, care direct în costumele de iarnă. Hărmălaia și clinchete glasurilor juvenile se manifestau mai abitir ca în” Iarna pe uliță” . Sus pe la jumatatea dealului, gazda noastră mai avea două staule în care avea oi, dar și câini adevărați, nu potăile de la grătar, ce erau închiși.

Bătătura fiind de-acum prea strâmtă, am evadat în sat, pe cărări de munte, unele asfaltate altele nu. Zăpada începuse să se topească sub un soare primăvăratic. Am apucat, pe valea deschisă de Poarta – un pârâiaș firav, către un magazinaș, în speranța de a găsi ceva făinuri, ulei de floarea soarelui, esențe și arome. Doamnele noastre doreau să ne facă gogoși și minciunele. Am găsit o prăvălie cu un localnic-vânzător adus de prin bătătura-i la tejghea, de butonul unei sonerii ițite la bună-vedere.

Am cumpărat cele necesare, sperând să nu ne vindă” gogoși” . Marfa a fost ok. La întoarcere, am descoperit terasa (dacă poate fi numită așa)” La butoi” din apropierea porților noastre. Aici o fătucă ascunsă într-un antal lăcuit și culcat pe o parte, punea la dispoziție contra-cost diverse băuturi, licori, siropuri, cafele, dar și clătite și gogoși cu gemuri, dulcețuri și ciucalată. Fiind sâmbătă, făcea doar clătite. Gogoșile urmau a doua zi. Câteva fotolii de puf, pe care se prăvălise un grup de turiști, niște măsuțe și scaune din bușteni retezați cu potriveală, completau un peisaj desprins dintr-un tablou al” zugravului” impresionist G. Seurat –” O dimanche apres midi pe insula Grande Jatte” , cu oameni cuprinși de dolce far niente.

Am lăsat alimentele la bucătărie, după care ne-am schimbat preumblarea spre amonte. Am descoperit Mistral Resort în plină lumină solară, cu gulerul dantelat de coniferele în masiv. Piscina-tip ciubăr era pustie, așteptând dezghețul și vremuri mai toride. Peste tot erau vile, pensiuni și căsuțe de povești ale fraților Grimm, aduse la stadiile cuceririlor actuale, dar fără zgripțuroaice și mături zburătoare. De la limita Resortului Mistral, se deschidea prin pădure, cale lată de plimbat prin pădure spre destinații ce trec în județul Dâmbovița. Am prizat ceva ozon de la sursă, direct de sub conifere, apoi am apucat calea spre vastele noastre apartamente de la pensiune, cuprinși de junghiuri pe la foale.

După potolirea senzațiilor de dulce, ne-am așezat mai vârtos la jocuri de cabană, în muzică de voie bună. Cei mici au trecut în camere la rezolvat câteceva din temele de la școală.

Seara a căzut feeric peste toată suflarea, iar noi am tras un repetir la grătarele cu bunățăți, cu țuică fiartă și alte cele. Copiii au pus-o separat de noi, de un parti în pijamale, taman în apartamentul nostru.

Vremea și-a schimbat căutătura, a trimis nori grei, plumburii spre Valea Băngăleasa (locul unde e poziționat Moeciu de Sus). Am intrat mintenaș pe smart la weather și am văzut că se anunța ninsoare puternică peste noapte. Ghiftuiți și” culturalizați” la șeptic, am băgat cornu la nani, în perne.

Dimineața de duminică era de vată pe băț, dulce și tăcută de nici pașii nu se mai auzeau. Am ieșit în fugă la zăpada proaspăt căzută. Nu ne credeam ochilor, adică ieri am făcut plajă ca la Mamaia, iar azi avem mănuși în mâini și fulare în jurul gâtului. Mașinile erau acoperite cu strat bogat de omăt.

Eu mă cam grăbeam nițeluș și am spălat putina primul. Amicii mei au dat bice cailor peste un ceas.

Pe drumul de costișă, la-ntors acasă, am fost abordat la nici 5 km, de echipajul în uniformă, oferindu-mi din toată inima fiola de suflat a pagubă. Nu le-a reușit nici din a doua încercare, lăsându-se păgubași în ceea ce mă privește. Clienți aveau destui, doar opriseră vreo 10 mașini.

Mi-am sunat amicii la cabană și i-am pus în gardă. Unii consumaseră mai mult decât puterea de” vindecare” , iar atunci și-au ocupat locurile din dreapta, trecând consoartele la proba covrigului în trafic. Pe când au ajuns ei, poliția își luase tălpășița.

Pe traseu am oprit la o rulotă, de unde am” speriat” contra-cost, ceva caș și cârnați afumați, dar și un borcănel de șerbet multicolor (ca-n” Dumbrava minunată” , cea cu Lizuca). La Mausoleul de la Mateiaș am făcut un scurt popas pentru toaletă, dar și pentru completarea diverselor bunătăți de unde am mai luat brânză iute în coajă de brad, urdă cu mărar, plăcinte cu mere și covrigi de schimnici.

Surprinzător, Prâslea cel voinic n-a mai oferit spectacol în habitaclu. A ținut, aproape egoist, totul în el, până acasă. Drumul nu a fost aglomerat, am traversat dealurile muscelene în pas de felină motorizată, fără alte surprize.

Pentru detalii prozaice, practice costul total al distracției pentru noi a fost de 1.130 de lei grosso modo, împărțit contabilicește după schema: 440 lei cazarea pe 2 nopți, 180 de lei micul dejun pentru 2 dimineți, 210 lei partea noastră de contribuție la alimentele cumpărate de la Kaufland, motorină aproxim. 120 de lei, 180 de lei cumpărăturile de pe traseul de întoarcere.

P. S. Poate le dă Dumnezeu gânduri de pace celor ce astăzi trimit oameni în pribegie sau mai rău...

Rog webmaster inserarea linkului: https://www.youtube.com/watch?v=mO9NNVoyO3k pentru fondul muzical...

---

VIZUALIZĂRI: 1069 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI