Depinde ce doreşti

TIPĂREȘTE

Închei seria de reviewuri despre ţinutul Vrancei cu a doua cazare, cea de la pensiunea Munţilor Vrancei din satul Dragosloveni, sat în care se află şi mausoleul din Soveja. Ca şi la precedenta pensiune, cea din Lepşa, un argument în alegerea locaţiei a fost preţul. 35 lei/noapte? Hmm! Probabil s-a referit pentru o persoană am gândit eu. Bun şi 70 lei. Citisem trei comentarii, toate trei la superlativ. Dau în copie prezentarea din sait: Are in componenta 5 camere mobilate cu paturi duble si televizor; o sufragerie spatioasa; 3 bai (una dintre ele avand cada iar celalalte doua cabine de dus; 2 camere de zi cu televizor; 2 terase; precum si o sala de mese, de circa 10 persoane, dotata cu aragaz, hota si combina frigorifica. Curtea este una spatioasa dotata cu un gratar si un cuptor, avand un spatiu suficient pentru parcarea a doua masini in curte, si a uneia in garaj.

După o zi în care am văzut multe şi am ocolit, mamă Doamne! hai şi acolo, hai şi acolo! am ajuns în Soveja. Aveam adresa, strada Poiana Pungii nr. 20, coordonate vagi N 46, E 26.65 şi cum se spune că ˝nimereşte orbul în Brăila˝, nu ne-am făcut probleme. Numai că de la şoseaua asfaltată, cei 300-500 m până la pensiune a fost drum rău, rău de tot, vedeţi în poze. Acum să încerc să fiu obiectivă.

Pensiunea e o casă de ţară cu camere de închiriat.

Am cerut la parter unde am urcat pe o mică scăriţă care dădea într-o terasă/ prispă în care era o masă la care se putea mânca. Aici la parter era un holişor care dădea în trei camere. Nu era niciuna ocupată aşa că nu am avut ce obiecta asupra băii comune. Ce baie? O sală cu o chiuvetă de robinetul căreia era spânzurat un duş şi un WC curat. Ce apă caldă? Ce să-i cer gazdei să facă focul pe butelie la centrală numai pentru noi? Muncea săraca de dimineaţa la patru cu vitele, brânzeturile şi turiştii. Soţul pleca de dimineaţa devreme la construcţii.

Am ales la nimereală una din cele trei camere, pe cea mai mică. După aceea mi-am dat seama că n-avea o noptieră să pun ochelarii şi telefonul, că TV era mic şi prin spaţiul liber dintre pat şi perete, soţul meu abia se putea strecura.

Camera era căptuşită cu scânduri de lemn şi întunecoasă din cauza unor atenanse construite ulterior şi care nu lăsau lumina soarelui să pătrundă. Lasă că nici cu becul aprins camera nu se lumina. Unde să plecăm în altă parte? Eram atât de obosită că să-mi fi dat cineva 1000 eu, nu m-aş fi mişcat. Ei, să mai tai coada vulpii şi 100 eu m-ar fi mişcat.

Când am dat la o parte cuvertura, mi-am dat seama că aşternutul era jilav, păstra umezeala aşa că m-am îmbrăcat cu ce aveam mai gros, eşarfă pe cap, şosete, pulover, prosopul de acasă pus pe pernă şi tot am strănutat în chinte alergice care s-au oprit peste vreo două ore. N-am răcit pentru că omul e o fiinţă adaptabilă.

Credeţi că am fost nemulţumită? Nici vorbă.

Gazda, doamna Viorica este o persoană de o amabilitate, serviabilitate şi politeţe fără egal.

Am rugat-o să ne facă pe seară nişte mămăliguţă cu brânză şi smântână, două porţii, specificând că nu prea mari. A venit cu o roată de mămăligă aurie, aburindă c-o mâncai cu ochii, o ceapă de apă, un ulcior de smântână groasă şi trei feluri de brânză, pe cuvânt! Brânză dulce de vaci, caş, telemea. Ca băutură socată.

Dimineaţa ne-a dat din partea casei căni de lapte fierbinte şi tot bonus o sticlă de 1.5 l cu muguri de pin culeşi de ea, din care se face un sirop bun pentru tuse şi plămâni.

La plecare am întrebat-o cât îi datorăm?

˝35 pe cameră şi ce mai vreţi dumneavoastră˝. I-am dat 65 lei, am văzut-o că s-a bucurat mult şi am plecat gândindu-mă că această femeie personifică bunul simţ şi ospitalitatea poporului român.

Dacă vă recomand pensiunea?

Nu ştiu ce să zic. Cei care aţi crescut la ţară veţi regăsi parfumul caselor bătrâneşti. Cei mai citadini care vor confort şi mobilă în culoare wenge, n-au ce căuta. Pentru noi a fost o experienţă mai altfel.

---

VIZUALIZĂRI: 3420 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI