BUN
GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Sfârșit de săptămână la Pensiunea Miruna din Sâmbăta de Sus
Pensiunea Miruna – Sâmbata de Sus
Sunt câteva locuri in țară unde nu contează de câte ori mergem, de fiecare dată ne place la fel de mult și plecăm cu dorința de a reveni.
Un astfel de loc este Sâmbăta de Sus, pe unde trecem de câte ori avem ocazia, uneori doar pentru o vizită scurtă, cât să mâncăm un păstrăv la grătar, alteori pentru o noapte sau două, inainte sau după vreo drumeție in Munții Făgăraș.
Ideea de a petrece un sfârșit de săptămână la Sâmbăta de Sus ne-a venit dintr-o dată, pe la mijlocul săptămânii. De fapt, ii propusesem lui Cristi două variante – prima cu innoptare la Cabana Mălăiești și a doua zi cu urcare la Varful Omu și coborâre pe Valea Cerbului iar cea de a doua cu innoptare undeva la Sâmbăta de Sus și cu o drumeție până in Fereastra Mare. Câștigătoare, la mare distanță, a fost Sâmbăta de Sus.
Prima idee de cazare a fost Pensiunea Miruna unde mai fusesem cu mai mult de opt ani in urmă și unde trebuia să mergem pentru intâlnirea anuală AFA, amânată din cauze bine știute.
Un alt argument in favoarea Pensiunii Miruna a fost și faptul că aflasem că se poate plăti cu tichete de vacanță, iar noi mai aveam incă de anul trecut tichete nefolosite.
Ne-am decis să plecăm vinerea, după serviciu, ca să dedicăm intreaga zi de sâmbătă urcușului până pe creasta Făgărașilor, in Fereastra Mare.
Am dat telefon la pensiune și ne-am exprimat dorința de a sta două nopți. Fără probleme, ni s-a răspuns, suntem așteptați. Nu a fost nevoie de avans sau de garantare cu vreun card, a fost suficient numele și numărul de telefon.
Pensiunea Miruna este situată in Sâmbăta de Sus, pe DJ 102G, un drum neasfaltat, care ajunge in orașul Victoria trecând prin spatele Mănăstirii Brâncoveanu. Pensiunea se află la aproximativ 50 m după intrarea pe DJ 102G, pe partea stângă.
Denumirea de pensiune nu mai este de actualitate in cazul Miruna, locația fiind deja, așa cum scrie și pe site-ul propriu, un complex hotelier, format din patru corpuri de clădiri la adresa mai sus menționată și incă două la Popasul Sâmbăta, aflat puțin mai sus de Mănăstirea Brâncoveanu.
Am sosit la Miruna seara, pe la ora 20.30, și am parcat mașina in spațiul amenajat pe aleea din curtea complexului. Recepția se află in primul corp, aflat chiar la stradă. Am fost cazați imediat, ba chiar am fost intrebați unde dorim să fim cazați, in corpul cu SPA-ul sau in altul, cu vedere mai frumoasă.
Am ales corpul cu vedere mai frumoasă pentru că nu prea știam dacă mai aveam timp și de SPA.
Ne-am luat bagajele și am plecat spre camera aflată in corpul al doilea, la etajul doi.
Am intrat intr-un lobby aflat la parter, unde era o canapea și două fotolii așezate in jurul unei măsuțe, un televizor, o vitrină din lemn și un fel de bar. Nu erau băuturi, nu se servea nimic aici, dar cred că puteai petrece o seară cu prietenii in cazul in care vremea nu era potrivită șederii afară.
Din acest hol pornește o scară pe care am urcat la etajul doi unde se afla camera noastră.
Am deschis cu cardul magnetic și am intrat intr-un hol de unde se intra in camera propriuzisă și in baie. Pe hol era un dulap pentru haine, confecționat din lemn.
Camera potrivită ca mărime, fără nimic ieșit din comun – un pat matrimonial și incă unul pentru o persoană, două fotolii mici, un minibar cu un frigider mic, un televizor, un taburet, un cuier și un suport pentru bagaje. De o parte și de alta a patului, la fiecare capăt se aflau două noptiere, cu prize foarte aproape, tocmai bune pentru incărcat telefonul.
Pe jos era mochetă. Camera era curată, lenjeria era de culoare albă, mirosea frumos, patul era confortabil, cu perne excelente, pe placul meu.
Pe pereții de deasupra patului erau două veioze mici, iar camera mai era iluminată de o aplică mică aflată deasupra televizorului. Toate aceste instalații de iluminat erau totuși prea puține sau insuficient de puternice pentru o bună iluminare a camerei.
Era și aparat de aer condiționat, dar a rămas pe poziția” Off” .
Din cameră se iese pe un balcon mare, cu o frumoasă vedere asupra munților din jur. Pe balcon erau două scaune și o măsuță rotundă.
Baia, spațioasă, cu cabină de duș, chiuvetă, toaletă și bideu. Gresia și faianța erau colorate in nuanțe de bej. La chiuvetă și la cabina de duș erau distribuitoare cu săpun lichid. Prosoapele, câte două pentru fiecare persoană, erau albe și curate.
Camerista a intrat a doua zi doar pentru a goli coșul și ca să schimbe un prosop mic pe care l-a găsit pe jos. Probabil dacă mai stăteam o zi ar fi schimbat și celelalte prosoape.
Complexul Miruna are și un centru SPA, cu piscină și saune, dar la care nu am avut timp să ajungem, motiv pentru care nu vă pot spune nimic despre el. Oricum, am văzut că era frecventat, posibilsă fi fost destul de aglomerat.
Curtea complexului este foarte generoasă, cu locuri de joacă pentru copii și șezlong-uri așezate pe iarbă pentru cei care vroiau să stea intinși la soare.
Terasa restaurantului este foarte mare, cu mobilier din lemn – mese mari cu banchete de o parte și de alta, așezate sub mici foișoare, care te apărau de soare sau de ploaie.
De pe această terasă se intră in restaurantul complexului, un salon foarte mare aflat la parterul primului corp de clădire, acolo unde se afla și recepția. Salonul interior era inchis, acolo s-a amenajat doar bufetul pentru micul dejun.
In cele două seri am mancat pe această terasă frumoasă. Mâncarea, bună, nu erau feluri sofisticate, aș spune mâncare tradițională – ciorbe, fripturi și, bineințeles, păstrăv la grătar. La desert erau clătite cu gem sau cu ciocolată și papanași. Prețurile, nu mi s-au părut exagerate, am plătit in fiecare seară in jur de 140 lei pentru câte două feluri de mâncare, desert și o sticlă de vin. Personalul a fost de nota zece! Foarte prompt, cu zâmbetul pe buze, gata să răspundă la dorințele clienților.
Un singur lucru mi-a displăcut – muzica. Imi place să fie muzică la restaurante, dar această muzică trebuie să fie in armonie cu locul in care se află restaurantul și cu ora la care se ia masa. La Miruna muzica era de un singur fel – muzică de club – care se auzea din difuzoare de la ora 8.30 dimineața până pe la ora 22.00, când era ultima comandă. In acel loc unde permanent se auzea ciripitul păsărelelor, nici nu era nevoie de muzică, sau, dacă totuși se simțea nevoia, putea fi o muzică mai liniștitoare, la un volum mai mic.
Micul dejun s-a servit in salonul restaurantului, sub formă de bufet suedez. Au fost mezeluri, brânzeturi, ochiuri, omletă, unt, roșii, castraveți. Pentru copii erau cereale de două feluri. Puteai să bei ceai, lapte cald sau cafea, pe care ți-o preparai singur la un expresor.
Un singur lucru a lipsit, mierea sau gemul de fructe. Locul lor a fost luat de fursecuri, napolitane și biscuiți, dar acestea nu au fost pe placul nostru.
Plata cazării și a meselor de la restaurant am făcut-o integral cu tichete de vacanță.
Ne-am simțit foarte bine la Pensiunea Miruna, recomand acest loc unde sper că și noi vom mai reveni.
despre SERVICII
Personalul de la restaurant și recepție a fost foarte amabil și prompt. Un minus (mare) in ceea ce privește muzica, prea tare și total nepotrivită cu locul.
despre CAMERE & COND. CAZARE
Camera curată, spațiu suficient, balcon, baie spațioasă. Am dormit excelent in aerul curat de munte.
GASTRONOMIE (BUC & MASĂ)
Mancarea a fost bună. La micul dejun au fost câteva lipsuri, dar in ansamblu am fost mulțumiți.
LOCAȚIE și ÎMPREJURIMI
Sâmbăta de Sus - un loc foarte frumos, inconjurat de munți, de păduri, cu râul Sâmbăta care curge foarte aproape de Pensiunea Miruna. Chiar lângă pensiune se află Mănăstirea Brâncoveanu, iar sus, la Cabana Valea Sâmbetei se află chilia lui Arsenie Boca
despre DISTRACȚIE & RELAXARE
Te poți relaxa fâcând câteva drumeții pe munte sau pur și simplu plimbându-te de-a lungul râului Sâmbăta.
Trimis de Mika in 25.06.20 21:03:04
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în SÂMBĂTA de SUS [BV].
11 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Mika); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 45.68794000 N, 24.79262800 E - CONFIRMATE
ECOURI la acest review
11 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Arata bine pensiunea. Sunt curios daca (amanata) intalnire AFA va ramane la Miruna. Asta ne va spune @Admin la momentul oportun. Eu ma intrebam din perspectiva posibilei drumetii in zona pe Valea Sambetei sau...
Fereastra Mare e inconfundabila pentru cunoscatori si mi-e dor de ea.
Nu am inteles chestia cu muzica tare in mijlocul padurii, adica in pensiune.
Felicitari pentru articol! Numai bine! ????
@Mika: Ce pot sa comentez, sentimente amestecate, ar fi trebuit acum sa pot spune: "Am fost acolo! ", insa sper si la acel moment in care voi putea spune asta.
Insa ma bucur ca ai gasit o pensiune (care asa cum spui tu, acum nu mai e pensiune) pregatita de oaspeti, si poate ca pana vom ajunge noi vor tine cont si de comentarii, asa ca pana ne vei povesti pe unde te-ai mai plimbat, felicitari, votat cu mare drag.
N-am fost niciodată în zona asta și abia așteptam să ne întâlnim la „Miruna” ! Noi aleseserăm corpul cu SPA, să ne bălăcim, atât timp cât ne-ar fi rămas după ce v-am fi „acompaniat” pe voi, „colegii munțomani” . N-a fost să fie anul ăsta! Cred că anul viitor tot aici se va petrece întâlnirea, având în vedere că avansurile au fost - deja - date complexului. Dar, cine știe?! Poate că se va schimba locația.
Mi-ar părea rău să nu văd și eu frumusețea asta de parte a țării, iar „fereastra mare” este superbă! Cred că este „botezată” așa datorită deschiderii largi a platoului muntos!
”Imi place să fie muzică la restaurante, dar această muzică trebuie să fie in armonie cu locul in care se află restaurantul și cu ora la care se ia masa. La Miruna muzica era de un singur fel – muzică de club – care se auzea din difuzoare de la ora 8.30 dimineața până pe la ora 22.00, când era ultima comandă. In acel loc unde permanent se auzea ciripitul păsărelelor, nici nu era nevoie de muzică, sau, dacă totuși se simțea nevoia, putea fi o muzică mai liniștitoare, la un volum mai mic.
Sunt de aceeași părere! Aș fi sugerat la recepție lucrul ăsta, sau aș fi cerut să scriu părerea mea într-o „carte cu impresii” , dacă ar fi existat așa ceva. Alegerea muzicii este - cred - dictată de gustul persoanei care administrează totul, și dacă este una tânără, nu mai ține cont că la ei vin nu doar tineri, ci și mai „bunicuți” , așa ca noi!
Felicitări pentru tot!
Bună centrul SPA era deschis? Aici la hotelul Roman din Borșa centrul SPA este închis. În rest totul funcționează normal, inclusiv telescaunul și Mocanița de la Vișeu de Sus. O zi bună va doresc și vacanțe foarte plăcute!
@Mika: Prima idee de cazare a fost Pensiunea Miruna unde mai fusesem cu mai mult de opt ani in urmă și unde trebuia să mergem pentru intâlnirea anuală AFA, amânată din cauze bine știute.
Of, măi @Mika, măi! Cât am așteptat eu Intâlnirea asta! De un an nu v-am mai văzut! Și nu mi s-a-ntâmplat niciodată să nu vă văd atâta timp!
Mi-ar plăcea tare mult să fie anul ăsta și să fie tot aici! E așa frumos totul!
Poate între timp rezolvă și cu muzica, și cu gemurile de fructe! Ar fi păcat să strice concertul naturii cu muzica de club
Îmi place tot aici: camera, baia, balconul! Ba chiar și cățeii sunt simpatici! De peisaje ce să mai spun? sunt senzaționale!
Eu tot mai sper (slabă speranța, dar este!) să ne revedem aici anul ăsta! Mulțumesc pentru că m-ai luat și pe mine la Miruna!
@Zoazore: Ha... Ha... Dacă vor avea gem de fructe va fi excelent! Sigur ne vom revedea, dacă nu anu l asta vom face anul viitor doua întâlniri. Eu asa zic și sper. Locul este foarte frumos, și împrejurimile la fel.
@nelu73: Era deschis și SPA-ul dar noi nu a avut timp să mergem. Oricum, nu prea erau stresați cu pandemia cei de la Miruna.
@doinafil: Nu exista carte de impresii și nici nu prea îmi place s a fac reclamații decât în cazuri grave. Îmi place și mie muzica moderna, dar asta nici măcar nu era ceva de calitate. Nu mai contează, poate se vor mai îndrepta pana ajungem noi la întâlnire.
@Mika: Așa este si aici la Borșa nu are treabă nimeni cu pandemia, exista dezinfectant de mâini peste tot. În rest toată lumea își vede de treaba ei. Încă o dată vacante plăcute și multă sănătate! Și să ne revedem cu bine!
@mishu: Mulțumesc, sper să se termine cu nebunia asta și sa se organizeze acea întâlnire, oriunde va fi ea. Dacă va fi la Sâmbăta, cu atât mai bine.
@Dan&Ema: Sper ca va fi tot aici, dar pana la urma nu contează unde va fi, important e sa fie. Am urcat pana în Fereastra Mare și a fost cea mai frumoasa urcare pe care am făcut-o în Fereastră. Voi scrie ca a fost prea frumos sa nu postez câteva fotografii. Mulțumesc de aprecieri!
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- May.2024 Eu va recomand Pensiunea Miruna — scris în 25.05.24 de remo59 din CERNAVODA - RECOMANDĂ
- Jan.2024 Nu recomand! — scris în 30.01.24 de Andra2023 din CONSTANţA - nu recomandă
- Jan.2024 Comparativ cu hotelurile de 4 stele din Bucuresti — scris în 27.01.24 de Drmi din PLOIEşTI - RECOMANDĂ
- Jul.2023 Nu recomand — scris în 30.07.23 de ux130033 din GALAţI - nu recomandă
- Feb.2023 Foarte frumos!!! — scris în 11.02.23 de casy din SIBIU - RECOMANDĂ
- Dec.2021 Dezamăgire totală. Nu recomand. — scris în 02.01.22 de mihaiv din BAICOI - nu recomandă
- Dec.2020 Revelion reusit — scris în 13.01.21 de ux118340 din BUCUREșTI - RECOMANDĂ