Paştele în Maramureş

TIPĂREȘTE

După o tentativă nereuşită de a fi boemi, concretizată într-o rezervare la care am renunţat ulterior (când am vazut despre ce este vorba...) pentru trenul Carpathia Express, ne-am trezit că nu aveam unde să stăm... În prima zi de Paşte...După o criză de nervi, cu reproşuri aduse soţului (care a crezut că o cină romantică într-un tren casat de pe vremea odiosului e o idee bună) am început să căutăm disperaţi pe la hoteluri, pensiuni... Totul ocupat... În final, o doamnă amabilă de la una din pensiunile ocupate 100% ne-a ghidat spre această pensiune, unde am reuşit să găsim o cameră liberă.

Nu am decât cuvinte de laudă şi nu sunt genul care se entuziasmează uşor. Curăţenie impecabilă, mâncare excepţională, o gazdă fantastică. Pensiunea, care în fapt este o casă de vacanţă, are o capacitate de cazare de 10 persoane, în camere cu mobilier de lemn masiv şi parchet de nuc, care iţi dau senzaţia de "acasă".

Gazda noastră, pentru a oferi intimitate celuilalt grup ne-a oferit o cameră în propria casă, o cameră de vreo 30 de metri pătraţi, cadă cu hidromasaj, lumânări parfumate, etc...

În curtea frumos amenajată, există un foişor dichisit în care se poate lua masa. Am stat la taclale cu gazdele si ceilalţi turişti, la un pahar de horincă, apoi vin, apoi limoncello (apoi nu mai ştim :) ) şi nişte bunătăţi de Paşti, cum numai în Maramureş se fac. Ce să vă zic? Doar farfuria de aperitive a fost mai mult decât suficient (conţinea drob, lebăr, muşchi file, nişte cârnaţi afumaţi de mare excepţie, ruladă de caşcaval şi şuncă, ruladă de pui, chifteluţe, ouă roşii, legume) astfel încât ciorba, sarmalele şi pasca nu au mai avut unde intra...

La micul dejun, aveam în faţă iar vreo câteva platouri, absolut excepţionale, dar din care nu am putut consuma decât vreo 10%, pentru că erau porţii cât pentru un grup întreg, nu pentru 2 oameni (relativ...) normali.

Mai mult decât orice, am apreciat calitatea umană a gazdelor. Am vizitat multe pensiuni la viaţa mea şi de regulă, simţeam întotdeauna la proprietari, dorinţa aceea de a obţine profit cu cât mai puţin efort şi amabilitate de faţadă. Este prima dată când am avut sentimentul unei ospitalităţi reale, a spiritului de moroşan autentic, o senzaţie pe care n-o pot descrie în câteva cuvinte.

Am plecat îndragostită iremediabil de această zonă şi mai ales de căldura oamenilor din această zonă. Iar gazda noastră şi-a stricat şi ghivecele de flori (ca să ne dea lăstari, pentru că spusesem că ne plac florile dumneaei...).

O experienţă care a debutat cu un dezastru s-a transformat într-o amintire de neuitat.

A doua zi, am plecat cu Mocăniţa pe Valea Vaserului...

---

VIZUALIZĂRI: 1770 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI