La Bradul înalt și frumos

TIPĂREȘTE

Am ajuns prima oară la Bradul Înalt, la întâmplare, acum un an. Anul acesta m-am dus cu bună știință. Deja declarația asta spune multe, nu?

Dar să detaliez. În fiecare primăvară, pe la începutul lui mai, se organizează un festival de tango la Avrig, chiar la palatul Bruckental. Cu acest prilej, toată suflarea de dansatori din întreaga țară năvălește în zonă ca să ia parte cu mic cu mare la evenimentele care se țin lanț cam trei zile. Și când zic din întreaga țară, vorbesc serios pentru că e așa bine poziționat Avrigul încât e cam în mijlocul țării. Astfel, se poate ajunge din toate colțurile patriei la fel de bine. Mai problematic e cu cazarea. Că și bietul Avrig, câte pensiuni să aibă. La palat, nici nu poate fi vorba, se ocupă tot de către organizatori și alte fețe înalte. Apoi, după posibilități și inspirație, fiecare se cazează prin împrejurimi. Așa se face că am nimerit eu la Porumbacu de Sus. Și rău nu mi-a părut, chiar dacă am făcut naveta cei 10-15km până la Avrig.

Cum spuneam, anul acesta, imediat după Paști, am revenit cu plăcere la pensiunea Bradul Înalt și am mai adus și alți prieteni după mine. De ce? Păi, în primul rând pentru liniștea și frumusețea locului. Din curte se văd crestele Făgărașilor printre ramuri de meri și muguri de brad. De dimineață până seara cântă păsărelele și nici un zgomot neplăcut nu te deranjează. Apoi, vine răsfățul aplicat de gazde. Cum să vă spun, e ca și cum ai făcut un salt în timp și te găsești copil fără griji, în vacanță la bunici. Într-o paranteză fie spus, am impresia că pensiunea găzduiește vara și mici tabere de elevi, așa că s-ar putea să fie ceva din spiritul lor pe acolo altoit cu miros de vacanță.

Dar să vă descriu efectiv locul. De ajuns, se ajunge ușor, căci de cum intri în sat din șoseaua națională, ai semne care te conduc fără greș. La poarta mare, dinspre uliță e scris clar Pensiunea Bradul Înalt. Când zic poarta mare, să vă gândiți la o poartă înaltă din lemn, modelul săsesc. Nimic nu se zărește de afară. Dar odată ce ai deschis, pătrunzi din ulița prăfuită și anostă într-o oază de verdeață și culoare. Curtea cuprinde la mijloc un spațiu potrivit, cu pietriș, unde se aliniază mașinile oaspeților. De jur împrejur, după un rând de flori străjuiește construcția, pe trei laturi. Toate intrările sunt retrase, existând un fel de portic cu stâlpi din lemn care comunică dintr-un capăt în altul. Culoarea brun roșcată a lemnului și a acoperișului contrastează plăcut cu galbenul pal al pereților și cu culorile vii ale florilor. Și e liniște. Dacă treci printr-un mic culoar ajungi în curtea din spate. Aici e raiul. Curtea de trei ori mai mare e căptușită cu cel mai grozav covor de iarbă pe care l-am văzut. Pe laturi, pe mâna dreaptă continuă corpul de clădire cu câteva camere, pe mâna stângă sunt un foișor acoperit (de fapt o sală în toată regula) unde se poate lua masa sau se pot ține conferințe, petreceri, etc) și grătarul cu anexele lui. În fund de tot, alternând cu câte un brad sau alt copac, se leagănă balansoare mari de lemn. Și când să zici că asta e tot, observi că ceea ce părea fundul grădinii nu e decât sfertul ei. Curtea se continuă la vale cu încă un spațiu verde generos, în care sunt amplasate diferite instalații de amuzament – o trambulină, un loc de escaladă, măsuțe, băncuțe, un mini teren de fotbal, o fântână, dacă n-am vedenii mi s-a părut că văd și un mic bazin. Și dacă mai poți să îți ridici ochii de la toate astea, în fundal vezi crestele munților Făgăraș strălucind maiestuoase.

Bun. Să revenim în curtea din față. De la recepție iese o doamnă administratoare (îmi pare așa de rău că nu îi știu numele) care te ia în primire. Are lecțiile făcute, adică are lista cu rezervările făcute și diverse indicații de la patron cum să împartă camerele. Pe mine mă țineau minte de mai an și ea și patronul care și-a făcut apariția mai târziu. Am apreciat.

Am luat aceeași cameră și m-am instalat imediat, ca la mine acasă. Mobilierul este din lemn pictat pe modelul săsesc cu flori colorate, decorațiunile sunt simple, rustice. Totuși camera are tv mare și multe canale, există wifi, căldură în calorifere și apă trasă de la izvor, în robinete. Lenjeria miroase a proaspăt, prosoapele sunt bune, există săpun/șampon și hârtie igienică. Poate pare sărăcăcios în descriere dar la fața locului totul inspiră simplitate și curățenie.

Se poate lua masa la pensiune dacă se dorește și se anunță în prealabil. Asta se întâmplă în sala de mese care se găsește în corpul de clădire de la stradă. Eu am ales mic dejun și cină și au fost absolut satisfăcătoare. Dimineața ai cam tot ce ai putea găsi într-un bufet la un hotel mediu, numai că mai ca la țară și servite individual. Mezeluri, brânză, unt, legume, zacuscă, vinete, o slăninuță, o dulceață, ouăle în forma dorită, etc. Cafea, ceai, lapte la discreție. Seara meniul variază dar tot într-o gamă rustică sau în orice caz, simplă. Am avut grătar cu diverse garnituri dar și plăcinte de casă sau clătite. Pe la prânz sigur am mirosit și niște sărmăluțe într-o zi. Din păcate nu-mi mai amintesc prețurile meselor, dar erau oricum sume rezonabile, în jur de 50lei MD+cina am plătit.

Gazdele au fost receptive la tot ce am avut nevoie. De exemplu, pentru că plecam seara și veneam noaptea târziu cu mașinile ni s-a dat cheie de la poarta mare și toate indicațiile necesare ca să descuiem/încuiem curtea. Sau, când am cerut lămuriri despre drumul către munți și alte împrejurimi am aflat tot felul de informații interesante (așa am descoperit Castelul de Lut din Valea Zânelor, de pildă). Iar când într-o dimineață ne-am plâns că se făcuse cam răcoare în camere, bietul băiat care se ocupa cu focul la centrală cred că și-a luat o mustrare că dormise în post, de toată ziua a alergat fâstâcit cu capul în pământ.

În ultima zi am avut surpriza să constat că era mare vânzoleală la bucătărie și personalul se triplase. Ce să fie? Ei, bine, nici mai mult nici mai puțin decât consulul Austriei urmă să treacă cu o întreagă suită ca să ia o masă tradițională. Din păcate nu l-am întâlnit, însă seara, după ce toată agitația trecuse, doamna de la recepție care mă îndrăgea, m-a invitat la o porție de ciorbă specială, adică unul dintre felurile puse pe masa înaltului oaspete, ceva specific zonei, cu tarhon și vită. Am stat chiar în bucătărie, ca cineva de-al casei și am comentat împreună vizita de care gazdele se pare că se achitaseră cu brio, în timp ce mormăiam și savuram celebrul preparat. Nu mai trebuie să precizez că am promis că la anul vin negreșit tot la Bradul Înalt. Ceea ce recomand oricui are de gând să viziteze zona.

---

VIZUALIZĂRI: 2231 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI