Un loc corect, dar banal, cu niște gazde de milioane!

TIPĂREȘTE

Am decis ca primul popas al vacanței de vară să fie undeva, lângă Sibiu. Criterii de căutare: parcare, mic dejun, abaterea de la autostradă să fie cât mai mică. Booking mi-a oferit câteva variante, dintre care am ales – și aleasă a rămas, nu m-am mai sucit, cum mi se mai întâmplă – Pensiunea Irina din Tilișca. Pur și simplu, ori de câte ori am revenit asupra căutării, n-am găsit nimic mai bun: cameră dublă, mic dejun inclus, anulare gratuită până cu o zi înainte, plata la proprietate = 250 lei. Pe booking, pensiunea are nota 9,7 din 73 de evaluări, iar pe Google 4,9 dintr-un număr dublu de recenzii. Toate laudă în mod deosebit ospitalitatea gazdelor și mâncarea tradițională – gând la gând! :)

Am urmat indicațiile drăguțului Waze, care ne-a indicat exact momentul când să părăsim autostrada A1, nici mai devreme, nici mai târziu. Îmi amintesc că era indicator spre Transalpina, ceea ce m-a bulversat un pic, căci noi am fost mai demult pe Transalpina și știam că se-ntinde de la Sebeș la Rânca. Pe urmă, studiind harta, am priceput cum vine treaba: șoseaua asta șerpuitoare, zisă și DJ 106E (pe care se înșiră orășelul Săliște și satele Galeș, Tilișca, Rod, Poiana Sibiului, Jina) se înțeapă fix în Drumul Regelui în dreptul localității Șugag.

Din A1 în Tilișca să fie vreo 6-7 km. Străbătându-i, am fost uimită de casele mari și frumoase și de multitudinea indicatoarelor către diverse obiective turistice. Dacă pentru primele ne-am putut explica pe loc, amintindu-ne despre renumele Mărginimii Sibiului în materie de oierit, celelalte au fost adevărata surpriză! Muzee, biserici, ruinele unei cetăți dacice... Bine de știut pentru data viitoare, ne-am zis. (Între timp, povesti colegul @AZE despre Tilișca - vezi impresii), luați de citiți!)

Era pe la apus când traversarăm podul peste Pârâul Negru, salutarăm Primăria din mers și, imediat pe dreapta, pe strada Școlii, ne proptirăm bidiviii (-putere) în poarta Irinei. Adică am bănuit că ea o fi, căci scria numărul simetric din aplicație, 535, altfel am fi bătut din buză, gardul fiind înalt și oarecum opac (frumos dealtfel, o adevărată dantelă metalică, veți vedea în poză). Pesemne cei dinăuntru simțiră oarece vâlvă la poartă, deoarece nu dură mult și aceasta se deschise. Omul se prezentă drept Chris, stăpânul casei și ne luă în primire de parcă ne-am fi cunoscut de când lumea; chiar m-am gândit, în primă fază, că ne-o confunda, o aștepta niște prieteni sau rude pe care nu le-a mai văzut de mult. Nu, nu ne aștepta decât pe noi, restul musafirilor se aflau deja de ambele părți ale mesei lungi de sub copertină, cu câte ceva prin farfurii și altceva prin pahare.

Irina, stăpâna casei, a apărut de undeva dinăuntru, ne-a urat bun venit și s-a oferit să ne conducă în cameră: „Întâi să vă instalați, pe urmă sunteți poftiți jos, la un pahar de rachiu!” , ne-a spus în timp ce urcam scările spre etaj. Citisem prin reviewuri despre bucatele delicioase gătite de Irina, nu făcusem însă în avans vorbele pentru cină, căci nu prea eram flămânzi, mâncaserăm la Mama, la Ploiești. Totuși, nu știu cum veni vorba și Irina s-a arătat disponibilă în a ne pregăti o mică gustare, doar cât să nu se plictisească rachiul atunci când va ateriza în stomac. Am votat pentru, desigur.

Casa are 2 niveluri, la parter e un salon unde cred că se servește masa în sezonul rece (și or mai avea oamenii și alte acareturi, nu ne-am băgat nasul), la etaj îs camerele, 4 sau 5, cam așa ceva, se intră în ele dintr-un hol central. Am reținut gresia roșcată, balustradele din inox și multitudinea de plante verzi în ghivece.

Camera noastră a fost spațioasă și intimă, îmbrăcată într-o lumină caldă. Drept dotări, am avut un pat dublu încadrat de noptiere, un șifonier, un cuier, un birou cu oglindă și 2 fotolii cu o măsuță. Patul se va fi dovedit odihnitor, fiind echipat cu saltea de calitate și lenjerie albă, de bumbac, protejată cu o cuvertură ușoară. Am avut perne înfoiate și o pilotă de vară pe post de învelitoare, pe care chiar am folosit-o, căci nopțile sunt răcoroase vara în zonă. Câte 2 prosoape albe ne așteptau pe pat, iar pe noptiere câte o veioză cu abajur.

Șifonierul nu l-am deschis, n-a fost nevoie, în cuier n-am avut ce atârna, TV-ul a rămas și el neatins, în schimb foarte apreciate au fost (a doua zi dimineață) broșuricile de pe birou, din care am aflat mai multe despre obiectivele turistice apropiate. Pe jos este parchet laminat acoperit parțial cu un covor stil persan, sunt și draperii într-o culoare neutră la ferestre. Camera dispune de un mic balcon, prea mic pentru a conta în scop de relaxare, dar suficient pentru „a trage o pipă” (îmi imaginez).

Din cameră se intră separat în baie. Aceasta conține tot ce trebuie – tron, chiuvetă, cabină de duș, oglindă, coș de gunoi. Doar consumabilele esențiale, adică hârtie igienică și săpun lichid. A, și un prosop de ieșit din duș. Gresie și faianță într-o combinație cromatică plăcută, cărămiziu-crem. Totul strălucind de curățenie. Nimic sofisticat, totul simplu și eficient.

Ne-am instalat mintenaș, practic ne-am parcat rucsacul cu schimburi pentru o noapte și ne-am spălat lăbuțele, pe urmă ne-am grăbit să coborâm, căci răzbăteau până la noi efluvii de mare veselie dinspre curtea interioară. Ceilalți (un cuplu din Constanța și încă unul franțuz și avea să ni se alăture mai târziu încă un cuplu... nu mai știu de unde) erau deja la desert, Irina manufacturase niște gogoși răsucite care surâdeau ispititor de rumene de sub pudra de zahăr...

Pe noi ne-au așezat în capătul liber al mesei, unde ne aștepta deja... gustarea de seară: brânză untoasă de oi (de fapt, 2 sortimente), șuncă de casă, drob, cârnăciori, roșii și pâine. În deschidere, a trebuit să alegem între rachiu și vișinată și le-am ales pe amândouă, adică am gustat din amândouă, că-s pofticioasă și nu pot dormi pe urmă cu gândul la. Apoi am trecut la atac; totul până la brânză, în ceea ce mă privește. Las orice friptană pentru o bucată de brânză adevărată, de la mama ei!... Bine, nu vă mai țin în suspans – toate au fost mi-ri-fi-ce! Și brânzicile, și cârnăciorii, și tot! Ah, și roșiile! Roșii de-alea cu gust de roșii ca-n copilărie... În plus, gazdele au avut grijă să refileze carafele de vin toată seara, am primit și apă, și răsucite de-alea delicioase. Gustărică, mda...

Dar lucrul cel mai important a fost atmosfera. Ne-am împrietenit rapid între noi, am povestit, am glumit, am râs. Chris a fost sufletul petrecerii, amfitrionul perfect, Irina l-a acompaniat mai din umbră, ea jucând rolul gospodinei. Chiar vorbeam mai apoi cu Tati: „Uite un loc corect, însă banal din punct de vedere al dotărilor, care excelează prin ospitalitate!” Dacă locului îți vine să-i dai nota 10 (mai puțin n-ai de ce), gazdele merită cu prisosință un 20 sau poate chiar mai mult. Minunat.

Micul dejun l-am savurat tot la aer, de-acum fiecare își știa locul la masă. Alături, pe altă masă, se etala oferta, aranjată frumos pe niște tăvi acoperite cu capace transparente: vreo 3 tipuri de cârnați uscați, salam de casă, drob, șuncă, caș și telemea de-aia bună, un fel de budincă de brânză și mezel. De fapt, toate erau făcute în gospodărie. Inclusiv legumele, în grădina proprie – roșii și ardei. Existau și ouă fierte, lapte și cereale, ceai și cafea. Desigur, le-am mai „cântat” un pic și pe-astea, discuția de cu o seară înainte se cerea continuată... Mai să nu ne lăsăm duși...

Ne-am desprins cu greu, am plătit cazarea, dar „gustarea” de seară Irina nici n-a vrut să audă s-o pună la socoteală! Am venit oaspeți, ne-am despărțit prieteni – tare bine se mai potrivește vorba asta câteodată... Și, cum se-ntâmplă cu prietenii, îți dorești să revii, să-i revezi...

... Inițial planul era să ne întoarcem în autostradă și să ne continuăm drumul. Dar aflaserăm de la gazde că taman era în desfășurare ceva festival de obiceiuri pastorale la Jina („Sus pe muntele din Jina” ). Cum să ratezi așa ceva?! Am făcut socoteala: măcar juma de ceas de ne-om foi și noi pe-acolo... plus ocolișul – cam o oră întârziere; ne permitem, hai!

Așa făcurăm. Am continuat pe DJ 106E, admirând peisajele amețitoare și satele mândre, ne-am preumblat un pic pe tăpșanul de la ieșirea din Jina, printre tarabe multicolore, printre fumuri și parfumuri și uite-așa, fără preaviz, am revăzut noi și-o bucată din Drumul Regelui! Din Sebeș încolo, ne-am văzut de cale.

---

VIZUALIZĂRI: 500 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI