ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 15.07.2014
  • *) Email NEFUNCȚIONAL
  • GR. VÂRSTĂ: 20-30 ani
    DIN: Canada [alte zone]
    ÎNSCRIS: 13.07.14
    STATUS: JUNIOR
    DATE SEJUR
    JUL-2014
    DURATA: 3 nopți
    prieteni
    4 ADULȚI

    GRAD SATISFACȚIE
    SERVICII:
    37.50%
    Mai degraba nemulțumit
    CAZARE [camere etc]:
    37.50%
    Mai degraba nemulțumit
    BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
    37.50%
    Mai degraba nemulțumit
    CADRUL NATURAL:
    50.00%
    Nici nemulțumit, nici mulțumit

    NOTARE MEDIE REZULTATĂ
    40.62%

    AUTORUL NU ar recomanda
    această destinaţie unui prieten sau cunoscut

    TIMP CITIRE: 5 MIN

    Excelent (sarcastic vorbind)

    TIPĂREȘTE

    E bine ca unele lucruri se intampla doar o data in viata. Ca de exemplu: moartea si cazarea la Conacul Vanatorului.

    Este normal ca omul frustrat dupa ce face un drum lung si reuseste sa-si ia un concediu de la plantatia unde lucreaza sa aiba parte de un tratament mai uman, mai putin masinistic, mai natural si fara batai de cap. Tot ce pot spune este ca regretam ca am ales aceasta "pensiune" inainte de a citi recenziile de pe acest site. De fapt, le-am citit dupa ce-am facut rezervarea si am refuzat sa credem ca sunt altceva decat "rage reviews" (recenzii manioase).

    Sa enumeram punctele slabe (pentru ca acest conac e mai bogat in asa ceva decat pomul de craciun in luminite sau prostituatele de pe centura in boli venerice):

    * lipsa marcajelor: fiecare pensiune, hotel sau latrina din zona are cel putin o pancarta care ofera omului confuz un indiciu vital pe care nici google nu l-ar putea oferi - cum dracului sa ajungi fara sa ratezi intrarea si sa nu te descumpanesti dupa ce mergi 7 km pe un drum bombardat ieri. Recomand "la sefu'" (a. k. a. "Vanatoru'" - proprietarul) sa achizitioneze din putinii bani pe care ii face la negru sa cumpere asta o placa de traforat si sa-i traga cu pensula mesajul respectiv. Suntem oameni, nu animale (sa ne luam dupa miros... de praf de pusca... sau de praf, in cazul asta).

    * drumul de acces si parcarea: oh da, iti cam trebuie tractor (cu dubla tractiune!) sa urci fara probleme. Dar daca ai o masina mai parlita, panta care poate ajunge la aproape 40 de grade pe alocuri si greutatea pasagerilor isi pot spune cuvantul - motorul va vomita putin daca nu are suficiente martoage. Odata ajuns sus, va trebui sa parchezi in asa fel incat sa poti intoarce masina: nu exista pavaj, nici asfalt, doar pietris pe care vei aluneca ca la patinaj artistic, daca esti beat crita. Cred ca Vanatoru' nu cunoaste elemente de fizica, frecare dinamica, statica si rolul pietrisului in a diminua aderenta cand ai nevoie de ea.

    * ATITUDINEA: domnu' Sef (cum ii spune angajata care te intampina) te va intreba non-stop daca ti-e bine, desi tu ii spui ca sunt atatea lucruri de rahat ce te deranjeaza. Isi va folosi macho-ul de agent de vanzari pentru a schimba subiectul rapid (pentru ca asta e atitudinea perceputa, nicidecum ospitalitate sau grija pentru client, afara de grija pentru BANII clientului).

    * mancarea: nu stiu cum de unii lauda optiunile oferite oaspetilor folosind adjective precum delicios, excelent, gustos in loc de "doar daca esti mort de foame". Meniul este un concept ermetic pentru acest local - doamna care este pe post de hotel manager, camerista, hostess, receptionera si ospatarita nu pare a fi facuta pentru niciunul dintre roluri, nestiind exact ce sa iti raspunda la nicio intrebara, afara de a pasa responsabilitatea in seama La Sefu', cand va veni... Exista, totusi, o tabla ca la scoala unde sunt scrise cu creta mancarurile pe care se presupune ca le-ai putea manca: la pranz si seara. Micul dejun lipseste, dar cu intentie: contine din belsug salam furajer, oxidat si probabil alterat, facut din orcii vanati de nenea Vanatoru', cateva rosii furajere, dulceata si unt pentru a unge inimioara. Daca doresti oua sau lapte, trebuie sa o spui explicit. Se pare ca pentru acest mic dejun, neinclus in pret, nici conceptul de bufet suedez nu se aplica. Te simti ca intr-un low cost veritabil, exact precum un muncitor in pauza de masa, aflat la mila sefului. Pe langa asta, Vanatoru' insista cu cateva ore bune (5-6) inainte de fiecare masa sa stie ce-ai vrea sa mananci! Nu conteaza ca poate nu-ti place ce ti se ofera, ca poate ai alte treburi (cum ar fi, dar poate! , urcatul pe ceva numit MUNTE). Daca vrei sa stii cat costa anumite preparate, trebuie sa chemi Fiscul! Meniul are preturile expuse doar pentru 50% dintre produse, restul sunt, probabil, la libera negociere, ca la licitatie, in functie de vechime, de prin cate maini au mai trecut, etc. Asa-zisa tochitura vanatoreasca este unul dintre aceste preparate mult laudate, al caror pret este ascuns mintilor iscoditoare. Probabil depinde prea mult de coeficientul de fraier din ziua respectiva. Oricum, o formula simpla de calcul in loc de pret nu ar strica - probabil fiecare stie cam cat de fraier il crede domnu' Sef.

    * Curatenia/confortul: intr-adevar, nici dracu (literalmente) nu trece prin camera pe parcursul sejurului. Ai un sapun lichid la dispozitie (cel mai ieftin, al carui miros secundar este de rahat, la propriu!). Dusul te obliga sa te speli pe cap, fiind fix. Apa de la dus se scurge abundent prin cortina ineficient plasata la intrarea in "cabina", ulterior fiind nevoit/a sa treci prin mlastina. Ai la dispozitie doua prosoape pe care va trebui, probabil, sa le speli singur in caz de "ceva". Paturile sunt cu urme de uzura (arata de parca s-ar fi culcat in ele un morar plin de faina). Pernele miros a transpiratie. Cearsafurile sunt invizibile, probabil materie intunecata. Doamna camerista iti spune ca asa e la ei, adica husa pentru saltea este si cearsaf, si mama, si tata. Nu exista nici pungi in cosurile de gunoi - resturile de gunoi ce se prind pe acestea sunt la discretia mustelor care mai intra curioase in camera.

    Concluzia:

    - s-a pus accentul pe detaliile gresite! Cu tot respectul pentru aceasta investitie (pare o investitie serioasa!), nu este mai multa nevoie de televizoare plate peste tot, de animale belite pe pereti si de mancaruri extravagante pentru a crea o senzatie de placut sau de lux. Bunul-simt dicteaza sa-i asiguri oaspetelui minimul necesar pentru confort (cam cum au toate celelalte pensiuni si hoteluri, chiar si din Romania!). Nu trebuie sa te intrebe oaspetele de ce lipseste cutare sau cum face rost de cutare lucru! Inseamna ca deja ai comis o greseala daca s-a ajuns acolo! Nu este nevoie sa fii fatarnic si insistent in a-i zambi omului cand acesta isi arata nemultumirea! Nu vei parea sincer si binevoitor!

    - aptitudinile de manager in turism ale gazdei/proprietarului: cu tot respectul, din nou, apreciez eforturile de a iti deschide o astfel de afacere, dar trebuie sa intelegi ca turismul are a face cu turistii si cu nevoile lor. Este necesar sa tii cont de concurenta, de ce anume oferi si cat anume te costa pe tine sa oferi acele servicii sau produse. Si este necesar sa tii cont de tara in care te afli! Mai este necesar si sa ai o casa de marcat, macar de ochii lumii, pentru ca nu se stie cand urmatorul client nemultumit ar putea lucra chiar la ANAF.


    [fb]
    ---
    Trimis de JeanFrancois in 15.07.14 10:16:49
    Validat / Publicat: 15.07.14 11:49:00
    INFO ADIȚIONALE
    • Nu a fost singura vizită/vacanţă în MOIECIU.
    NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

    VIZUALIZĂRI: 2670 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
    SESIZEAZĂ
    conținut, limbaj

    11 ecouri scrise, până acum, la acest articol

    NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (JeanFrancois); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
    Impresiile fiind subiective, AFA nu poate garanta calitatea, relevanța, exactitatea, persistența ori conformitatea impresiilor si recomandărilor (cu asteptările și preferințele fiecarui cititor); deasemenea, responsabilitatea legală pentru afirmațiile făcute in articol revine integral și in mod exclusiv autorului (cf "Termenilor și conditiilor de folosire"); AFA sau administratorii săi neputând fi făcuti răspunzători în privinta corectitudinii ori efectelor de orice natură.
    IMPORTANT: Eventualul drept la replică din partea proprietarilor este BINEVENIT, ÎNCURAJAT și SALUTAT, fiind esențial pentru formarea unei opinii în cât mai completă cunoștință de cauză. Proprietarii sau reprezentanții unitătilor de cazare își pot exercita dreptul la replică fie scriind un ECOU la acest articol, fie inițiind un articol nou, cu titlul "Dreptul la replică".
    EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
    Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
    Puteți VOTA acest articol:
    PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 10350 PMA (din 13 voturi)
  • AŢI PUTEA rezerva o cameră aici, prin booking.com — la un preț mediu (media pe întreg anul) de 47.00 EUR pe cameră

  • ECOURI la acest review

    11 ecouri scrise, până acum

    webmaster
    [15.07.14 10:56:35]
    »

    @JeanFrancois: bun-venit în comunitatea AmFostAcolo.ro.

    Mulţumim pentru impresii, te aşteptăm şi cu alte recomandări din vacanţele ori excursiile tale trecute sau viitoare.

    webmaster33
    [15.07.14 11:49:46]
    »

    @JeanFrancois: Te-am ruga să (re)verifici coordonatele GPS, mai precis localizarea acestei unități pe harta interactivă AFA. Ne poți spune dacă-i ok? (mărește zoom-ul cât e necesar, până la afișarea la nivel de stradă - dacă-i posibil)

    Mulțumesc.

    JeanFrancoisAUTOR REVIEW
    [15.07.14 13:01:49]
    »

    @webmaster33: Da, coordonatele sunt corecte, iar pensiunea este corect marcata pe harta.

    Multumiri.

    morocanoasa*
    [17.07.14 10:30:32]
    »

    Vad ca nu s-a schimbat mai nimic... acum 4 ani eram convinsa ca l-am prins pe patron in perioada de adaptare si extindere a afacerii, dar se pare ca era inca de la inceput pe panta descendenta, catre faliment (sper... spre binele turismului romanesc).

    Zau... atitudine mai gretoasa nu am vazut la nimeni care sa pretinda ca face turism...

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
    JeanFrancoisAUTOR REVIEW
    [17.07.14 15:40:11]
    »

    @morocanoasa: mda, in totalitate de acord. Pacat ca acest site (amfostacolo.ro) nu este un pic mai bine pus la punct. Face o treaba foarte buna in a-i ajuta pe romani sa se fereasca de alti... "romani".

    Am citit cateva recenzii negative, dar deja era prea tarziu - facusem rezervarea. Desi o alta destinatie recenzata pe acest site fusese exact atat de neplacuta precum in descriere, am preferat sa cred ca nu va fi si acum cazul. Bucurie negativa. Oricum, repet, foarte util site-ul.

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
    webmaster
    [17.07.14 16:23:42]
    »

    @JeanFrancois:

    Pacat ca acest site (amfostacolo.ro) nu este un pic mai bine pus la punct.

    Suntem deschişi la sugestii, întotdeauna fiind - imho - loc de mai bine.

    Ce ar trebui să faca AmFostAcolo (sau cum ar trebui să fie) ca să fie mai bine "pus la punct"?

    JeanFrancoisAUTOR REVIEW
    [21.07.14 18:01:39]
    »

    @webmaster: nu ma pricep in ale web-designului, dar concurenta (din strainatate) a adoptat un stil mai "consecvent" in organizarea UI-ului si in experienta oferita utilizatorilor in general.

    Cred ca au pus accentul pe elemente de web 2.0 (mult AJAX - cred ca ajuta si la performanta), au decongestionat pe cat posibil zonele cu informatii (un utilizator se poate pierde sau simti intimidat cand vede foarte mult text, chiar daca alterneaza stilul fonturilor pentru a scoate in evidenta mesajele).

    Experienta pe care mi-as imagina-o eu ar fi ceva in genul familiei de site-uri stackexchange, unde lucrurile stau destul de clar.

    Ca sa dau un exemplu de la concurenta, iata cum au organizat holidaycheck.com toata treaba: http://www.holidaycheck.com/hi/ec4e1898-5685-3b04-ae5a-65f1e04fece5

    Bineinteles, astea-s doar opinii/sugestii cu o doza mare de subiectivism . Asta nu inseamna ca nu apreciem munca depusa pentru a crea acest miniportal de review-uri!

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
    webmaster
    [21.07.14 18:43:15]
    »

    @JeanFrancois: mulțumiri. Web 2.0 e de muuult pe lista SCURTA "to do". Necesita însă investiții mari, pe care saitul nu le poate susține, în acest moment.

    Web 2.0 este, totuși, o chestiune de FORMĂ, și nu de "conținut, fond" sau "organizare".

    silvia tudoran
    [22.07.14 10:37:42]
    »

    Ce m-am mai distrat citind!

    Ai pus punctul pe 'i' in descrierea pensiunii. Am mai intalnit si eu constructii frumoase, amenajate cum trebuie, dar nepotrivite turismului...

    Clar nu ma duc aici, dupa ce ai scris...

    Mi-ai adus aminte de Pensiunea Valeria (Voronet) si de Pensiunea Pappacabana, pe care nu le-as recomanda. Sunt varza ambele pe turism, cu mancare proasta si personal fara talent. (Desi pozele oficiale de prezentare te imbie.) Se apropie si Vila Ermitage (Busteni), dar numai la capitolul "cum sa extra-taxam turistul fara sa-i dam nimic".

    De Ermitage si Valeria am scris. Nu stiu cum de am omis Pappacabana. Dar o repar curand, ca sa stie toti la ce se pot astepta mergand acolo.

    Mi-a placut mult CUM ai scris si l-am votat f util. ca nu-mi plac tepele.

    Vacante frumoase sa avem!

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
    Vlad.O
    [27.05.15 20:10:27]
    »

    Neseriozitate TOTALA
    Din pacate am ajuns sa discut cu aceasta persoana si sa primesc o confirmare telefonica pentru cazare. Am intrebat daca trebuie sa achit un avans si mi s-a spus ca voi primi o factura proforma peste cateva zile pe care o voi achita.

    Mare mi-a fost surpriza sa aflu cu trei zile inaintea zilei de sosire ca de fapt nu am nici o rezervare si ca era ceva firesc de inteles ca doar "V-am confirmat cu jumatate de gura".

    Astfel am ramas in imposibilitatea de a face alta rezervare pentru ca deja era tarziu si totul era deja rezervat.

    Nu as recomanda nimanui o colaborare de orice fel cu o astfel de persoana.

    ===

    NOTĂ WM: Textul de mai sus a fost postat de autor ca articol de sine stătător și mutat aici de către echipa tehnică AFA.

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
    Sportacus
    [21.07.15 13:32:07]
    »

    Lipsa de seriozitate - bataie de joc
    Am rezervat un apartament pentru 2 nopti la aceasta pensiune. Nu mi s-a cerut avans. Proprietarul P. M. mi-a cerut seriozitate.

    I-am spus ca suntem o familie cu 2 copii (de 2 si respectiv 5 ani) si ca abia asteptam sa venim la munte. Am sunat cu o zi inainte sa-i reconfirm ca venim, ca avem bagajele facute si ca din partea nostra totul este ok, urmand sa ajungem in ziua urmatoare in jurul pranzului.

    Sambata, in ziua plecarii am primit un sms la ora 6.45 prin care eram informata ca rezervarea nu mai poate foi onorata intrucat oaspetii lui au decis sa mai stea inca o noapte. L-am sunat si mi-a zis cu dezinvoltura ca astfel de lucruri se intampla. Daca vreau sa ma cazez la Cheile Gradistei, ma ajuta el cu cazarea. I-am zis ca ne-am stabilit un buget. Mi-a raspuns ca diferenta o va plati el.

    Evident, am cautat in alta parte, fara sa astept "ajutorul" unui om fara cuvant. Si bine am facut. Desi mi-a promis ca ma va suna, nu a facut-o si nu l-a interesat ca ne-a stricat weekendul.

    Am ajut noroc ca am gasit cazare la Pensiunea Darius, mult mai potrivita pentru familiile cu copii. M-am bucurat insa ca s-a intamplat asa intrucat foarte aprope de pensiune este un stalp cu antene GSM si nu doream sa mergem la munte pentru a fi radiati electromagnetic.

    ===

    NOTĂ WM: Textul de mai sus a fost postat de autor ca articol de sine stătător și mutat aici de către echipa tehnică AFA.

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
    Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

    ROG REȚINEȚI:
    • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
    • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
    • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
      (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
    SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
    NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
    EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
    Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

    NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
    Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
    VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
    3 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
    JeanFrancois, morocanoasa*, silvia tudoran
    Alte impresii din această RUBRICĂPensiunea Conacul Vânătorului [Cheile Grădiștei]:


      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.052138090133667 sec
    ecranul dvs: 1 x 1