Acasă la ultimii olari hurezeni

TIPĂREȘTE

Despre Pensiunea Casa Paloși citisem demult un articol elogios și, descoperind-o în același timp pe booking, „am pus-o deoparte” pentru momentul potrivit. Care nu a întârziat să apară, deși cu oarece poticneli... Dar când e să fie, e! Am rezervat înițial 3 nopți la ei în prima variantă a circuitului nostru românesc, am și avut un schimb de mail-uri cu stăpâna casei, apoi am anulat, căci perioada trebuia schimbată radical. N-am mai găsit disponibilitate pentru noua perioadă și m-am reorientat, cu mare regret. Doar că iar s-a schimbat schimbarea și a trebuit să reiau căutarea pentru Horezu, dar numai pentru o noapte. Ia să vedem noi ce mai face Casa Paloși?! Și... surpriză! Iaca o dublă liberă! Adjudecat, să nu se răzgândească!

Am ajuns în Horezu pe înserate, după o zi cu adevărat plină, venind dinspre Râmnicu Vâlcea și am setat pe GoogleMaps locația pensiunii, urmărind în același timp traseul pe harta de pe telefon. Am lăsat Lukoil pe stânga, apoi ni s-a recomandat să facem dreapta, pe lângă supermarketul Annabella, pe urmă prima la dreapta și iar la dreapta, pe Str. Ulmului (cum e numit pompos, inclusiv pe booking, drumeagul neasfaltat ce duce mintenaș la Casa noastră - construit de proprietarii pensiunii, după cum aveam să aflăm).

Am oprit în micuța parcare pietruită din fața porții și, în timp ce ne dezmorțeam oasele, ne-am oferit răgaz să admirăm fâneața din apropiere și să inspirăm cu nesaț aerul proaspăt și parfumat. Îndreptându-ne în direcția casei, primul lucru care ne-a încântat a fost clopoțelul de la poartă, cu un cocoș metalic fixat deasupra (și pe care nu a fost nevoie să-l folosim, căci poarta am găsit-o deschisă).

Am coborât cele câteva trepte pe lângă peretele lateral al casei și am ajuns într-o curte largă, acoperită cu iarbă frumos tunsă, presărată din loc în loc cu pâlcuri de flori și străbătută de câteva alei formate din plăci neregulate de piatră. Una dintre aceste alei ducea la grătar, construit din cărămizi, decorat cu farfurii pictate și cu ghivece cu flori și având deasupra un acoperiș, asemenea unei căsuțe adevărate. Alături era un foișor cu o masă mare în mijloc, dar nici țipenie de om!

Ne-am îndreptat totuși către casă, am urcat cele câteva trepte, am străbătut veranda deschisă și am îndrăznit să intrăm. Un hol larg, living în dreapta, bucătărie în față, alături niște trepte ce duceau la mansardă - dar nimeni nici aici! Tocmai atunci a apărut o doamnă tinerică, volubilă, care s-a prezentat a fi una din turiste și ne-a spus că Diana, stăpâna casei, o împuternicise să ne predea singura cameră ce a mai rămas. „Vine și Diana imediat, m-a rugat s-o sun când apăreți! ” Se pare că Diana încercase să mă sune mai devreme, dar probabil nu avusesem semnal, căci nu-mi apărea niciun apel ratat pe telefon.

Camera noastră era la etaj (de fapt toate camerele sunt sus), prima pe dreapta și ne aștepta cu cheile în ușă. Mi-a plăcut din prima clipă, mi s-a părut chiar mai caldă și mai intimă decât îmi apăruse pe booking. Dacă ar fi să definesc foarte pe scurt stilul acestei pensiuni, aș zice „etnic-sofisticat”, stil care mie îmi place foarte tare, pe de o parte se încearcă păstrarea tradițiilor, pe de alta nu se face rabat la confortul modern. Nu prin mărime impresionează camera, ci prin decorațiuni și atmosferă.

Mi-a plăcut că s-a păstrat dușumeaua de lemn și că aceasta era acoperită cu un covor oltenesc autentic. Piesele de mobilier erau desperecheate, dar acest lucru nu mi s-a părut nicidecum deranjant, pentru că oricum făceau parte din același film. Un pat dublu pe mijloc, cu tăblie înaltă de lemn, sculptată frumos în partea de sus; deasupra, un tablou cu un peisaj rural pictat, decorat cu o maramă de borangic, în felul în care sunt atârnate ștergarele brodate la icoane. Alături, oglindă cu ramă de lemn și într-unul din colțurile de sus, o farfurie de ceramică pe care erau desenați 2 pești. De-o parte și de alta a patului - câte o noptieră. De fapt, una era un dulăpior cu 4-5 rafturi, iar cealaltă o masă dreptunghiulară joasă; ambele acoperite cu mileuri dantelate. Pe peretele dinspre fereastră, un alt tablou pictat în stil naiv și un goblen rotund cu trandafiri roz. Am uitat să zic despre așternuturile curate, perfect netezite, din bumbac imprimat în nuanțe deschise, sub care se ascundea o saltea... perfectă numai bună de întins oasele noastre obosite!

Față în față cu patul - o băncuță de lemn învelită în țol tradițional și un dulap splendid, în două uși, din lemn sculptat (o adevărată piesă de colecție, îmi imaginez cât s-o fi bucurat Diana când l-o fi descoperit pe la vreun târg de vechituri!). Ferestre - două, acoperite cu perdele de muselină albă.

(Un singur lucru ne-a mirat - firele izolate ce ieșeau din peretele de deasupra patului, era clar că așteptau niște corpuri de iluminat. Aveam s-o întrebăm pe stăpâna casei despre ele și ea avea să ne confirme: da, încă nu găsise ceva potrivit, nu putea să atașeze acolo vreo aplică gen Ikea. Corect.)

Un colț din fostul dreptunghi al camerei a fost delimitat prin pereți de rigips și transformat într-o baie modernă. Nu ne-a deranjat că era micuță, atâta timp cât am avut tot ce ne-a trebuit: tron, chiuvetă, oglindă, cădiță de duș. Drept consumabile - hârtie igienică, săpun lichid, șampon și balsam de păr (de bună calitate). Dacă ar fi să cârcotim, am aminti faptul că nu exista perdea pentru duș, dar nici n-ar prea fi avut cum s-o atârne. Atâta necaz să avem noi în viață!... Baia beneficiază de un gemuleț pentru a se putea aerisi.

A apărut și Diana - o tânără frumoasă și caldă, care și-a cerut în mod repetat scuze că nu ne-a putut oferi decât camera aceasta mică, fără televizor. Serios?! Nu avem tembelizor? Nici n-am remarcat. Acasă nu-l deschidem cu zilele, ar fi culmea să ne lipsească taman în vacanță! Așa că aviz amatorilor: camera noastră mică și frumoasă nu există să poată fi poluată sonor! Diana a zis că se gândește să monteze totuși unul, eu am sfătuit-o să nu facă asemenea blasfemie, mai sunt și nebuni ca noi care special caută camere fără TV (și i-am povestit despre Casa cu Zorele, de la Criț).

Se cam necesita să halim de seară și am întrebat gazda noastră unde ne recomandă. Eu aveam în cap Doi Cocoși, dar ea ne-a îndrumat spre „pensiunea cu acoperișul roșu de la intrarea în Horezu, nimeni nu știe cum o cheamă”. I-am urmat sfatul și n-am regretat; am mâncat sarmale cu mămăliguță (eu) și pulpă de pui cu cartofi la cuptor (Tati) și la sfârșit am șeruit o porție de papanași cu smântână și dulceață de afine. De-li-cios! 75 ron afacerea, mai mult decât rezonabil. Dar tot n-am aflat cum o cheamă pe mâncătorie, nici măcar ospătărița nu știa; pe bonul de casă scrie „SC STELDAN SRL”. Mă rog, căsoaica aia cu acoperiș roșu de la intrarea în Horezu dinspre Râmnicu Vâlcea, ați reținut, da? ...

Ne-am petrecut restul serii pe pridvorul frumos decorat al pensiunii noastre, în compania unei berule reci. Eram prea obosiți ca să mai explorăm domeniul, și nici întunericul care se lăsase nu ne-ar fi ajutat în acest sens. Foișorul din curte fusese deja cotropit de grupul de bucureșteni; ce-i drept, au propus să ne facă și nouă loc, dar nu i-am lăsat, oricum vroiam să ne retragem devreme; vârsta, deh...

A doua zi ne-a întâmpinat senină și proaspătă, o adevărată zi de vacanță! Am pornit să fac un tur pe afară, nestingherită de nimeni, în timp ce Tati încă se mai întindea în pat. Am început „inspecția” cu parterul pensiunii, decorat cu tot felul de obiecte tradiționale. Nu cred c-aș putea să le enumăr pe toate, ce țin minte e că fiecare colțișor mă uimea și mă încânta, pe măsură ce-l descopeream. O masă ovală acoperită cu o frumoasă față brodată... Mașina de cusut veche, farfurii pictate atârnate pe pereți... Covoare în culori vii... O sobă cu olane, așa cum aveam să văd peste câteva ore la Măldărești... Vitrina cu porțelanuri... Ca și în cazul camerei în care dormisem, lucruri de calitate, din colecții diferite, dar frumos armonizate de un adevărat ochi de artist! Bravo, Diana!

Tot la parter se găsește și bucătăria comună, evident că nouă nu ne era utilă, dar probabil că alții se vor bucura de existența ei. N-am stat să deschid dulapurile, dar sunt convinsă că nu lipsesc de niciunele. Aragazul cu cuptor și combina frigorifică se subînțeleg, însă s-ar putea să mai fie și alte acareturi de-astea moderne. Nu prea-mi stau mie ochii la asemenea trivialități, mai repede remarc ceșcuțele din ceramică vesel pictată sau copăița portocalie cu flori albastre din colțul chiuvetei sau desenul naiv atârnat pe perete...

Următorul obiectiv a fost, desigur, veranda. Nu vă zic nimic de cele două spații de relaxare amplasate în câte o margine, vă zic însă de pereții albi acoperiți cu o explozie de flori pictate în culori dulci, pastelate! Superb! Văzusem asta în pozele de pe booking, dar în realitate e mult mai frumos. Nu mă mai săturam să admir!... Parțial, veranda este acoperită pe exterior de tufe de trandafiri și ghivece mari cu flori. Câteva vrejuri de iederă se cațără temerare pe pereți, îmbrăcând un întreg colț de casă, până la acoperiș. Idilic tablou!

Am descoperit apoi micuța piscină ovală, de fapt o descoperisem cu o seară înainte de la fereastra camerei noastre, atrasă fiind de copiii care se zbenguiau în apă. Bine, știu pe cineva care s-ar simți jignit să se imerseze „în ligheanul ăsta”, dar eu n-aș fi făcut mofturi dacă aș fi avut suficient timp pentru această activitate. Cum nu aveam, nu-mi rămânea decât să trag 2-3 poze și să merg mai departe.

Piscina este amplasată în apropierea casei, la marginea unei fânețe de dimensiuni generoase, acoperită la vremea vizitei noastre cu iarbă înaltă și superbe flori de câmp de toate culorile! Doamne, ce parfum la ora aceea tânără a dimineții! Ce splendoare abia mângâiată de o boare, scăldată în razele călduțe! Aș mai fi rămas, dar lumea începuse să mișune prin zonă...

Am revenit în curtea cu grătar și foișor și am remarcat și alte elemente de decor frumos amplasate, ca și leagănul de lemn, pe care cu o seară înainte nu-l văzusem.

Între timp, apăruse Diana; dealtfel, ne lansase încă de cu seară invitația la cafea pentru ora 9 dimineața. Ne-a servit licoarea aromată în frumoasele ceșcuțe pictate cu flori mari, galbene și am rămas ceva vreme la taclale cu ea și cu Tati pe verandă. Ne-a povestit cu mândrie că face parte dintr-una din ultimile familii de olari adevărați din zonă, că a învățat și ea meșteșugul acesta minunat care, din păcate, într-o zi destul de apropiată se va pierde... Că locuiește cu părinții nu departe, acolo unde au și atelierul, la șosea (și aveam să-l vizităm mai târziu și să achiziționăm câteva produse minunate). Că aceasta e casa veche, bătrânească, pe care a renovat-o prin forțe proprii. Că de bunul mers al pensiunii se ocupă singură, până la cele mai mici amănunte (ea spală și calcă lenjeria, spre exemplu), aceasta având totuși regim sezonier. Nu a găsit o formulă prin care să poată servi și micul dejun (chestie care e cu muuult mai complicată decât pare), dar s-a gândit că ar fi un gest drăguț să-și bea cafeaua dimineața împreună cu oaspeții săi.

Am plătit în ron (130) și ne-am luat rămas-bun de la gazda noastră cea frumoasă și harnică, pentru că ne așteptau încă multe minunății în zonă. De emoție (!), am uitat cheia de la cameră în buzunar... Nu înțelegeam de ce mă sună Diana la vreo oră după ce ne despărțiserăm... Noroc că eram la Mânăstirea Hurezi și oricum aveam să trecem din nou prin Horezu pentru a ne continua călătoria, așa că am convenit s-o lăsăm la atelier... Diana, jur că nu mi s-a mai întâmplat asta niciodată! De dragul tău cred, subconștientul meu a vrut să te mai vedem o dată... Bine, sper să te mai vedem și altădată, ne-a plăcut mult cubușorul ăsta de la Horezu!

Așa că, dragi prieteni, dacă vă gândiți să vă stabiliți baza în Horezu, alegeți Casa Paloși! Dar trebuie să vă hotărâți din timp, că ăle' 4 camere se dau ca pâinea caldă! De ce? Păi e un loc fermecător, intim, liniștit, cu o gazdă minunată. În jur, aveți o grămadă de chestii de vizitat: mânăstiri (nu le enumăr, chiar sunt multe, uitați-vă pe hartă), culele de la Măldărești, Peșterile Polovragi și Muierii și multe altele... Nici Transalpina nu-i departe. E și o păstrăvărie prin zonă, am auzit-o pe Diana recomandând-o bucureștenilor... Și când vă săturați de colindat, reveniți la Casa Paloși, vă întindeți pe iarbă, printre flori, cu o carte în mână, sau vă răcoriți la piscină... Ah, vară, unde ești?!

---

VIZUALIZĂRI: 2524 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI