Pensiunea Casa Moţului - un loc de poveste

TIPĂREȘTE

Trebuie să recunosc că alegerea unui loc de cazare pentru „Vacanţa mea în Apuseni” (vezi impresii), nu a fost deloc un lucru uşor. Nu sunt un om cu foarte multe pretenţii, dar totuşi, pentru o vacanţă la munte, aş fi vrut ca pe lângă condiţiile minime de confort, să am un balcon unde dimineaţa să-mi sorb cafeaua şi să mă îmbăt cu aerul acela tare de munte, loc care să-mi ofere şi o privelişte frumoasă.

Documentarea în alegerea unui astfel de loc a fost îndelungă şi mai ales, a fost începută cu câteva luni bune înaintea plecării. Am dat câteva telefoane, am căutat pe site-urile de specialitate şi până la urmă am decis: să fie Pensiunea Casa Moţului ! Am achitat un avans, de 200 lei dar nu pentru că mi s-a cerut ci pentru că aşa am vrut eu.

Aş putea spune că a fost „dragoste la prima vedere”. O să râdeţi, dar să ştiţi că nu aveam balcon! De ce am ales-o? Pur şi simplu am avut un feeling!

Hai să vă povestesc!

Am ajuns acolo în jurul orei 16.00. Terasa din faţa pensiunii era plină de lume („semn bun”, mi-am zis) dar nu era deloc gălăgie şi, de cum am păşit în incintă ne-a întâmpinat un aer cald, familiar, poate şi datorită formei pensiunii de tip cabană, cu multe bârne de lemn, al locului încărcat de verdeaţă, cu mulţi brazi în jur... Am urcat câteva scări din piatră şi am intrat pe prima uşă, ajungând la o recepţie cochetă, unde nu era nimeni. În secunda următoare a apărut un domn, uşor încărunţit, care am intuit că ar fi proprietarul. După prezentările de rigoare, a chemat pe cineva căruia i-a înmânat cheile camerei, rugându-l să ne conducă. Am întrebat dacă pot achita, dar mi-a răspuns cu calmul acela specific moţilor: „No, aveeeeţi timp... ! ”

Am fost ajutaţi la bagaje nu numai de băiatul care ne-a condus, dar şi de un alt tânăr, care era în living atunci şi care ulterior, am aflat că ar fi fiul proprietarului. Frumos!

Camera, la prima vedere: super drăguţă şi primitoare!

Trebuie să vă spun că toată pensiunea şi camerele inclusiv, sunt ornate în stil retro-modern. Cine înţelege asta, e ok, cine nu înţelege, are impresia că totul este învechit, ceea ce este fals.

Camera este spaţioasă şi luminată. Am ales-o de pe site-ul pensiunii împreună cu proprietarul, pentru că la data când am făcut eu rezervarea (prin luna mai) mi-am putut alege orice cameră (aviz amatorilor!). Pensiunea având formă de cabană, unele camere sunt mai mici şi mansardate.

M-au impresionat perdelele şi draperia de pe pat, care erau din in 100%, cusute manual. Totul strălucea de curăţenie. Camera este mochetată, dispune de un dulap foarte mare din lemn masiv, cu două uşi, umeraşe, rafturi şi sertare. Pe raftul de sus, găsim un seif pentru valori. Loc de pus haine... berechet... pentru 4-5 persoane măcar!!! Patul maaare, comod cu lenjerie din bumbac şi in de un alb imaculat, cu perne şi pernuţe de diferite mărimi. De o parte şi de alta avem câte o noptieră cu sertare şi câte o veioză. În partea stângă o comodă, tot din lemn masiv, cu loc pentru pus diverse, prevăzută cu oglindă mare şi un scaun mic. O altă comodă cu sertare este aşezată în partea din faţa patului, pe care se află un televizor LCD, de mărime medie. Mai avem două cuiere lângă uşă şi un scaun. Culoarea lenjeriei şi a perdelelor, un roz deschis şi alb, dădea un aer foarte vesel camerei.

Şi încă ceva: internet wireless foarte bun şi aer condiţionat, pe care de câteva ori chiar l-am folosit.

Baia este de mărime medie, nu foarte mare deci, dar echipată cu absolut tot ce era necesar. Un lavoar mare, modern, articole de igienă suficiente, feon, prosoape albe mari, câte două de persoană, plus unul pentru pus pe jos la cabina de duş. Vasul de toaletă purta eticheta „steril”, semn că fusese dezinfectat după plecarea turiştilor anteriori.

Cabina de duş, numai bună ca şi mărime. Trebuie să menţionez că presiunea la apă era foarte mare la orice oră din zi şi din noapte, lucru pe care nu prea l-am întâlnit prin pensiunile de la munte.

Bucuroşi de prima impresie, coborâm la masă!

Camera noastră fiind la etajul I, ajungem repede în restaurant.

Un criteriu important în alegerea pensiunii, a fost acela de a avea un restaurant. La Casa Moţului, am găsit chiar o ofertă care m-a atras încă de la început:

-cazare 5 nopţi, cu demipensiune, cameră dublă – 1400 lei.

Am zis atunci că cele 5 zile îmi vor fi suficiente pentru a vedea toate împrejurimile, lucru care s-a dovedit apoi a fi total fals.

Bine, erau mai multe opţiuni de cazare şi masă:

-cazare 7 nopţi cu demipensiune, cameră dublă – 1950 lei;

-cazare 4 nopţi cu demipensiune, cameră dublă – 1100 lei;

Tariful este şi în funcţie de tipul de cameră, pensiunea având în dotare 8 camere duble matrimoniale, un apartament, o cameră single şi încă două camere duble cu posibilitatea de a adăuga 1 sau 2 paturi extra. În total se pot caza aici în jur de 30 persoane. Dacă nu vrei o ofertă pentru 4,5 sau 7 zile, sau dacă vrei să stai mai puţin, preţul camerei este de 200 lei/zi cu mic dejun inclus şi 300 lei/zi cu demipensiune. Bine de ştiut că se primesc şi tichete de vacanţă şi că se poate plăti şi cu cardul.

Dar hai să vă zic cu restaurantul.

Demipensiune, însemna mic dejun şi cină. Fiind cam devreme, noi am întrebat dacă putem servi cina. Ni s-a spus că putem servi masa la absolut orice oră dorim. Adică, dacă vroiam, puteam servi cina la prânz şi seara să nu mai mâncăm deloc, puteam la prânz să servim o ciorbă, iar seara să servim felul doi şi desert. Am apreciat foarte mult acest program flexibil. Noi, şi în general toată lumea care era cazată acolo, după micul dejun plecam pe coclauri şi mai ajungeam seara, aşa că cine mai avea nevoie de prânz?

Şi încă un lucru: am crezut că, având demipensiune, vom avea un meniu fix, dar ce să vezi? Chelnerul ne-a adus meniurile şi, am văzut acolo o multitudine de feluri de mâncare... nu ştiam ce putem comanda... Întrebăm şi aflăm că putem comanda absolut orice, adică felul I, felul II şi desert!

Super!

În primul rând, am primit câte o carafă mică, una de afinată şi una de palincă. Drăguţ mod de a spune „bun venit”, am zis, doar că... asta s-a repetat în fiecare zi!

Apoi am comandat felul I: câte o ciorbă, una de burtă şi una de vită, având de ales dintr-o gamă foarte diversificată de ciorbe şi supe: ciorbe de pasăre, de vită, de legume, de fasole cu ciolan afumat, de perişoare, de burtă, supe cu tăiţei de casă, etc. Nu mică mi-a fost mirarea când am văzut cum este servită ciorba: adusă în boluri mari şi fiecare şi-a pus în farfurie cât a vrut, astfel încât o porţie de ciorbă aici înseamnă de fapt, cam două porţii şi jumătate sau chiar trei. What? Cine putea mânca tot ce era în bolul acela?

Wooow, dar nu vă spun cât de gustoase erau ciorbiţele noastre....!!! Ca la mama acasă! Fiecare am primit şi câte un mic bol cu smântână şi ardei iute. Am observat apoi că acel bolişor cu smântână era nelipsit de la toate mesele care au urmat.

Felul II: era compus din diferite fripturi şi garnituri, plus murături sau salate, sărmăluţe, păstrăvi, gulaş, etc. Ţin minte că în prima zi, am comandat amândoi, câte o porţie de păstrăvi cu mămăliguţă şi mujdei. Ştiam că au păstrăvărie proprie şi am zis, „hai să încercăm! ”. A fost demenţial păstrăvul! Un gust bun tare, desăvârşit! Şi nu ne-au adus doar câte un păstrăv, nuuuu... ci câte doi ditamai peştii, cu mămăliguţă, mujdei cu smântână şi felii de lămâie, pentru cine vroia. Abia, abia am putut devora totul.

Desert? Cine mai putea? Dar poţi oare rezista tentaţiilor? A început băiatul să ne înşire tot ce au la desert... şi cât de bun şi proaspăt este totul... ispititor!!!

Pentru că auzisem prea mult vorbindu-se despre plăcintele moţeşti, am comandat câte una să vedem dacă chiar sunt aşa de grozave: eu una cu brânză, soţul una cu afine. Vreau să vă spun că nu am mâncat vreodată ceva mai bun! Erau coapte pe plită, iar brânza era în aluat, nu era umplutură şi erau maaari şi pufoase iar pe deasupra unse cu miere de albine... yammiiiii!!! Greu a fost să reuşim şi cu ele!

În zilele următoare am încercat şi papanaşii lor, clătitele, dar apoi, am revenit la vestitele plăcinte moţeşti.

Restaurantul de la Casa Moţului, cred că la ora actuală este unul dintre cele mai bune restaurante unde eu am mâncat vreodată!!!... şi am mâncat la câteva! Dacă vroiam să mai comandăm câte ceva în plus, de exemplu o bere, un suc, un vin, totul era trecut pe cameră şi plăteam la plecare. Să vă mai spun cât de repede am fost serviţi? Băieţii ăia mai mult alergau decât mergeau. Erau „spirt”! Deşi tot timpul aglomerat, ei nu ştiu cum de reuşeau să apară imediat în faţa ta şi să-ţi ia comanda. Aveau pe faţă un zâmbet permanent, dar care nu era fals, erau binevoitori, calmi, reuşeau să se facă extrem de plăcuţi. I-am mai întrebat câte ceva despre obiectivele din zonă şi ne-au răspuns cu mare drag, oferindu-ne toate detaliile. Foarte modeşti şi foarte apropiaţi de clienţi, indiferent dacă erau cazaţi acolo sau nu.

Mi-a mai plăcut un lucru: seara nu se mai servea nimic după ora 21.00. Asta însemna că o să fie linişte şi ne putem odihni. Iarăşi o dovadă de respect faţă de clienţi. Deci, o altă bilă albă!

După ce am terminat de servit masa, am zis să mergem puţin să explorăm zona.

Dar să vă zic câte ceva şi despre pensiune.

Este o pensiune de patru margarete şi este aşezată într-un cadru natural deosebit de frumos, fiind înconjurată de brazi, mai exact, în satul Galbena, cum vii dinspre Arieşeni, pe DN 75, pe partea stângă, în direcţia Vârtop. Nu ai cum s-o ratezi! Există un indicator mare pe drumul naţional. Dacă vii dinspre Cluj, se urmează ruta: Turda – Câmpeni – Arieşeni sau dinspre Alba Iulia, ruta: Zlatna – Abrud – Câmpeni – Arieşeni. Cei care vin dinspre Timişoara, ruta este: Timişoara-Arad-Ineu-Vârfurile-Arieşeni. Pensiunea nu este chiar la marginea străzii; se trece un mic podeţ, urmează parcarea care este imensă, apoi zărim pensiunea şi în faţa ei, terasa viu colorată. Este departe de zgomotul străzii şi oferă o oază de linişte creată anume pentru a te relaxa şi a te simţi minunat.

Pe lângă terasă trece râul Arieş şi nu vă spun, cât de odihnitor era susurul apei pe care îl auzeam de cum intram în incinta pensiunii. Am avut noroc de o vreme superbă cât am stat acolo, aşa că toate mesele le-am servit afară, la terasă, chiar lângă râu.

Pensiunea dispune de o grădină de aprox. 3000 mp., grădină în care am găsit hamace, unde de multe ori am stat, după peregrinările noastre prin munţi, ascultând susurul apei. Tot în grădină se află şi păstrăvăria proprie.

În partea dreaptă, înainte de a ajunge în grădină este un grătar/barbeque frumos amenajat şi tot în zonă, sunt şi câteva biciclete şi o masă de ping pong. M-am bucurat mult pentru biciclete, crezând atunci că vom avea timp să ne plimbăm cu ele prin apropiere. Veneam însă atât de obosiţi seara încât... numai de biciclete nu ne mai ardea nouă! Era tare frumos şi relaxant în grădină. Ne-am împrietenit şi cu căţelul gazdelor, care venea şi se aşeza lângă noi de câte ori ne vedea. Din grădină puteam intra direct în pădure, nu am văzut să fi fost vreun gard despărţitor. Am uitat să spun, în grădină găsim şi două balansoare mari din lemn masiv şi câteva bănci pentru relaxare. Balansoarele sunt acoperite cu câte o cergă albă, frumoasă, specifică locului. Aici, fiind mai multă linişte, susurul apei era şi mai evident. Vedeţi, aceste mici detalii scot în evidenţă tocmai respectul pentru turistul aflat în vacanţă.

Am optat pentru pensiunea Casa Moţului şi pentru faptul că era un bun punct de plecare în explorarea împrejurimilor, fiind cumva chiar la mijlocul distanţei dintre obiective. Astfel, până la Peştera Poarta lui Ionele, se poate ajunge, cu maşina în aprox. 15 minute, la Peştera Scărişoara cam în 30 minute, la Cascada Pătrăhăiţeşti, aprox. 25 minute. Bine, drumul cu maşina se termina la un moment dat şi urma mersul pe jos.

Pensiunea Casa Moţului are în dotare şi un microbuz cu care se pot organiza excursii şi care poate transporta până la 8 persoane, oferind transport dus-întors pe o rază de 60 km, dar momentan acesta era în reparaţii.

Dar hai să vă povestesc puţin şi despre interior.

Se poate intra în pensiune pe la recepţie (pe unde am intrat şi noi) sau prin restaurant. După cum v-am spus recepţia este micuţă, cochetă, ornată cu tot felul de obiecte retro, dar de obicei aici nu stă nimeni. De la recepţie se intră în living, care este deosebit de plăcut şi primitor şi în care găsim fotolii mari, comode dar şi o canapea. Un loc extrem de relaxant şi frumos, fără a epata prin lux sau opulenţă. Pe măsuţa din faţa fotoliilor găsim multe reviste, ghiduri turistice ale zonei şi hărţi, precum şi un televizor foarte mare, LCD.

Într-o seară, am găsit aici pe canapea, o tânără care adormise de-a binelea, chircită şi învelită cu un pled iar pe fotoliu, un bărbat care aţipise cu capul într-o parte. Grele şi epuizante traseele prin Apuseni!!! Ne-am amuzat copios dar şi noi, eram la fel de obosiţi de cele mai multe ori, iar „căldura” şi confortul din interiorul acestei pensiuni, aerul curat de munte, susurul apei... te doborau pur şi simplu!

Din living intrăm în restaurant, care este compus din două încăperi şi care comunică între ele. Restaurantul are geamuri mari şi o panoramă superbă asupra împrejurimilor. Chiar dacă nu stă cineva la recepţie, de aici se vede absolut totul. În secunda doi, după ce ai pătruns în recepţie, a şi apărut cineva să-ţi dea bineţe. Într-un colţ, retras, stă de obicei administratorul la un mic birouaş dotat cu calculator. Si aici abundă decoraţiunile retro. Mi-a plăcut tare mult să revăd aici două aparate de radio, din alea mari, mari, care aveau deasupra şi pic-up. Vă mai amintiţi? Pe la bunicii mei am vazut aşa ceva. Elementul de decor care tronează aici este un şemineu extraordinar de frumos lucrat şi unde iarna se stă la poveşti. Îmi închipui cât de frumos poate fi aici iarna! Ataşez un filmuleţ, tocmai pentru a pătrunde puţin în atmosfera de basm de la Casa Moţului şi poate, cine ştie, la iarnă vă faceţi planuri de vacanţă! youtu.be/ne9ai2-9_SE

Restaurantul are o capacitate de 50 de locuri şi vă spun, de multe ori cu greu găseai un loc liber, pentru că aici vin şi turişti de la alte pensiuni, restaurantul fiind cotat ca cel mai bun din zonă.

Pereţii restaurantului dar şi interiorul pensiunii sunt decoraţi cu tablouri extraordinar de frumoase, cu motive florale şi care spun multe poveşti.

Găsim şi un bar, iar în faţa restaurantului, o terasă cu mese mari, de 7-8 persoane dar şi mese mici, de 4 persoane.

Tot la parter, din living, se pătrunde în camera copiilor, decorată foarte vesel şi în care găseşti tot felul de jocuri şi jucării.

Se urcă apoi pe o scară interioară la etajul I şi etajul II.

Obosiţi fiind după un drum epuizant, urcăm şi noi în camera noastră să desfacem bagajele, după care picăm într-un somn greu şi odihnitor.

A doua zi, plini de energie şi entuziasm, coborâm la micul dejun, nerăbdători să plecăm apoi pe poteci de munte.

Un adevărat festin în regim de bufet suedez am găsit în restaurant! În proporţie de 80% produsele erau făcute în casă: cârnaţi de casă, lebăr de casă, salată de vinete, salată boeuf, ouă fierte, ochiuri, omletă, zacuscă, lapte acru, slăninuţă, jumări, dulceţuri şi gemuri de afine, caise, etc., cereale cu lapte, ceaiuri de mai multe feluri, cafea, legume, fructe, sucuri, prăjituri de casă, etc.

Mâncarea de dimineaţă a fost de fiecare dată multă, variată şi la discreţie!

Recomand din suflet pensiunea Casa Moţului!

Dacă vreţi să cunoaşteţi ce înseamnă adevărata ospitalitate moţească, să gustaţi din bucatele tradiţionale, să vă bucuraţi de câteva zile de aer curat dar să vă simţiţi „ca acasă”, eu cred că pensiunea Casa Moţului este alegerea pe care nu o veţi regreta!

Iar dacă nu mă credeţi, mergeţi şi vă convingeţi singuri, dar nu uitaţi: rezervaţi din timp, altfel riscaţi să nu mai găsiţi camere libere.

Să aveţi vacanţe minunate şi alegeri inspirate!

Webmaster, rog inserare Youtube - youtu.be/wlSJ3dyjjWk

---

VIZUALIZĂRI: 5945 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI