La casa moșului vitreg

TIPĂREȘTE

Una dintre cele două nopți care au aceeași durată cu ziua – cele ce marchează echinocțiile – marchează anual un eveniment și în familia noastră: finalul zilei de naștere a soției.

În 2021 am hotărât să respectăm dispozițiile guvernanților referitoare la participarea la evenimentele familiale într-un număr cât mai redus, astfel că noi l-am redus la minimul posibil, adică la doi. Eu și cu Adriana.

Doar că nu am dorit să petrecem evenimentul acasă iar alegerea cadrului i-a revenit sărbătoritei. Mie revenindu-mi nota de plată a sejurului…

într-un final, eliminând variante ce includeau relaxare -” ne pare rău, piscina e închisă” ,” sauna se poate folosi doar cu programare, mai multe detalii când sosiți la noi” ,” în week-end e o problemă cu masajele” și altele de acest gen – alegerea a reprezentat-o” Casa Moșului” din Cârțișoara, o pensiune nu departe de noi, cu o implicație emoțională când îi rostești denumirea și atrăgătoare când îi privești pozele de pe situl de prezentare al celor de la Booking.

În câteva ore de la rezervare cardul mi-a fost debitat cu o treime din sumă, iar ulterior am primit un mesaj prin care eram înștiințat de câteva reguli ale casei; pensiunea oferă, la cerere, mic dejun la prețul de 29 lei, cină la 49 lei (doritorii se pot înscrie până la ora 13), cafea 5 lei esspreso și 7 lei cappucino, nu se poate găti individual și nu se poate face grătar, obligatoriu se folosesc papuci de casă – de nu ai ți se oferă acolo unii în țiplă -, nu poți fuma decât în exteriorul pensiunii iar parcarea se află în curte și nu trebuie rezervată.

De ai ghinionul să ajungi al patrulea sau al cincilea musafir (câte camere are pensiunea), ultima regulă e de prisos, locul de parcare interior având o capacitate de doar trei autoturisme. Și lași mașina afară, la marginea drumului de țară. Unul într-atât de denivelat și de proastă calitate – de la strada principală până în fața stabilimentului – că îți vine să iei mașina în brațe decât să o chinuiești cu mersul în prima sau, maxim, a doua treaptă de viteză cale de vreo 250 metri. Adevărul e că micuțul meu Peugeot 206 e mai ușor de ridicat, dar probabil Mercedesurile de teren ale colocatarilor nostri ocazionali de o noapte, nici nu erau atât de sensibile la starea uliței…

Aflându-se la 75 de kilometri de noi și nerăbdători să pornim de acasă cât mai repede pentru a ne bucura de cele două zile libere de la finalul săptămânii și al iernii, la ora 12.15 sunăm la poarta casei, încălcând flagrant prima regulă din mesajul recepționat, cea a orei de cazare. Ne gândeam că poate, totuși…

Sun la interfon, dar degeaba. Scriu mesaj la numărul afișat pe gard fără a-mi crește rata de succes.

Nu am avut pretenții, nu pot fi supărat, anunțăm că urcăm la Bâlea Lac și revenim mai spre seară.

Sus, la lac, a fost senzațional!!! Peisaje de poveste, mirifice, superbe și ce alte epitete sau hiperbole mai găsiți voi, înșirui-ți-le aici că tot nu pot exprima trăirile și imaginile pictate de natură în fața ochilor noștri. Care cam greu s-au obișnuit cu imensitatea albă ce predomina locul, și doar după vreo 5 minute i-am putut ține normal deschiși în absența ochelarilor de soare.

Și cam tot atât au durat și strănuturile cauzate de atacul soarelui asupra feței…

Reveniți la” Casa Moșului” repetăm scenariul anterior pentru a ne anunța sosirea, adică interfon, telefonul de pe gard. Cam cu același efect dădeam să credem, până să vadă Adriana pe cineva că ne face cu mâna ieșind dintr-o curte situată mai jos, la vreo două sau trei case distanță.

Și cine credeți că era? Ei, da, moșul. Adică proprietarul. Un moș care nu s-a bucurat de apariția nepoților – sau, hai, a copiilor lui în cazul etății noastre -, fiind acel bunic cam ursuz sau scorțos, ce bombăne mereu, și care trebuie să primească odraslele deși nu îi face plăcere, doar pentru că îi sunt aduse în ogradă.

Sincer, am fost oarecum dezarmat de primirea avută, am simțit o notă de răceală, mai ales că tonul a fost unul milităros în continuare.

Iar capacul a fost pus a doua zi după micul dejun când am fost chemați – fără drept la replică – să facem plata serviciilor de care am beneficiat, deși doar ce ne ridicasem de la masă, ne-am așezat pe două fotolii să ne savurăm cafeaua, Adriana, sau cana cu lapte de bivoliță, eu.

Clar că nu plecam fără să ne achităm dările, dar somația” să veniți acum să plătiți” și tonul pe care a fost rostită au ciobit imaginea sejurului nostru.

Persoana în cauză ar fi bine să se așeze în odaia din spate, să își conducă cum știe afacerea, dar să ia pe cineva care să interacționeze cu turiștii.

Din acest motiv nu pot acorda pensiunii nota maximă, pe care ar merita-o cu prisosință prin prisma condițiilor, a ambianței, a bucatelor servite.

Unitatea de cazare dispune de 4 camere duble și 2 triple, cu un total de 14 locuri, 5 dispuse la etaj și una la parter. Numerotarea fiecărei camere se face folosind conuri de brad în loc de numere, astfel că noi, oaspeții camerei 4, am avut prinse pe exteriorul ușii de la intrare 4 conuri.

Interiorul camerei chiar amintește de cele ale bunicilor de la țară, prin modelul patului, al lenjeriei și al bârnelor de lemn din tavan. Lucrurile pe care nu le aveau părinții părinților mei și se regăseau aici erau reprezentate de un televizor color, caloriferul care degaja o căldură de nu puteai dormi noaptea, salteaua foarte comodă – care înlocuia mult mai inconfortabilul străjac de paie – și baia curată, cu prosoape albe, cabină de duș și vas de toaletă, astfel că primul drum al unei dimineți de iarnă nu trebuia parcurs până în fundul curții...

Trei din cele patru camere de la etaj au balcon cu măsuță și scaune. Iar priveliștea către culmile muntoase înzăpezite și căldura soarelui de dimineață te fac să rămâi pironit timp îndelungat în scaune.

La parter se afla o sală mare, dichisită cu multe mese, fotolii, canapele, toate dispuse cu mult bun gust astfel încât dădeau senzația compartimentării în trei camere, în mijlocul cărora trona un șemineu ce degaja o căldură foarte plăcută.

Podeaua era acoperită pe alocuri cu preșuri tradiționale sau blănuri și piei de animale.

În exterior, păstrând aceeași notă de bun gust și ambianță tihnitoare, se afla o terasă construită din lemn cu perdele de iederă, cu mese, scaune, un dulap și o canapea pentru momente de calm în perioade mai calde.

Pentru cei care doreau să își testeze rezistența organismului exista posibilitatea de a sta și acum afară, cu grija din partea casei de a-ți asigura pături expuse la vedere pentru când te ia dârdâitul.

În sala mare se afla un televizor, un ciubăr în care găseai îndesate reviste și un frigider din care te puteai servi cu bere, sucuri, apă sau vin, lichide pe care cu simț de răspundere trebuia să le declari ziua următoare că le-ai dat pe gât. Plata lor se făcea la plecare, odată cu nota finală ce conținea și prețul cazării și al meselor servite.

Pentru cină se pregătise friptură de porc cu cartofi, murături și prăjitură cu mere, iar la micul dejun am avut chiftele, telemea de bivoliță, omletă, cașcaval, unt, gem, roșii, castraveți, ceai și lapte de bivoliță. Toate servite de o domnișoară foarte promptă în a îndeplini doleanțele clienților, în evidentă contradicție cu șeful ei. Un plus pentru eleva de clasa a XI-a care se străduiește și reușește ca în afara programului școlar să își asigure unele venituri personale. Felicitări!

În ciuda minusului singular menționat mai înainte referitor la moș, recomand cu mare căldură această pensiune! Te simți ca în vremurile copilăriei, povestești, citești, te bucuri de prezența bunicii și că iți ascultă istorisirile tale năzdrăvane. Și taci chitic când își face apariția bunicul…

Am avut și noi prilejul de a întâlni o familie și a depăna la gura șemineului povești despre preumblări, idei de activități prezente și viitoare, pe scurt o seară foarte plăcută.

Dar am avut în alt colț al camerei și o doamnă îmbrăcată doar de firmă, ce se mândrea cu poșeta ei de la Gucci, care avea afară Mercedesul și citea pe litere celor aflați la masa ei o știre despre” eutasierea” animalelor...

Asta e, la bunici se adună neamurile. Iar neamurile nu ți le alegi!

Ah, era să uit… O altă bilă neagră, dar care nu trebuie să vă afecteze prea mult de veți alege” Casa Moșului” , o reprezintă crengile de brad legate de balcoane și care au cam început de ceva vreme să se usuce. Mai estetic ar arăta pensiunea fără ele...

---

VIZUALIZĂRI: 1023 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI