GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Casa Elvira — „'Colț de rai' în Bucovina
"Am fost acolo" și cred că am făcut foarte bine. Căutam de mult un loc care să-mi placă din toate punctele de vedere:aşezare, curte, interior, gazde. Se pare că l-am găsit la Casa Elvira. Cred că m-au "stârnit" și recenziile pozitive pe care le-am tot citit.
Casa Elvira se află în Vama, localitate între Gura Humorului şi Câmpulung Moldovenesc. Deci un avantaj al localizării este multitudinea de obiective turistice:Gura Humorului cu telescaunul, pârtia de schi, Complexul Ariniş. ; Transrarău-Pietrele Doamnei; Vatra Dornei; Moldovița (Mănăstirea Moldovița şi mocănița"Huțulca"); Mănăstirea Voroneț; Mănăstirea Humor; Salina Cacica. Sigur mai sunt obiective, acestea sunt cele pe care mi le amintesc acum.
Gazdele sunt deosebit de primitoare. Veți spune că aşa sunt gazdele oriunde, mai ales în Bucovina. Iar eu vă contrazic pentru că am întâlnit și persoane îmbufnate și care m-au făcut să mă simt foarte prost, deşi plăteam.
Dar gazdele de la Casa Elvira sunt extraordinare, atente și receptive la orice dorință a turiștilor. Pe mine m-au făcut sa simt că sunt în vizită la o rudă. Am simțit că totul e în regulă încă din momentul rezervării telefonice.
Pensiunea se află foarte aproape de drumul principal, dar ferită de zgomot, la poalele unei pădurici. Curtea este mare, cu pomi fructiferi, foișoare. Există și un loc de joacă pentru copii foarte frumos amenajat, teren cu coș de baschet.
La interior totul este amenajat cu gust. Există două corpuri de clădiri. Salonul pentru servirea mesei este încăpător, atmosferă caldă, îmbietoare, totul aranjat pentru a mulțumi turiștii.
Cazarea este cu mic dejun inclus, un mic dejun copios, cu preparate variate:brânzeturi, preparate de carne, salate, zacuscă, ouă, dulcețuri, miere, cafea, ceai, apă, prăjituri, lapte. Noi am ales cazare cu demipensiune, ceea ce ne-a scutit de un drum în căutarea unui restaurant. E foarte plăcut și relaxant să ştii că după ce ai umblat o zi întreagă bucurându-te de natură, ajungi la pensiune unde te așteaptă o masă caldă.
Meniul este unul unic pe zi, nu poți alege ce doreşti să manânci, dar pe noi nu ne-a deranjat în niciun fel acest lucru. Totul a fost deosebit de bun și gustos, porții mari incluzând ciorbă, felul doi și desert, apă și o băutură "din partea casei" (eu am ales afinata).
Să vorbesc puțin și despre camerele pe care le-am avut:un apartament, suită cred că e trecut pe site, în corpul nou al pensiunii, compus din două camere nedecomdate, baie și balcon. Dar totul foarte plăcut, curat, aceeași grijă pentru turiști se simte și la interior și la exterior. Din balconul apartamentului am avut vedere spre curte și pădure.
Având în vedere perioada ín care am fost (1-3 martie), nu prea am putut "explora" exteriourul la maxim și tocmai de aceea îmi doresc să revin în acest loc.
Îl recomand cu drag celor care doresc să descopere ospitalitatea bucovineană, celor care doresc să simtă că sunt răsfățați, măcar și pentru o singură zi.
Merită să încercați să vedeți diferența între a face turism doar pentru a câștiga niște bani și a face turism cu drag și a pune suflet în tot ceea ce faci. Proprietarii de la Casa Elvira asta fac.
Trimis de Marta Rosu in 14.04.19 12:19:04
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în VAMA.
3 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Marta Rosu); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 47.57254000 N, 25.68797000 E - CONFIRMATE
ECOURI la acest review
3 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Câteva fotografii realizate de voi acolo ar fi mai mult decât binevenite — atât ca ilustraţie a textului, cât şi ca informaţie utilă, ele fiind căutate, apreciate (şi solicitate) de cititorii interesaţi în această destinaţie... Poţi folosi linkul amfostacolo.ro/pic_addnew ... 18&ridAnt=93075
Mulțumiri pentru amabilitatea cu care ai dat curs solicitării de a încărca fotografii.
@Marta Rosu: Mi-a făcut plăcere să revăd acest loc de poveste, unde și noi ne-am simțit minunat!
Vă doresc să aveți parte tot de astfel de experiențe pe unde vă veți duce!
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Aug.2021 Excelent. — scris în 10.08.21 de ella_ella din CRAIOVA - RECOMANDĂ
- Aug.2020 Casa Elvira / Vana5 — scris în 17.08.20 de ovy2k5 din BUZăU - RECOMANDĂ
- Jul.2018 Casa Elvira, cine oare nu-și dorește să fie acolo? — scris în 24.07.18 de ascent din BRăILA - RECOMANDĂ
- Aug.2016 Din categoria „Omul sfințește locul, dar nici cu locul nu mi-e rușine” — scris în 27.08.16 de crismis din GALAțI - RECOMANDĂ
- Aug.2015 Foarte frumos — scris în 04.09.15 de Anda R din BUCUREşTI - RECOMANDĂ
- Aug.2015 Minunat — scris în 02.09.15 de didianad din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Apr.2015 Excelent!!! — scris în 21.04.15 de aytana din GALATI - RECOMANDĂ