GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Bine v-am regasit!!!
A trecut o saptamana de cand ne-am intors de la Hunedoara, era chiar sa uit de comentariul meu.
Ca de obicei, prietenii sunt cei care hotarasc pentru noi, cand vine vorba de vacante, altele decat cele la mare, am decis sa mergem la Dunare, undeva prin Mehedinti, nu stiu exact locatia deoarece doar prietena mea s-a ocupat de rezervare, insa am contramandat mica aventura pentru ca citisem noi pe net si aflasem ca ar ploua pe acolo in jurul perioadei in care mergeam noi.
In ziua in care am plecat spre Hunedoara, habar n-aveam unde mergem exact, am avut incredere in decizia amicei si n-am mai intrat sa vad unde e, ce e, nimic.
Drumul de la Ploiesti a fost extrem de lung, dar ce sa-i faci, alte alternative nu sunt; prietenii nostri aveau GPS, care ne-a dus chiar in localitatea cu pricina, Cincis Cerna.
Am ajuns in dreptul unui motel care se zarea la vreo 200 m distanta si am fost tare fericita, deoarece in fata noastra era un panou cu el, erau prezentate in poze camerele si totul arata mai mult decat superb, avea o piscina frumoasa. Copilul meu discutase cu cel al prietenilor la scoala si eu intelesesem de la ei ca o sa stam la un motel cu piscina, deja topaiam, cand aflu ca nu era pensiunea pe care o cautam noi.
Pensiunea noastra se afla relativ aproape de locatia respectiva, era si un panou, dar nu se vedea nimic in vale. Drumul era din pietris si extrem de abrupt, din strada nu se vede pensiunea asa ca am mers pe jos sa vedem daca intradevar este acolo.
Drumul a fost o aventura, aveam senzatia ca o sa ajungem direct in lac, dar din fericire totul a fost bine, defapt mai mult noi, fetele am fost speriate, baietii stiau ca nu are ce sa se intample.
Am parcat masinile si am mers la receptie, ne-am cazat foarte repede.
Pensiunea BELVEDERE este foarte noua, nu are nici macar un anisor, abia in iulie il face.
Prima impresie a fost buna, totul foarte curat, camera si baia la fel; mi-as fi forit sa fie putin mai mare, dar asta e n-am venit sa stam in camera.
Am fost placut impresionata de faptul ca au ales sa foloseasca doar produse de buna calitate, aici ma refer la tamplarie, mobila, gresie si obiectele sanitare din baie. Sa nu uit, baia LUNA!!!
Peisajul, zarit de pe terasa pensiunii era paradisiac, lacul Cincis, dealuri impadurite si muntii, toate trei la un loc, aceasta este cu siguranta cea mai frumoasa locatie in care am fost.
De la terasa se vedea piscina, care din pacate era fara apa, deoarece pe langa ea s-au facut modificari importante, trebuia sa puna un gard de protectie, deoarece aceasta era foarte aprope de lac si era periculos, mai ales pentru copii.
L-am intrebat pe patron, daca o sa puna apa si mi-a spus ca nu poate lucra, deoarece trebuia sa foloseasca o bormasina si avusese reclamatii din partea unui client in legatura cu zarva facuta. Copiii au fost dezamagiti, insa oricum nu era timp pentru balaceala.
In fiecare zi, am facut o mica excursie, o sa va povestesc in ordine:
- prima zi:
Catelul Huniazilor, trebuie neaparat vazut, deoarece este o splendoare, am ramas placut impresionata de arhitectura si de cat de bine s-a conservat aceasta minunatie a noastra.
Tot in prima zi am mers si la Sarmisegetuza Dacica.
- a doua zi
Cetatea Deva, care este aprope ruina, dar avea o foarte interesanta telecabina cu care am urcat, de sus se vedea oraselul, care dupa spusele prietenilor nostri s-a dezvoltat binisor in ultimii ani.
Manastirea Prislop este un loc deosebit si plin de spiritualitate, pe care nu trebuie sa-l ratati daca veniti pe aceste meleaguri.
Biserica de piatra de la Densus, construita si cu bucati din Sarmisegetuza Traiana.
Sarmisegetuza Traiana despre care sunt multe de spus, dar mai bine mergeti voi acolo, nu de alta dar cu toti trebuie sa ne stim originile.
A treia a fost si cea in care am plecat acasa, pe traseul Defileul Jiului, Tg Jiu, Horezu.....
Sa ne intoarcem la Pensiune, masa a fost in regim DEMIPENSIUNE, mancam dimineata si seara. In fiecare zi era un meniu compus din doua preparate, din care trebuia sa alegem pentru seara.
Dimineata aveam de ales intre un platou care continea sunca presata, muschi, cascaval, branza, zacusca, unt, dulceata de gutui, rosii, castraveti si o omleta cu sunca si nu mai stiu ce mai era pe acolo.
Seara, desi era foarte tarziu cand ajungeam noi, se facea si 22.00 pm, puteam comanda si desertul, care a fost delicios, papanasi adevarati, din aceia facuti cu branza, smantana si bineinteles dulceata de afine; alta varianta era cea cu clatita, umpluta cu Nutella sau dulceata de gutui.
Un aspect negativ pentru unii dintre noi, care mai aducem racoritoarele si berea de acasa, a fost sa aflam ca n-avem voie cu produse din afara, totul se comanda acolo. Din fericire frigiderele erau bine aprovizionate, insa nu aveau preferata noastra, berea cu lamaie.
Un alt aspect negativ este drumul, mai ales pentru cei care nu prea iubesc aventura, insa patronul ne-a spus ca o sa-l asfalteze dupa Paste.
Avand in vedere ca Pensiunea este foarte tinerica, totul arata impecabil, patronul se staduieste sa-si multumeasca clientii, mai ales ca are ca vecin un motel foarte cunoscut, care este al binecunoscutului antrenor de fotbal, Andone si care este deschis de circa 20 de ani.
Din nou am facut alegerea potrivita si am fost multumiti.
Trimis de DanaRO in 12.05.13 21:37:33
8 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (DanaRO); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 45.69321738 N, 22.87185073 E - CONFIRMATE
ECOURI la acest review
8 ecouri scrise, până acum, la acest articol
@DanaRO, pe viitor n-ar fi rău să desparţi recomandările despre cazare de cele referitoare la zona vizitată - în două articole distincte, unul de tip "de cazare" şi unul de tip "de călătorie".
S-ar obţine astfel o structurare mai bună a informaţiei utile - despre cazare, respectiv despre zonă sau împrejurimi (vezi mai jos) şi, deloc în ultimul rând, notele acordate ar reflecta mai bine gradul de recomandare al celor două "obiective" distincte (se întâmplă câteodată să stai într-un hotel pe care nu doreşti să-l recomanzi, dar zona sau localitatea ar merita cu totul altă medie - sau viceversa).
În plus, cine încearcă să aleagă o cazare în zonă - o gaseşte mai uşor, parcurgând doar lista rubricilor de cazare (fără a mai fi nevoit să citească - în acel moment - informaţii despre zonă); cine se documentează despre zonă - va găsi toate informaţiile căutate într-o singură rubrică (cea dedicată impresiilor "de călătorie"), fără a mai fi nevoit să "baleieze" toate rubricile de cazare (unele poate nu-l interesează, sau poate nu doreşte deloc cazare în zonă).
@DanaRO: Spune-mi te rog drumul la Sarmisegetuza Dacica cum a fost, cum ati reusit sa ajungeti pina acolo? .
@CATAAS: Drumul a fost destul de ingust, lung si plin de praf, am ajuns inapoi cu masinile albe, dar una peste alta e circulabil si cred ca orice tip de automobil poate ajunge linistit la destinatie.
@webmaster: Am vrut sa amintesc cateva obiective de interes public, dar m-am lungit un pic in speranta ca voi fi de ajutor turistilor care se vor caza pe viitor la Pensiunea Belvedere.
Data viitoare, o sa incerc sa ma axez mai mult pe subiect si sa ma "balaiez" mai putin, sau chiar deloc.
@DanaRO: ideea nu e să scrii mai puțin, ci să pui merele în coșul cu mere, și așa mai departe, fiecare „fruct” în lădița specială pentru el. În așa fel, încât și notele să fie acordate eficient, și cititorii să poată găsi mai repede informațiile de care au nevoie.
@DanaRO: multumesc! stiam ca e drum forestier, nu stiam daca se poate ajunge cu masina
@CATAAS: la Sarmizegetusa Regia (capitala dacilor) se poate ajunge din Orăştie în direcţia Costeşti. După ieşirea din această localitate se continua 20 km pe un drum judeţean neasfaltat. Sarmisegetusa Regia se află în Parcul Natural Grădiştea Muncelului - Cioclovina. Atât parcul cât şi situl arheologic pot fi vizitate gratuit. Din Costești pornesc trasee turistice spre cetăţile dacice Blidaru şi Costești. Cetatea Blidaru este preferata mea, dar cetatea Costești este mai ușor accesibilă.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Aug.2018 Pensiunea Belvedere — scris în 17.08.18 de ardelean d din TIMISOARA - RECOMANDĂ
- Jul.2015 Loc de vis — scris în 13.08.15 de georgiakis din BUCUREşTI - RECOMANDĂ
- Nov.2014 Relaxare... natura... spiritualitate — scris în 15.12.14 de MAREBLU din CONSTANțA - RECOMANDĂ
- Oct.2014 O locatie deosebita! — scris în 15.10.14 de mihaidura din PLOIESTI - RECOMANDĂ
- Sep.2014 Pensiunea Belvedere - Cincis, cu adevarat 'belvedere' — scris în 06.09.14 de OviCav din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Aug.2014 Deosebit — scris în 31.08.14 de Tarnovean* din SIBIU - RECOMANDĂ
- Aug.2014 Groaznic! — scris în 17.08.14 de Topi din BUCURESTI - nu recomandă