REZONABIL
GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Am căutat pe net ceva mai original.
Drumul a fost o plimbare prin Sinaia că faci cam 10 minute din centru și studiat harta, străzi și explorare + două tronsoane de scări pe scurtătură. A fost frumos. Pe frigul din februarie a fost destul ca și plimbare.
La Alex am avut cazare ca niciodată-n viața mea. După ce că era jacuzzi mai era și camera ca un castel. Cred că era chiar la mansardă că spațiile aveau tot felul de înclinări: fereastră pe tavan (ca la vestici deși nici n-am trecut munții, la Sinaia încă e Muntenia), scară interioară și cameră triplă ca un apartament cu dormitor și living, cu ușă între ele fix ca la apartament deși nu se numea apartament. Adevărat, spațiile erau micuțe dar foarte intime și cochete.
Ca să ajungem în cameră am tot urcat și-am tot urcat – vreo două etaje, cred, pe trepte scârțâitoare de lemn... Nu-ș cine spunea că lemnul e un material viu... O idee interesantă. Puteam crede că-s în scorbură... Pentru că toată pensiunea e o vilă elegantă și întortochiată ca un castelaș. Recepția deja e la etajul 1 și tot pe acolo și restaurantul dar nu am intrat pentru că am servit cina și MD ul în cameră. Mi-a fost lene să cobor toate acele trepte.
Fata de la camere – foaaarte drăguță dar n-am prea avut treabă cu ea.
Alex este ungur și e gospodar, amabil dar nu dă pe-afară cu empatia și sugerează, așa, că fiecare cu treaba lui, el îți dă cheia și pa, nu ne deranjăm unul pe altul. Eu știam de pe booking că-i camera 155 lei cu MD cu tot, el a cerut 175 lei și bătrânelul de la MD a zis că are dar tre’ să plătim. N-am avut chef să-mi stric dispoziția cu asta.
Se lăsase un ger de crăpau pietrele. La venire a fost mai moale dar la plecare deja nu mai era de stat afară, la plimbare.
Peste noapte se răcorise ușor camera și, sincer, a trebuit să-mi iau inima în dinți ca să plec de acolo. Aș mai fi stat. Îmi plăcea mult camera aia castelaș cu canapelele ei de mușama cafenie tot la fel ca și toate celelalte canapele din hol. Parcă nu te îndemnau la chefuială ci mai degrabă la tihnă. Cum spuneam, ungurii au stilul ăsta. Și, apropo, n-am avut nici un chef să încerc gulașul casei.
despre SERVICII
Toată lumea făină, mi-a plăcut, deși - fiecare pe stilul lui.
despre CAMERE & COND. CAZARE
Wow, cea mai tare cameră ever.
Aș mai merge.
GASTRONOMIE (BUC & MASĂ)
A fost bun.
Mai puțin MD care a fost cam scump și sumar + ceaiul total insipid, apa cam rece și plicul alături. Nah, n-am comentat dar nici nu m-a dat pe spate.
LOCAȚIE și ÎMPREJURIMI
Locația... Vezi căsuțe pe coline apoi munții. Frumos, nah, Sinaia,
despre DISTRACȚIE & RELAXARE
Jacuzzi făcea toți banii + TV altfel, 20 de ore în cameră. Cool. Afară era frig.
Trimis de Mioritik in 07.06.21 03:05:57
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în SINAIA. A mai fost în/la: Peleș
2 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Mioritik); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 45.35264300 N, 25.54369000 E - CONFIRMATE
ECOURI la acest review
2 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Articol selectat ca fiind „de interes editorial crescut”
— (1) la momentul publicării, nu existau impresii recente în rubrica curentă;
— (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ necesar unei astfel de selecții.
Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.
(Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)
Ai o detașare vis-a-vis de cele rele dar le scrii cu zâmbetul pe buze. Întotdeauna am apreciat luatul-în-râs, decât înverșunarea.
În afara de asta, nativ ai darul de a povesti. Zâmbetul se simte la aproape fiecare frază. Dacă pe viitor îți vei da drumul și lași textele mai lungi dar în armonie ca și textul de mai sus, nu se va supăra nimeni!
Eu, cel puțin voi citi și sunt convins, ca mine sunt... mulți!
Bravos! Mi-a plăcut.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Dec.2021 Din nou la Alex — scris în 11.01.22 de Mioritik din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Jul.2019 Un loc liniștit, de peste timpuri — scris în 14.07.19 de cristina.eu din GALATI - RECOMANDĂ
- Nov.2010 Dezamagitor... — scris în 22.11.10 de dragosdn* din PLOIESTI - nu recomandă
- Sep.2010 Am venit, am revenit si vom mai reveni cu siguranta! — scris în 15.09.10 de Visan125 din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Jul.2010 Superba privelistea vazuta din Vila Alex — scris în 12.07.10 de dannuta din TURDA - RECOMANDĂ
- Mar.2010 O noapte de tranzit prin Sinaia — scris în 11.04.10 de Florina38* din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Oct.2009 Specific unguresc de bun gust — scris în 17.01.10 de zpedro* din BUCUREşTI - RECOMANDĂ