ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 14.08.2024
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: > 60 ani
DIN: Bucuresti
ÎNSCRIS: 15.04.10
STATUS: TITAN
DATE SEJUR
MAY-2024
DURATA: 1 zile
Prieteni

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 6 MIN

Parcul de aventuri Comana, pentru cei care nu vor să se obosească  

Ilustrație video-muzicală
TIPĂREȘTE URM de aici

vezi impresii

După ce am vizitat în treacăt Giurgiul adică o plimbare pe faleza Dunării şi Turnul cu ceas, am ajuns într-un târziu la Comana. Iniţial am revizitat Mănăstirea Comana pe care o văzusem de curând, în sept. 2023 şi am scris un review despre ea. vezi impresii

 În legătură cu Parcul de Aventuri aveam ceva emoţii pentru că fusesem cu zeci de ani în urmă cu copiii, când nu era amenajat şi singurul amănunt pe care-l ţin minte a fost distanţa enormă de parcurs pentru înconjurul parcului până am ajuns la maşină. Aveam pe atunci vreo 40 de ani şi eram sănătoasă. Acum?

Parcul de Aventură Comana 

Este situat la 35 de km de municipiul Bucuresti şi aproximativ la aceeaşi distanţă de Giurgiu (N 44.171893 E26.134476). Adresa: Gellu Naum Nr. 607, comuna Comana, judetul Giurgiu.

Parcul a fost infiintat prin Hotarare de Guvern in decembrie 2004, este zonă protejată cu o suprafaţă de 25000 ha., administrată de Regia Națională a Pădurilor Romsilva. Ideea de constituire a unui parc şi a unei rezervaţii naturală a apărut încă din 1954 pe baza unui studiu al Academiei Române. Se prevedea delimitarea şi protejarea a doua arii deosebite, respectiv Rezervatia Stiintifica de ghimpe si Rezervatia Stiintifica de bujor Acestor doua rezervatii li s-a adaugat incepand din anul 2004 Balta Comana.

 Din suprafaţă de 25000 ha a rezervaţiei, Delta Neajlovului sau Balta Comana este o mlastina intinsa pe 1200 ha, din care numai aproximativ 400 ha reprezintă luciu permanent de apă alimentata de raul Neajlov. Este considerată a treia zonă umedă a României după Balta Mică a Brăilei și Delta Dunării și a doua ca biodiversitate după delta Dunării. Aici cresc 1153 specii de plante, 141 specii de pasari, 19 de pesti si 31 de mamifere. Rezervaţia include zone forestiere, acvatice și mlăștinoase, pășuni, terenuri neproductive și terenuri agricole, dar și localități rurale.

Vă daţi seama că nu pentru acestea amfostacolo, ci pentru că:

1. mi-era foame,

 2. vizita parcului era inclusă în programul excursiei şi nu puteam părasi grupul 

 3. am vrut să văd cum mă descurc pe traseu sau că voi fi obligată chiar de la intrare, să mă asez pe o bancă sau pe un ciot de pom.

 Pe AFA sunt scrise şapte impresii despre Parcul de Aventură Comana dar eu mă voi limita numai la ce am văzut cu ochii mei.

Program şi tarife

Nu am plătit intrarea pentru că era inclusă în costul excursiei fără activităţi (5 lei/ zi/ persoană conform listei oficiale Romsilva) dar spre informare puteţi accesa: https://www.infoghidromania.com/parcul-de-aventura-comana. html

Parcul de Aventura este deschis de L-V intre orele 09:00 – 17:00 iar în weekend de la 09:00 – 19:00. Se fac doar rezervari pentru grupuri, nu se fac rezervari individuale. 

Parcul de aventura Comana cuprinde 6 trasee pentru copii, 3 trasee pentru adulti de dificultate progresiva (usor, mediu si dificil), o tiroliana peste lac si o cascada de tiroliene. Parcul include o serie de elemente suspendate la diferite inaltimi, elemente care se parcurg folosind echipamentul corespunzator. Sunt prezentate tarife diferite pentru trecere cu tiroliana, escaladare perete, tir cu arcul, închiriere bicicletă, plimbare cu trăsura, parapanta, pescuit şi altele.

Ce se poate face în Parcul de Aventură Comana? :- Plimbare cu vaporașul și/sau trenulețul în Delta Neajlovului- Plimbare pe Podul Dorințelor de peste Lacul Comana pe care sunt prinse sute de lăcățele- Plimbare în grădina plină cu plante aromatice și ornamentale și o mică livadă- Tir cu arcul- Cățărări prin copaci în parcul de aventură cu tirolienele- Trecere cu Tiroliana peste lac- Echitație- Închirieri de biciclete- Plimbare cu barca cu vâsle și/sau cu un caiac de 2 locuri- De la grătarele dintr-o poieniță se pot cumpăra mici și bere (sunt mese și scaune așezate sub umbrele) - În poieniță ne putem așeza și pe iarbă (cu dotarea de acasă) 

Vizita.

Autocarul a oprit chiar la intrarea principală în parc. Imediat pe dreapta era amenajat un loc de joacă pentru copii cu topogame, tiroliană, echitaţie. Începusem să caut cu ochii o băncuţă să mă asez şi un chioşc să iau vreo plăcintă sau altceva până ce grupul ar fi terminat vizita şi s-ar fi întors pe acelaş drum. Două doamne din grup mi-a făcut semn să mergem câteva sute de metri unde se vedea o codiţă de oameni la marginea lacului. În drum am trecut pe lângă Pasarela Dorinţelor şi podul cu lacăte. Este un pod care traverseaza lacul fiind impodobit cu multe flori rosii. Ambele capete ale podului sunt incadrate in superbe inimi de flori. Dacă aşi fi fost mai tânără cu câţiva zeci de ani şi aşi fi mers cu soţul, cu siguranţă că am fi atârnat şi noi acolo un lacăt.

Plimbarea pe lac 

Am stat la coadă aproximativ 20 minute până ce ne-am urcat într-un vaporaş care făcea înconjurul lacului. Pretul plimbării de o oră a fost de 20 lei dar a meritat. Din vaporaş am văzut câteva restaurante pe mal dar nu am identificat în imediata apropiere a Deltei Neajlovului decât Casa Comana. 

Casa Comana, a devenit din 2010 resort turistic. Hotelul de 4 stele are 50 de locuri în 21 de camere din care 15 camere duble, 4 camere triple şi 2 apartamente şi dipune de 3 săli de conferinţă. M-am interest de preţuri de cazare: de la 275 lei/ noapte cameră dublă cu pat matrimonial, cu rezervare anticipată.

Dejunul

După ce am coborât din vaporaş, gândul nostru era numai la mâncare. Am mers vreo 2-300 m pe marginea lacului si am zărit o terasa în aer liber cu măsuţe umbrite de copaci deoparte şi alta a unei alei asfaltate destul de circulată. Presupun că în apropiere era o parcare. Era destulă lume la mese dar am găsit una liberă. Cele două turiste cu care fusesem pe vapor, fiind mai tinere, s-au dus spre chioscurile cu autoservire: unul pentru mici sau fripturi, altul cu bere si alte băuturi reci. Nu am văzut vreo firmă cu numele terasei dar preţurile fiind foarte mari: un mic fără vreo garnitură 8 lei, o bere la pahar 20 lei, mă fac să cred că terasa ţinea tot de Casa Comana sau alt restaurant de lux din apropiere. La foamea pe care o aveam nu mai conta pretul. 

Plimbarea cu trenuleţul

După ce ne-am pus la cale ne-am îndreptat cuminţi spre staţia pe care o zărisem înainte de a ne a şeza la masă şi unde oprea un trenuleţ de excursii. Trenulețul poartă numele de Orient Express pentru faptul că în prima sa aventură din anul 1883 trenul a trecut prin Comuna Comana. Tariful este de 18 lei pentru adulţi fără reducere pentru elevi şi pensionari. Trenul a trecut prin faţa unor obiective ca Mănăstirea Comana, Hanul Poștalionului, Grădina Casa Comana, comuna Comana, gara dar deşi erau notate staţiile, trenuleţul nu a oprit pentru că nimeni nu a dorit să urce sau să coboare. La sfârsitul călătoriei am fost lăsaţi aproape de parcarea unde ne aştepta autobuzul. 

Excursia de la Parcul de Aventuri Comana a fost superbă şi mi-a redat încrederea în mine. . Fiind WE cu program prelungit, l-am părăsit aproape de ora 19. Am ajuns acasă cu bateriile încărcate de frumuseţile văzute fără nicio oboseala. 

WEB, te rog înserează https://www.youtube.com/watch?v=mLzC5htHnbs

 


[fb]
---
Trimis de Michi in 14.08.24 14:42:17
Validat / Publicat: 14.08.24 15:33:21
INFO ADIȚIONALE
  • Alte destinații turistice prin care a fost: Europa

VIZUALIZĂRI: 435 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
selectat ca MiniGhid AmFostAcolo
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

5 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Michi); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P11 Admirând Balta Comana
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 24500 PMA (din 25 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

5 ecouri scrise, până acum

iulianic CONS. ONORIFIC AFA / ROMÂNIA
[14.08.24 16:44:46]
»

@Michi: Ce frumos! Deși atât de aproape de București, eu nu am fost niciodată în Parcul de aventuri Comana. La Mănăstirea Comana am fost de mai multe ori, dar asta a fost tare de mult. Nici nu știu dacă Parcul de aventură fusese amenajat.

O plimbare cu trenulețul turistic și chiar o mică plimbare cu vaporașul cred că m-ar încânta peste măsură. Tirolienele și alte genuri de aventuri nu sunt pasiunea mea, dar plimbările pe apă, da. Poate că se va ivi o ocazie potrivită și pentru mine.

webmasterPHONE
[14.08.24 19:09:43]
»

Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru această destinaţie.

MichiAUTOR REVIEW
[14.08.24 19:36:41]
»

@webmaster: Mulţumesc.

tata123 🔱 CONS. ONORIFIC AFA / ROMÂNIA
[19.08.24 11:41:22]
»

@Michi: De multă vreme caut o fereastră de timp pentru o incursiune în Parcul de Aventură Comana pentru a vedea toate amenajările de relaxare și divertismenat din acel perimetru. În weekend-uri am citit că este foarte aglomerat, fapt observat și cu ocazia ultimei deplasări la Mănăstirea Comana.

Zilele trecute un reportaj la tv ne semnala faptul că Lacul Comanei cu a sa minideltă are de suferit de pe urma secetei prelungite (digi24.ro/stiri/actualita ... arsitei-2898061). Anumite zone de baltă au secat afectând vegetația lacustră și habitatul faunei specifice. Mă întreb dacă în aceste condiții mai circulă vaporașul cu care v-ați plimbat în primăvară - pe site-ul oficial nu este nici o mențiune în acest sens.

Numai bine!

MichiAUTOR REVIEW
[19.08.24 13:54:16]
»

@tata123 🔱: Cred că ar trebui să dai un telefon la Casa Comana care organizează plimbările împreună cu Romsilva.

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
2 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
iulianic, tata123 🔱
Alte impresii din această RUBRICĂParcul de Aventură Comana:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.075010061264038 sec
    ecranul dvs: 1 x 1