Palatul Culturii – grandoare și frumusețe

TIPĂREȘTE

Ca orice cetățean român care a deschis în viața sa o carte ori un album sau a vizionat un film despre frumusețile patriei natale, și eu știam că Palatul Culturii din Iași e cel mai emblematic și mai fotografiat obiectiv din capitala Moldovei noastre. Așa că ardeam de nerăbdare să-l văd cu ochii mei, prea auzisem multe (și numai de bine) despre el.

Iar așteptările mi-au fost depășite, deși am avut parte și de câteva decepții.

Pentru a începe cu începutul, așa cum se cuvine, precizez că prima întâlnire cu acest simbol al orașului am avut-o în chiar ziua descinderii în Iași, când am pornit către el din locuința-mi temporară vezi impresii, străbătând Grădinile Palas, un ansamblu mixed-use ce combină zona de recreere cu spațiile de business și shopping, și un model demn de urmat, după părerea mea, de regenerare urbană.

Și despre acest parc citisem câte ceva și mi-a făcut o enormă plăcere să-l parcurg în ritm domol, tipic moldovinesc, așa că vă rog să nu vă mirați că-mi voi începe relatarea cu el.

E opera unui peisagist italian și a fost amenajat între 2008-2012 pe locul fostei grădini a Curţii Domneşti (în stil oriental), păstrând câteva elemente originale datând din timpul domniei lui Vasile Lupu, ca de pildă lacul circular, jgheaburi (fragmente) aparținând iazului domnesc şi un ponton închis cu foişor în spațiul ocupat anterior de havuz.

Peluzele bine îngrijite, fântânile arteziene (nu toate funcționale, însă, din păcate), băncile amplasate la tot pasul, aleile de promenadă, tarabele cu răcoritoare, terenurile de joacă și mai ales arbuștii decorativi, florile și copacii creează un efect vizual superb și un ambient propice relaxării și desfășurării de diverse evenimente culturale, sportive etc., așa cum aveam să constat peste câteva zile, când, revenind pentru a admira de la înălțime grădinile, am remarcat că tocmai „se pregătea ceva”. Și – evident – m-am bucurat să mă aflu în tovărășia vremelnică a altor admiratori ai grădinii, ba chiar și a unor domnișoare care se tolăniseră nonșalant pe iarbă.

Dar ceea ce atrage cel mai mult atenția pe axul central al grădinilor este scara monumentală cu balustrade din piatră ce urcă spre latura sudică a clădirii – o imagine pe care, recunosc, nu o văzusem reprodusă nicăieri și care m-a încântat poate chiar mai mult decât celebra vedere a palatului dinspre Bulevardul Ștefan cel Mare, adică latura nordică, cu intrarea principală, cea care figurează în toată cărțile poștale ilustrate mai vechi sau mai noi din Iași.

Am dat ocol palatului, prilej să-mi dau seama de dimensiunile sale apreciabile (peste 7.000 mp amprenta la sol și o suprafață desfășurată de mai bine de 34.000 mp) și am ajuns în Piața Palatului Culturii, un spațiu vast, punct incontestabil de atracție turistică situat pe o terasă deasupra râului Bahlui care îi asigură o bună vizibilitate, și totodată unul din locurile preferate de ieșeni pentru plimbări în tihnă.

Aleile ce înconjoară gazonul impecabil tuns pun în valoare construcția impozantă în fața căreia stă înălțată la 4,5 m, pe un soclu din marmură de Carrara, statuia ecvestră din bronz a lui Ștefan cel Mare și Sfânt, opera sculptorului francez Emmanuel Frémiet care a stârnit numeroase controverse după dezvelirea din 1883, în prezența regelui Carol I, căci se pare că autorul nu a avut la dispoziție pentru realizarea sa decât o schiță făcută de Gheorghe Asachi. De menționat și că pe fațetele laterale ale soclului au fost montate două plăci executate în relief ce amintesc de triumful armatelor moldovene în luptele de la Podul Înalt din 1475 și din Codrii Cosminului din 1497. Și, în fine, o ultimă precizare: înțeleg că statuia, aflată în prezent într-un stadiu avansat de degradare, va fi restaurată.

Palatul Culturii a fost ridicat în perioada 1906-1925 pe locul fostului palat domnesc și al curților domnești medievale, proiectul fiind conceput de către arhitectul Ion D. Berindei în spiritul palatelor comunale din Europa de Vest printr-o îmbinare reușită a mai multor stiluri arhitecturale: neogotic, romantic și baroc. Din cauza Primului Război Mondial și a anilor grei care i-au urmat, finisajele au durat mai mult decât se preconizase, astfel încât inaugurarea, la care au asistat regele Ferdinand și regina Maria, a avut loc abia în octombrie 1925.

Turnul central, de 55 m înălțime, este încununat de un orologiu cu carillon având trei cadrane și diametrul de 3,24 m, o opțiune romantică retro, memento al ceasornicului instalat în turnul portii Curții Domnești la 1728. La fiecare oră exactă, de aici răsună „Hora Unirii”, redată de cele opt clopote care formează mecanismul carillonului, aflat la etajul al patrulea al turnului. Cadranul este decorat cu vitralii ce reprezintă cele 12 zodii și orele și este încadrat de doi oșteni pictați în frescă ‒ plăieșii lui Dragoș Vodă, descălecătorul. În turn se poate urca în zilele de vizitare cu un sfert de oră înainte de ora exactă, contra sumei de 35 lei sau 30 lei pentru rezervare online.

Și pentru că am pomenit de zilele în care publicul are acces în palat, acestea sunt de miercuri până duminică între orele 10-17.

După vizita întreprinsă, sunt în măsură să confirm cele citite înainte și după: decorațiunile interioare m-au fascinat, pur și simplu. Știam de instalațiie nemțești moderne de electricitate, încălzire, ventilație etc. cu care fusese dotată clădirea la data inaugurării, dar la fața locului m-a frapat bogăția detaliilor de construcție, mobilier, feronerie, ca și numeroasele picturi în frescă, vitralii, sculpturi etc., opera unor artiști și ateliere autohtone, dar și din Franța, Germania, Italia și Anglia.

Am rămas cu gura căscată de uimire și încântare încă de la intrare, din Holul de Onoare, inițial (în perioada domniei lui Carol I) conceput în stil neogotic-neoclasic sobru, pentru ca în timpul domniei lui Ferdinand să-i fie adăugate (se pare că sub impulsul dat de regina Maria) elemente decorative flamboaiante baroce și Art Nouveau.

M-au impresionat bolta în ogivă, susținută de coloane canelate, capitelurile, consolele ornamentate cu elemente vegetale, florale și zoomorfe, arcadele, scuturile heraldice, podeaua mozaicată cu model din dale ce imită tabla de șah, și în special cea circulară centrală, reprezentând un bestiarum gotic care reproduce fidel rozeta din abația Saint-Pierre-sur-Dives, aflată în nordul Franței și datând din prima jumătate a secolului al XIII-lea, la care arhitectul Berindei a apelat ca model pentru a conferi construcției o atmosferă sacră.

Scările monumentale simetrice au fost realizate din marmură albă de Carrara, iar balustradele sunt decorate cu acvile cu scut, simbol al deschiderii de drumuri. O alegere inspirată ce adaugă spațiului grandoare și eleganță.

Cu greu „m-am smuls” din contemplarea acestor detalii pentru a mă îndrepta spre casa de bilete.

După ce, până în 1955, clădirea a funcționat drept palat administrativ, a intrat în subordinea Ministerului Culturii, fiind redenumită oficial Complexul Muzeal Național Moldova Iași, format din Muzeul de Istorie a Moldovei, Muzeul Etnografic al Moldovei, Muzeul de Artă și Muzeul Științei și Tehnicii „Ștefan Procopiu”, precum și Centrul de Cercetare şi Conservare-Restaurare a Patrimoniului Cultural.

Biletele de intrare la oricare din cele patru muzee costă 30 de lei, redus la jumătate pentru pensionari și la 7,50 lei pentru elevi și studenți. Dacă le achiziționați online, sunt un pic mai ieftine. Există și bilete combinate pentru toate muzeele: 100 lei pentru adulți, 50 lei pentru pensionari, respectiv 25 lei pentru studenți și elevi. La cerere, se oferă ghidaj pentru grupuri de maxim 30 de persoane, taxa fiind de 100 de lei.

Alte detalii găsiți pe https://palatulculturii.ro/.

Din toată această ofertă, eu am ales Muzeul de Istorie și cel de Artă, plătind pentru fiecare, ca falnic pensionar ce mă aflu, modesta sumă de 15 lei. Am fost avertizată că Galeria de Artă Românească este închisă pentru reorganizare – iată o primă decepție ‒, dar am considerat că merită să văd tablourile pictorilor străini, mai ales că se anunțase o expoziție care mă interesa, dar care s-a dovedit a fi o păcăleală…

Am început cu Muzeul de Istorie, vizitând mai întâi expoziția „Cucuteni: o incursiune în universul unei mari civilizații preistorice”. Am aflat că pe parcursul existenței sale de aproximativ un mileniu și jumătate (cca. 5000-3500 î. Hr.), cultura Cucuteni-Tripolie a ajuns la apogeul său să cuprindă o arie de peste 350.000 kmp, din sud-estul Transilvaniei peste toată Moldova, și în vestul Ucrainei până la Nipru, și să genereze o civilizație originală, cu un sistem de dezvoltare a așezărilor umane înaintat pentru acea epocă, semn al unei organizări sociale superioare.

Pe baza stilului de decorare a vaselor de ceramică, specialiștii au identificat trei faze de evoluție, denumite convențional Cucuteni A, A-B și B, fiecare cu caracteristici individuale, bine subliniate de explicațiile din etichetele în limbile română și engleză atașate exponatelor. Am admirat îndelung proporțiile desăvârșite și eleganța acestora, și în special cromatica și marea diversitate stilistică a recipientelor de uz gospodăresc, dar și a celor folosite probabil în ritualuri religioase rămase deocamdată o enigmă pentru experți. Interesantă mi s-a părut și reconstituirea unei locuințe tipic cucutiene cu platformă din lut ars.

Pe coridorul din fața acestei expoziții a fost amplasat un obiect care m-a intrigat: o monoxilă (barcă scobită dintr-un singur trunchi de copac – plop tremurător, în cazul în speță), cu dimensiuni ce o clasează printre cele mai mari cinci din întreg spațiul cultural românesc și cea mai mare din Moldova. A fost descoperită la Soci-Miroslovești, în județul Iași, datează din secolele XVI-XVII și a făcut probabil parte dintr-un pod plutitor peste râul Moldova.

A doua expoziție pe care am vizitat-o la Muzeul de Istorie se intitulează „Curtea Domnească din Iași: o istorie redescoperită”, și prezintă evoluția clădirii în care mă aflam, începând de la 1330, când Alexandru cel Bun a ridicat pe acest loc o Curte domnească, devenită la 1564, în timpul domniei lui Alexandru Lăpușneanu, cetatea de scaun a Moldovei prin mutarea capitalei de la Suceava la Iași.

Vasile Lupu (a domnit între aprilie 1634 – 13 aprilie 1653 și 8 mai 1653 – 16 iulie 1653) este cel care a extins Curtea domnească și a întărit-o cu ziduri, fragmente din acestea putând fi văzute sub sticlă în cadrul expoziției. În iarna anului 1784, complexul a ars într-un incendiu de proporții, fiind abandonat de domnitori.

În 1806, Alexandru Moruzzi i-a încredințat arhitectului vienez Johan Freiwald proiectarea Palatului său domnesc, realizat în stil neoclasic și devenit cea mai amplă construcție din Principatele Române. A fost însă și ea mistuită de flăcări în 1827, pentru ca în 1843 să fie renovată de către Mihalache Sturza, dar ca sediu al instanțelor administrative, judecătorești și militare, cunoscut fiind în epocă drept Palatul Ocârmuririi. Domnitorul Grigore Alexandru Ghica și-a stabilit aici reședința personală, construind un nou zid de incintă și reamenajând parcul din spatele palatului.

După 1862, când instituțiile centrale s-au mutat la București, clădirea a găzduit prefectura, tribunalele, Curtea de apel, casieria, arhivele statului și ulterior poșta și telegraful.

În ianuarie 1880, un alt incendiu a afectat puternic Palatul Ocârmuirii, renovarea acestuia durând până în 1883 și implicând unele modificări de arhitectură, dar și eliberarea spațiului din fața intrării principale și crearea esplanadei Piaței Palatului. Totuși, cum consolidarea crease unele probleme tehnice și, pe de altă parte, gusturile se schimbaseră între timp, s-a decis refacerea acestuia, lucrare atribuită, așa cum am arătat, arhitectului Ion D. Berindei, și inaugurată în 1925 ca Palat Administrativ și de Justiție.

Ei bine, întreg acest trecut este adus sub ochii vizitatorilor nu doar prin panouri explicative ce detaliază fazele traversate de clădirea emblematică a Iașiului și zona înconjurătoare în aproape șapte secole, ci și prin exponate care recreează atmosfera specifică diverselor perioade: arme și uniforme militare, saloane de primire și mobilier de epocă, obiecte și accesorii vestimentare, aparate și albume foto de la începutul anilor 1900, bijuterii etc. ce compun o frescă în evoluție nu doar a clădirii ca atare, ci a societății ieșene în ansamblu.

O expoziție pe gustul meu!

M-am îndreptat apoi spre Muzeul de Artă, instituție ce deține circa 10.000 de opere de pictură, grafică și sculptură.

A fost înființat în 1860 ca cea dintâi instituție de acest gen din Principatele Unite, având ca nucleu al colecției donația de 12 picturi achiziționate la Paris de revoluționarul pașoptist Scarlat Vârnav. Printre acestea, alături de lucrări aparținând lui Murillo sau școlii acestuia, lui Pietro Liberi sau Eustache le Sueur, se numără și „Cezar primind capul lui Pompei” operă atribuită lui Peter Paul Rubens, evaluată recent la 40 de milioane de dolari, depășind, din câte se pare, „Omul cu tichia albastră” al lui Jan van Eyck, portret expus la Muzeul Brukenthal din Sibiu.

Lăsând pe seama specialiștilor disputele pe tema valorii operelor de artă, nu pot să nu remarc că panourile răspândite prin oraș care anunțau o expoziție Rubens la Palatul Culturii s-au dovedit a fi, așa cum spuneam, o păcăleală, singurul tablou al celebrului precursor al stilului baroc prezentat fiind cel amintit mai-sus, aflat în patrioniul instituției încă de la începuturile existenței sale, însă păstrat în depozit timp de decenii.

Aceasta fiind situația, m-am mulțumit să admir cele 84 de opere expuse în cele cinci săli ale Galeriei de Artă Europeană, provenind din Italia, Franța, Spania, Țările de Jos, Rusia, Germania, Cehia și Polonia, remarcând „Fecioara în extaz” a lui Murillo, picturile lui Aanton van Dyck și școlii sale sau sculptura „Văduva pescarului” a lui Mathurin Moreau.

Dar marele meu regret a fost acela de a nu putea vizita Galeria de Artă Românească, deschisă, din câte am înțeles, în luna octombrie a acestui an, cuprinzând lucrări valoroase semnate de Nicolae Grigorescu, Ion Andreescu, Ștefan Luchian, Nicolae Tonitza, Ștefan Dimitrescu, Francisc Șirato, Theodor Pallady, Gheorghe Petraşcu, Camil Ressu, Nicolae Dărăscu, Sabin Popp, Octav Băncilă și alții.

Mi-am luat însă revanșa, ca să zic așa, cu trei săli ale palatului care m-au impresionat profund.

Sala I. D. Berindei reconstituie în stil gotic atmosfera din perioada în care în clădire au funcționat tribunalele, cu mobilierul original realizat la Paris, facsimilul actului oficial de inaugurare și penița folosită pentru a-l semna, două robe de magistrați (piese originale), invitațiile trimise cu acea ocazie și meniul banchetului, precum și un fragment din tapetul Palatului Ocârmuirii înainte de incendiul din 1880. Lambriurile din bois-cement, un material inventat de Henri Coandă la cererea lui Berindei care imită lemnul de stejar, au fost reproduse după cele originale cu ocazia ultimei renovări a palatului, desfășurată între anii 2008-2015.

Sala Henri Coandă, destinată inițial (la 1925) Curții cu juri, îl omagiază pe marele savant care a executat schițele pentru decorațiunile interioare ale palatului și a inventat acel ipsos special din care au fost realizate lambriurile care căptușesc nu doar pereții din această sală, ci și pe cei ai celorlalte săli de judecată.

Decorațiunile tavanului în șarpantă și sistemul de susținere alcătuit din console sculptate cu îngeri păzitori purtători de scuturi heraldice e inspirat din Westminster Hall din Londra iar în anii 1970, artiști cunoscuți au pictat pe un zid al încăperii Iașiul în triplă ipostază: istorică, artistică și industrială.

Nu pot încheia acest review (deja prea lung) decât într-o notă triumfală, și anume cu Sala voievozilor, cea mai impozantă și mai bogat ornamentată din palat, folosită, în chip firesc, pentru diverse ceremonii. De altfel, la data vizitei mele găzduia o întâlnire a primarilor țării și mise-en-place-ul, cu mese așternute cu pânzeturi albe fine, înconjurate de scaune din lemn masiv, era deja făcut. Mi-a fost teamă că accesul îmi va fi îngrădit, însă după ceva parlamentări, am fost lăsată totuși să intru.

Și imediat m-am simțit transportată în Italia lui Giotto, în Basilica Sf Francisc din Assisi, cu superbul său cer de un albastru intens, dar cu tavanul în arc gotic nu presărat cu stele, ci cu crini heraldici care, alături de fundalurile mozaicate pictate ale portretelor, stau mărturie pasiunii pentru Art Nouveau a Reginei Maria. Și, ca pentru a sublinia încă o dată asocierea cu Giotto, o frescă în stil medieval ilustrând trei personaje feminine, simbolizând Rațiunea, Justiția și Echitatea, a avut drept sursă de inspirație pictura realizată de acesta pentru Palatul Scrovegni din Padova.

Celebritatea sălii este însă dată de galeria cu medalioane de portrete ale conducătorilor spațiului dintre Carpații Orientali, Nistru și Marea Neagră, de la Decebal și împărații romani Traian și Aurelian, continuând cu descălecătorii Dragoș și Bogdan și voievozii moldoveni, și încheind cu chipurile suveranilor din familia regală a României: Carol I și Elisabeta, Ferdinand și Maria, și Carol II și Elena.

Într-un capăt al sălii este un șemineu decorat în stil Art Nouveau cu un „arbore istoric” cu reprezentări ale celor mai importanți voievozi ai Moldovei, în vârful căruia a fost amplasat portretul regelui Ferdinand „Întregitorul”, iar în micul hol adiacent este expusă o sculptură în gips de Dimitrie Tronescu intitulată „România independentă”.

M-am simțit copleșită de frumusețea decorativă a acestei săli și totodată mândră să fiu martora „defilării” atâtor nume de mare însemnătate din istoria țării. Și dând uitării dezamăgirile de la Muzeul de Artă, am concluzionat că vizita la Palatul Culturii a meritat din plin: văzusem câteva opere de artă valoroase, aflasem multe lucruri despre civilizația Cucuteni dar și despre trecutul clădirii, pe care o admirasem din toate unghiurile, și-mi bucurasem ochii cu un interior grandios, rivalizând, după părerea mea, cu multe alte edificii impunătoare din vestul Europei.

Recomand din toată inima!

AmFostAcolo fără reclame?

• Utilizatoriii LOGAȚI văd o versiune cu mai puține reclame
• Ai dori o versiune COMPLET fără reclame? — devino membru afaFanClub -- citește mai mult

Membrii afaFanClub accesează AFA FĂRĂ RECLAME, pentru 8-9 lei/lună!

Cum devin membru afaFC? -- cumperi un abonament pe 6 sau 12 luni.

Detalii despre abonamentele afaFanClub aici

• ABONAMENT afaFC pe 6 LUNI = 59 lei Cumpără afaFC 6 luni
• ABONAMENT afaFC pe 12 LUNI = 100 lei Cumpără afaFC 12 luni

*) Nu uita să completezi, la DATE FACTURARE, username (de exemplu la Adresă)

---

VIZUALIZĂRI: 47 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI