GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Plimbare în adâncuri

Când ne-am consultat ce excursii vom lua, și pentru că piramidele fuseseră 'bifate', trebuia făcut neapărat Luxorul și încă vreo două obiective. Întotdeauna păstrăm și zile de odihnă într-un concediu așa că, analizând oferta primită de la o agenție locală cu două ghide românce m-a atras in mod deosebit o excursie cu submarinul. Am aprofundat și am aflat că intr-adevăr este vorba de două submarine, la propriu, care sunt in Hurghada și operează acolo așa că atracția de a urca în așa ceva era mare, motiv pentru care am inclus-o în program, la prețul de 40€/ persoană...
Programul pentru Sindbad (asa se numeste excursia) a inceput la ora 11 din ziua stabilită când un van ne aștepta în fața hotelului. Nu eram decât noi patru și după vreo 10 minute am intrat prin parterul unei cladiri, am străbătut un tunel și am ieșit într-o zona verde, cu niste mese umbrite unde mai erau și alti turiști, iar mai în față se afla un ponton. Dupa alte 15 minute a sosit un vaporas pe care am urcat și care a plecat cu noi indreptându-se in larg. Cred că am mers în jur de 30 de minute până la o platformă unde era andocat unul din cele două submarine, care astepta. Celălalt era in 'misiune', pe fundul mării și se deplasa încet, ne-am dat seama de asta după o geamandură care era agățată de submarinul respectiv.
Am coborât pe platforma respectivă vreo 30 de persoane și, ajutați de echipaj, am început să coborâm pe o scară verticală din metal în submarin. Acesta era absolut gol la interior, pereții săi aveau pe toată lungimea niște hublouri prin care se privea in exterior iar noi, cei care intram eram invitați să ne așezăm pe niște băncuțe prinse in podea doi câte doi. Plimbarea noastră avea să se desfășoare pe o lungime de câteva sute de metri, de-a lungul unui coral, cu o parte a submarinului orientată spre acesta după care ne întorceam cu partea cealaltă. În același timp pe ambele părți, cu noi inotau si 4 scafandri care atrăgeau peștii spre hublouri si faceau poze celor din interior, iar la intoarcere, pe vapor, veneau si negociau cu doritorii pretul pozelor. Cred că plimbarea pe fundul mării, adică la maximum 20 -25 de metri adâncime a durat undeva la vreo 40 de minute, insă în opinia mea chiar a meritat banii această experiență, in primul rând pentru că plimbarea în sine este inedită dar și pentru ceea ce veti vedea prin hublouri. Este adevărat ca peisajul e cumva 'cosmetizat' in sensul că este o epavă scufundată, si veți vedea amfore și lăzi de comori pe fund dar toată multitudinea aceea de pești, de toate mărimile și culorile este reală 100%. Drumul de intoarcere a fost acelasi cu turul, fără vreo modificare, totul fiind foarte calculat. Pozele, de fapt saitul facut cu toate aceste foto/video ne-a costat după negociere 20 € pentru fiecare familie.
Eu recomand această activitate pentru cei care vor merge in Hurghada și o văd chiar indicată mai ales pentru copii, dar mai mărișori.
Trimis de iulian68 in 13.03.25 22:01:35
4 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (iulian68); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
4 ecouri scrise, până acum, la acest articol
@iulian68: Am citit cu plăcere articolul tău. Pentru că si noi am fost cu submarinul, cu nepoțelele care aveau atunci 7 ani. Și acum își amintesc de comorile de pe fundul mării, convinse fiind că erau adevărate! Mereu ziceau: îti dai seama ce am văzut noi??!! Nu le-am spus că erau plantate acolo, cosmetizate, cum zici tu! Ar fi fost dezamagite.
Si eu cred că merită făcută o astfel de excursie.
@adrianaglogo: Nici eu nu i-aș fi spus nepoțelului dacă ar fi fost cu mine. Imi închipui însă discuțiile pe care le-ai avut cu ele după aceea! 🤣
Ce înseamnă progresul!
Eu, în Hurghada, e drept în 2008, am avut parte de ceea ce am numit, o excursie cu semi-submarinul. Deși excursia era denumită a fi cu „Submarinul Galben” , acesta era o navă cu chila la vreo 3 m sub nivelul apei și două rânduri de hublouri mari, de o parte și de alta, și ele sub nivelul apei. În plus, dacă îmi aduc bine aminte, a fost și mai scumpă, 50 euro de persoană. Dar a fost foarte interesant, iar reciful vizitat a fost la adâncimea corespunzătoare hublourilor. Dezamăgirea a fost mau târziu când am vizionat fotografiile și filmele făcute unor imagini foarte colorate care au ieșit toate într-un ton de albastru.
Câțiva ani mai târziu am reușit și o excursie cu un submarin adevărat, în Lanzarote. Deși nu era galben, a coborât la 30 m sub nivelul mării. Dezamăgirea aici este datorată faptului că aici nu am avut parte de un recif de corali cu pești colorați, cu numai niște imagini gri, cu puțini pești. Ce mi-a rămas clar în minte a fost interdicția de a face poze la îmbarcare, deoarece... doi fotografi „oficiali” ne-au luat în primire înainte de a pătrunde în interior. La plecare, pe lângă diplomă, am avut ocazia de a cumpăra și o fotografie.
Felicitări pentru excursie și pentru articol!
@msnd: Submarinele erau albe, nu galbene, am vazut si eu o prezentare cu unul galben pe undeva. Si mai scria că sunt două din cele 15 aflate pe mapamond. Ai dreptate, s-au făcut progrese! 😆 Mulțumesc pentru vizită si ecou!
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Feb.2024 Safari Light... — scris în 08.03.24 de AZE din SIBIU - RECOMANDĂ
- Jan.2024 Sphinx, Ramses, Isis - toate la un loc — scris în 28.03.24 de artemisa24 din PITEşTI - RECOMANDĂ
- Aug.2023 Vacanta de nota 10 in Hurghada — scris în 16.08.23 de 13Deea din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Jun.2023 Evitati [...] in Hurghada — scris în 04.07.23 de Marisia2023 din BUCURESTI - nu recomandă
- May.2023 Excepțională vacanță! (2) — scris în 26.05.23 de AdiOvi din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Aug.2022 Vacanta visata — scris în 24.09.22 de Razeer2000 din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Aug.2022 Experiența din Hurghada — scris în 27.08.22 de Elena Ion din BUCUREșTI - RECOMANDĂ