Dragalina

TIPĂREȘTE

Generalul Ion Dragalina s-a născut în anul 1860 în Caransebeș, în Imperiul Austriac. A fost comandant de infanterie. Este considerat a fi unul dintre cei mai valoroși generali români. Tatăl său a fost, deasemenea, ofițer al armatei austriece, provenind dintr-o veche familie de grăniceri.

Ion Dragalina a intrat în Armata Regală Română ca și sublocotenent și a avensat rapid. În 1908 era locotenent-colonel.

La intrarea României în primul război, Generalul Dragalina comanda o divizie cantonată în Turnu Severin. Astfel, a blocat ofensiva din vest pe linia Dunării, respingând atacurile din zona Orșova. A fost promovat devenind comandant al Armatei I din Oltenia. A organizat defensiva în Valea Jiului. În octombrie 1916 a reușit să respingă asaltul armatei germane asupra orașului Târgu Jiu însă a fost grav rănit iar condițiile în care a fost tratat erau insalubre. Asta a dus la decesul său, în urma septicemiei, o lună mai târziu. Curajul său a devenit legendă iar soldații i-au compus balade.

Orașul Orșova îi cinstește memoria peste ani, păstrând viu numele său. Golful Cerna în jurul căruia s-a dezvoltat orașul Orșova, cuprinde, spre Primărie, o peninsulă ce comunică cu malul printr-un pod lat, betonat. Această peninsulă are forma unei ciuperci turtite a cărei picior este acest pod ce leagă malul de zona peninsulei. Pe acest teren este amenajat Parcul General Ion Dragalina. Accesul în parc se face pe sub o poartă în arcadă cu o trecere centrală mai mare și două laterale mai mici ce se află la capătul aleii betonate ce trece peste pod. Pe acoperișul acestor arcade scrie numele generalului și, totodată al parcului. În dreapta acestei porți, înainte de trecere, vedem o amenajare mare unde scrie cu albastru

I ❤️ ORȘOVA

inima fiind, totuși, roșie. După trecerea pe sub poartă urmează o alee dreaptă la capătul căreia se află un rond vegetal în care este instalată, în față, statuia lui Mihai Eminescu – bust – și în spate are un arbust ca o lumânare, foarte înalt.

Parcul este plin de alei cu bănci și vegetație: copaci, arbuști și iarbă. Într-un rond, pe dreapta, are un ansamblu ce seamănă oarecum cu Masă Tăcerii cu scaunele sale, ansamblu înconjurat de un fel de gard metalic vopsit albastru și spre marginea alei este un foișor metalic, părăginit, ruginit, cu vreo 3 nivele, cu segmente de scări și cu un balcon sus, sub acoperiș ce formează un loc de belvedere, ca un far metalic.

De partea cealaltă a insulei se găsește o construcție nouă care ar trebui să fie restaurant. Era renovare și se lucra prin curte. Cum se obișnuiește prin zonele maritime, lângă clădire se află o ambarcațiune lungă vopsită în tricolorul românesc. Din oraș se vede foarte bine. De aproape de vede că stă pe zeci de pubele de gunoi ca să se vadă din oraș pentru că în zona aceea este un gard din beton.

Pentru mine – venind de pe coclauri – totul pare foarte original însă cei ce văd mereu peisajul ăsta, poate nu-s la fel de impresionați.

Am avut cazare aproape de intrarea în parc și special am luat acolo că am vrut să văd peninsula asta. Zona e frumoasă, nu zic, și m-a impresionat. La intrarea în parc totul este bec. După colț mai dai și de rugină. Foișorul de metal ar trebui renovat, la fel cum au făcut intrarea în parc bijuterie. Construcția aia de metal se vede de departe și nu arată bine. Nu cred c-ar fi așa greu.

Înainte de intrarea pe peninsulă există zonă cu gazon, amenajată frumos, între șosea și malul apei. Malul este stabil, sistematizat cu piatră prinsă în mortar. E zona aia un fel de ghiveci, se vede că se depune efort, este amenajat dar mai e câte-o scăpare ruginită din loc în loc. Mai sunt și ceva ambarcațiuni și o epavă mică dincolo de peninsulă, legată la mal însă majoritatea ambarcațiunilor sunt mai sus, spre podul care trece în amonte peste Râul Cerna, unde se îngustează golful. Sunt ambarcațiuni mici, doar câteva sunt mai mari și majoritatea sunt turistice, ofertând orice doritor cu plimbări pe apă, mai scurte sau mai lungi, mai ieftine sau mai scumpe, obiectivele fiind Tabula romană, peștera Ponicova, chipul lui Decebal, Mănăstirea Mraconia, Grota Veteranilor, Dubova, Eșelnița, poveștile și legendele despre satele scufundate și strămutate acum 50 de ani și Cazanele Dunării unde fierbe Dunărea în defileu: Cazanele Mici și Cazanele Mari, de la Orșova, în amonte. Le-am văzut pe toate demult, nu simt nevoia să mai merg pe apă.

În aval, spre Drobeta-Turnu Severin, la 7 kilometri, se întinde imens barajul și hidrocentrala de la Porțile de Fier 1, lucrare exploatată în cooperare cu vecinii sârbi.

Eu am o răfuială serioasă cu locul ăsta și nu e doar de cum arată. S-au întâmplat prea multe dar nu pot să-l sabotez. E ca o frăție care rămâne orice s-ar întâmpla.

Sunt destule. În timp, lucrurile se înbunătățesc.

---

VIZUALIZĂRI: 337 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI