ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 14.08.2018
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
DIN: Bucuresti
ÎNSCRIS: 24.05.11
STATUS: APOLLO
DATE SEJUR
AUG-2018
DURATA: 1 zile
cuplu fara copii
2 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 7 MIN

Muzeul Dunării de Jos

TIPĂREȘTE URM de aici

Despre Muzeul Dunării de Jos din Călărași aflaserăm de multă vreme și știam că dacă vom avea timpul necesar pentru o vizită în oraș, muzeul va fi un obiectiv prioritar. Am ajuns la Călărași și - bineînțeles - printre altele, pe lista noastră figura și Muzeul Dunării de Jos.

Din documentările anterioare știam că muzeul se află pe Str. Progresul, nr. 4, foarte aproape de fostul Palat al Prefecturii. L-am găsit. Pe peretele de la stradă, o clădire veche, frumoasă cândva, dar ponosită acum, este înscris cu litere aurii "Muzeul Dunării de Jos". Am pătruns în curte admirând frumusețea obosită a construcției alături de care se află un mare panou informativ privind obiectivele demne de vizitat în arealul Dunării, pe ambele sale maluri. La umbra arborilor înalți, lângă gard, am petrecut câteva minute vizitând un mic muzeu în aer liber. Cruci de piatră mai mari sau mai mici, toate cu inscripții, monumente funerare musulmane, râșnițe, vase și fragmente de obiecte din piatră, chiar și un mormânt cuman din sec. X (un schelet uman reconstituit într-o vitrină de sticlă), iată ce se poate vedea acolo!

Încă uimiți de pustietatea locului (cât timp am rămas acolo nu am văzut țipenie de om), ne-am apropiat de ușa laterală care părea a fi intrarea. Negăsind pe nimeni, ne-am resemnat și ne-am continuat vizita în oraș. Așa am descoperit spațiul expozițional nou de care beneficiază Muzeul Dunării de Jos, situat la demisolul Centrului Judeţean de Cultură şi Administraţie "Barbu Ştirbei" - Călăraşi, în Str. 1 Decembrie 1918, nr. 1. Dar, tot nu ne-a fost sortit să-l vizităm deoarece trecuse de ora 16.00. (Program vizitare: Luni-Vineri 08.00-16.00, Sâmbătă și Duminică 10.00-18.00, taxa de intrare: elevi - 1 leu/persoană, adulți - 4 lei/persoană, adulți în grup - 2 lei/persoană). Am schimbat câteva vorbe cu paznicul, apoi ne-am retras hotărâți să revenim a doua zi, în timpul programului.

Muzeul Dunării de Jos - scurt istoric

Muzeul din Călăraşi a fost înființat în anul 1951 având ca sediu o casă naţionalizată cu 6 încăperi, situată lângă primărie, pe Str. Sf. Nicolae. A început să funcţioneze în anul 1954, având profil de arheologie. Datorită patrimoniului din ce în ce mai bogat rezultat în urma descoperirilor arheologice din zonă, localul în care funcționa muzeul a fost schimbat de mai multe ori.

Prin Legea de organizare administrativ - teritorială din 1968, reînființându-se judeţul Ialomiţa, în perioada 1968-1981 muzeul din Călărași a funcționat ca secție de istorie şi arheologie a Muzeului Judeţean Ialomiţa. În anul 1981, Secţia de Arheologie se transformă în Muzeul Judeţean Călăraşi, pentru ca în anul 1990 să capete titulatura de Muzeul Dunării de Jos.

Începând cu 30 mai 2012 Muzeul Dunării de Jos beneficiază de un spaţiu expoziţional nou, cu o suprafaţă de cca. 400 m², situat la demisolul Centrului Judeţean de Cultură şi Administraţie "Barbu Ştirbei" - Călăraşi. În acest spaţiu modern sunt expuse pentru public piese arheologice datând din cele mai vechi timpuri şi până în epoca modernă, toate descoperite pe teritoriul judeţului Călăraşi şi în zona Dunării.

Vizita la Muzeul Dunării de Jos

Când am revenit, a doua zi, am fost întâmpinați de un tânăr muzeograf care ne-a urat bun venit și ne-a informat că la Muzeul Dunării de Jos pensionarii au acces fără a li se percepe vreo taxă. Am mulțumit, apoi l-am urmat (eram singurii vizitatori în acel moment) în spațiul muzeal nou, modern, amenajat după cele mai exigente norme în domeniu.

Expoziţia de bază a Secţiei Tezaur - Arheologie prezintă patrimoniul care ilustrează evoluţia şi gradul avansat de civilizaţie a comunităţilor dunărene din preistorie și până la sfârşitul epocii moderne. Cele mai vechi urme ale civilizaţiei omeneşti din această parte de ţară constau în unelte şi arme din piatră cioplită şi os, precum și din fosile ale unor animale preistorice.

Paleoliticul este reprezentat de resturile de Mammuthus trogontherii descoperite la Borcea, Jegălia, Ulmu, Vlad Ţepeş şi Valea Argovei, precum şi de câteva unelte de silex descoperite în așezarea aurignaciană de la Nicolae Bălcescu.

Neo - eneoliticul, epoca nouă a pietrei, când omul devine producător de hrană prin domesticirea animalelor și prin practicarea agriculturii, caracterizată printr-o tehnică dezvoltată de confecționare a uneltelor, este reprezentat de descoperirile făcute de-a lungul timpului în aşezările pluristratificate de la Grădiştea Coslogeni, Grădiştea Ulmilor - Boian, Măgura Gumelniţa, Gălăţui - Movila Berzei, Măriuţa - La Movilă, Sultana - Malu Roşu, Căscioarele, Spanţov și Cuneşti.

Colecţia de piese neo-eneolitice cuprinde peste 20000 de obiecte provenite din cercetări sistematice sau din descoperiri întâmplătoare. În vitrine, frumos așezate, am văzut vase de lut de foarte bună calitate, de culoare neagră, lustruite, vase decorate cu incizii, excizii, caneluri, plastică antropomorfă feminină şi masculină, piese de silex, podoabe din os, corn sau cupru și piese din aur obținute prin batere. Figurinele de animale, statuetele feminine, dar și reprezentările umane cel mai adesea cu urechile perforate sunt caracterictice acestei perioade.

Epoca bronzului în zona Dunării de Jos este reprezentată de ceramică de calitate medie, decorată cu barbotină, unelte şi piese din bronz și os, datând din sec. XIII-XI î. H. descoperite la Grădiștea Coslogeni, Ulmu, Boșneagu, Chirnogi și Belciugatele.

Epoca romană are un profund caracter meșteșugăresc demonstrat de numeroasele piese mărunte din lut, metal, os și sticlă, urme de cuptoare și gropi menajere. Colecţia de epocă romană numărând peste 25000 de piese, începe să fie constituită încă din primii ani ai deceniului şase ai secolului trecut, în urma cercetărilor efectuate pe malurile dobrogene ale Dunării. Ni s-a atras atenția că nu sunt piese de mare valoare, dar că trebuie reținut faptul că ele au fost descoperite în așezări civile aflate la extremitatea imperiului. În vitrinele muzeului am văzut vase ornamentate cu barbotină, statuete din lut, bronz și plumb, precum și numeroase opaițe. Pietre funerare, dar și un sarcofag roman datând din sec. II sunt expuse în spațiul larg din fața încăperii speciale care adăpostește tezaurul.

Tezaurul. La Muzeul Dunării de Jos am văzut piese care ilustrează circulația monetară în zonă începând din antichitate și până în epoca modernă. Încăperea în care este expus tezaurul nu este foarte mare, dar este bine amenajată, cu vitrine luminate și cu notițe informative privind toate grupele de exponate.

Sunt expuse acolo monede descoperite la Rasa în anul 1942 (tetradrahme de tip Filip II şi Alexandru cel Mare) și tetradrahme thasiene din argint descoperite la Boșneagu - piese care ilustrează relaţiile dintre lumea elenistică şi geţii din stânga Dunării de la sfârşitul sec. II î. H. şi începutul sec. I î. H. Tot în această încăpere se remarcă marele tezaur descoperit la Jegălia, alcătuit din denari romani emişi în sec. II-I î. H.

Circulaţia monetară în perioada medievală este ilustrată de mai multe tezaure, cel de la Dichiseni (sec. XIV) - cel mai timpuriu - fiind alcătuit din monede bulgăreşti de argint. Merită menționate monedele de aur emise în Ţările de Jos, Ungaria, Imperiul Romano-German, Statele italiene şi Transilvania descoperite la Bora şi la Rasa. De asemenea, un loc important îl ocupă moneda otomană din sec. XVIII, taleri din argint emiși în vremea sultanilor Ahmed III, Mahmud I şi Mustafa III.

Încântați de faptul că am reușit în cele din urmă să vizităm Muzeul Dunării de Jos, precum și de expunerea profesionistă făcută de ghidul nostru, am mulțumit pentru găzduire și ne-am retras. Nu înainte însă de a achiziționa un pliant cu prețioase informații care - împreună cu fotografiile pe care le-am făcut acolo - mi-a fost de un real ajutor în redactarea articolului de față.

Tot tânărul muzeograf ne-a oferit și alte informații despre oraș și despre obiectivele pe care le mai aveam de vizitat.

Concluzii

Am avut o zi grea, dar care a început bine - cu vizita la muzeu. Prin căldură mare, căutând umbră pe lângă arbori sau clădiri, poposind de vreo trei ori la terase pentru o băutură răcoritoare, acordându-ne câte un mic răgaz pe o bancă, în parc, am reușit până spre seară să vizităm cea mai frumoasă parte a orașului Călărași. Dar, asta este o altă poveste.

Epuizați de căldură, de foame și de mersul pe jos, ne-am întors la Hotel Albatros care ne oferise găzduire și ne aștepta cu o binemeritată cină.

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de iulianic in 14.08.18 11:08:35
Validat / Publicat: 14.08.18 11:53:41
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în CĂLĂRAŞI.

VIZUALIZĂRI: 2065 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

4 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (iulianic); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P20 Călărași - Muzeul Dunării de Jos. Clădirea veche.
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 23600 PMA (din 25 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

4 ecouri scrise, până acum

Dan&Ema
[14.08.18 18:09:32]
»

@iulianic:

Imi place genul asta de muzee.

Nu stiu de ce (poate de la hidoasa intrare in Calarasi prin fostul combinat) nu am rezonat cu acest oras desi cunosc oameni frumosi in zona.

In afara de parc nu am vizitat niciun obiectiv al Calarasiului, dar poate pe viitor...

Te felicit pentru articol si de fapt seria din care face parte.

Numai de bine! ????

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
iulianicAUTOR REVIEW
[15.08.18 08:40:04]
»

@Dan&Ema: Mulțumesc pentru aprecieri!

… nu am rezonat cu acest oras desi cunosc oameni frumosi in zona.

Desigur, orașul Călărași nu este cel mai frumos din România. Nu am avut așteptări prea mari atunci când m-am hotărât să-l vizitez (deși nu este pentru prima oară), dar am fost surprinsă de aspectul lui mai ales în partea centrală și la malul brațului Borcea. Este curat, verde, împodobit cu monumente... Clădirile vechi, multe dintre ele lăsate în paragină, sunt frumoase (sau au fost frumoase cândva) și denotă faptul că și în Călărași au trăit oameni înstăriți care și-au permis astfel de locuințe - mici palate. Îmi pare rău că pentru fostul Palat al Prefecturii nu se găsesc fonduri pentru reabilitare. Este o adevărată bijuterie arhitectonică, dar… o rană în plin centrul orașului.

Ce nu mi-a plăcut în Călărași? Au multe străzi cu sens unic de circulație, lucru nejustificat din punctul meu de vedere dat fiind că respectivele străzi au o lățime apreciabilă, iar traficul rutier nu este prea intens.

tata123 🔱
[20.08.18 10:48:45]
»

@iulianic: Un muzeu amenajat în stil modern, cu vitrine spațioase și sisteme de iluminate potrivite unei instituții muzeale. Mulțumim pentru prezentare.

Am citit că Muzeul „Dunării de Jos” deține o colecție impresionantă de piese arheologice reflectând arta preistorică, ceea ce îl situează într-un valoros top european al deținătorilor de asemenea obiecte. De altfel, nucleul acestui muzeu este constituit de colecția de arheologie.

Păcat că există disensiuni între cele două muzee existente în oraș: Muzeul „Dunării de Jos” și Muzeul Municipal Călărași (actualitateacalarasi.ro/m ... intre-obstacole). breasla ar trebui să fie mai unită, iar politicul să nu interfereze...

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
iulianicAUTOR REVIEW
[20.08.18 20:17:01]
»

@tata123: Problema celor două muzee - Muzeul de Arheologie și Muzeul Municipal - este doar problema lor. Și o dezbat cu prea mare lux de amănunte în paginile unui ziar. Pentru localnici sunt sigură că nu prezintă nici un interes. Important este că orașul a câștigat un muzeu modern, la standarde internaționale. Cât despre faptul că se străduie să înfiripe încă un muzeu - Muzeul Municipal - în clădirea fostei primării (o clădire foarte frumoasă, recent renovată), este un nou merit.

Vizitatori? Nu prea cred că se înghesuie localnicii să viziteze muzee. La Muzeul de Arheologie am fost singurii vizitatori, iar ghidul - bucuros de parcă ar fi sosit un grup din străinătate - s-a ocupat de noi mai mult decât meritam. Am apreciat profesionalismul lui.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
3 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
Dan&Ema, iulianic, tata123 🔱
Alte impresii din această RUBRICĂO zi în zona Călăraşiului:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.053125143051147 sec
    ecranul dvs: 1 x 1