Mic dejun la... Casa Alba!

TIPĂREȘTE

Da, ati citit bine! Nu va frecati la ochi si nu va stergeti ochelarii! La Casa Alba!

Profit de inceputul de week end pentru a va povesti aventura mea la Casa Alba si pentru a va descreti putin fruntile. Caci acolo s-a intamplat urmatoarea povestire (100% reala).

Descrierea locatiei va avea loc la sfarsitul povestii mele, caci nu vreau sa ma abat de la traditie si sa va povestesc experienta mea fara a spune cateva cuvinte si despre locul intamplarii, loc celebru dealtfel, chiar daca se afla aproape de... Tecuci.

Titlul review-ului meu parafrazeaza oarecum celebrul "Breakfast at Tiffany's", desi nu obisnuiesc sa mananc icre negre cu polonicul la micul dejun, stropite din belsug cu Veuve Cliquot. (nu c-ar fi rau).

Daca aveti putin timp liber si putin chef pentru "lectura de aventuri", va invit impreuna cu mine, in urma cu 10 ani... la Casa Alba.Cine stie,poate chiar veti trece pe acolo in periplurile dvs.

Chiar acum 10 ani, pe 10 ianuarie, primesc ordin de la "stapanire", sa plec degraba in delegatie la Tecuci. No problem, mai trecusem prin Tecuci de multe ori, ba chiar odata am si dormit la hotelul Turist din centrul orasului.

Il iau pe Cristi, colegul meu de nadejde, ne suim in masina si... la drum.

Fac o mica paranteza pentru a va spune ca telul misiunii noastre era sa ajungem in Tecuci, la o firma cu conducere poloneza si sa instalam un sistem de receptie satelit, care sa receptioneze programele TV de limba poloneza.

Pe scurt, am plecat intr-acolo, am ajuns, am invins, in sensul ca ajutati de cativa muncitori ai firmei respective am instalat sistemul cu succes, tinand cont de faptul ca ziua era scurta si iarna "racoroasa. (pe timpul ala ma incadram la categoria 30-40 ani, deci ceva mai cu chef de munca).

Exact cand s-a lasat noaptea de-a binelea am terminat de lucru in exterior si ne-am mutat in interior, unde am dat de un director polonez foarte amabil ce astepta cu nerabdare sa-si vada programele tv din tara natala.

Ca sa nu mai spun vorbe multe, am incheiat misiunea cu succes, toata lumea mai mult decat fericita. Am schimbat amabilitatile de rigoare, facturi, chitante, cash, iar la plecare polonezul tare bucuros ne-a daruit cu o sticla de vodca mai "de firma". Mentionez fara ipocrizie ca nici eu si nici Cristi, colegul meu, nu ne "omoram" dupa genul acesta de bautura, dar nu era frumos sa refuzam un cadou, nu-i asa?

Am dat mana cu omul, si am plecat spre hotelul Turist, aflat relativ in centrul orasului. Si aici incepe cu adevarat aventura.

Era in jurul orei 22 si deja orasul era pustiu datorita gerului de ianuarie. Am ajuns la hotel si mi s-a parut ca era cam intunecat pentru un hotel mare si central, dar eram prea obosit ca sa ma uit dupa "amanunte"l. Am parcat masina, ne-am luat gentile de voiaj si am dat sa intram in hotel.

Stupoare! Usa era inchisa si holul mai intunecat decat noaptea ce se lasase peste oras. Am batut in geam nesiguri, in timp ce ne uitam unul la altul cam mirati. Intr-un tarziu a aparut un om care ne-a intrebat pe un ton artagos daca avem "orbul gainilor" si nu vedem ca hotelul este inchis. I-am cerut scuzele de rigoare si l-am rugat sa ne indrume spre un alt loc unde putem dormi si eventual manca ceva. A dat din umeri si ne-a spus ca cel mai apropiat hotel ar fi in Galati, dupa care, bang, ne-a trantit usa in nas.

Ce sa faca doi bieti bucuresteni obositi, infometati si infigurati in centrul Tecuciului? Sa plece in Galati? Sa fim seriosi, nu mai aveam chef sa conduc nici macar trei km. Sa plecam spre Bucuresti? Nici nu ma gandeam sa conduc la 11 noaptea 200 si ceva de km pe un drum inghetat.

Am plecat la masina, ne-am pus bagajele in portbagaj si am plecat mai spre centru. Ajunsi in centru, am dat de un bar amarat si plin de fum unde niste indivizi cam dubiosi se "incalzeau" cu niste pahare pline cu un lichid la fel de dubios.

La rugamintea noastra sa ne indrume spre un loc de dormit si de mancat, unul dintre ei ne-a spus ca daca iesim din Tecuci spre Barlad, dam de motelul Casa Alba, la nici 10 km pe partea dreapta. Le-am multumit si am plecat spre Casa Alba bucurosi ca in scurt timp vom avea caldura, mancare si un pahar de vin.

Afara se lasase un fel de fulguiala care nu ne lasa sa vedem mai departe de farurile masinii. Dupa ce am mers cam vreo 20 de km, ne-am gandit ca ori isi batusera joc de noi, ori nu am fost noi atenti la drum. Am intors masina si mergand incet inapoi spre Tecuci, am vazut in lumina farurilor un biciclist. Am pus frana in dreptul lui si l-am intrebat daca stie cumva unde este Casa Alba. Omul, un paznic pe undeva probabil, ne-a lamurit ca daca mergem si ne uitam pe partea stanga vom vedea o mare poarta metalica. Sa intram pe acolo si sa o tinem tot inainte.

Ei bine, dragii mei care ati avut rabdare sa cititi pana aici, intr-adevar, dupa vreo inca trei-patru km am gasit poarta si am intrat pe un drum ingust care ne-a dus spre o cladire alba, fantomatica in noaptea geroasa de ianuarie si foarte intunecata. O singura luminita ardea la un geam de la parter si ne-am pus sperantele ca pana la urma Doamne, Doamne o sa fie milos cu noi si vom gasi o camera calduroasa si ceva de mancare.

Am parcat masina intr-un fel de parcare goala si ne-am dus la intrarea principala, care era bineinteles... incuiata. Disperare, dezamagire, frustrare. Astea ne incercau pe amandoi in acel moment. Nu uitati ca era aproape 12 noaptea.

Am batut la usa, am claxonat si cand ne gandeam ca am pacatuit prea mult si Dumnezeu ne pedepseste, s-a auzit o cheie in usa si o figura somnoroasa ne-a intrebat ce poftim.

Ei bine, era paznicul (si receptionerul) motelului, caci la un motel eram, paznic care s-a dovedit a fi un om de treaba. I-am spus in doua cuvinte ce vant ne aduce in batatura lui, la care omul ne-a spus ca are camere libere (de fapt tot motelul era liber), dar ca ar fi o singura problema si anume ca incalzirea este oprita.

Credeti ca mai conta lucrul asta pentru noi? Nici gand. I-am spus ca nu este nici o problema, doar o camera sa ne dea. Ne-am luat bagajele din masina si am pornit condusi de dl. paznic care avea o lanterna si se scuza in timp ce ne spunea ca nu prea vin turisti in perioada asta a anului si ca nu prea sunt becuri in motel.

Sa va mai spun ca in interior era o atmosfera glaciala, adica ceva mai frig decat afara, doar ca nu ningea si nu batea vantul? De prisos.

Am ajuns in dreptul unei usi, a scos un maldar de chei si ne-a deschis camera, ce avea si bec.

Doamnelor, domnilor, bunici, copii, martor imi este Dumnezeu ca in camera aceea era un frig cumplit, pe care l-am realizat dupa ce nenea paznicul ne-a urat noapte buna si a plecat, unde mai pui ca aveam si pat matrimonial, dar asta era ultima noastra problema. Ne era teama ca vom muri inghetati si ca nu le-am spus nevestelor ca le iubim si ca pot sa-si refaca viata,ca nu ne suparam.

Dupa 5 minute am coborat scarile cu ajutorul brichetei si am batut la usa unde se odihnea paznicul.. Cu o bancnota pusa in mana, omul a devenit si mai samaritean si ne-a adus un calorifer electric. La intrebarea noastra daca gasim ceva de mancare contracost, ne-a spus ca are un pachet pus de nevasta-sa ce contine niste paine,salam, slanina si usturoi. I-am multumit mult si i-am spus ca nu ne este chiar asa de foame.

Am ramas amandoi in camera, am pus caloriferul in priza si nu stiu daca va puteti imagina ca singurul loc unde nu ne ieseau aburi diun gura era deasupra primilor trei elementi ai caloriferului. Nu mai conta, aveam o camera unde nu batea vantul, aveam un pat care fusese facut ultima oara cu cel putin 3-4 luni inainte (nu exagerez) si aveam si tigari. Ce ne puteam dori mai mult?

Ei bine, dupa a doua sau a treia tigare, stomacurile noastre au inceput sa faca o intrecere de ne-a pufnit si rasul.Ne ghioraiau pe tonuri inalte sau mai grave, era o adevarata simfonie a foamei.

Dar... !!! Evrika! Cristi, un tip practic si cu o memorie de elefant si-a adus aminte ca in portabagajul masinii noastre se afla un adevarat tezaur. Sticla de vodca primita cadou de la polonez.

Am luat bricheta pe post de faclie si pe bajbaite am iesit in gerul napraznic, care fie vorba intre noi, era cam la fel ca in camera . Am luat trofeul si in scurt timp lichidul incolor si tare ne pompa energie si optimism in sange.

Vorba ceea: "Si noi de mancat, ... ce mai bem? "

Va jur ca dupa prima jumatate, parea destul de cald inauntru si faptul ca apa nu curgea la chiuveta sau la toaleta nu ne-a deranjat, ba chiar ne-a starnit rasul.

Ca sa scurtez povestea (am pus sticla pe calorifer deoarece ne inghetau si protezele din gura in caz ca am fi avut), la sfarsitul sticlei, pe la ora 2 noaptea, eram veseli si faptul ca aveam pat matrimonial ne amuza teribil, unde mai pui ca picoteam ca puii de gaina.

Va dau cuvantul meu de onoare ca singurul lucru dat jos de pe noi au fost bocancii. Sa dam canadienele jos de pe noi ar fi fost sinucudere curata si nu aveam astfel de ganduri.

Una peste alta, am adormit veseli si fara griji (foamea plecase in Africa) si ne-am trezit peste cateva ore bune de somn.

Trezirea? Hmmmm... ! Nasuri infundate, ochii ne erau umflati la amandoi ca la broastele de lac, ceva dureri usoare de cap si un gust in gura destul de... stiti voi!(sa ne spalam pe dinti doar cu pasta si fara apa nu ne tenta)

Dl. paznic/receptioner ne-a intampinat si nu stiu daca ma credeti sau nu, ne-a taiat factura pentru noaptea petrecuta la Casa alba. Fix 100.000 lei vechi (10 ron actuali).

PS-de fapt micul dejun la Casa Alba nu a avut loc, nu de alta dar nu era inclus in pretul cazarii. (ar fi putut fi vodca daca ma gandesc)

Si acum dragii mei care ati avut rabdare pana la sfarsitul povestii mele sa va spun cateva informatii despre Casa Alba, parte din ele aflate de la dl. paznic, parte aflate de pe alte surse locale.

Motelul Casa Alba este de fapt un vechi conac boieresc ce i-a apartinul logofatului Moldovei, Costache Conachi, om foarte bogat si prieten in acea vreme cu A. I. Cuza, V. Alecsandri si M. Kogalniceanu, pionierii Unirii celor doua principate romane.

In interiorul curtii conacului se afla o monumentala poarta construita in stil gotic pe care am vazut-o si noi si pe care vazand-o in cursul noptii am crezut ca este poarta unui cimitir (noaptea deformeaza realitatea).

Dupa moartea logofatului Conachi, mosia si conacul trec prin diverse maini si posesii, ca in final sa ajunga printr-o donatie din anul 1900 la Academia Romana, care Academie o transforma intr-o Academie agricola. Venirea comunistilor la putere dupa razboi a dus la confiscarea conacului si transformarea lui in IAS, ca apoi sa ajunga liceu agricol si ulterior sa intre pe mana Sidex-ului din Galati care l-a dat unei alte firme ca sa scoata bani din folosinta lui. Actualmente, frumosul (dar frigurosul conac) apartine unei firme aflate in insolventa judiciara, iar ArcelorMittal nu este interesat sa-l cumpere, lucru curios deoarece proprietarul de drept este Academia Romana care nu pare interesata in a-si recupera posesiune.

Stiu ca povestea mea nu prea are legatura cu AFA decat in mica masura, dar m-as bucura sa apara totusi. Daca nu, nu-i bai!

Ultimul PS-pozele nu-mi apartin(mi-am incalcat promisiunea) dar am vrut neaparat sa le vedeti si dumneavoastra.

Am auzit ca acum conacul este intr-o avansata stare de degradare,cu infiltratii la nivelul superior si cu tencuiala cazuta,deci ceea ce vedeti este in perioada inca buna.

---

VIZUALIZĂRI: 3304 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI