Ţebea, inimă de neam şi ţară

TIPĂREȘTE

În circuitul prin Ardeal, pe care l-am făcut în august 2006, de la Deva am "urcat" spre nord, pe DN76/E79, Deva-Oradea, unde ne-am oprit la Brad.

Citisem pe internet despre pensiunea Iuliana, din Brad şi ne-am dus acolo, în căutare de cazare. Din păcate, nu mai aveau camere libere dar gazdele, foarte amabile, ne-au oferit o altă posibilitate: să stăm într-un apartament, chiar în Brad. Evident, am acceptat propunerea şi, deşi apartamentul de două camere nu avea foarte multe dotări, ne-am simţit bine şi nu am regretat deloc alegerea făcută. Nu ştiu condiţiile pensiunii decât din descrierea de pe internet (de exemplu, aici; http: //www. roturism. com/cazare/pensiunea-iuliana-brad-1587. html), dar dacă aveţi drum prin zonă, merită să vă opriţi aici, pentru că sunt oameni foarte primitori şi dispuşi să ajute.

A doua zi, după ce toată dimineaţa am petrecut-o în Muzeul Aurului, am plecat mai departe, pe acelaşi drum, DN76 şi, apoi pe DN76A, spre Arad (prin Chişineu Criş). Zona este splendidă, cu peisaje sălbatice şi destul de puţin circulată. La data când am parcurs acest drum, era în reabilitare, în mare parte terminat, aşa că acum este probabil în stare foarte bună, dacă nu cumva s-o fi stricat deja.

La vreo 10 km de Brad se află comuna Baia De Criş. Ţebea, sat ce aparţine acestei comune este mult mai cunoscut decât comuna însăşi. Chiar în margina şoselei se află "Panteonul moţilor", unde este şi biserica şi cimitirul satului. Locul este numit astfel pentru că de el se leagă numele a doi mari români ardeleni. Primul este Horea, care, se povesteşte că sub gorunul secular de lângă biserică îi chema la luptă pe moţii iobagi. Al doilea este Avram Iancu, al cărui mormânt se află aici, în locul unde revoluţionarul paşoptist a şi murit, în 1872, se spune, cu fluierul lângă el.

Din păcate biserica era închisă, aşa că nu am putut intra în ea şi ne-am mulţumit să vizităm locurile din jur.

Gorunul lui Horea s-a uscat (de bătrâneţe) şi acum mai este doar trunchiul cimentat.

Dictatorul prea degrabă împuşcat, visându-se şi el un mare om al acestui popor (pentru că-i spuneau asta prea mulţi, ca să nu creadă), a plantat şi el un gorun, prin anii '70. Spre necazul autorităţilor de la acea vreme, acesta s-a uscat repede, probabil scârbit de atingerea mâinii ce-l sădise. Problema s-a rezolvat prin plantarea altuia, care şi el s-a uscat. Dar zeloşii activişti de partid nu s-au lăsat, au mai plantat unul, că abia se învăţaseră. Aşa au fost plantaţi mai mulţi goruni (singura grijă ce trebuia s-o aibă tovarăşii era ca de fiecare dată să planteze unul mai mare ca cel anterior, pentru ca "cârmaciul" (scuzaţi-mi cacofonia, dar nu m-am abţinut să nu o folosesc) să nu-şi dea seama de păcăleală. Ultimul "gorun al lui ceauşescu" (minuscula e folosită intenţionat) a fost dezrădăcinat şi ars în centrul oraşului Brad, în zilele revoluţiei.

Istoria nu se termină aici, pentru că şi preşedintele Băsescu a sădit aici un gorun. Localnicii care mi-au povestit istoria cu "gorunul lui ceauşescu" nu mi-au spus dacă şi acesta dă semne că se usucă ...

---

VIZUALIZĂRI: 2447 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI