Ziua Recoltei in Baraganul de astazi - Traditii romanesti

TIPĂREȘTE

Anual, la sfarsit de septembrie sau inceput de octombrie Baraganul sarbatoreste cu mic, cu mare faptul ca anul agricol s-a incheiat, iar pentru asta trebuie sa ne veselim un pic.

Ceea ce nu-i greu de inteles, este lasata din mosi-stramosi, toamna omul trage linie, arunca o privire in beci, numara lazile de cartofi, sacii de fasole, dovlecii, ceapa, faina, malaiul, butoiul cu muraturi, butiile acum pline cu must (dar vede el pe naiba cand se strica) si sticlele cu tuica, mai da o raita pe la adapostul de lemne si pe la purcea, face un calcul mintal si, daca socoteala iese pana prin aprilie, poate petrece linistit. Daca socoteala nu-i iese, petrece oricum, daca tot e rost de petrecere, ca sa nu strice cheful altora...

Asa trebuia sa fie si asa era vazuta ziua recoltei, se organiza cu aceasta ocazii si un mic targ, oamenii de la munte si de la deal veneau cu fructe, cu lemne, cu cartofi, oarece tuici sau branzeturi, cei din baragan le ofereau grau, porumb, fasole si distractie. Preturile nu prea existau, exista o balanta, niste vase din doage de lemn - duble si o paritate intre produse: o dubla de... face doua de... si asa mai departe.

Asta era demult, cand traditiile insemnau ceva pentru comunitatile indeosebi rurale.

In ziua de astazi se face asa: Alesii locali isi freaca palmele cu gandul ca mai au o ocazie de a scoate nasul din birouri si de a mai organiza o adunare de oameni unde sa apara si sa le spuna cu "modestie" ca ei au facut posibila distractia, de parca nu s-ar vedea clar pe toate bannerele si posterele despre eveniment. Organizeaza evenimentul, adica monteaza vesnica scena metalica in piata agroalimentara, plateste cativa rapsozi locali din taxa de taraba a pietarilor poftiti in numar mai mare la eveniment si lasa lucrurile sa decurga de la sine, fara a uita insa discursul de deschidere a "sarbatorilor prilejuite de Ziua Recoltei", abia vazandu-se din norul de fum de la gratarul cu mititei de la propietarul caruia inca asteapta diferenta de comision, "de dupa", daca merge treaba. Nu se sfieste din acest motiv sa ne pofteasca la o pastrama sau un mic, la o bere sau o cana de must. Indiferenta oamenilor il fac sa se resemneze si sa multumeasca participantilor pentru faptul ca nu l-au aplaudat, mustrandu-se in sinea lui pentru ideea nefericita de a lua cuvantul.

Dar oamenii nu au venit aici pentru ce se asteapta ei sa fi venit, adica sa-i asculte pe ei si sa manance mici si sa bea bere, oamenii inca pastraza spiritul acela de iarmaroc prilejuit de toamna si de roadele ei: cauta oferte la castraveti de murat, gogosar de bagat la borcan, varza de bagat la butoi, trec de la o taraba la alta, evalueaza din ochi marfa si se intereseaza de pret.

Nici taranii nu au venit aici sa dezamageasca sau sa plece dezamagiti, au marfa cea mai de soi si preturile variaza in functie de cantitatea pe care o vand sau au de gand sa o vanda. Si cum majoritatea vor sa plece fara marfa inapoi acasa, preturile sunt mai mici decat in alte zile.

Sunt fel de fel de precupeti si de intreprinzatori, toata lumea are ceva de vanzare, acum este loc si pentru marfa mai putin cautata in alte perioade ale anului.

Apar si indispensabilii "ambulanti" cu nimicuri, aducand totusi izul de iarmaroc autentic in care isi au toti negustorii locul. Vata pe bat, oale de tuci, nimicuri artizanale, chipurile de la munte, unele autentice, altele le legasesti si la magazinul din colt la jumatate de pret... vorba cantecului: Avem di tati.

A inceput si spectacolul folcloric, a venit acelasi taraf local, aceiasi solisti, acelasi ansamblu de dansuri ca la fiecare adunatura organizata de Primarie pe oriunde isi monteaza aceeasi scena.

Audienta se formeaza dintre oamenii care se opresc o clipa sa-si lase un pic sacosele din mana sa se odihneasca, cei cu copii mici care vor sa danseze (eu anul acesta am scapat, a mea era la bunici), cativa cheflii care "luasera" cate ceva si li se parea foarte interesant show-ul si "fermecatii" orasului, cei omniprezenti la orice adunare, cantare, galagie mai mare si mai putin obisnuita pentru linistea urbei.

In rest, totul pare ca o zi obisnuita in Piata mare a orasului, deosebita doar pentru vasnicii pietari care vand la tarabe marfa din en-gross-urile din jurul orasului, carora vanzarea le-a scazut considerabil in favoarea producatorilor agricoli, pentru oamenii veniti la targuieli pentru ca gasesc marfa de calitate la preturi mici si pentru politistii adusi in numar mare in piata pentru a imparti fiecaruia cate ceva siguranta si incredere.

Totul de dragul Zilei Recoltei, organizata nu de dragul oamenilor, ci mai mult pentru a respecta calendarul sarbatorilor cu organizarea carora este responsabil cineva.

Seara, in apropierea pietei, suntem invitati de alesii urbei la balci, ce vor sa aminteasca de targurile de toamna, cu comedii si masinute tamponate, de amenajarea si organizarea caruia s-au ocupat aceiasi responsabili, iar cand ajungem acolo (promisesem copilului), era pustiu, in afara de cateva cotzomedii nedemne de incredere, o fetiscana vindea vata de zahar si floricele.

Am profitat din plin si de acesta oferta, peste putin timp oamenii incepusera deja sa stranga.

---

VIZUALIZĂRI: 3602 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI