ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 12.06.2024
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
DIN: Mărăşeşti [VN]
ÎNSCRIS: 30.04.09
STATUS: AUGUSTUS
DATE SEJUR
MAY-2024
DURATA: 1 zile
Cuplu

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții
DISTRACŢ. / RELAXARE:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
90.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 10 MIN

La Moinești, ce frumos!

Ilustrație video-muzicală
TIPĂREȘTE

În Moinești am ajuns din întâmplare, pentru că întâmplarea face ca, de această dată, Adriana să aleagă destinația în care să ne petrecem o frumoasă zi de duminică. Alegerea ei mi-a dat mari și serioase emoții dar, câtă vreme nu a presupus magazine de hanțe, a fost foarte bună! Oricum, când am auzit” Moinești” am fost mai mirat decât cetățenii de pe Titanic care au deschis hubloul să vadă apusul de soare și pe geam a năvălit apa.

Moineștiul, pentru mine, înseamnă locul unde am jucat eu primul meci, în Div C, la juniorii echipei din Adjud. Aveam deplasare la Petrolul Moinești, echipă bună rău! Bacăul a avut, mereu, echipe bune de fotbal, mai ales la juniori! În afara echipelor din Bacău, orașul,din județ mai erau CSM Borzești și Energia Onești, apoi Minerul Comănești și Petrolul Moinești. La Comănești se juca pe spart capetele, dar restul plimbau mingea, știau de ele!

În meciul ăla am jucat mijlocaș dreapta și trebuia să mă apăr la extrema stângă a lor, un tip mic de statură și țigănos. M-a fugărit ăla de mi-a dat ficatul peste cap și ne-a dat și două goluri, dar, am debutat în „C” ! Am luat bătaie, cu 1-3.

Mai țineam minte că Moineștiul, pentru vremea de atunci, anii 1981-1983, era tare frumos și, în plus, fiind oraș muncitoresc, magazinele lor erau pline cu mâncare și alte alea, nu prea era foamea din Adjud. Cam atâta țineam minte, viața nemaiducându-mă în zonă, de atunci.

Adriana a ales Moinești, pentru că, a spus ea, a citit despre niște locuri tare frumoase și voia să dovedească asta. Am încercat să contracarez cu alte oferte, bazate pe peisaj, restaurante, drumul de până acolo,   pe care ea le-a ascultat cu atenție, la fiecare dintre având replici care arătau că știa pe deplin despre ce e vorba: „mie nu mi-a plăcut atât de mult!” , „da, sigur, mai lucrează ospătărița aia acolo?!” , „ce ți-o plăcea ție drumul ăla?” , așa că-n final Moinești a rămas, pentru că sunt bărbat și am un cuvânt de spus în casă! E vorba cu cocoșul și găina, care are mare aplicabilitate în cazul meu, căsnicia mea este o poveste ce poate fi descrisă în ciclul :„Geschichte der cucurigu und eine grosse cotcodac” .  Ăilalți bărbați de pe sait vă rog „să nu vă râdeți” , faceți o introspecție în viața voastră și-o să-mi dați dreptate, în fiecare casă cântă cocoșul ,dar, numai ce vrea găina!!!

Așa că-ntr-o frumoasă duminică, de la începutul mijlocului dinspre sfârșitul lunii mai, ne-am urcat în mașină și-am datără bice spre Moinești, iar ăia 136 de cai au plecat, cu tot cu harabaua de ne aflam în ea.

Am mers pe ruta Mărășești-Adjud-Onești-Tg. Ocna-Dărmănești și, la intrarea-n Comănești am făcut, țuști, la dreapta, spre Moinești. Per total, drum agreabil, făcut în vreo oră jumate, mers agale, de căscat gura și de făcut sâc-sâc echipajelor de Poliție Rutieră! Până la un punct, mulți dintre voi știți drumul de atunci de când ați fost la întâlnirea AFA din 2017, parcă, de la Slănic Moldova. Restul, care nu-l știți, stați pe lângă mine, vi-l spui io!

Moineștiul s-a dovedit a fi un oraș micuț dar foarte-foarte-foarte curat! Sunt absolut sincer când spun că am fost foarte plăcut impresionați de curățenie și de civilizația de pe stradă. Poate și din cauză că io, obișnuit, locuiesc într-un oraș în care mai habitează vreo 8500 de locuitori, din care 4000, sau mai mulți, sunt din etnia respectivă, care trăiește după(lipsa de)cultura proprie. Ca fost viceprimar știu și ce-nseamnă păstrarea curățeniei într-o comunitate, deci, toată stima pentru cei ce administrează dar, mai ales, pentru cei ce locuiesc în Moinești!

Am parcatără, legal și corect, pe bulevardul central, pe un loc anume destinat acestui scop și am făcut, pe jos, vreo 200 de m până am ajuns în centrul orașului, în parcul de lângă Primărie, am aflat că se numește parcul DADA.

Pentru că de ce îl cheamă așa?! În Moinești s-a născut Tristan Tzara, fondatorul curentului artistico-literar „dada” , cel care a contestat logica și frumosul cultivat, până atunci, de societățile capitaliste din țările europene. Acest Tristan Tzara, cu numele real de  Samuel Rosenstock, s-a năcut în Moinești, oraș care, pe atunci, avea o puternică comunitate de evrei. Numeroase personalități ale orașului sunt de origine evreiască, câțiva dintre ei emigrând pe la 1882 în Israel unde au format Roș Pina, colonie evreiască din Palestina Otomană, cum era cunoscută atunci.

Parcul în sine este dichisit aranjat, este străbătut de câteva alei unde găsești niște statui făcute în stilul dada, un bust al lui Stefan Luchian, lucru de m-a mirat foarte, ce treabă avea Luchian cu Moineștiul? Cum curiozitatea a omorât pisica, n-am avut răbdare și-am deschis pe văru' Google care mi-a explicat că Luchian se îmbolnăvise nasol și-a fost cazat la Moinești, să se vindece! Cât a stat aicea a și pictat niște peisaje din zonă, astfel contribuind la popularizarea localității. Aham, deci de asta!

Tot în acest parc veți găsi Monumentul „Centenarul României” amplasat acoloșa în 2018. Evident, sărbătorește întregirea României ca neam și țară. La fundația soclului este îngropată și o capsulă a timpului, nu mă las, trăiesc pân-or s-o dezgroape, mor să știu : ce-i în ea ?!

Fiți sinceri,  câți dintre voi știați că, de fapt, Moinești este stațiune balneo-climaterică, hai, așa-i că v-am năucit? Păi, da, încă de pe vremea lupilor albi și-a pterodactililor târâtori, prin coclaurii învecinați, din pământ, ieșeau gaze, petrol și ape amestecate cu substănțile alea. Cum și de ce, a încercat și Cantemir să explice, în a lui” Descriptio Moldavie” , când a spus că aici, la Moinești, sunt niște ape amestecate cu păcură, pe care oamenii locului le folosessc ca să-și ungă osiile carelor.

Ulterior, lumea și-a dat seama ce-i cu petrolul ăsta și-a înființat meseria de inginer petrolist, nu-i așa, Zoa?! Prietena noastra @Zoazore este în cauză și-o bag în seamă numaidecât, urându-i să devină strașnic de sănătoasă!  

Despre ape vorbind, aici, în Moinești, veți găsi izvoare minerale de te fac bine de cine știe ce betegeli te pălesc, că așa se leagă boala de omul sănătos! Izvoarele astea au fost folosite abitir pe la 1880 și după, lumea bea apă din ele și gata, era sănătoasă! Oare nu s-or putea bea preventiv ?!

Municipiul Moinești are și un parc central tare frumos! Îl cheamă „Parcul Băi” , iar cuvântul „băi” nu se referă la apelativul de-l folosim noi, în limbajul colocvial. Este un parc tare frumos, de fapt este o oază de pădure în mijlocul orașului. Are o suprafață mărișoară, este foarte bine întreținut și are o mare varietate de arbori, păsări și animăluțe de-l folosesc în mod natural. La intrarea-n parc, dinspre Primărie spui, sunt niște panouri de explică ălora de vor să știe ce este, de ce este, pentru cine este și de ce, adică nu pleci la plimbare, așa, hăbăuc!

Moineștiul are niște clădiri tare frumoase, pe care le-am văzut doar așa, pe-afară, printre altele și pentru că era duminică (Biblioteca Municipală) și „Casa căsătoriilor” , aicea era evident de ce nu puteam intra, Adriana era lângă mine, pentru că am pierdut , pardon, ne unesc 34 de ani  de căsătorie,legal spui, bașca alți 5, înainte de ofițerul stării civile, de-am fost în relații de cofetărie și pupat la cinematograf.

Adevărul este că aceste două clădiri sunt foarte periculoase: dintr-una primești cărți, care trebuiesc citite, ajungi să faci buba la creier, iar la doua te nenorocești oficial, culmea e că ești extrem de bucuros de necazul în care intri!!!

Dar, la Catedrala Nașterii Maicii Domnului și Sfântul Mare Ierarh Nicolae era deschis și-am abuzat. Mă știți, la mine nu egzistă review fără mănăstire sau biserică. Biserica asta se spune că datează de pe la 1500 și are o istorie bogată. A fost reconstruită și refăcută, acum arată foarte frumos, catapeteasma fiind foarte frumoasă, sculptată în lemn de tei, dacă am înțeles bine.

Dacă am vorbit de biserică, aici, în Moinești este și un obiectiv cumva turistic, Casa Kadish și Cimitirul evreiesc.  Nu, nu strâmbați din nas, nimeni nu merge de bună voie la cimitir, mai ales ăla de stă, țapăn, în sicriu, problema e că, după ce mierlești nu prea au ce face cu tine ăia de-au rămas! Și-au găsit soluția, cu justificarea aia, biblică:” Din pământ vii, în pământ te duci!” .

Aici, în Cimitirul evreiesc se află cea mai veche piatră funerară, datată ca fiind de prin 1742 sau, pe -acolo, a unui rabin de-a slujit acolo.

Gata, ieșim din cimitir și, ce să vezi, chiar peste drum, dăm de partea veselă a vieții noastre : Rezervația de pin canadian, singura din țară, care este cu atât mai importantă cu cât, în ea, se află Complexul” Parcul cu Pini” Moinești. Care complex arată tare bine, doar că l-am văzut numai pe-afară. Din ce spun ăia de-au și stat acolo, cică are o bază SPA de moare lumea, cu „pixcine” interioare și exterioare, mă rog, masaj și alte alea. Deci, familia mea a stabilit că, la iarnă, pe vremuri de restriște meteorologică vom năpădi la locație, să ne rânjim danturile în cele bălți! Aferim !

Acuma, nici io prost, ajuns în Complexul turistic de bîlbîiam despre, am mers pe bază de miros și-am ajuns și la Restaurantul de rigoare. Ne-am mulțumit cu terasa, unde serveau două fete drăguțe, așa cum și trebuie să fie personalul la asemenea locașuri, nu prea vrei să te servească una de-i cade proteza din gură, cum am pățit io la mare, pe bune, jur!

Cu excepția faptului c-am așteptat cumva multișor pentru comanda noastră, mâncarea a fost așa și-așa, măcar prețurile cuminți! Dar, nah, stai la terasă și vezi peisajul din jur, ca la un veritabil punct de bellevue.Ăia de-s cu copiii, la locație este și un loc de joacă bine dotat și o volieră cu păuni, care fac ce știu ei mai bine, se-nfoaie și țipă ! Asta spre bucuria plozilor !

Mai aveam de văzut în Moinești Monumentul DADA, care se află amplasat la capătul orașului, șoseaua spre Bacău. Este monumental, într-adevăr, doar că io mi-am luat plasă, după ce l-am văzut pentru mine și fotografiat pentru voi, Adriana mi-a sugerat să nu întoarcem ci să mergem înainte, spre Bacău. Că poate dăm și o fugă până la Mall Arena să aruncăm o privire, tot e-n drumul nostru! „M-a rugat” este eufemistic spus, rugămințile ei sunt poruncă pentru mine, am oftat de-am tras în piept tot aerul din Depresiunea Moineștiului și-am pus cap compas Bacău. Ajunși la Mall Arena ghiciți ce-am făcut vreo trei ore?

De-aia am spus, căsătoria este rodul înțelegerii dintre soți, fiecare trebuie să manifeste înțelegere pentru celălalt, să-l încurajeze în clipele de slăbiciune și , mai ales, să discute despre ceea ce poate fi îmbunătățit în relație! Nu-i așa? Așa e, de-aia urăsc, io, magazinele de hanțe și nimeni nu știe!

Haidi, pa!


[fb]
---
Trimis de Yersinia Pestis in 12.06.24 10:55:03
Validat / Publicat: 12.06.24 12:38:20
INFO ADIȚIONALE
  • Alte destinații turistice prin care a fost: Europa

VIZUALIZĂRI: 948 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
selectat ca MiniGhid AmFostAcolo
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

24 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Yersinia Pestis); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P07 Moinești- strada principală
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 28100 PMA (din 29 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

24 ecouri scrise, până acum

webmasterPHONE
[12.06.24 13:13:54]
»

Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru această destinaţie.

Yersinia PestisPHONEAUTOR REVIEW
[12.06.24 14:25:03]
»

@webmaster: Da, da!!! Dada-curentul, spun! 😀😀😀🤗

mprofeanuPHONE
[12.06.24 14:55:41]
»

@Yersinia Pestis: Fain ai scris despre acest oraș, cu multe poante, marca @Yersinia Pestis, despre care nu știam mai nimic! De fapt mi-am adus aminte de el, am învățat la geografia economică despre zonele cu petrol și gaze că tot ai pomenit de Zozo...

Despre curentul Dadaism știam ceva dar nu am știu că cel ce a fost fondatorul lui a fost de aici cum nu știam că zona a fost comunitate dezvoltată de evrei. De fapt multe am aflat, inclusiv că este zonă balneară, că ai fost viceprimar sau ai jucat fotbal în divizia C....

Deci tot Adriana a avut ultimul cuvânt, dacă nu mergea la mall nu pozai monumentul DADA!

Michi
[12.06.24 15:09:48]
»

@Yersinia Pestis: Ca persoană născută în Bacău unde am locuit până la matura vârstă de şapte anişori, adică puţin peste 1940, mi-aduc aminte că părinţii, vara mergeau la băi la Moineşti sau la Slănic. De Moineşti îmi aduc aminte că stăteam în gazdă la o doamnă Zaharia al cărei nume îl asociam de zarzăre pentru că avea zarzări în curte. Ce mai ţin minte? Că tata a venit într-o zi cu ziarul în mână şi ne-a spus ˝A murit regina Maria˝. Toată famlia, până si doamna Zarzăre a isbucnit în plâns. Târziu am aflat că evenimentul a avut loc în 18 iulie 1938 pe când aveam trei ani jumătate. E foarte interesant cum după o viaţă cu zeci de mii de evenimente personale care s-au şters din memorie, a rămas pentru totdeauna unul care m-a impresionat când aveam trei ani jumătate.

Abia acum , citind reviewul tău pot spune că am fost la Moineşti

k-lator
[12.06.24 15:17:39]
»

@Yersinia Pestis: Nu pot să te contrazic cu Moinești-ul ăsta, că am fost în el o singură dată și atunci în trecere către Comănești. N-am văzut mare lucru și nu ne-am oprit deloc acolo. Mai citisem că a scris cineva, cu altă ocazie, că ar fi cel mai trist oraș pe care l-a văzut vreodată în România...

Dar și pe tine te cred!

nu prea vrei să te servească una de-i cade proteza din gură, cum am pățit io la mare, pe bune, jur!

Doamne, dă să nu fi fost în ciorbă!

Yersinia PestisPHONEAUTOR REVIEW
[12.06.24 15:50:03]
»

@mprofeanu: Păi asta, cu cine are ultimul cuvânt la noi în familie este esența review-ului.

Doar că m-a tradus lejer, lăsându-mă să mă duc singur în cap: eu am stabilit că mergem la Monument și, odată ajunși, ea a sucit cheia să-i iasă paritățile cum le-a vrut ea! Persuasivitate, ce, te joci?

În rest, da, Moinești are un trecut frumos, problema este prezentul, ca la toată România. Vorba ălora de la “Academia Cațavencu “: avem o țară, ce-i de făcut?

Mulțumesc de vorbe, tânjesc să schimb o vorbă! Săr’mâna!

Yersinia PestisPHONEAUTOR REVIEW
[12.06.24 16:05:42]
»

@Michi: Doamna Michi, ați prins o perioadă foarte elegantă a istoriei Romăniei, cea interbelică, se spune că a fost cea de dezvoltare maximă.

Slănic Moldova și, probabil, Moinești, erau stațiuni elegante, mergeai acolo și trăiai după un fason stabilit: trebuia să ai maniere, să fii educat, de-aici și civiliizația.

Moartea Reginei Maria a fost un eveniment care, clar, a impresionat, era o mare personalitate!

În 2017, viceprimar fiind la Mărășești, am primit vizita Casei Regale a României la care Regele Mihai a dat mâna cu mine! Vă spun sincer, era o prezență deosebită, percepeai aura regală pe care o avea!

Înainte de vizită au venit cei de la Protocol pentru a clarifica aspectele legate de eveniment, le-am spus că nu cunosc modul în care ar trebui să respect reguli anume. Cei de la acel serviciu mi-au spus să mă port natural, simpla politețe este tot ceea ce cerea Majestatea Sa!

Și astfel, eu, fiu de proletar, cu educație marxistă, fost UTC-ist și membru PCR, am fost ales de Dumnezeu să dau mâna cu Majestatea Sa! Deci, am și eu o amintire glorioasă! Chiar sunt mândru de ea! Atenție, mândru, nu fudul!

Sărut mâna, m-ați onorat și bucurat cu comentariul dvs! Cu respect!

Yersinia PestisPHONEAUTOR REVIEW
[12.06.24 16:14:16]
»

@k-lator: Asta, cu tristețea, e discutabilă, nu toți putem fi ca Bacovia, pe care mă-sa-l lăsa la joacă doar pe ploaie și-l uita-n biserică peste noapte!

Acuma, drept îi că nu-i vreo metropolă, nici n-are pretenția asta, dar, întreb: dacă ești trist că stai în Moinești, de câte ori pe zi ar trebui să te spânzuri fiin’că locuiești în Mărășești?! Și totuși, n-ai să crezi, există forme de viață și-n urbea asta, adică de ce n-ar fi, găsesc savanții viață-n cea mai a dreaq gheață și nu se poate trăi în Mărășești?!

Cât despre chelnerița din Mamaia, nu, nu i-a căzut proteza-n ciorbă, c-am comandat grătar! Iar vinul l-am cerut la sticlă, Doamne-ajută!

Safta Radu CONS. ONORIFIC AFA / ROMÂNIA
[12.06.24 17:11:50]
»

Suntem colegi întru suferință, frate Yersi, sper să nu te superi că m-am exprimat așa, vin și eu pe turnantă cu 30 de ani de casnicie și fo' doi ani jumate înainte, și la fel ca tine am și eu ultimul cuvânt în familie. Cum Ninoașca mea intră în C. O. de odihnă de la 1 iulie, i-am propus să mergem la munte o săptămână. A fost pe aceeași lungime de undă cu mine, și am făcut rezervare... la mare, la Eforie Sud! Știi cum se spune, toți oamenii se nasc egali în drepturi, după care unii se căsătoresc...

Nu am avut „norocul” să-mi pice vreo proteză în farfurie, dar în urmă cu aproape 2 decenii, la un revelion, o ospătăriță mai agitată m-a „gradat” , punându-mi sarmalele pe umăr, apoi mi-au căzut și pe pantaloni... și ce „arzânte” erau sarmalele alea!

Dacă Moineștiul e un oraș curat, are un parc frumos și clădiri frumoase, înseamnă că autoritățile locale își fac datoria. Mai spun doar atât: habar n-aveam că acest oraș este și stațiune balneoclimaterică, dar a avut și nenorocul de a fi eclipsată de mult mai cunoscuta Slănic Moldova.

Numai bine!

adso
[12.06.24 17:18:34]
»

@k-lator:

Mai citisem că a scris cineva, cu altă ocazie, că ar fi cel mai trist oraș pe care l-a văzut vreodată în România...

Nu știu la cine te referi, dar și eu am afirmat pe site asta, anume fix în finalul acestui articol: vezi impresii.

Am citit cu plăcere articolul lui @Yersi, că n-ai cum altfel la felul în care scrie el, dar nu am recunoscut nimic din ceea ce povestește. Ce-i drept, eu am ajuns în Moinești acum mai bine de 15 ani, se prea poate să se fi schimbat pe ici pe colo și mai ales în părțile esențiale . Deci mergi pe mâna lui.

adso
[12.06.24 17:23:03]
»

@Yersinia Pestis:

Ca fost viceprimar știu și ce-nseamnă păstrarea curățeniei într-o comunitate

Să înțeleg că acum ai avansat primar? Felicitări! În Las Fierbinți e tot Vasile?

k-lator
[12.06.24 17:27:22]
»

@adso: Oare dacă mi-am adus aminte de faptul că am citit asta, dar nu și numele autorului, crezi că mai trebuie să iau Lecitină? )

Da, cu privire la scrierile lui @Yersi sunt de acord cu tine... eu le sorb, pur și simplu, chiar dacă uneori anticipez expresiile care urmează să le citesc.

Aaaa... ete p-aia cu Titanicul o citii în premieră

Yersinia PestisPHONEAUTOR REVIEW
[12.06.24 18:36:55]
»

@Safta Radu: Da, este surpriza emisiunii să primești sarmalele-n poală îmi închipui bucuria manifestată.

Alegerea locului unde să-ți petreci concediul este o sarcină eminamente masculină ce are nevoie de aprobarea feminină, deci nu e nimic nou în abordare, Doamneee, necăjiți și asupriți mai suntem! Dar, deh, instituția căsătoriei este unanim acceptată și-i plângem pe ăia de n-au parte de ea!

Yersinia PestisPHONEAUTOR REVIEW
[12.06.24 18:49:18]
»

@adso: Nope, prin 2022 am folosit instituția demisiei din foncția de consilier și din cea de viceprimar, cauze ce țin de trăirile personale!

Încă din acele vremuri am înțeles că “a face politică” are înțelesuri absconse, ce-mi scurtcircuitează circumvoluțiunile și alea produse pe creier doar de portul caschetei!

În prezent sunt simplu cetățean și am redescoperit dreptul de a cârti la orice și față de oricine, am tânjit după acest drept, 30 de ani am fost militar de carieră, chiar dacă polițist, ordinul nu se discută, el se execută!

Mi-e bine-acum și-așa socot, parafrazând pe Coșbuc, că nu mă va mai mânca-n c…, pardon, să mai vreau activități în domeniul administrației publice! Mă împlinește activitatea de o desfășor acum, de asistență socială în domeniul reinserției sociale a seniorilor. E o activitate de viitorul meu, o să împlinesc 60 de ani peste vreo cateva luni, mă ia plânsul de așa viitor!

doinafil
[12.06.24 21:26:27]
»

Dragă Domnule Yersi! De fiecare dată când îți citesc articolele mă destind râzând și risc să fac riduri mai multe decât am acum, la 75 fără trei luni!

Îmi place cum scrii, am mai spus-o, ai un umor teribil și inconfundabil!

Îmi pare rău că nu am răspuns cu câte un ecou la tot ce-ai scris de când te citesc! , dar deh, soață fiind, mai trebuie să fac și una-alta prin casă! Mihai - consortul, mdeh! - face și el parte din:

Ăilalți bărbați de pe sait vă rog „să nu vă râdeți” , faceți o introspecție în viața voastră și-o să-mi dați dreptate, în fiecare casă cântă cocoșul, dar, numai ce vrea găina!!!

O spune râzând/glumind și prietenilor: „- Păi, mai capăt mâncare caldă dacă nu cânt cum vrea ea?!”

Eu mâncare caldă i-ași da chiar dacă ar cânta cum vrea el, că doar grosul mălaiului în casă el îl aduce, daaaar mă iubește tare pe mine, cel puțin așa am impresia, dacă - dragul de el - nu-mi iese din cuvânt!

Mi-au plăcut și pozele, mai ales cum au fost decupate din niște dreptunghiuri literele „monumentului” DADA.

Mai demult am încercat să citesc câte ceva despre Tristan Tzara, în perioada lui parisiană, daaaaar, nu mi-a plăcut, m-au șocat, chiar, n-am avut cum să-l înțeleg! (sau nu m-a dus pe mine capu'?! )

Felicitări pentru articol și poze!

Yersinia PestisPHONEAUTOR REVIEW
[12.06.24 22:11:43]
»

@doinafil: chiar dacă nu crezi, să știi că și bărbații au dezvoltat reflexul de supraviețuire! Teama de a găsi prânzul doar în cartea de bucate, dorința de haine curate și copii crescuți educați determină partea masculină a evoluției umane la concesii făcute natural spre femelele speciei. Nu de alta dar, fără voi n-am face nimic util: ne-am bate, ca proștii, pe niște chestii minore, ne-am împăuna cu titluri de fraieri pentru niște fapte mărunte, gen cine bea mai multe beri sau, mai rău, cine scuipă mai departe sâmburii de lubeniță.

Bărbatul e făcut să știe de frica femeii, mă-sa-l domină de copil apoi vine nevasta! Și, da, trebuie să plătească pentru asta, e mersul firii, tributul de trebuie plătit pentru liniștea domestică, cu tot ceea ce-nseamnă ea: mâncare, școală bună pentru copii, plăceri, de orișice natură!

Femeia e mai tare, însuși Diavolul i-a spus :” Vin după tine!” Iar ea a râs :” Dacă te mănâncă pielea!”

ZoazorePHONE
[13.06.24 11:49:27]
»

@Yersinia Pestis: Mă pomeniși, iacata-ma! Veneam eu oricum, că nu pot să ratez articolele tale.

Moinești... eii... frumos și drag oraș pentru mine. Cea mai bună prietenă a mea, acum american citizen din Miami a locuit în Lucăcești, un cartier adiacent Moineștiului, dar, spre rușinea mea, nu mai știu dacă la deal sau la vale de Moinești.

Din 1986 până în 1996, când ea a plecat în Miami, in fiecare vacanta, înainte de restante, îmi luceau ochii pe acolo. Dar și după aceea, că am multi prieteni. Așa că faptul că este stațiune balneo îmi era cunoscut. Ei chiar se mândresc cu asta.

Din 2007, Moinești face parte din Asset Moldova, unde, cu mândrie, slugaresc.

Am cunoscut Moineștiului din 1986,1996,2007 și acum. NU ESTE UN ORAS TRIST! N-or fi oamenii cu doua spire de zâmbet pe față, că deh, au și ei necazuri, dar sunt ospitalieri, primitori, harnici și de treabă.

Parcul DADA nu exista când am fost eu pe acolo, este creație recentă, dar La Pini (numele local) există și era foarte apreciat. E un fel de mândrie locală. A fost primul loc unde m-au dus prietenii la fiecare vizita. Am beut doar BRRC.

Aprob pozitiv tot ce ai afirmat în articol.

Oprește -ma, că scriu ecoul mai lung decât articolul tau!

I love Moinești! ❤️

Yersinia PestisPHONEAUTOR REVIEW
[13.06.24 14:35:29]
»

@Zoazore: Soro, așa te vreau, vioaie și combativă! Și, dacă vrei, poți să scrii ecouri cât de lungi, nu mă ofensarisesc!

Normal că lucrând în branșa ăstora cu petrol și gaze să știi de Moinești! Și, 100% ai dreptate, nu este un oraș trist!!! N-are cum să fie, este într-o zonă frumoasă, civilizat ba chiar, un pic, elegăntuț!

Chiar aș vrea să vină mai mulți să-l vază și să realizeze că nu mințesc!

Altfel, mă bucur că mă băgași în seamă, ești, oricând, binevenită! 🤗

ZoazorePHONE
[13.06.24 15:00:58]
»

@Yersinia Pestis: Vreodată, când ți-o mai veni (Adrianei) ideea, să mergeți și prin împrejurimile Moineștiului. Va va placea cu siguranță.

Altfel spus, oamenii de acolo sun harnici și buni la suflet, dar zona este... sărăcuța. Mai ales de când au plecat evreii.

Și, ca o veste bună pentru tine, eu nu am văzut magazine de hăinuțe care sa merite vizite. Poate la Comănești, Onești, Bacău, așa că Go Planeta liniștit!

Mulțumesc mult pentru urări. Aveai vreo îndoială?

Spre disperarea multora, mă refac! Încet dar sigur!

Din cauza durerilor, am făcut riduri, așa că mai da cu niste anti-rid pe aici!

adsoPHONE
[13.06.24 15:17:09]
»

@doinafil:

Mi-au plăcut și pozele, mai ales cum au fost decupate din niște dreptunghiuri literele „monumentului” DADA.

Exista un motiv . 'Manifestul dadaist' a fost scris decupand cuvinte disparate din ziare, cu fonturi diferite, si alaturandu-le fara a cauta sa se obtina nicio semnificatie.

Citez de pe Wiki:

Dadaismul a căutat să discrediteze complet însăși ideea de artă. „Compozițiile poetice” dadaiste erau înșiruiri de cuvinte legate la întâmplare, neacordate gramatical și chiar fără sens, cuprinzând deseori vorbe inventate („bonjour sans cigarette tzantzantza ganga / bouzdoc zdouc nfounfa mbaah / mbaah nfounfa...” (Tr. Tzara, Le géant blanc lépreux du paysage. Vingt-cing poèmes, collection Dada, Zürich, 1918). Mișcarea dadaistă a adoptat colajul ca expresie a diversității și libertății de creație. Tehnica colajului reprezintă, în concepția dadaistă, un amestec de elemente estetice luate din contexte diferite și puse într-o relație unele cu altele, fiind astfel creat un nou context.

Nu de mult va aratati pe aici dezacordul cu Urmuz. Ei bine, Urmuz e copilul bun in povestea asta.

Yersinia PestisPHONEAUTOR REVIEW
[13.06.24 16:41:03]
»

@adso: Iar “Tristan Tzara” s-a vrut un joc de cuvinte: “trist în țară “.

Mă rog, tot de pe Wiki, curentul “dada” s-a vrut o formă de revoltă față de așa-zisa civilizație capitalistă ce trimitea oamenii să moară în WWI.

Fondatorii mișcării n-au acceptat să se facă referire la curentul lor cu “dada-ism” s-au revoltat împotriva oricărei forme de catalogare a mișcării lor,

Ca să păstrăm adevărul, curentul “dada” s-a pus în mișcare, inițial la Zurich și apoi, după WWI, la Paris și-n restul lumii, Moineștiul n-a avut niciun merit, altul decât că a fost locul de naștere a cetățeanului în cauză.

doinafil
[14.06.24 16:48:35]
»

@adso:

Nu de mult va aratati pe aici dezacordul cu Urmuz. Ei bine, Urmuz e copilul bun in povestea asta

Ai dreptate! Urmuz e mic copil pe lângă Tzara! Curentul ăsta - dadaist - se poate să fi „prins” la vremea contemporanilor lui Tzara, dar pentru mulți dintre noi azi (și mă bucur că nu sunt singura ) nu are nici o noimă! , pot să spun că mie mi se pare o elucubrație!

Mulțumesc pentru exemplificare! și...

Mitica49PHONE
[15.06.24 18:17:20]
»

Urmărind articolele postate de AFA-iști am văzut review-ul despre Moinești și-i zic soției că e un articol despre acest oraș și dacă vrea să-l citească - uitai să zic că soția este din zonă născută într-un sat din apropiere.

În timp ce citea review-ul eu, alături îi ascultam reacțiile: ba chicotea, ba comenta gen: are haz tipul ăsta, e haios și alte alea, exprimările onomatopeice continuînd și la citirea ecourilor.

Cu toate că am fost de multe ori în Moinești nu am vizitat niciodată Parcul Băi sau Rezervația de Pini (nevasta știa dar nu m-a dus acolo pentru că, în general vizitele noastre erau scurte). La prima vizită la Moinești, că mai avem neamuri acolo, le vom vedea.

Se pare că până la urmă nu ai scăpat de magazinul de hanțe și încă ce magazine.

Yersinia PestisPHONEAUTOR REVIEW
[15.06.24 19:16:29]
»

@Mitica49: Cum spuneam, în orice casă cocoșul trage-un “cucurigu” de talent hamletian, doar că găina nu-l bagă-n seamă, c-așa-i în tenis! Nici n-are importanță c-am ajuns la hanțe, dac-o-ntrebi, acum, pe Adi, a și uitat, am ajuns la Bacău c-așa-am vrut eu, doar volanul era la mine?!

cum spuneam, asta-i soarta, oropsită, a bărbaților!

Tips: fă bine și lungește-ți vizitele-n Moinești, chiar merită, mai ales că ai ghid din zonă; asupreste-l, spune-i sa te ducă să vezi tot ceea ce-i de vizitat!

Numai de bine, cu respect!

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
7 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
doinafil, k-lator, Michi, Mitica49, mprofeanu, Safta Radu, Zoazore
Alte impresii din această RUBRICĂO zi în Moinești și împrejurimi:

    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.079668998718262 sec
    ecranul dvs: 1 x 1