Buyukada - excursie placuta cu plecare din Istanbul

TIPĂREȘTE

Stiati ca daca ajungeti prin Istanbul va puteti alege, in schimbul a numai cateva lire, cu o „croaziera” draguta pe mare, de vreo 3 ore jumate? Eu am aflat absolut intamplator… Acum doi ani mi-am propus o vacanta linsitita si relaxanta in Istanbul, fara obiective de atins, in care sa fac doar „ce-mi vine” pe moment. Dupa vreo doua zile, plictisita totusi de nefacut nimic, am zis ca avem nevoie de o gura de aer proaspat, de o schimbare. Si-atunci am mers in port, la Eminonu, unde fusesem de atatea ori sa cumpar macrou prajit de la pescari, si-am intrebat pe cineva unde mi-ar recomanda sa plec pentru cateva ore, pe mare. Primul raspuns a fost Buyukada. Asa am aflat eu ca acest loc exista…

Buyukada este cea mai mare dintre Insulele Printesei, un arhipeleag de noua mici insule din Marea Marmara. In cartile de istorie numele insulei este legat de cel al imparateselor bizantine Irene, Euphorosyna, Theophano, Zoe si Anna Dalassena, despre care se spune ca au fost trimise aici in exil. Leon Trotki si-a petrecut si el aici patru ani din viata, dupa ce Stalin a hotarat sa fie deportat din Uniunea Sovietica.

Ca sa ajungi in Buyukada, trebuie sa iei ferrybotul din Istanbul. Din portul Eminonu sunt cateva plecari pe zi – recomandarea mea este sa plecati mai devreme, noi am pierdut prima „cursa” si de aceea am avut foarte putin timp de stat pe insula, pentru ca ultimul vapor pleaca inapoi „spre lume” pe la 5 dupa-masa. Drumul a durat aproape doua ore, dar timpul a trecut foarte repede, pentru ca pana sa ajungem la destinatia finala am oprit si in alte insule (din pacate nu am avut timp sa coboram, sa ne plimbam). Dar cei care ne-au facut sa nu simtim trecerea timpului au fost niste turci, vanzatori ambulanti. Barbati in toata firea, bine imbracati (unul din ei in costum), ne-au vandut toate porcarelele pe care nu am fi crezut vreoadata ca o sa le cumparam intr-o astfel de plimbare: creioane colorate, bloc-notesuri, pixuri la set si la „oferta”, brelocuri, storcatoare de lamai (cate 3 la set, sa poti da si cadou). Ce mai, oamenii astia cred ca ar fi putut vinde chiar si castraveti gradinarului! Un talent deosebit au turcii astia, cand e vorba de comert: imediat cum urcau pe vas (la fiecare statie coborau ca sa faca loc altui vanzator) isi alegeau un loc bun, cat mai in mijlocul turistilor, asteptau sa ne punem in miscare si-apoi incepeau, cu o voce puternica, sa ne demonstreze ce pot face produsele lor. Din calculele noastre, tipul cu lamaile a avut cea mai mare vanzare, dar pe buna dreptate: a stors o multime de lamai, ca pana si cei mai sceptici si neindemanatici sa fie siguri ca „dispozitivul” lui (o palnie mica de plastic) face minuni si stoarce tot!

Ajunsi pe Buyukada, am constatat ca acolo nu exista masini… Hm, plimbarea motorizata planuita pe vapor s-a dus, iar in scurtul timp pe care il aveam pana la ultima plecare spre Istanbul nu am fi putut sa vedem prea mult daca mergeam pe jos. Facem totusi o tura de recunoastere, si dam de „statia de taxiuri” locala: plina de cai si trasuri. Sotul meu e mult prea delicat ca sa suporte mirosul lasat de animale… singura nu ma incumet sa ma duc. Aflu ca mai exista o ultima modalitate de a vedea insula: pe bicicleta. E randul meu sa stramb din nas: sunt gravida, cred ca nu e cel mai destept lucru pe care l-as putea face… Si-atunci hotaram sa ne intoarcem spre mare, cu regretul ca nu am apucat sa vedem mare lucru din aceasta insula. Ne promitem totusi ca vom mai ajunge pe aici, sa ne bucuram de linistea si de senzatia de calm traita pe strazile inguste, printre casutele cu portocali in curte. Trebuie sa fie grozav sa vezi toate astea intr-o plimbare linistita pe bicicleta…

Intorsi pe malul marii, ne amintim unde suntem: turcii ne saluta in toate limbile pamantului pana afla de unde suntem, dupa care ne invita in restaurantele lor. Majoritatea localurilor au in fata un acvariu de unde iti poti alege hrana, sau daca nu macar o vitrina frigorifica unde se rasfata, pe bucati pe gheata, pestele proaspat prins sau fructele de mare. Nu prea au preturi afisate, asa ca singurul criteriu pe care am mers noi in alegerea restaurantului a fost linistea… Care ne-a costat cu varf si indesat: un peste dorada maricel (pentru doua persoane), o salata (mare, e drept), paine, mujdei si lamaie ne-a costat peste 100 de euro! Am fost socata cand am auzit pretul! Pana si la Nisa, pe Promenada, am mancat mai ieftin… dar asta e, nu am stiut sa intrebam daca pretul anuntat intial pentru peste e la suta de grame sau la portie. Am plecat totusi zambind de acolo… ce mai, turcii ne-au aratat din nou ca sunt experti sa-ti scoata banii din buzunar si tu sa li-i dai cu placere.

---

VIZUALIZĂRI: 5935 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI