Sfântul Ioan Rusul

TIPĂREȘTE

Sfântul Ioan Rusul este mucenic de origine din Ucraina care a luptat în războiul ruso – turc din 1810 – 1811, a căzut prizonier, astfel, a ajuns sclav la un agă turc. A refuzat să se convertească la islam iar smerenia sa și râvna în credință era foarte mare astfel că a impresionat pe toți cei din jur. Își petrecea zilele muncind cu sârg iar serile și nopțile le dedica rugăciunii, mergând la o peșteră. A locuit la grajduri deși a câștigat respectul stăpânului său care i-a propus să trăiască într-o casă, ca om liber. A refuzat și și-a continuat viața în același fel. A trăit în perioada 1790 – 1830. În 1924, creștinii capadocieni greci au părăsit Turcia și au luat cu ei și moaștele sfântului. Ei au construit o biserică în satul Prokopi din insula Evia ce aparține Greciei, pentru păstrarea moaștelor, biserică ce a fost sfințită în 1951. Mâna sa dreaptă se află în Mănăstirea rusă Sfântul Pantelimon din Muntele Athos, din 1880. După anii 2000 au fost construite două biserici la Moscova și una în Finlanda, în satul Ylojarvi care îi cinstesc numele. După decembrie 1989 a început să fie cinstit și în România și mai multe biserici au primit hramul cu numele său. Părticele din moaștele sale sunt în mai multe biserici din România. Este prăznuit pe 27 mai. În București sunt două biserici închinate numelui său.

Prima mănăstire din țară noastră ridicată în cinstea numelui sfântului a fost ridicată în Giurgiu, lângă satul Slobozia, pe ruinele unei foste unități militare a Poliției de Frontieră. Terenul a fost transferat la Ministerul Culturii și Cultelor prin hotărâre de guvern, în anul 2008. Primele clădiri ale ansamblului monahal au fost ridicate de către echipe din Neamț și Suceava.

Locul arată ca un crâng printre care răsar, din loc în loc, clădirile mănăstirii. E destul de izolat și nu se văd alte clădiri în jur însă, în proximitate, există arboret tânăr și rar. Există și o parcare în fața ansamblului de clădiri, separată de celelalte amenajări prin perdea de arbuști. Prima clădire ce apare este o construcție din lemn cu pridvor larg, un fel de foișor dar cu o încăpere închisă. Celelalte clădiri sunt răspândite prin vegetație, la o oarecare distanță unele de altele și nici nu le vezi. Locația care păstrează moaștele se numește Casa Evia, este micuță și amenajată la subsol. După intrare, cobori multe trepte până la încăperea mică din subsol cu amenajări bisericești. După o alee apare un gard de nuiele care avertizează vizitatorul să se oprească pentru că este zona privată, de locuit, a viețuitorilor mănăstirii.

Ne întoarcem la construcția de lemn de la intrare și pornim prin păduricea rară unde este noua biserică, din lemn, ce adăpostește adevărate comori. Covoarele artizanale sunt absolut minunate și pictura de excepție. Eșarfele pe care le țin sfinții zugrăviți pe pereți au, toate, tricolorul nostru. Motivele picturale sunt, cu adevărat deosebite. Pereții exteriori, stânga și dreapta ușii prezintă scene metaforice. În dreapta e o scenă alambicată cu o mulțime de diavoli încârligați în tot felul de ipostaze. Nici nu știu, sincer, dacă-i o idee bună să fie puși, așa, și expuși chiar fix în zona cea mai vizibilă. În interior, totul este mult mai frumos. Candelabre baroce atârnă de tavan. Un decor inedit am observat – doar pentru că mi-a fost indicat – de centrul candelabrului atârnă un ou decorativ pictat absolut deosebit. Toată amenajarea interioară este de o frumusețe și bogăție aparte.

Deși am fost în decembrie și verdeață nu era, locul este deosebit de frumos.

Foarte multă pace.

---

VIZUALIZĂRI: 400 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI