Muzeul Theodor Pallady sau „Cea mai veche casă din București” – Casa Melik

TIPĂREȘTE

Luna august e ceva mai relaxantă pentru Capitală, adică traficul e un picuț mai scăzut, oamenii sunt plecați în concediu, umblă parcă mai puține persoane pe stradă, vezi mai mulți turiști, chiar străini. Într-o astfel de zi am plecat la drum pe străzile vechiului București După ce am vizitat cea mai veche locuință păstrată în Municipiul Ploiești, Casa Hagi Prodan (vezi impresii), a venit rândul altui monument de arhitectură, cam de aceeași vechime, dar de data aceasta din urbea străbătută de râul Dâmbovița.

Acces și poziționare. Cea mai veche clădire cu rol de locuință păstrată în București se află în Cartierul Armenesc, o zonă cu străduțe pitorești și clădiri superbe. Adresa exactă este: str. Spătarului nr. 22, la câțiva pași de bulevardul Carol I ori Calea Moșilor. Locuri de parcare găsiți lângă trotuar, de-a lungul străzii. Se poate ajunge ușor cu mijloacele de transport în comun, stațiile fiind amplasate pe bulevardele menționate mai sus.

Program de vizitare și tarife. Instituția muzeală se află sub coordonarea Muzeului Național de Artă al României și funcționează după următorul program: de miercuri până duminică între orele 10.00 – 18.00. Biletele de acces costă 10 lei/adult, elevii și studenții beneficiază de 75% reducere, iar pensionarii 50 % reducere. În prima zi de miercuri a fiecărui luni intrarea este gratuită. Nu se percepe taxă foto/video pentru amatori, condiția fiind efectuarea fotografiilor fără blitz. Am achiziționat un pliant de prezentare de la biroul muzeografului.

Istoria Casei Melik. Cercetătorii afirmă că această clădire este cea mai veche casă de locuit păstrată în București, ea fiind construită în preajma anilor 1760. Se pare că a aparținut unui boier care deținea chiar rangul de spătar, dregător cu atribuții militare, mai târziu polițienești; de la acesta ar proveni și numele de Ulița Spătarului.

Din perioada de început a construcției se păstrează elemente tradiționale românești (ceardacul închis, scara interioară, acoperișul), clădirea fiind realizată fără un proiect, eventual cu o mână de lucru calificată. După moartea dregătorului, un negustor armean achiziționeaza locuința cheltuind multe pungi cu bani. Noul proprietar efectuează prima renovare în 1822 schimbând și adăugând câte ceva la interior, dar planul general al casei rămâne neschimbat.

Prin moșteniri și căsătorii casa ajunge în posesia arhitectului Jacob Melik, școlit la Paris și membru în cercurile elitiste ale vremurilor. Astfel s-a implicat în problemele revoluționarilor de la 1848, sprijinind acțiunile lor, adăpostind personaje marcante ale Revoluției (Ion Heliade Rădulescu, C. A. Rosetti). Repercursiunile implicării lui Melik în aceste evenimente este exilul de 9 ani, timp în care publică lucrarea „L'Orient devant L'Occident”; soții Melik se întorc în casă în 1857 și pornesc un amplu proces de restaurare a locuinței.

După moartea arhitectului Jacob Melik (1885) soția acestuia întocmește un testament prin care casa este lăsată comunității armene cu scopul de a găzdui un azil de văduve și fete sărace. Acest lucru se va întâmpla după un groaznic incendiu care va distruge casa în anul 1913 și refacerea ei de către un moștenitor al familiei în 1920-1921, lucrări efectuate de arhitectul Paul Smărăndescu.

Anii comunismului aduc cedarea casei Melik și a grădinii de către comunitatea armeană în „curtea ” autorităților locale bucureștene și transformarea ei în muzeu în 1971, după o nouă restaurare.

Colecția Serafina și Gheorghe Răut. Muzeul înființat în casa Melik conține de fapt colecția de artă a familiei Răut, donată în anii '60 statului român. Gheorghe Răut, un om cu vechi vițe boierești, a ocupat funcția de director al filialei Băncii Marmorosch Blank din Paris. Alături de Gheorghe Răut locuiește la Paris o perioadă de timp pictorul Theodor Pallady. La începutul anilor '20 pictorul român era deja cunoscut, iar atelierul său parizian era plin de tablouri și schițe. Acestea vor rămâne prietenului Răut în anii '40 când Pallady revine în România și nu mai este lăsat să se întoarcă la Paris. În 1968 colecționarul Gheorghe Răut donează statului român cea mai mare parte a colecției sale de artă, mobilier și ceramică, inclusiv operele de artă rămase de la Theodor Pallady. Toate aceste lucrări vor constitui în 1971 „Muzeul Theodor Pallady” din Casa Melik – condiție expresă a familiei Răut pentru a efectua donația.

Vizita în muzeu. Privind în stânga și dreapta spre clădirile cochete ajung în fața numărului 22. Pe gard un panou ne oferă informațiile de bază. Pătrund în curtea încărcată cu vegetație și trec pe sub o arcadă de frunze – în capăt ne așteaptă clădirea seculară. O ușă din lemn, asemănătoare ca model porților de intrare în pivnițele țărănești, constituie accesul de azi în clădire. Anul „1822” este afișat deasupra ușii, e anul renovării efectuate de negustorul armean. În hol se află un mic birou al muzeografilor și supraveghetorilor, loc de unde se achiziționează biletele de intrare, personalizate.

Sala de la parter e spațioasă, două arcade o desparte de hol și de scara spre catul superior; tavanul e constituit din grinzi solide de lemn, pe jos o pardoseală de cărămidă. În 2009 a avut loc ultima renovare și reorganizare a parcursului muzeal din Casa Melik. Pe pereții sunt tablouri, iar frumoase piese de mobilier acoperind secolele al XVIII- al XIX-lea „îmbracă” încăperea.

O scară de lemn ne conduce către etaj, loc unde două încăperi centrale sunt mărginite pe ambele laturi de alte camere de dimensiuni mai mici. La etaj pardoseala e formată din lamele de parchet, iar o parte din tavan din casete de lemn cu model geometric. Trec încet prin fața pieselor de mobilier, bufetul de sorginte provincială franceză de la mijlocul secolului al XVII-lea atrâgându-mi atenție prin figurile sculptate. Dulapuri, comode, mese și scaune reprezentând diverse epoci și stiluri sunt așezate în încăperile casei. Mi-a plăcut paravanul pentru șemineu în stil Ludovic al XV-lea. Am privit și citit informațiile din dreptul tapiseriilor, statuetelor și pieselor decorative. În câteva vitrine se află obiecte de artă europeană și orientală – deosebit este ceainicul chinezesc cu capac din veacul al XIX-lea, sfeșnicul francez de secol al XVIII-lea, jardiniera din faianță din același veac ori ceasul de masă.

Într-una din încăperile mai mici sunt expuse o parte din desenele maestrului Theodor Pallady, colecția numărând circa 800 asemenea lucrări. Desenele colorate reprezintă peisaje citadine pariziene: biserici, clădiri, piețe și străzi. Lucrările expuse se schimbă periodic pentru a pune în valoare, treptat, întreaga colecție.

Pe pereți se află tablori reprezentând diverse școli de pictură și curente artistice; enumăr câțiva semnatari: Edmond Aman Jean, Edouard Vuillard, Lubin Baugin, Jean-Baptiste Camille Corot, Carolus-Duran, Victoriano Langlin, Alexandre Defaux, Manuel Alcazar. Alături de aceștia se află și câteva picturi ale unor maeștri români (de ex. Paul Verona).

Am ieșit câteva minute pe ceardacul, inițial deschis, apoi închis cu geamuri, care acoperă o latură a etajului. Parchet pe jos și tavan casetat deasupra; băncuțe cu pupitru pentru atelierele de artă plastică organizate pentru copii stau ordonate pe podea. O scară facilitează legătura cu terasa deschisă de la parter.

Grădina Casei Melik. Am poposit timp de circa 40 de minute în camerele răcoroase ale clădirii vechi de peste 250 de ani și în curtea muzeului. Numeroase flori de culori diferite împânzesc îngustele alei desfășurate în micuța grădină ce înconjoară casa. În mijlocul oceanului de verdeață se află statuia lui Theodor Pallady, operă sculpturală a lui Gheorghe Anghel. Bronzul ni-l arată pe pictor în mărime naturală șezând pe un scaun cu spătar înalt, privind pe deasupra florilor din grădina casei seculare. Mai multe bănci înconjurate de tufe de hortensii te îndeamnă la o clipă de reverie.

Vă recomand să vizitați cea mai veche clădire civilă din Capitală, un loc unde arta de pe toate meridianele și-a dat întâlnire. Arhitectură, artă, natură – toate se împletesc într-un colț liniștit al Bucureștiului, o zonă cu parfum de epocă. Cuvintele lui Theodor Pallady, „Nu sunt modern, sunt din toate timpurile”, ilustrează atât de bine universalitatea colecției de artă a familiei Răut. Mergeți cu sufletul deschis la Muzeul Theodor Pallady și veți descoperi un loc special.

Vacanțe frumoase!

---

VIZUALIZĂRI: 1014 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI