GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Istoria unui muzeu intr-o casa de istorie — Muzeul Theodor Pallady, Bucuresti
In ce context am ajuns sa vad acest muzeu este destul de simplu, am vrut ca de 1 Iunie s-o duc pe mama la muzeu, insa nu ca sa o las acolo ca si exponat si nici pentru ca 1 Iunie este ziua copilului, ci pentru ca 1 Iunie este ziua ei de nastere, si cum ea este o persoana modesta si discreta, trebuia sa fie ceva pentru ea, rezonabil ca si distanta fata de casa si sa fie un muzeu ca doar nu o duceam la mall, astfel incat studiind oferta am descoperit acest muzeu.
Muzeul Theodor Pallady se afla situat in Strada Spatarului nr 22 -este o strada paralela cu strada Armeneasca, noi am intrat din Bd. Pache Protopopescu (fost Carol). Daca nu ar fi marcat cu un panou la intrare nu ai sesiza insa decat ca este o casa alba si frumoasa cu lemnaria maron inchis, si situata sub nivelul strazii. Asta te face de fapt sa realizezi ca este o casa veche si ca demult acela era de fapt nivelul strazii.
Putin despre acest muzeu am citit aici si cu mentionarea suplimentara ca in prima zi de miercuri a fiecarei luni intrarea este gratuita (altfel costa 7 lei) si ca fotografiatul se poate face dupa achitarea unei taxe de 50 lei. Aici am trisat putin, la etaj erau doua doamne care incercau sa fie discrete si sa nu stea chiar cu ochii pe noi astfel ca am facut ceva poze pana a aparut un domn de la parter care ma vazuse datorita camerelor de luat vederi si mi-a taiat elanul. Asa ca daca fentati camerele va puteti descurca cu doamnele.
Deci nu am sa prezint decat pe scurt cate ceva si asta pentru ca am gasit pe You Tube si un filmulet care prezinta frumos acest muzeu, astfel incat il rog pe webmaster sa il posteze ca si film de prezentare youtube
Deci care este legatura in Melik – Serafina si Gheorghe Raut – Theodor Pallady.
Casa Melik a fost construita in jurul anului 1760 de un boier care avea rangul de spatar, a fost vanduta in 1815 unui negustor armean Hagi Nazaretoglu care o renoveaza in 1822 (acest an o sa vedeti si in poze este marcat deasupra intrarii) si ajunge ca si zestre la nunta nepoatei lui Ana cu arhitectul Iacob Melik (un mare sustinator al revolutionarilor de la 1848), care o renoveaza si el in 1857. Ana Melik lasa prin testament casa pentru a fi folosita drept azil pentru vaduvele armene (Ana moare intr-un incendiu in 1913 la 4 ani dupa redactarea testamentului) insa printr-un proces casa este castigata de un nepot. Binenteles comunitatea armeana nu se lasa si castiga casa in 1920 cand este transformata in final in azil pana in 1944 cand azilul este desfiintat si casa este trecuta in proprietatea statului care aduce in casa chiriasi.
Gheorghe Raut a fost director al unei mari banci din Paris – Marmorosh Bank si un mare colectioar de arta. Gazduindu-l pe Pallady la Paris (ei au fost si prieteni) acesta i-a lasat o parte importanta a lucrarilor lui (grafica, pictura).
Toata colectia stransa de sotii Raut a fost donata Statului Roman la sfarsitul anilor ’60 insa cu rugamintea de a primi o casa in care sa expuna aceasta colectie si care sa poarte numele lui Theodor Pallady. Astfel in 1970 s-a luat hotararea ca aceasta colectie sa fie expusa in casa Melik impreuna cu lucrarile lui Theodor Pallady iar muzeul a fost deschis publicului in 1971 dupa restaurare. A functionat mai mult sau mai putin ca muzeu in acea perioada insa destinatia pe care o are acum a fost definitivata in 1994. In 2009 a fost renovata din nou (muzeul a fost astfel inchis pentru 6 luni) si apoi redata din nou circuitului muzeal.
Aceasta casa - muzeu prezinta o colectie vasta de lucrari ale unor artisti francezi, olandezi, englezi si nu numai, insa vom gasi si arta japoneza, am regasit cate obiecte din portelen din timpul Dinastiei Ming (sec XIV-XVII) si m-am simtit tare bine stiind ca vizitasem mormintele dinastiei Ming si cate ceva imi ramasese in memorie.
De ce am numit-o casa-muzeu, pentru ca nu stii ce sa admiri mai intai, nu este impresionanta ca si cladire dar te fascineaza, are un aer elegant, o scara din lemn pe care urci (sau cobori) inchipuindu-ti ca esti intr-o poveste, tavanul lucrat in lemn iti atrage privirile ca un magnet si apoi incepi sa admiri si exponatele.
In ceea ce priveste obiectele expuse o sa gasiti explicatii pentru fiecare, adica langa mobilier veti gasi ceva legat de obiectul respectiv, provenienta si eventual utilizarea, daca se cunoaste si perioada, langa picturi autorul si perioada, etc. Ce mi-a placut iarasi in mod deosebit a fost de exemplu, ca vitrina care era intesata cu diverse obiecte de proveniente diferite avea 3 jurnale in care era prezentat fiecare obiect si nu era greu sa il identifici deoarece in fata aveai schita raftului iar obiectele erau conturate asa cum erau ele.
In ceea ce priveste lucrarile lui Pallady la etaj o sa vedeti lucrarile de grafica iar picturile la parter. Este destul de greu sa descrii un astfel de muzeu deoarece sunt expuse lucrari ale diferitilor artisti si fiecare era cu stilul lui, insa colectia este una impresionanta si sunt convinsa ca va va placea.
La etaj gratie felului in care a fost construita casa (cu cerdac inchis cu geamuri) se gaseste un atelier numit Scoala de sambata, destinat copiilor prescolari si din ciclul primar, si care are rostul ca prin aceste lectii de initiere in arta plastica sa-i faca sa inteleaga si sa iubeasca arta.
Nici despre Pallady nu am sa spun decat ca s-a nascut in 11/23 aprilie 1871 la Iasi si a decedat in 16 august 1956 la Bucuresti iar in 2012 a fost declarat membru post-mortem al Academiei Romane.
Meritele i-au fost recunoscute si in timpul vietii deoarece la implinirea varstei de 85 de ani a primit titlul de Maestru emerit al artei, fiind organizat o expozitia retrospectiva « Theodor Pallady ».
Operele lui nu au fost realizate tinand cont de tendintele vremurilor ci de ceea ce a simtit el.
Mai multe puteti citi aici deoarece eu nu as face altceva decat sa copiez informatia.
Am parasit cu parere de rau casa zabovind inca putin in curte. Aici in afara de faptul ca o sa gasiti multa verdeata si niste banci in care sa va racoriti (miercuri 1 Iunie a fost foarte cald) putem vedea statuia lui Theodor Pallady care pare a veghea peste curte, o statuie din bronz realizata de sculptorul Gheorghe D. Anghel.
Si intr-un final am parasit muzeul Pallady, minunadu-ne in continuare de o cladire care a avut sansa sa scape de incendiul devastator din 1847 precum si de “defrisarile” comuniste si sa fie in continuare renovata periodic astfel incat si la 250 de ani sa stea cu fruntea sus ca arata mai bine decat multe dintre suratele ei vecine mult mai tinere. Casa Melik este considerata una dintre cele mai vechi case de locuit din Bucuresti.
Am fotografiat si cateva cladiri din jur care sunt lasate de izbeliste si care renovate ar fi adevarate bijuterii.
Asa incat am luat-o pe mama mai departe si fara a merge mai mult de cateva minute ne-am oprit in Intrarea Spatarului la restaurantul “Casa”, dar despre asta in articolul urmator.
Trimis de mishu in 07.06.16 09:29:46
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în BUCUREȘTI.
13 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (mishu); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 44.43921140 N, 26.11324750 E - CONFIRMATE
ECOURI la acest articol
13 ecouri scrise, până acum, la acest articol
@NELUTU D-tru - Multumesc si eu de vizita si amuzant da, pentru ca asa am si ajuns la acest muzeu, am cautat ceva in zona sa nu o obosesc pe mama si sa fie si ceva placut, este insa un loc unde te poti simti bine, este destul de retras, il vezi doar daca stii de el sau dai peste el intamplator.
Si cred ca erau cativa vizitatori (3-4) pentru ca era gratis spun asta deoarece a intrat un domn care era destul de glumet, punea intrebari care nu-si aveau rostul absolut deloc, a dat capul roata peste tot si a iesit cred ca in maxim 5 minute.
@mishu - La mulți ani mamei și să dea Domnul să mai vedeți multe, multe muzee împreună.
@Aurici - Multumesc foarte frumos pentru urari, asa imi doresc si eu (in limita posibilitatilor ei), insa si acum imi aduc aminte cat am chinuit-o la Viena la greu, dar o sa ma adaptez.
@mishu - Frumoasă vizită... de multă vreme vreau să văd și eu cea mai veche casă de locuit păstrată în București (în stil balcanico-otoman), așa cum este considerată de mulți specialiști. Este interesant pridvorul de dimensiuni generoase, care inițial a fost deschis, ulterior acoperit cu geamlâc (cum la puține case din București mai întâlnim).
Interesant este și faptul istoric al familiei armenești Melik de a ascunde în podul casei în timpul evenimentelor din 1848 mai mulți revolutionari pașoptiști, printre care Ion Heliade Rădulescu și C. A. Roseti.
Comorile Bucureștiului așteaptă să fie descoperite...
@tata123 - Multumesc frumos pentru vizita si aprecieri, si da asa este in ceea ce priveste ascunderea pasoptistilor aici, insa autoritatilor nici prin gand nu le-a trecut sa-i caute si pe aici spre norocul lor.
Este un muzeu care merita vazut asa cum am zis atat pentru exponate cat si pentru ceea ce reprezinta aceasta casa.
@mishu: Articol foarte bun, felicitari si votul meu pt acest Review.
După cum zice și tata123 mai sus, e important de subliniat că această clădire are dublă valență: pe lîngă muzeul găzduit, casa însăși e un important vestigiu istoric, fiind cea mai veche casă de locuit din București, păstrată aproape de forma originală (modificările au fost de genul închiderea pridvorului). Singurele clădiri mai vechi decît ea din oraș sînt biserici.
Casa Melik are și norocul să aibă o arhitectură interesantă și să fie bine întreținută. În anii 90 era mai neglijată, dar tot i se ghicea valoarea.
Banca Marmorosch Blank a fost românească, una din marile bănci comerciale de la noi; avea o sucursală la Paris.
@abancor: Minunat ecou si nu pot decat sa-ti multumesc. De obicei cand mai apare cate o "necunoscuta" pentru mine verific poate mai aflu cate ceva, acum poate negandindu-ma ca ar fi putut fi o banca romaneasca nu am mai verificat nimic. Si uite asa mai aflam cate ceva.
Cînd mai treci prin centru, poți vedea și palatul Băncii Marmorosch Blank, e pe Doamnei, pe dreapta imediat ce intri dinspre Calea Victoriei, înainte de BNR. A fost BRD acolo, acum e neutilizat. Se mai vede numele băncii pe niște grilaje, am impresia că și pe frontispiciu, dar nu știu dacă s-a păstrat așa peste anii comunismului sau a fost adăugat în anii 90.
Parcă era un personaj în Moromeții, Marmoroș. Nu am cartea în bibliotecă, nu pot să verific. Pesemne poreclit după bancă.
Mutat în rubrica "Muzeul Theodor Pallady / Casa Melik, BUCUREȘTI" (nou-creată pe sait)
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- May.2024 Alte povești din București: casa Melik (Muzeul Theodor Pallady) — scris în 08.08.24 de Carmen Ion din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Aug.2018 Muzeul Theodor Pallady sau „Cea mai veche casă din București” – Casa Melik — scris în 08.08.18 de tata123 🔱 din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Nov.2012 Casa Melik, astazi Muzeul Theodor Pallady — scris în 14.11.12 de Diaura* din BUCURESTI - RECOMANDĂ