ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 07.02.2016
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
DIN: jud. Ilfov
ÎNSCRIS: 11.06.14
STATUS: AUGUSTUS
DATE SEJUR
FEB-2016
DURATA: 1 zile

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții
CADRUL NATURAL:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
90.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 9 MIN

Muzeul Hărților Vechi — amfostacolo, în istorie

TIPĂREȘTE

"Harta interesează doar o elită sau ține de impulsul ființei omenești de a ști... /... a exista pe o hartă înseamnă bucuria și mândria identității, cursul firesc al nașterii, existenței și afirmării unei națiuni."
Adrian Năstase

De ceva timp, cam 3 ani, îmi tot propuneam un drum prin capitalele Europei, cu un popas pe la Londra. Astăzi a fost ziua în care ne-am îndeplinit dorința. Dimineață am luat-o ușurel spre ele, am salutat Parisul din mers și ne-am oprit fix în Londra... la nr. 39, adică pe la Londra noastră românească cu gunoaie, noroaie, gropi, maidane (nu că a lor n-ar avea și ea așa ceva pe la margini)! Acolo este de ani buni un muzeu pe care doream să-l văd, am tot amânat și rău am făcut. "Muzeul Național al Hărților și Cărții Vechi" - se spune unic în Europa ca număr de exponate și al patrulea în lume - a fost înființat prin donația făcută de soții Adrian și Dana Năstase, a unei părți din colecția lor cartografică adunată în decurs de 30 ani, adică aprox. 800 piese: hărți, gravuri, desene, litografii și alte obiecte din care se pare că expuse sunt cam 600. Clădirea în care funcționează muzeul este plăcută deși încep să se vadă obiceiurile Ministerului Culturii de a lăsa totul spre degradare, doar dacă nu cumva acesta este scopul. Este o clădire de prin anii interbelici ce a aparținut unui armean bogat care, din motive necunoscute a plecat în Argentina iar casa a donat-o statului respectiv ce a avut aici mult timp ambasada; apoi a fost ambasadă a Pakistanului, între timp vila fiind transferată fondului privat de stat, Ministerului Culturii, în 2002. Este o vilă în stil neo-gotic, a cărei intrare cu ușă masivă cu iz de turnir medieval, este plăcută privirii pentru arcul ogival, ferestrele arcuite și balconul micuț. Curtea este pe colț, între două străzi și celor ce mergeți vă recomand să o priviți și din celălalt unghi, mult mai spectaculos. În stânga și în dreapta intrării sunt două placi de bronz, executate de cel ce a fost directorul muzeului timp de 10 ani, până în 2013 când a plecat să studieze hărțile astrale, artistul plastic Octavian Ioan Penda. Cea din dreapta are blazonul muzeului cu doi grifoni și deviza "Sic itur ad astra" - așa ajungi la stele. Cea din stânga, foarte încărcată, un blazon greoi, se pare al familiei Năstase: un cerb cu crucifix între coarne, turn cu creneluri, un coif, fascii, etc. și desigur deviza familiei "Stat crux dum volvitur orbis" - cred, în traducere, "crucea rămâne dreaptă când lumea se agită".

Intrăm în clădire, la parter, unde sunt câteva obiecte de mobilier masiv, pardoseala veche bicoloră în stilul anilor '30 și, în dreapta, un mare glob pământesc donat de Ion Iliescu la inaugurarea muzeului, în 2003. Gurile rele spun că a fost nevoit să-l doneze și nu să-l valorifice deoarece era cadou de la președintele Franței, F. Mitterrand. Pare putin uzat, cred că merita ceva explicații despre vechime și folosință. Remarcăm plafoanele pictate la comandă, așa se spune deși nu par astfel și care vor să reprezinte legătura dintre cer și pământ, dintre hărțile astrale și cele terestre, dintre diverse personaje mitologice, realitate și artă. Nu ne-au impresionat, deci nu prea le-am dat atenție. Nu același lucru pot să spun despre vitralii, executate tot la comandă în 2000 - 2002, reproduceri din vechi atlase cu hărți ale lumii, celebrele hărți portulane dar și reprezentări de corăbii și bărci antice, drumuri. Unele uși la parter au, tot comandă specială pt. muzeu, mânere în forma capului lupului dacic. Din loc în loc, atât la parter cât și la etaje sunt busturi ale "vipurilor" din lumea hărților și navigatorilor, Ptolemeu, Columb, Americo Vespuci, Mercator, Ortelius și mulți alții dar și machete de corăbii și instrumente vechi folosite pentru orientarea pe mare.

După ce facem două tururi de parter, căutând singuri să înțelegem care este tematica reală a expoziției, aflăm, din surse proprii (!!) că este evoluția realizărilor cartografice pe glob, doar din sec. XVI, cu trimitere specială spre Țările Române, căci, odată ce vom ajunge la ultima cameră cu exponate, la ultimul nivel, de fapt vom fi trecut, grafic, prin toată istoria românească, de la davele dacice până la anii 1930, ultima hartă ca timp. Așa că urcăm pe scara îngustă ce ne duce la etajul I, cu ochii pe pereții plini cu gravuri cu români în costume populare autentice. În sălile acestui nivel sunt hărți ale celor trei principate române, cele mai multe fiind ale Transilvaniei dar și hărți ale marilor imperii ale vremii, Otoman, Austriac și apoi Austro-Ungar. Pe scara ce duce la următorul nivel, ultimul, există o colecție impresionantă de gravuri ce reprezintă carele alegorice ale breslelor, de la încoronarea lui Carol I, fapt ce m-a dus imediat cu gândul la anii dinainte de 1989 și la cât de rotundă e roata. Tot aici este o hartă care nouă ne-a dat de gândit, cea a CFR din 1922, căci ce a fost și ce a ajuns azi drumul nostru de fier! În ultimele încăperi ale nivelului II sunt, alături de un covor de rugăciune islamic și o tapițerie franceză, hărți de război - o mare hartă a Valahiei întocmită de armata chezaro-crăiască dar și donațiile în hărți făcute recent de BCR.

După ce am trecut prin toată expoziția, îmi dau seama că am rămas în minte cu hărțile marilor imperii - mereu m-au fascinat romanii și otomanii dar nu pot uita Imperiul Rus și roxolanii, apoi harta pelerinajului apostolului Pavel, lucrată în 1632 dacă nu mă înșel, de Ortelius și tot de el, harta Daciei realizată în 1595 unde apare prima dată râul Sargeția de lângă Sarmizegetuza, fiind marcat locul unde se presupunea că a fost îngropată marea comoară a lui Decebal, căutată și azi de naivii care n-au aflat că acele bogății dacice au salvat un timp Imperiul Roman. Mi-au plăcut hărțile cu fluviul Dunărea și Delta altfel decât e acum, actuala insulă a Șerpilor, fosta insulă Albă sau Leuce cum o numeau grecii, acolo unde a fost cel mai mare templu a lui Apolo și unde se zice că a fost mormântul lui Achile, fapt ce m-a dus spre întrebarea : legende sau istorii ascunse? Hărțile Pontului Euxin, Americile, Asia, cu multe erori, unele poate doar zone distruse de calamități de care azi nu știm. Tot aici am văzut câteva din hărțile Munster, autorul Cosmographiei de 1000 de pagini în care redă istoria statelor Europei, apoi mini-harta din 1532 a lui Honterus, primul cartograf oficial român; o copie a stemei vechi a Basarabiei cu cele trei capete de tătari; harta lui Dimitrie Cantemir, terminata în 1717 și tipărită in 1737 la Amsterdam, anexată celebrei lui lucrări "Descrierea Moldovei", hartă al cărei original nu a fost descoperit dar copiile există la Biblioteca Națională a Franței; hărțile României Mari și nu în ultimul rând colecția de hărți ale Bucureștiului unde am căutat câte ceva și desigur am remarcat înfricoșătoarea Malmaison sau celebra zonă Crucea de Piatră. Apoi sunt cele câteva gravuri metalice, parte ale albumului complet Bartoli care, în sec. XVII copia la scară redusă cele 125 de tablouri de pe columna din marmură de Carara.

Muzeul are în titulatura sa și "carte veche". Aproape nimic expus, motivația fiind lipsa spațiului! Din cele jenant de puține expuse, "Condiția și influența femeilor în timpul imperiului", 1820 sau pagina unui ziar suedez din 1884 în care era un articol despre Castelul Peleș, desigur că mi-au atras atenția.

Sunt multe de văzut iar ca timp, cel puțin trei ore dacă vreți să rămâneți cu ceva. Desigur că nemulțumiri am destule. Dacă nu știam câte ceva despre hărți probabil că ieșeam de acolo cu un sunet de talangă în minte căci sunt exponate care nu au explicațiile necesare și, în cazul nostru, trebuia să fi coborât să chemăm noi pe cineva să ne explice. Sunt busturi în fața cărora stai și cauți în memorie nasul lui Vespuci sau Columb, frizura, tichia lui Magelan sau invers pentru că nu este nimic scris. Singura întrebare ce am avut la plecare a fost despre o copie a unei hărți celebre și controversate, un mare ghimpe al oamenilor de știință, văzută de unii vizitatori în anii trecuți: Piri Reis. Desigur că "nu este și nu a fost"!? Iar dacă pot accepta din politețe, nu și a crede, că nu a fost în colecție, atunci nu înțeleg de ce atâtea locuri goale în care se vede că au fost expuse hărți, xilogravuri, etc.? Și nu pot să nu mă întreb de ce nu se mărește numărul obiectelor cu copii ale unor hărți expuse în muzee mărunte din țară și de ce nu se face undeva o istorie adevărată a hărților, căci perioada antică și hiperboreană aproape că nu este nici amintită. Și poate că e bine să nu lăsați anii să treacă, așa ca mine căci oricând muzeul se poate închide. Se spune că încâlcite sunt căile Domnului, însă ale politicienilor cu atât mai mult și în mod sigur pentru noi, pământenii: în contractul de donație există stipularea că dacă muzeul își schimbă sediul sau își întrerupe activitatea, donatarul (muzeul) trebuie să anunțe donatorul, știți deja care iar acesta poate menține sau revoca donația inițială, a cărei valoare de inventar, nu de piață reală, este 280000 euro. Plus că într-o comună prahoveană s-a înființat o secție a acestui muzeu, tot cu aceeași donatori și cu o colecție de peste 160 de hărți rare și alte obiecte!

Muzeul din București este ușor de găsit, vedeți doar că strada Londra este cu sens unic, dinspre Dorobanți spre bld. Iancu de Hunedoara; muzeul este pe dreapta, la nr. 39, colț cu strada Varșovia. Prețul biletului pt. adulți este 5 lei, pentru pensionari 4 iar pentru copii 1,25 lei iar fotografiatul, o enigmă, este interzis sau este 50 lei, au fost ceva bâlbâieli și am renunțat să aflăm, oricum uitasem aparatul acasă și nu ne-am întors de la colțul străzii după el dar nici atâția lei nu dădeam. Am făcut o fotografie a clădirii, cu telefonul, dar doar dinspre strada Varșovia. Programul de vizitare este de miercuri până duminică de la 10 la 18, deci luni și marți este închis.

Dacă-l recomand, ei bine da. Cu toate lipsurile lui este un loc de cultură pe care merită să-l vedeți, în interior este cald și puteți sta cât vreți, mai ales acum iarna. Are 2 sau 3 bănci în toată clădirea pe care vă puteți așeza și nu uitați să aveți bani schimbați căci în zonă nu găsiți magazine iar la muzeu casieria e goală de obicei. Și desigur dacă vreți să vă îmbogățiți cunoștințele căutând singuri informații după această vizită (de exemplu eu nu știam cine au fost gomeriții), să aveți la voi creion și hârtie. Poate și eu mă întorc acolo într-o zi pentru o nouă plimbare prin imperiile vremurilor ori, cine știe, să caut comori.

A fost imposibil să încarc încă trei poze din exteriorul clădirii.


[fb]
---
Trimis de elviramvio in 07.02.16 18:08:13
Validat / Publicat: 07.02.16 21:01:28

VIZUALIZĂRI: 1784 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

9 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (elviramvio); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P01 Biletul de intrare. Pe spate este stampila cu pretul actual.
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 42950 PMA (din 46 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

9 ecouri scrise, până acum

webmasterX
[07.02.16 20:32:53]
»

Mutat, la reorganizare, în rubrica "Alte muzee ale Bucureştiului, BUCUREȘTI" (deja existentă pe sait)

Mihai18
[07.02.16 21:40:07]
»

Ce lungi au fost cele 48 zile de la ultimul review. Revenirea trebuia să se întâmple și a fost să fie azi.

Cineva pe acest sit scria că unui review nu-i stă bine dacă nu are și ceva ecouri. Spun eu în continuare, dacă este cazul și la acest review, se impune.

Poate, pe unii obișnuiți cu descrierea unor plaje cu nisip auriu, cu hoteluri ultra all inclusiv, nu i-a încântat reviewul, care, ce-i drept, este rectiliniu.

Eu apreciez foarte mult ideea de a aborda acest subiect, instructiv și sugestiv în același timp. Haideți dragi colegi de AFA să mai intrăm și prin muzeele noastre, să ne cunoaștem trecutul, oamenii de vază ai țării noatre.

Bravo Elvira și te mai aștept cu noi review-uri (dar nu mai lăsa să treacă 48 zile). Toate cele bune.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
Radu Tudoran
[08.02.16 01:01:43]
»

M-a interesat, am citit, am votat. Chiar voi vizita muzeul cu prima ocazie. Ma bucur ca mi-ai deschis ochii asupra a ceva ce chiar voiam sa vad. Pacat ca nu-i liber la fotografiat. La Muzeul navigatiei din Amsterdam, unde sunt harti de o valoare inestimabila (Mercador, sa.) este voie si gratis, dar la noi nu. Pacat. Dar tot voi vizita muzeul. Si care este comuna prahoveana de care aminteai?

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
elviramvioAUTOR REVIEW
[08.02.16 07:20:07]
»

@Radu Tudoran -

Cred ca o banuiesti, Cornu. Acolo muzeul functioneaza in incinta caminului cultural. Numere de telefon gasesti pe site-ul comunei Cornu si e bine sa intrebi inainte, se pare ca programul nu este chiar asa darnic cu vizitatorii, asta acum cam 6-7 luni cand am intrebat eu.

Cu fotografiatul la cel din Bucuresti, nu ne-am lamurit, stiam cand am plecat de acasa ca este interzis si de aceea nici nu ne-am intors dupa aparatul uitat. Acolo am intrebat si nu ne-a lamurit clar daca da su ba, apoi au zis ca se mai accepta contra 50 lei dar nu mereu, ca ne fac ei poza cu noi in holul muzeului la plecare ceea ce m-a distrat ca nu de astfel de poze aveam nevoie. Anul trecut, daca doreai copii de pe anumite harti, lasa-i adresa de mail si iti trimeteau ei gratis. Am uitat sa intreb daca se mai practica sistemul.

Astept cu interes parerile tale dupa ce-l vei vedea.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
elviramvioAUTOR REVIEW
[08.02.16 07:31:14]
»

@Mihai18 -

Multumesc pentru aprecieri. Asa cum am spus, doream de mult sa-l vad, am fost pasionata de istorie inca din scoala si totul s-a datorat unei "profesoare" care ne-a predat 3 ani, superbe lectii interactive, dar care de fapt avea o diploma falsa, nu era profesor si a fost arestata inainte de anul scolar cand faceam istoria noastra, din pacate pentru noi, elevii. Trei ani de scoala nu au fost absenti nemotivati sau corijenti la materia istorie si eram cea mai cuminte clasa in timpul acelor ore. Cand suna pauza, toti regretam ca "Ramses trebuia sa fi murit"! Iar hartile sunt o, e mult spus pasiune dar o gaselnita mai noua, dupa uraganul Katrina si tunami din Asia, cand incep sa se adevereasca multe din descrierile hartilor antice.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
Dan&Ema
[08.02.16 15:27:38]
»

E fascinant pentru un bucurestean sa descopere Bucurestiul pe AFA! Felicitari pentru articol!

elviramvioAUTOR REVIEW
[08.02.16 18:43:53]
»

@Dan&Ema -

Pot sa-ti intorc vorbele, esti un maestru, ai dovedit-o. Cred ca merita sa continuam cu Bucurestiul, cu cele stiute si nestiute, vazute si nevazute.

Multumesc pt vizita si aprecieri.

webmaster26
[31.08.18 08:50:35]
»

Am setat în program coordonatele GPS ale acestei destinaţii, rezultând următoarea poziţionare pe hartă -- click aici.

Ne poţi spune dacă-i ok? (măreşte zoom-ul de pe hartă cât e necesar, până la afişarea poziţionării / încadrării la nivel de stradă etc)

===

Mutat în rubrica "Muzeul Naţional al Hărţilor şi Cărţii Vechi, BUCUREȘTI" (nou-creată pe sait)

elviramvioAUTOR REVIEW
[03.09.18 00:43:46]
»

@webmaster26:

Acolo este.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
4 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
Dan&Ema, elviramvio, Mihai18, Radu Tudoran
Alte impresii din această RUBRICĂMuzeul Național al Hărților și Cărții Vechi:

    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.054712057113647 sec
    ecranul dvs: 1 x 1