ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 12.10.2021
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 30-40 ani
DIN: București
ÎNSCRIS: 05.06.21
STATUS: PRETOR
DATE SEJUR
JUN-2021
DURATA: 1 zile
Business
3 ADULȚI
Raport PREȚ/CALITATE:
REZONABIL

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
încărcat de pe telefon!
TIMP CITIRE: 5 MIN

Arheologie

TIPĂREȘTE

De multe ori am trecut pe lângă Muzeul de Arheologie din Mangalia. Are intrarea aia care seamănă cu o intrare într-un templu roman. O vedeam mereu din transport. Știam că există acolo și atât.

Vara asta am petrecut mai mult timp prin Mangalia și pe lângă și am avut destule zile ploioase deci am găsit potrivit să aloc o zi pentru vizitarea muzeului. De fapt o zi e mult. Muzeul poate fi vizitat chiar și în jumătate de oră că e micuț sau chiar în 10 minute dacă ai chef, pe repede înainte că apuci să vezi tot ce este expus acolo dar fără să aprofundezi. Noi am stat mai mult. Restul zilei l-am petrecut prin port, pe la veliere și pe la casa căsătoriilor – nu, nu ne-am căsătorit – și-am dat și peste un restaurant cu pirați în spate la Marina Club în care nu am intrat și chiar mi-am amintit acum că merită o vizită când mai trecem prin Mangalia. Dar să revin că despre muzeu era vorba.

Cu o zi sau două înainte de vizită, cum umblam eu haotic peste tot, treceam pe lângă muzeu și, cu planificarea vizitei în cap, am gândit să fac cunoștință cu muzeul. Era ora 17:50. La 18:00 închide. M-am dus hotărâtă la ușă și am deschis. M-am trezit față în față cu doi muzeografi, un el și o ea, ce se pregăteau de plecare, încercându-și umbrelele. Era ceva ploaie mocănească afară.

- Cât costă biletul?

- 8 lei (parcă), redus 4 – elevi, studenți, pensionari... bla bla dar acum se închide.

- Știu, pentru mâine sau poimâine.

Aveam eu o curiozitate. Am văzut indicatoare spre moschee, spre port, la intersecția dintre strada Oituz și șoseaua aia ce merge spre podul de la Limanu dar tot acolo era și un indicator pe care scria că aia e direcția spre situl arheologic „vechiul oraș Callatis” .

Mă, să fie! Moscheea am găsit-o ușor, floare la ureche, fără să întreb pe nimeni. Portul – la fel, m-am dus glonț, instinctual, folosindu-mă de punctele cardinale și de faptul că marea e spre est și unde, mă-sa, poate fi portul dacă nu la mare respectiv tot spre est. Dar situl unde, spuma mării, e? Apăi dacă muzeografii nu știu, apăi cine altcineva ar putea ști?

- Unde e situl Callatis?

- Peste tot.

- ????

- Orașul Mangalia e construit peste vechiul oraș Callatis.

- ????... Păi și indicatorul acela ce vrea să spună?

- Sunt locuri unde ruinele sunt mai vizibile și mai bine conservate. Noi avem un program de vizitare în teren. Costă 38 lei de persoană.

Le-am mulțumit frumos și mi-am văzut de drum gândind câte fripturi mănânc eu de 38 lei x 3. Dacă sunt toate – sau aproape toate – aici, în Mangalia, ce nu le-aș putea găsi eu singură, cum am găsit cazemata – cel mai important obiectiv – moscheea, chiar și muzeul ăla de război dinspre pod pe care nu l-am găsit interesant de vizitat că tunuri din alea de ale lor găsesc pe toate drumurile și prin toate parcurile de se cațără prichindeii pe ele. Deci pas. Plus, Mangalia e oraș micuț, într-o oră ai dat roată peste tot.

Dar să intru la muzeu merită că sunt multe artefacte și 8 lei e nimik toată, nici n-ajunge de-o friptură dar la bugetul de cultură ajută.

Zis și făcut. După o zi – sau două, nici nu mai știu – eram în fața vitrinelor. A fost simplu că am ajuns pe la ora 14:00 și nu 18:00. Asta era singura condiție, să ajungi în timpul programului.

La poartă nici nu prea ne-a băgat în seamă, în treacăt am făcut schimbul și, cu biletele în mână am dispărut din câmpul lor vizual.

Spre dreapta am dat de camera tehnică cu găleată și mop, după o perdea. O fată binevoitoare ne-a atenționat:

- Nu, nu că acolo e oficiul nostru.

Ne-am re-orientat rapid spre stânga unde am fost mai norocoși, am găsit o cameră întreagă, după colț, deci așa: stânga, dreapta unde nu ne observa nimeni și ne puteam face de cap.

Nici nu mai știu dacă era permis la poze, parcă am avut un scurt dialog din care am dedus că e permis la mica înțelegere adică, cumva s-au prefăcut că nu înțeleg întrebarea că parcă era ceva cu 25 lei și banii ăștia sigur ajung de-o friptură (porc sau pui, pește nu), logica mea dar chiar și personalul de la muzeu părea consensual astfel, singuri în camera din spate, ne-am desfășurat nestingheriți, cu grijă, totuși. Camera din față am pozat-o mai pe sărite și mai pe furiș că acolo era intrarea și totodată și ieșirea și personalul pe acolo se învârtea.

Deci prima cameră este fix ca living urile alea americane respectiv, pe ușa de la intrare treci direct în miezul problemei, fără hol, fără nimic. Multe vitrine ne prezentau tot felul de obiecte folosite acum 2000 de ani și mai puțin, de-a lungul timpului, când locuitorii din Callatis își duceau viața folosindu-se de tot felul de obiecte care, după cum arătau, ar putea fi folositoare și în zilele noastre: multe oale și ulcele, amfore de tot felul, din lut, sfărâmate și lipite la loc, după cum au fost găsite, sparte și recondiționate, fragmente de coloane, albe, lespezi sculptate, monezi, podoabe.

Camera din spate e rotundă, are nu-ș ce nișă sus, fix în mijloc iar jos, la mijloc, un dreptunghi săpat în piatră care, de fapt, este mormântul cu papirus, papirusul găsit în mormânt fiind cel mai vechi document găsit pe teritoriul țării noastre. Datează din secolul IV î. Hr.

Circular, pe lângă pereți sunt expuse artefacte, pe jos și pe un suport unitar ce înconjoară toată camera, cam de 1 metru înălțime. Camera nu are ferestre.

Ca să fim docți, specificăm: muzeul a fost inaugurat în 1959 când s-au făcut lucrări de modernizare și au ieșit la iveală vestigii din neolitic și din perioada greacă, bizantină și romană.

Muzeul este în intersecție, ușor de găsit, la rond, unde sunt coloane în mijlocul străzii și are un restaurant în față (cam scump) unde poți servi cu ochii la pereții antici.

Muzeul mai are și o curte în spate, înconjurată cu gard verde de plasă și de aia nu prea se vede pe vegetație, dar este. Nu știu dacă curtea asta este accesibilă publicului. Eu am văzut-o tot explorând pe acolo că mi-a atras atenția o dubă VW vopsită hippie foarte colorat – o donație, ceva, de pe undeva – care și-a găsit culcuș acolo. Prin iarbă, părea cool.

În rest, toate bune și vizită plăcută!


LOCAȚIE și ÎMPREJURIMI

E un orășel frumos. Mie, maxim îmi place zona din spate de la muzeu.


despre DISTRACȚIE & RELAXARE

Există și de-asta.


[fb]
---
Trimis de Mioritik in 12.10.21 16:44:19
Validat / Publicat: 12.10.21 21:20:28
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în MANGALIA. A mai fost în/la: Toată Mangalia

VIZUALIZĂRI: 331 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

5 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Mioritik); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P20 Muzeul de Arheologie Mangalia
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol: voturi de valoare mărită
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 16900 PMA (din 13 voturi)

ECOURI la acest articol

5 ecouri scrise, până acum

webmasterPHONE
[12.10.21 21:47:57]
»

Articol selectat ca fiind „de interes editorial crescut

— (1) la momentul publicării, nu existau impresii recente în rubrica curentă;

— (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ al descrierii.

Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.

(Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)

Yersinia PestisPHONE
[13.10.21 19:58:59]
»

Piua-ntâi, și io scrisăi despre respectivul "obectiv". Că tot așa, fu o zi ploioasă și, cum tocmai veneam de la Esmahan Sultan, moscheea, zic, am zis s-o fac pe deșteptu' și să abuzez de locație.

Am pățit ca -n bancul când ziua-n amiaza mare, doi polițiști intră în clădirea bibliotecii orășenești.

Bibliotecara, când îi vede :

-Bună ziua, iar plouă afară?

Deci și io am hălăduit pe-acoloșa, am ajuns și la Mormântul cu papirus, sau cum io mai zîce, am făcut poze și alte alea, apoi m-or dat ăia afară. Culmea, deși vizitasem muzeul, afară tot a prost arătam. Nasol cu cultura asta, e mai grea decât carnea de porc! ????

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
MioritikPHONEAUTOR REVIEW
[13.10.21 20:45:05]
»

@Yersinia pestis: Am citit (studiat) respectivul articol și mi-a plăcut. Am apreciat, am votat. (De fapt mint cu înverșunare - că nerușinare e un cuvânt urât - mai mult m-am inspirat și am plagiat ????, că dacă a fost Yersi, ce n-aș merge și eu?!)...

Diferența este că eu am stat mai puțin în muzeu: Am dat tură foto ca să fiu productivă, am dat roată la exponate, o dată, de două ori, a treia oară deja aveam senzații de deja-ju deci am decis să ies la soare, să sintetizez ceva D3 că tot mai ieșea, parțial, câte o rază de soare. (Asta mai mult așa, de echilibrarea minților).

Știu că tu ai stat mult, ai analizat, studiat, sintetizat, aprofundat, empatizat cu spiritul altor vremuri iar în final nu ai fost mulțumit de cum a ieșit articolul și l-ai refăcut ca să redea cât mai fidel stările dar și mișcările.

La mine procesul e mai simplu (că tot scriam aseară de creație), astfel: mă mut în film - cazul de față, filmul cu mine în muzeu - și parcă scrie altu' cu mâna mea. Scriu ce gânduri curg prin minte, fără nici un plan și iese o chestie așaaa... neprevăzută.

Apreciez, totuși, nagara. Plus - hai să zic un pont - că de ceva ani tot vin sincronicități - multe. Azi a mai venit nagara din alte două părți (total diferite). Mereu mă uimesc chestiile astea.

Later edit: PS, am uitat - puia

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
MioritikPHONEAUTOR REVIEW
[13.10.21 20:53:09]
»

@Yersinia pestis: Plus, chestia aia cu plimbatul papurusului din mormânt pe la ruși am sărit-o pe motiv că personal, n-am avut nici o contribuție la asta și cine chiar vrea studiu, sigur găsește informația, inclusiv momentul poetic din 2011 când papirusul risipitor s-a întors în Dobrogea lui, în cadru festiv, cu primarul Mangaliei și cu consulatul rușilor, după centenare de stat în mormânt și după o expediție lungă prin ținuturi bolșevice.

Dar eu n-am fost acolo în 2011 deci am omis momentul, deși reprezentativ, recunosc.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
MioritikPHONEAUTOR REVIEW
[13.10.21 20:55:52]
»

@Yersinia pestis: și... Eu la prințesa turcă am fost în alte zile...

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
1 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
Mioritik
Alte impresii din această RUBRICĂMuzeul de Istorie şi Arheologie Callatis:

    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.29552912712097 sec
    ecranul dvs: 1 x 1