Muzeul Evreilor

TIPĂREȘTE

A scrie despre subiecte tangente religiei e un demers delicat și când e vorba despre evrei, gândul merge, ca un automatism, la formarea și evoluțiile religiilor recente de mare răspândire și, totodată, nimeni nu poate ignora istoria cruntă a acestui popor atât de individualizat și cu specificul său. Eu, cel puțin, când e vorba de subiectul ăsta, pe care îl consider delicat, cam merg în vârful picioarelor. Totuși, în ultima vreme, găsesc tot felul de locuri ce par ascunse, prin București.

Astfel, într-o conjunctură, am găsit Muzeul de Istorie și Cultură a Evreilor din România Dr. Nicolae Cajal, parte din Federația Comunităților Evreiești din România, Cultul Mozaic. Acesta se află lângă Piața Sfânta Vineri și, într-o zonă relativ restrânsă găsim 3 clădiri de cult evreiești, respectiv sinagogi, toate fiind pe străduțe mai retrase, pe lângă Piața Sfânta Vineri. Muzeul este organizat, deasemenea, în sinagogă, clădirea fiind totodată și

Așa scrie pe o placă din marmură neagră la intrarea în templu. Nicolae Cajal a fost președintele Federației Comunităților Evreiești din România și, totodată, medic microbiolog și senator român de origine evreiască.

Istoria zice că în ianuarie 1941 clădirea a fost devastată de legionari după care a fost refăcută. A rezistat vicisitudinilor de-a lungul timpului, chiar și în perioade când multe sinagogi au fost distruse.

Clădirea muzeului & templului are o curte mică spre stradă unde sunt instalate niște plăci mari, albe, pe care sunt inscripționate citate în idiș. Habar n-am ce scrie. Doar le-am privit, ca curca-n lemne. Am fost la ei pe 15 octombrie 2022 când se sărbătorea noul an și era noaptea sinagogilor deschise, era seara pe la ora 21:00 pentru că programul lor începea la ora 20:00 și se încheia la ora 1:00 în noapte. Vizitatori erau destui și gazdele ofereau ceva tratații, sucuri la pet, 0,5 litri și niște napolitane tradiționale de ale lor. Îmi cam era totul străin dar, ca și cultură generală, mă orientam la fața locului ca la o primă vizionare, cum și era.

Nu cunosc prea multe despre cultul mozaic, respectiv în plus față de ce zice Biblia deci cam cum ar fi viața și obiceiurile lor acum dar a fost interesant să văd un astfel de loc. Să zicem, puteam face diferența între cei din cult și simpli gură – cască prin mica scufie albă pe care primii o poartă în vârful capului însă nu e obligatoriu ca toți să o poarte și, în definitiv, nici nu prea avea importanță pentru seara respectivă.

Clădirea are frontispiciu cu însemne specifice, cu steaua lui David deasupra ușii, cu zugrăveala în dungi orizontale alb – bej și cu mici ochiuri de fereastră. Chiar deasupra intrării, sub o streașină de sticlă opacă în cadru negru din fier, ornamentat, se află, deasemenea o inscripție în idiș. Interiorul este tipic unei clădiri de cult respectiv are un hol lat și înalt cu ceva inscripții pe pereți și puțin mobilier după care se face accesul în sala principală, lungă, cu ceva ce seamănă a altar în față și care are sus, pe perete, după o arcadă, zugrăvit ceva ce seamănă cu un soare stilizat care își trimite razele de jur împrejur. Pe ambele laterale sunt coloane cu ornamente în partea de sus iar deasupra acestora sunt balcoane lungi, cuprinse în ansamblul general al încăperii.

Cum se obișnuiește la evrei, încăperea este baroc amenajată, cu pictură murală specifică – un fel de arabescuri, cu tavane pictate și placate cu ornamente astfel că întregul ansamblu sugerează opulență. În acest spațiu s-au instalat exponate care vorbesc despre istoria evreilor, sculpturi, poze, inscripții și, pe pereți, aplice originale ce fac trimitere la tradițiile poporului. Ferestrele, în forme dreptunghiulare, au vitralii în forme geometrice. Multe panouri montate pe pereți oferă informații despre specificul vieții lor. Mai sunt expuse diverse obiecte printre care am văzut un pick-up, o carte veche cu coperți groase, brune, o mulțime de poze și tablouri. Vitrine din sticlă oferă privirii vizitatorului o multitudine de imagini, majoritate fiind poze de familie, unele chiar poze de nuntă, de epocă.

Tot în aceeași zonă dar pe altă parte a Pieței Sfânta Vineri se află Sinagoga Mare cu aceeași arhitectură interioară de sală lungă, cu coloane laterale și balcoane lungi deasupra, cu tavanul în cupolă doar că aici aveau scaune în centrul locației și un spectacol de dans și muzică și câteva fete în rochii albe, lungi și cu veste grena, la fel, lungi până în pământ executau un dans suav, specific. Pereții erau, și aici, plini de panouri informative, peste pereții cu decorurile specifice iar în hol, pe pereți, inscripții mari, în ebraică, aveau aceași formă ca și plăcile din curte de la muzeu respectiv dreptunghi cu un arc de cerc deasupra. La Sinagoga Mare intrarea este prin lateralul curții iar după clădire, curtea se deschide într-un spațiu mai larg unde erau amenajări pentru petrecerea de anul nou, ornamente pe tavan, multe mese pregătite cu băuturi pe mese și ceva snack uri. Era o seară răcoroasă dar amenajările mai înviorau atmosfera iar singurii oameni de pe stradă erau cei care mergeau la sinagogi.

Dincolo de Bulevardul Corneliu Coposu, Templul Coral era, deasemenea, pregătit pentru sărbătoare dar nu am mai ajuns și acolo pentru că era deja târziu (pentru noi) și deja luasem destule informații noi, față de cât puteam duce. Mi-am propus să vizitez în viitor Templul Coral dar a trecut deja jumătate de an și încă nu am ajuns. Cu ocazia asta mă mobilizez.

Sukot sameah!

Hag sukot!

Este centrul Bucureștiului și arată bine în ultima vreme.

Pentru mine a fost ceva inedit și atmosfera de sărbătoare a ajutat.

---

VIZUALIZĂRI: 247 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI