O vizită în lumea banilor - Muzeul BNR

TIPĂREȘTE

Dacă-mi aduc bine aminte, prin anul de grație 2016, plimbăreții @Dan&Ema lansau o invitație pentru membrii AFA din București – și nu numai -, de a forma un grup pentru vizitarea Muzeului Băncii Naționale a României (Muzeul BNR – pe scurt). Am avut atunci intenția să ne înscriem, însă evenimente neprevăzute (nu și neplăcute) ne-au schimbat planurile, dar nu și ideea de a vizita acest muzeu cu prima ocazie.

Prilejul s-a ivit un an mai târziu, când devenind chiajniști (doar cu fizicul, nu și-n acte) pentru vreo 2 săptămâni, am trecut în planul nostru “de vizitat în București” și Muzeul BNR, amplasat, conform spuselor arh. Ion Mincu, în, poate, “cea mai frumoasă clădire din București”, edificiu cuprins într-un patrulater având drept laturi străzile Lipscani, Eugeniu Carada, Doamnei și Smârdan.

Ca atare într-una dintre zilele călduroase ale lui iulie a. c., ne-am luat nepoata și am pornit plini de spreranță spre surprizele ce ni le va oferi acest obiectiv. Programarea o făcusem on-line cu câteva zile înainte, furnizând pe formularul de înscriere toate datele solicitate, indicând bineînțeles ziua în care doream să facem vizita, ora fiindu-ne precizată de gazdele noastre funcție de solicitările ce le aveau.

Ne-am prezentat la ora planificată în holul de primire al Palatului Nou, în str. Doamnei, unde am fost întâmpinați de persoana ce avea să ne fie ghid (de fapt o drăgălașă “ghidușă”) în periplul nostru printre comorile Băncii Naționale. În ziua vizitei noastre am avut norocul să nu fie foarte mulți doritori de a vizita muzeul (cred că de toți am fost 7 sau 8), ceea ce pentru noi a fost o surpriză față de informațiile ce le aveam despre cozi nesfârșite, “de format tipic romanesc, ca molul de la rugby” (cum zice Dan de la trupa :) @Dan&Ema, în review-ul lor), ce se încolăceau, ca balaurul cu șapte capete (și ăsta-i tot tipic românesc), în jurul BNR. Explicația, pentru lipsa îmbulzelii, ar fi că era o zi în timpul săptămânii, imediat după prânz (ora de vizită a fost 14.00) și fără a se anunța vreun autocar cu turiști veniți de aiurea. Însă explicația logică este dată de formalitățile, poate exagerate, impuse de asigurarea securității edificiului, grupul ce vizitează la un moment dat muzeul nu depășește 7 – 8 persoane, pentru a fi mai ușor de monitorizat. Pe de altă parte această măsură este deosebit de utilă și pentru vizitator, care poate urmări mai ușor explicațiile ghidului.

După ce primim toate instrucțiunile de care trebuia să ținem seama în timpul vizitei, că putem fotografia oricât și orice din muzeu, mai puțin zonele de securitate ale băncii, pornim la drum prin sălile în care sunt aranjate exponatele. Explicațiile oferite de ghid sunt extrem de complete, interesante și profesioniste.

Intrăm în holul central al Palatului Nou, la parter, unde observăm în pardoseală un mozaic ce reprezintă sigla Băncii Naționale, desenată în mijlocul mai multor cercuri concentrice. Palatul nou concentrează în planul parterului un spațiu care era inițial destinat publicului, iar la etajele superioare erau birouri. În mijlocul planului se află piesa principală de distribuție a circulațiilor. Planul are formă pătrată și este dezvoltat pe două niveluri grație unui decupaj circular în planșeul peste parter, deasupra acestuia aflându-se “Rotonda”. Modalitatea în care este realizat acest plan și cupola aflată deasupra “Rotondei”, creează o acustică specială, concretizată într-un ecou produs la orice zgomot făcut în această zonă. În dreapta și în stânga se aflau săli de operațiuni (serviciul Titluri și serviciul Devize) cu ghișee pe trei părți. Acum cele două încăperi sunt săli de conferințe, purtând numele a doi foști guvernatori ai Băncii Naționale - Mitiţă Constantinescu şi Alexandru Ottulescu, guvernatori ce au fost la conducerea băncii în perioada construirii acestei noi clădiri. De precizat că toate finisajele sunt executate cu materiale de bună calitate: granit de Măcin pentru trepte, piatră de Vrața pentru fațade, sau din marmură de Rușchița pentru finisajele interioare.

Traversăm holul mic de marmură pentru a ajunge în zona unde se află Muzeul BNR, mai precis în holul de marmură. Muzeul, reînființat în 1997, cuprinde exponate numismatice ce acoperă nu mai puțin de două milenii, începând cu monedele grecești care circulau în cetățile de pe teritoriul Dobrogei, până la denominarea leului în 2050.

Prima încăpere vizitată, în același timp cea mai nou amenajată din cadrul muzeului, este expoziția “tezAur”, unde într-un spațiu special amenajat, securizat, cu ușă de tezaur, este prezentată o mică parte a tezaurului Băncii Naționale, constând din monede din aur, lingouri din aur fin cu puritate de peste 999,7 ‰. Lingourile provin din România, SUA, din fosta URSS și din Elveția. Într-o vitrină din această încăpere sunt expuse zăcăminte de aur (minereu conținând aur - volbură de aur) pe matrice de cuarț. Pereții camerei sunt acoperiți cu o hartă a mapamondului pe care sunt marcate zonele unde există zăcăminte de aur. În Europa marcajul arată că România are cele mai bogate astfel de zăcăminte.

Următoarea expoziție vizionată este cea care se referă la Istoria circulației monetare în România, spațiul expozițional fiind organizat în navele laterale ale Sălii de marmură.

În vitrinele organizate cronologic, sunt prezentate tezaure monetare antice, compuse din piese din bronz, argint și aur, descoperite pe teritoriul României. Se găsesc aici monede bătute în cetățile grecești, stateri, tetradrahme și monede de bronz, din vestul Mării Negre (Histria, Callatis și Tomis), monede aparținând tezaurului Dobrogean aflat în zona Mănăstirii Cocoș, sau piese provenite din tezaurele de la Pitești, Rm. Vâlcea și Bucovina aparținând monedelor dacice și imperiale romane (denari, kosoni).

În următoarea vitrină sunt prezentate piese de numismatică aparținând tezaurelor din perioada medievală și modernă, descoperite pe teritoriul țării noastre. Monedele medievale expuse, țin de perioada secolelor XIV – XV, provenind din tezaurele monetare de la Cotești (ducați proveniți din orașe și state europene), Deva (monede din argint și aur provenite din țări europene și Imperiul Otoman) și Pelișor (piese din aur și argint din sec. XIV bătute de Sigismund de Luxemburg, ducați venețieni sau germani). Găsim aici piese din argint provenind în special din țările învecinate sau bătute în Țările Române, cum ar fi: ducatul, țechinul, florinul (utilizate pentru tranzacții importante), ori groșii, dinarii, obolii și asprii, pentru tranzacții comerciale locale.

O monedă importantă din aceiași epocă este talerul-leu, cele expuse aici provenind din tezaurul descoperit la Galați. Această monedă își are originea în Olanda și are pe avers un leu rampant, de unde-i vine și denumirea. De menționat că această monedă a ajuns și în America, ducând la apariția dolarului.

Perioada modernă se referă la monede ce au circulat pe teritoriul României în perioada sec. XVI – XIX și cuprinde piese provenite din tezaurele descoperite în nordul țării (Darabani și Mihăești) – ducați și monede turcești -, dar și din zona centrală de la Orăștie – monede de argint din Transilvania, Polonia sau Suedia.

Emisiunile monetare realizate cu ocazia diverselor aniversări, constituie, cu siguranță, atracții pentru vizitatori. Emisiunea numismatică “40 de ani de domnie a regelui Carol I”, prezintă 5 monede de aur cu valori nominale de 20 lei, 12,5 lei (singura monedă românească de aur cu valoare fracționată), 25 lei, 50 lei și 100 lei. O altă emisiune este cea lansată cu ocazia aniversării a “5 ani de la încoronarea regelui Ferdinand șI a reginei Maria la Alba Iulia”, alcătuită din 4 piese cu efigia regelui Ferdinand pe ele. Emisiunea jubiliară “Centenarul nașterii regelui Carol I“ are două monede, de 20 lei și 100 lei, precum și o medalie (“galben de podoabă”), toate din aur. Cea de-a 4-a emisiune numismatică, intitulată “10 ani de gloriasă domnie a regelui Carol al II-lea” cuprinde, ca și la cea menționată anterior, două monezi de aur în valoare nominală de 20 și 100 lei și o medalie “galben de podoabă”. Trebuie amintită și emisiunea numismatică “2050 de ani de la crearea statului dac centralizat și independent”, realizată în S. U. A., cuprinzând singurele monede din aur și argint emise de statul român în timpul regimului comunist.

Alte exponate ne prezintă un set de medalii ce reproduc proiectele monetare din timpul lui Al. I. Cuza (1860), o medalie Carol I (1866) și medalia Cadrilaterului, o probă monetară 20 lei (1868), monede 1 leu și 20 lei (1870) și de 5 lei (1880). O altă piesă, prezentată și în mulaj de gips la intrarea în expoziția “Istoria leului”, este medalia “Ardealul nostru”, realizată din aliaj de aur și cupru. Medalia are pe avers gravate efigiile parțial suprapuse ale întregitorilor Țărilor Române, respectiv domnitorul Mihai Viteazul și regii Ferdinand și Mihai I. Pe revers sunt gravate, în jurul acvilei încoronate, stemele celor 11 județe din Ardeal care au revenit la țara mamă după eliberare. Sub acvilă este scris ROMANIA, statul emitent al medaliei.

Spuneam că mulajul aceastei medalii este postat la intrarea în sala “Istoria leului”. Această expoziția ne prezintă o incursiune captivantă în istoria monedei noastre naționale (de la 1867, la începutul domniei Principelui Carol I) - leul românesc. Sunt prezentate cele două emisiuni de monede și bancnote emise în timpul regelui Carol I (între 1867 – 1890 și apoi între 1891 – 1914), emisiuni din timpul regenței, a regelui Carol al II-lea, în timpul R. P. Române, R. S. R. și după 1989.

Foarte interesante sunt monedele și bancnotele prezentate în sala “ZooMonetar – fauna lumii pe monede și bancnote”. Sunt exponate numismatice reprezentând mamifere din Belarus, țări din Africa (Namibia, Madagascar) sau animale marine din îndepărtata Antarctică.

Ultimele fotografii (începând cu P45 - P53) prezintă câteva bancnote și o monedă aflate în posesia mea, cea mai veche fiind o bancnotă de 2000 lei, datată 18 noiembrie 1941, emisă în timpul guvernoratului lui Alexandru Ottulescu, apoi o monedă de 500 lei din 1944 cu efigia regelui Mihai I și înscrisul “Mihai I regele românilor”, pe avers, iar pe revers având stema regală, numele România, anul emiterii și valoarea nominală. Dintre bancnotele emise după 1950 aș menționa-o pe cea de 100 lei din 1952, cu chipul lui Nicolae Bălcescu, sau bancnota de 2000 lei emisă în 1999, cu ocazia eclipsei totale de soare din 11 august 1999.

Merită să vizitați Muzeul Băncii Naționale a României? Cu siguranță da, întrucât o vizită aici “înseamnă o călătorie unică și captivantă în spații încărcate de istorie monetară, bancar

Web rog includeți https://www.youtube.com/watch?v=-0kcet4aPpQ

---

VIZUALIZĂRI: 1870 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI