Situl Arheologic “Oraşul Antic CALLATIS”

TIPĂREȘTE

Salutare tuturor! Am revenit (din nou;)) !

În articolul precedent vă spuneam că am încheiat cu “restanţele” din vacanţa petrecută pe litoral anul trecut şi că urmează să plecăm din nou către plajele româneşti. Ei bine, am plecat, iar la întoarcere am decis că mai am totuşi de povestit despre un obiectiv vizitat anul trecut iar la baza acestei decizii au stat mai multe motive (pe care le voi expune rând pe rând).

Ca să fiu sincer, păstram pozele şi informaţiile culese în concediul trecut, pentru a le include într-un articol mult mai amplu, care să înglobeze mai multe obiective din aceeaşi categorie – practic, să fie vorba despre un tur al acestora (pe celelalte urma să le vizităm în vara de anul acesta) dar după cele constatate la faţa locului, am hotărât că nu merită aşteptarea şi că voi posta acum acest articol.

Mai întâi... ! Presupun că mulţi au auzit de hotelul President din Mangalia. Celor mai în vârstă e posibil să le sune mai cunoscut numele Scala, aceasta fiind denumirea anterioară a hotelului ce până nu demult a găzduit şi “Centrul de Afaceri Marea Neagră”. De ce este acest hotel altfel faţă de altele? Pentru că are în alcătuirea sa şi un sit arheologic, adică exact obiectivul care constituie subiectul acestui articol. Gata, acum ştiţi despre ce este vorba aşa că, să revenim la motivele de care spuneam că m-au făcut să-mi schimb decizia.

Din păcate, despre primul motiv se poate spune că nu mai este demult valabil. M-am apucat de scris şi aveam de gând să postez acest text imediat după vacanţă, pentru că el s-ar fi vrut a fi şi un avertisment pentru cei care ar fi avut în plan să vadă vara aceasta obiectivul în cauză. Sezonul era abia la început şi la acea vreme am considerat că ar fi util să se ştie că situl arheologic nu se poate vizita deoarece hotelul President este închis, aflându-se într-un amplu proces de modernizare. Din nefericire, nu am mai reuşit să finalizez şi să postez articolul la data stabilită deoarece timpul liber mi s-a limitat drastic în ultima perioadă, fapt care m-a făcut să stau departe de calculator şi implicit de AFA – între noi fie vorba, încă “lupt” din greu să mai recuperez câte ceva din materia pierdută în perioada destul de lungă în care am lipsit.

Un al doilea motiv ar fi acela că planurile mele de a posta un articol complex despre siturile arheologice ale Mangaliei s-au năruit. După ce anul trecut am fost şi am (re) vizitat situl de la President, de abia aşteptam să vină vara şi să putem vedea alte două obiective similare, mai ales că între timp acestea ar fi trebuit să fie complet reabilitate. Îmi şi imaginam ce “ghid” arheologic o să apară aici, pe AFA;) !!!

Spre deziluzia noastră, la faţa locului am constatat că aşteptarea a fost în zadar. Deşi relansat (zic asta deoarece primele planuri de reabilitare a vestigiilor vechii cetăţi Callatis au apărut de prin 2007) încă din anul 2013 cu un mare elan, plus ajutor financiar extern – fonduri europene, se pare că proiectul s-a împotmolit rapid, din câte am înţeles, datorită birocraţiei, intereselor şi a altor factori “cotidieni” care însă nu-şi au locul aici. Astfel, în loc să găsim două parcuri arheologice complet reamenajate, am avut parte de aceleaşi ruine, cei drept, de această dată unele fiind “În lucru” – încă nu sunt sigur ce Dorel o fi şi ce o face pe-acolo căci noi nu am văzut vreo mişcare prin zonă:(.

Şi uite aşa, cum nici Zidul Nordic şi vechile construcţii din zonă (Bazilica siriană) – aflate în vecinătatea hotelului Paradiso, şi nici Parcul Arheologic cu Zidul de Nord-Vest – aflate în centrul oraşului, lângă Muzeul de Arheologie, nu sunt încă redate circuitului turistic şi cine ştie cât timp va mai dura până când acestea vor arăta aşa cum ar trebui şi le vom putea vizita, m-am gândit că dacă tot am pozele, măcar despre vestigiile din zona sudică a cetăţii să scriu câte ceva, nu de alta dar poate sunt destui cei care nici măcar de acest loc nu ştiau.

Mai mult, cei care nu ştiau de existenţa acestui obiectiv sau cei care ştiau dar încă nu au apucat să-l viziteze, nici nu îl vor mai putea vedea aşa cum a arătat până spre finalul anului 2014, atunci când Camera de Comerţ şi Industrie a vândut hotelul la care era acţionar, ulterior unitatea intrând în renovare. Aşadar, iată încă un motiv pentru care am postat articolul: să puteţi vedea cum arăta situl. Nu ştiu ce schimbări vor interveni odată cu renovarea dar din câte am auzit, sigur se va face câte ceva, acest mic muzeu urmând a fi mai bine pus în valoare de către noii proprietari ai unităţii hoteliere. Prin Mangalia a apărut şi zvonul că după renovare, nu va mai fi deschis publicului larg şi va fi accesibil doar clienţilor hotelului dar sincer, am foarte mari dubii că se va întâmpla aşa ceva. Din contră, chiar cred că va fi exploatat cât mai bine şi mai mult căci ar fi o mare prostie să nu încerci să atragi turiştii cu o asemenea “dotare” inedită. Rămâne de văzut ce va fi! Deocamdată puteţi vedea cum arăta situl în trecut şi să sperăm că foarte curând vom putea face o comparaţie cu prezentul.

Cel din urmă dar poate cel mai corect motiv al postării, ar fi simplul fapt că AmFostAcolo. Am fost, am fotografiat, m-am informat, iar acum sunt în măsură să vă arăt tuturor ceea ce am văzut şi ce am aflat. Aşadar... să trecem la lucruri serioase! :)

Să începem cu câteva detalii despre localizare şi acces. Aşa cum am spus, Situl Arheologic se află în incinta hotelului President, amplasat în zona sud-estică a orasului Mangalia, chiar lângă Sanatoriul Balnear şi foarte aproape (la aproximativ 150 de metri) de Geamia Esmahan Sultan. Un alt punct de reper ar putea fi „plaja mare”, hotelul fiind localizat pe faleza din dreptul principalei plaje a oraşului – de la hotel se coboară pe plajă, respectiv pe aleea ce se prelungeşte de-a lungul digului ce separă plaja de portul turistic. Şi ca informaţiile să fie complete, ar trebui menţionat şi că adresa oficială este: strada Teilor, nr. 6.

Din punct de vedere al accesului (auto), pentru a ajunge la destinaţie ne putem ghida după panourile informative din oraş, în intersecţiile mari existând săgeţi care indică drumul către geamie şi sit. Traseul este oricum destul de simplu. De la intrarea în Mangalia (dinspre Constanţa), se urmează şoseaua principală ce traversează oraşul (strada Constanţei). La sensul giratoriu din zona centrală se iese pe ce-a de-a doua ieşire - adică se păstrează direcţia de mers tot înainte (în dreapta se desprinde strada Portului), şi urmând în continuare aceeaşi cale de acces, după aproximativ 500 de metri se trece prin dreptul primăriei şi se intră pe strada Ştefan cel Mare (tot artera principală), de unde la prima intersecţie semaforizată, se face stânga pe strada Oituz. Se trece pe lângă Geamie apoi pe lângă Sanatoriu (ambele pe partea dreaptă a străzii) şi se ajune la destinaţie – din intersecţie până la intrarea în hotel sunt aproximativ 200 de metri. Pentru o mai bună detaliere, se poate arunca o privire şi pe reprezentarea traseului pe hartă.

Nu în ultimul rând, iată şi coordonatele ce pot fi folosite de către cei care utilizează un navigator GPS: 43.8104650/28.5847015.

În continuare, o să încerc să “încropesc” o descriere a acestui obiectiv – deşi cred că imaginile sunt mult mai sugestive şi sunt mai de ajutor în a vă face o idee despre cum arăta acest loc. Binenţeles că nu o să mă apuc acum, doar aşa de dragul de a lungi cât mai mult acest articol, să vă înşirui toate informaţiile ce le-am găsit şi pe care care le-am citit (mai mult din curiozitate), despre cum şi ce săpături s-au făcut, despre ce şi cum s-a descoperit, plus multe alte detalii tehnice. Cei pasionaţi de arheologie pot găsi aici multe asemenea informaţii şi nu doar despre acest obiectiv ci şi despre altele (de altfel, foarte interesante). Eu o să mă limitez la a vă oferi câteva detalii din ceea ce am văzut şi am citit la faţa locului.

Primul punct de interes îl găsim în holul hotelului, imediat după ce am trecut pragul unităţii. Aici, înglobat între stâlpi de susţinere şi elemente de construcţie ale actualei clădiri, putem vedea “Vestigiile unui turn rectangular cu frontul de 13.5 m, de pe cortina sudică a incintei callatiene”, lângă acest zid (sau mai bine zis, ce a rămas din el) fiind expuse şi câteva amfore, o bucată de apeduct şi o placă inscripţionată - plus traducerea acesteia, de unde aflăm că inscripţia în piatră datează din anul 172 e. n. şi că simbolizează faptul că cei ce conduceau provicia la acea vreme ”au luat în grijă cele şapte turnuri şi zidurile din jurul lor... şi au refăcut şi porţile... ”.

Înainte de a continua, trebuie să recunoc faptul că prima dată când am vizitat obiectivul am fost cam dezamăgiţi. Se întâmpla acum câţiva ani, când din întâmplare am trecut prin zonă şi am hotărât să intrăm pentru prima oară în hotel, total neinformaţi, neştiind ce ar trebui să găsim în interior. Am intrat, am văzut ceea ce am descris mai sus şi... cam atât. “Şi gata, asta e tot, ăsta e vestitul sit? Pentru asta s-au pus atâtea indicatoare şi se face atâta tam-tam? ”. Ulterior însă, căutând mai multe informaţii, am constatat că ceea ce vedeam în poze nu semăna deloc cu ceea ce văzuserăm la faţa locului, de abia atunci dându-ne seama că defapt noi nu am vizitat situl propriu-zis ci doar... antecamera :). Binenţeles că a doua oară am ştiut exact ce trebuie să căutăm dar am ţinut să vă povestesc această primă experienţă doarece am constatat că mai sunt şi alţii care păţesc exact la fel ca noi, plecând dezamăgiţi după ce au văzut doar vestigiile din holul hotelului – de vreo două ori, pe câţiva chiar noi i-am îndrumat şi către restul sitului.

Pentru a putea vedea adevăratul sit arheologic, am traversat holul de la intrare, recepţia, şi apoi am intrat în sala ce găzduieşte restaurantul şi Galeriile de Artă President, unde de pe o pasarelă circulară am putut vedea la un nivel mai jos (la subsol) micul muzeu. După ce am dat un tur de jur-împrejur, am coborât treptele ce ne-au dus la nivelul sitului, printre ceea ce a mai rămas din vechile ziduri ale cetaţii Callatis.

Ca de început, înainte de a ne plimba printre toate ruinele, am dat o tură pe la panourile informative (cele mai mari), primul dintre acestea prezentându-ne o schiţă a locului în care ne aflam (în care erau reprezentate zidurile în funcţie de perioadele când au fost construite: elenistice, romane, bizantine, moderne) şi o colecţie de imagini ce ilustrau ”Aspecte din timpul săpăturilor arheologice: 1993-1995”. În faţa celui de-al doilea panou am zăbovit puţin mai mult căci au fost mai multe informaţii de citit, aflând astfel, pe lângă generalităţi binecunoscute cum că Mangalia este “urmaşul” anticului Callatis şi că cercetările arheologice ”au adus la lumină aspecte ale unei locuiri continue încă din epoca greacă şi elenistică (sec. IV-I î. Hr.) până în epoca romană şi romano-bizantină (sec. I-VII d. Hr.) ”, şi câteva informaţii punctuale despre locul în care ne aflam, şi anume că ”vizitarea sitului arheologic President, de altfel o premieră în România, oferă o imagine asupra curtinei sudice a incintei callatiene şi a unui turn de pe această latură, precum şi asupra unei părţi a unui cartier callatian (sec. IV-VII d. Hr) a cărui evoluată concepţie urbanistică este demonstrată de strada principală prevăzută cu un mare canal colector, bordată de o parte şi de alta de edificii impunătoare, din care amintim un horreum şi mica instalaţie termală adosată incintei”. Şi odată cu acest text, iată că au fost menţionate şi câteva din elementele arhitectonice ce formează situl, la acestea adăugându-se şi: o altă stradă (secundară), o curte interioară pavată cu dale de calcar şi prevăzută cu fântână, zidurile altor incinte.

Pe lângă elementele “imobile”, există şi alte câteva exponate, tot din categoria arhitectură (un capitel de calcal, vreo două coloane de marmură, alte câteva fragmente de piatră), plus o ”dolia” – cel mai mare obiect expus. Nu în ultimul rând trebuiesc menţionate şi cele trei vitrine, în care sunt expuse diverse vase (ceramice şi din sticlă) din perioada elenistică, romană şi romano-bizantină, la care se adaugă câteva opaiţe, respectiv greutăţi pentru război de ţesut şi pentru plase de pescuit. Şi... cam atât!

Ce ar mai fi de adăugat? Că pe lângă cele două panouri informative mari (de care deja am menţionat) din loc în loc erau amplasate altele mai mici, cu detalii despre locul/zona respectiv/ă, toate textele explicative fiind prezentate în trei limbi: română, engleză şi germană.

Şi încă ceva: pentru a proteja zidurile (şi pentru a uşura accesul), în unele locuri unde acestea trebuiau traversate, erau aplasate podeţe din lemn - totuşi, din câte am băgat de seamă, erau doar “de frumuseţe” căci părea că fiecare a trecut pe unde i-a poftit inimioara, numai pe acele podeţe nu.

Acestea fiind spuse, am cam terminat şi povestea asta iar acum ştiţi (cei care nu ştiaţi deja) cum arăta şi acest sit arheologic. Aşa cum am mai spus, rămâne de văzut cum se va prezenta el în viitor, după redeschiderea unităţii hoteliere care îl găzduieşte. Şi sper ca şi “fraţii lui” să aibă parte de o soartă mai bună cât de curând iar în caz se va întâmpla asta, cu siguranţă iar o să vă povestesc despre... pietre şi ziduri :)). Dacă o să vă placă... e bine, dacă nu, asta e, las deoparte marea cu zidurile ei încărcate de istorie şi revin la vechea dragoste – muntele;).

Că tot veni vorba de munte, dacă tot am terminat cu articolele despre litoral, mai că sunt tentat să... !!! :)) Să vedem! Deocamdată...

Toate cele bune şi vacanţe frumoase!

---

VIZUALIZĂRI: 7200 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI