Muzeele Chisinaului - I

TIPĂREȘTE

Despre cum am fost noi in excursie la Chisinau v-am povestit acum ceva vreme, noi, adica Mami (subsemnata), Tati, copiii din ograda proprie (Istetica si Baietel, trecuti binisor de prima copilarie) plus inca un copil imprumutat din alta ograda, si anume Maria, prietena lu’ Istetica. Ne-au primit la ei in ograda (si chiar si in casa) oameni gospodari, detinatorii Pensiunii Lidia, despre care deasemenea v-am spus unele, altele... daca va aduceti aminte, daca nu, e vina mea, ca scriu asa de rar, dar… ce sa zic? treburi presante, Thassos, Dobrogea, le vine si lor randul… si acum si nesuferita asta de curatenie generala de acasa…

Va povesteam ca am tinut mortis sa cresc gradul de cultura generala al familiei extinse si am purces la vizitarea muzeelor locale. Am tentat prima data Muzeul de Istorie, dar, fiind vineri, acesta facea nani, fiind ziua sa de hodina (sic!). Asa ca ne-am reorientat spre vecinul sau de mai hacana, Muzeul National de Arta al Moldovei, gazduit de o cladire istorica a Chisinaului, fostul Colegiu de Fete “Regina Maria”, la adresa sa de domiciliu de pe Strada 31 August 1989. Edificiul poarta semnatura “parintelui” orasului Chisinau, arhitectul Alexander Bernardazzi, cel caruia ii datoram multe alte cladiri-monument istoric din oras, precum Primaria Chisinaului si Biserica Sfanta Teodora de la Sihla. Construita din calcar alb si caramida rosie, cladirea se prezinta cu maretie regeasca, din pacate insa in prezent fatada sa aflandu-se in renovare. Tot foind net-ul zilele trecute, am aflat ca la vreo cateva zile dupa noi, Muzeul de Arta a (mai) avut niste musafiri de soi, delegatia Guvernului Romaniei, ocazie cu care tara noastra, Romania, a donat tarii noastre de peste Prut, Moldova, un million de euro pentru a ajuta la renovarea acestui minunat edificiu! Brava noua!

Cladirea muzeului are 2 sectiuni, cu intrari diferite. Una se face din lateral, unde poti afla programul de functionare si poti cumpara bilete. In sezonul cald (aprilie-octombrie) “doamna primeste” de la 10 la 18, iar in cel rece, tot de la 10, dar numai pana la 16:30, in fiecare zi, mai putin lunea (ocupata doamna, nu?). Adultii dau 10 lei moldovenesti (1 RON= cam 4 lei moldovenesti), studentii 5, iar copiii 2. Nu mai stiu pensionarii, dar tot 2 sau 5. Se pot fotografia exponatele contra taxei de 15 lei.

Am urcat la etaj si am putut admira Galeria de Arta Nationala si Internationala, denumita asa pompos, dar incapand cu brio in 2 sali, ce-i drept, imense. Galeria are o poveste tumultoasa, ca toata istoria acestei tari. In 1939, sculptorul Alexandru Plamadeala, parintele Monumentului care-l reprezinta pe Voievodul Moldovei, Stefan cel Mare si Sfant, a avut initiativa de a strange 160 de lucrari locale si nu numai si a infiinta aceasta galerie, impreuna cu pictorul de origine francezo-elvetiana, Auguste Baillayre, care era profesor la Scoala de Belle Arte din Chisinau si care a fost primul director al noii galerii. In perioada razboiului, multe opere s-au pierdut, o parte fiind recuperate ulterior si intrand in avutia Muzeului de Arta in prezent, alaturi de alte colectii. Oricum, putine, da’ bune, daca ma-ntrebati pe mine. Pictori de care nu auzisem, dar care m-au fermecat, multe doamne (Ana Baranovici, Valentina Rusu-Ciobanu, Ada Zevin), dar si sculptori de valoare (Valeriu Rotari, Lazar Dubinovschi, Galina Dubrovina), precum si ceva obiecte de cult bisericesc, icoane, obiecte de arta populara… O sa atasez poze spre exemplificare.

Am coborat apoi din Galeria Nationala, care reprezinta expozitia permanenta si am iesit in strada, de unde am intrat “prin fata” in zona expozitiilor temporare. La parter am intalnit o colectie de lucrari dedicate spatiului rural moldovenesc, asa cum era vazut de pictori din Moldova, Romania, Polonia, Germania, Marea Britanie. La etaj, intr-o sala imensa, minunat decorata, probabil fosta sala de ceremonii a colegiului, ne-a zguduit simturile o expozitie de gravura a unui artist german, Otto Dix, numita sugestiv “O lume in ruine”. Otto Dix (1891-1969), participant activ si voluntar pe fronturile din Germania si Franta ale primului razboi mondial, si-a “descris” traumele provocate de aceasta experienta in colectia numita “Razboiul”, dar erau prezentate si alte lucrari ale artistului, care reprezentau prostituate, invalizi de razboi, batrani, muncitori, intr-o maniera exagerat groteasca, facuta sa te zgaltaie si sa-ti deschizi larg ochii mintii asupra mizeriei si saraciei spiritului omenesc. Am retinut cuvintele sugestive ale artistului: “Sunt lucruri care nu au nevoie a fi comentate. Pentru mine faptele au vorbit intotdeauna mai tare decat cuvintele. Sunt artist vizual, nu filozof. De aceea, in desenele mele iau intotdeauna atitudine, aratand ce este, aratand ce trebuie spus in numele adevarului. ” M-a impresionat profund “Crater de obuz cu flori”, tocmai pentru ca trada latura duioasa a omului Otto Dix, in esenta un optimist…

Doamna care supraveghea sala cea mare si frumoasa ne-a spus ca “mai avem un muzeu de arta, mai frumos ca aista” si ne-a explicat ca pe acestalalt il gasim undeva, pe Bulevardul Stefan cel Mare, mai la vale, cumva asa am crezut ca-l localizez, trecandu-l imediat pe ordinea de zi de maine. Spun “cred” pentru ca socoteala de acasa nu se potriveste cu cea din targ si, a doua zi, o “frumusete” de toxiinfectie alimentara care ne-a palit pe 3 dintre noi ne-a dejucat planurile de culturalizare artistica. Am rugat ulterior pe prietenul Google sa ma ajute, dar in afara de muzeul descris mai sus, se pare ca nu mai exista altceva, cel putin in lumea virtuala. Eu am banuit ca celalalt muzeu de arta ar putea sa fie in Vila Urbana Herta, o cladire princiara pe care am pozat-o inca din goana cailor(-putere), dar pe net figureaza inca departe de a fi restaurata pe interior. Misterul ramane a fi deslusit la o vizita ulterioara…

Tot doamna cu pricina ne-a sugerat sa vizitam si Muzeul de Etnografie, catre care chiar ne-am indreptat mintenas! Dar despre acesta in episodul urmator, caci are si rabdarea onoratului auditoriu o limita…

---

VIZUALIZĂRI: 4495 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI