Memorialul Pitesti - un loc al torturii si al teribilei dezumanizari

TIPĂREȘTE

Si am ajuns si la inchisoarea de la Pitesti...

Ei bine, in luna decembrie a anului 2019, am avut ocazia de a participa la proiectia speciala de la Sibiu a filmului romanesc "Intre Chin si Amin", regizat de Toma Enache. Regizorul a fost si el prezent - un om extraordinar, care a facut tot ce i-a stat in putere pentru ca acest capitol extrem de dureros din istoria tarii noastre sa nu se piarda in negura timpului, pentru a ne arata adevarurile dureroase ale comunismului. Omul acesta s-a zbatut intr-un mod extrem de curajos si de necesar vremurilor noastre, vremuri in care nimeni nu mai pare interesat de istoria poporului roman, sa realizeze cu eforturi uriase, cu multa cercetare, fara vreun ajutor din partea statului, exclusiv din donatii si fonduri private, primul film romanesc dedicat experimentului Pitesti, una dintre cele mai sangeroase pagini din istoria postbelica a Romaniei anilor 50. Un film foarte bine primit, atat de catre public, dar si de catre criticii de film, si premiat la multe festivaluri de film din toata lumea. Un film care pana la momentul scrierii acestui articol, a fost premiat cu nu mai putin de 40 de premii in tara si in strainatate. Pentru mine, INTRE CHIN SI AMIN nu este doar un film. Este acel film care mi-a schimbat cu totul perspectiva asupra cinematografiei romanesti.

De ce am inceput articolul povestindu-va despre acest film? Pentru ca am vrut sa intelegeti de unde a izvorat dorinta de a vizita Inchisoarea de la Pitesti, transformata intre timp in Memorial, in anul 2014, cand o parte din fosta inchisoare a fost deschisa publicului si mii de vizitatori din tara si din strainatate vin aici anual. Si totusi, la Memorialul Pitesti nu s-a filmat nici macar un cadru pentru film.

Penitenciarul Pitesti a fost construit in perioada 1937-1941 si, la vremea respectiva, era cel mai modern spatiu de detentie din tara. Intre anii 1949 si 1951, la Inchisoarea Pitesti s-a desfasurat Experimentul Pitesti, considerat a fi cel mai mare si cel mai intensiv program de spalare a creierului prin tortura din blocul comunist. Una dintre cele mai cumplite experiente de dezumanizare pe care le-a cunoscut epoca noastra.

Experimentul Pitesti nu a reprezentat, din pacate, doar o greseala a trecutului poporului roman, ci un cumul grotesc, greu de imaginat de torturi fizice si psihice, la care erau supusi cei pe care comunismul si Securitatea ii considerau dusmani ai statului. Majoritatea detinutilor au fost studenti, dar au existat si o sectie a Serviciului Special de Informatii si cateva celule de femei. Dupa plecarea studentilor, prin inchisoare au trecut detinuti politici condamnati pentru refuzul colectivizarii, spionaj, ori din motive religioase.

"Ne culcam la ordin, intotdeauna dupa miezul noptii si dupa reguli bine stabilite: intinsi pe spate, inveliti cu patura pana sub barbie, cu mainile pe patura, drept perna aveam gamela. Orice incercare de a-ti modifica pozitia din cauza durerilor musculare sau osoase era imediat amendata cu o lovitura de ciomag si chiar miscarile involuntare din timpul somnului, din cauza cosmarurilor, erau sanctionate tot cu o lovitura de ciomag din partea celor care ne supravegheau somnul. Grija de a nu te misca, atat in stare de veghe, cat si in timpul somnului, devenise o dominanta careia ii subordonasem toate functiile fiziologice si psihice; astfel, instituisem un autocontrol sever, dar eficace. " - Nicu Ionita, supravietuitor al Experimentului Pitesti

Regimul de detentie de la Inchisoarea Pitesti era unul crunt. O zi incepea cu desteptarea la ora 5, cand detinutii mergeau in grupuri la toaleta, dupa care erau obligati sa stea fix in pat intre orele 6 si 10, cu privirea in pamant si sa se gandeasca la reeducare. In momentul in care faceau o miscare, oricat de mica, erau batuti cu batele de gardieni. In timpul Experimentului Pitesti, detinutii nu au iesit nici macar sa se plimbe in curtea inchisorii. Reeducarea prin tortura a inceput in iarna lui 1949. La inceput erau batai organizate, detinutii erau pusi pe o masa sau pe jos si erau batuti sistematic. Apoi, multi erau batuti la inghesuiala, necontrolat. Bataile erau de multe ori de o bestialitate iesita din comun, detinutii erau loviti cu batele sau calcati in picioare, uneori fiind de nerecunoscut dupa iesirea din dispozitiv. Torturile erau variate; daca initial vizau fie umilirea detinutilor, care erau obligati sa-si puna tineta in cap, sa sara ca broasca, sa se tarasca pe jos, sa manance fara sa-si foloseasca mainile, ulterior s-a recurs la degradarea fizica a acestora: erau privati de apa zile intregi sau obligati sa stea in pozitii chinuitoare, de exemplu, culcat pe spate, cu capul ridicat si cu un ac sub ceafa sau sa scoata si sa bage la loc sireturile in incaltaminte ore in sir. Se urmarea, de asemenea, o totala degradare psihica a detinutilor: erau obligati sa manance fecale, sa se comporte ca porcii la masa (sa manance fara tacamuri si sa grohaie de placere) sau, in timpul slujbelor religioase inscenate ca niste ritualuri satanice, erau obligati sa recite versuri obscene si sa faca tot felul de gesturi perverse.

Dupa doua-trei saptamani de astfel de tratamente, detinutii erau pusi sa-si faca demascarea, cu alte cuvinte, sa declare, in scris si verbal, tot ceea ce nu declarasera la Securitate. Din frica sau ca sa scape de batai, unii isi turnau fostii camarazi, insa, cei mai multi dintre acestia incercau sa declare doar lucruri care sa nu le aduca probleme altora. Tinerii care au trecut prin bataile si demascarile din Inchisoarea Pitesti au avut reactii diferite, in functie de constructia sufleteasca, de puterea de rezistenta, dar mai ales de gravitatea si durata torturilor. Rezistenta era aproape imposibila. In functie de context, unii au devenit informatori, altii plantoane (supraveghetori) sau agresori pentru noii veniti. Cu toate acestea, au existat si cazuri rarisime de rezistenta, in special in ultimele loturi intrate in actiunea violenta.

Pentru noi, vizita in locurile in care s-a desfasurat Experimentul Pitesti a fost o experienta tulburatoare. Dupa parerea mea, fiecare popor este dator sa isi cunoasca istoria si sa faca tot ce ii sta in puteri pentru a evita sa se mai repete greselile trecutului. Cred ca aceste nenorociri si multe altele asemenea ar trebui predate la lectiile de istorie a Romaniei, iar vizita la Memorialul Pitesti si chiar vizionarea filmului "Intre Chin si Amin" ar trebui sa fie "un must" pentru orice roman. Evenimentele petrecute aici, la Pitesti, dar si in alte inchisori comuniste, trebuie cunoscute si constientizate la cel mai inalt nivel de catre fiecare dintre noi.

Trebuie sa va mai spun si faptul ca Memorialul pune la dispozitia publicului si o aplicatie care se poate descarca gratuit pe telefon, atat pentru sistem Android, cat si iOS, prin intermediul careia puteti accesa turul virtual al constructiei care a fost Inchisoarea Pitesti. De asemenea, in aplicatie gasiti o serie de informatii importante cu privire la trecutul poporului roman, pornind de la Marea Unire, unde este prezentata generatia care s-a opus comunismului, continuand apoi cu informatii despre arestari si despre Rezistenta armata, despre temnita in care cei peste 600 de studenti au trecut prin Fenomenul Pitesti, despre libertatea precara de dupa eliberare, iar turul se va incheia cu anul 1989 - un an in care libertatea s-a platit cu sange.

Aplicatia se numeste MIP si are ca sigla un cerc rosu in interiorul caruia se afla desenata o usa.

Memorialul este amplasat chiar in inima orasului Pitesti, iar inainte de intrarea in curtea Memorialului, este o parcare gratuita unde iti poti lasa masina, sau chiar in jurul blocurilor din apropiere se poate parca fara probleme. Prima senzatie a fost una stranie din cauza faptului ca pe partea dreapta a cladirii se afla mai multe blocuri, atat de aproape, incat iti dau impresia ca parca vor sa acopere amintirile unor vremuri de groaza, cu mii de tineri nenorociti de regimul comunist. Citisem pe internet ca in 2006, fosta inchisoare Pitesti a fost la un pas sa fie demolata pentru a se construi in locul ei un ansamblu rezidential, insa protestele vehemente din tara si de peste hotare au stopat proiectul nedorit si total nepotrivit.

Accesul in Memorial a fost gratuit cand am mers noi (sfarsitul lunii septembrie 2020), insa nu ne-am simtit bine sa intram chiar asa pe gratis, drept pentru care am introdus o suma modesta de bani in urna destinata donatiilor. La intrare, suntem avertizati ca este interzis accesul minorilor sub 12 ani, din cauza informatiilor extrem de dure la care sunt expusi. Memorialul se poate vizita atat liber, cat si cu ghid, acesta fiind contracost. Tariful ghidului variaza in functie de numarul de vizitatori dintr-un grup. Nu am retinut toate variantele de pret, insa stiu ca pentru doua persoane cat am fost noi, costul era de 40 de lei/persoana. Pentru a vizita Memorialul pe indelete, noi am avut nevoie de aproximativ o ora si jumate, iar la finalul vizitei, te asteapta o librarie in care gasesti diverse carti si materiale audio despre Experimentul Pitesti, alte inchisori comuniste, marturii ale supravietuitorilor, loc in care mai poti petrece cateva minute bune. Noi am iesit din librarie cu doua carti pe care le puteti vedea in pozele anexate acestui articol.

De asemenea, cand am fost noi, una dintre cele mai importante incaperi din muzeu era inchisa. Este vorba despre Camera 4 - Spital, cea mai mare camera ca suprafata din intregul penitenciar, unde s-a desfasurat marea parte a violentelor in perioada 1949-1951. Aici a fost infirmeria pana in anul 1948, de unde i-a ramas si numele. Mai tarziu a devenit spatiu de arhivare a documentelor, iar astazi este paraclis ortodox, unde au loc slujbe si rugaciuni (in fiecare duminica si zile de sarbatoare), pentru pomenirea si comemorarea celor care au suferit in aceasta inchisoare, si nu numai. In curtea inchisorii se mai gasesc si cateva bucati considerabile din... Zidul Berlinului (primite ca donatie in urma cu cativa ani, spuneau angajatii memorialului). Corelat acest fapt cu ororile din inchisoare... ne-au facut sa spunem ca am avut parte si noi romanii de Holocaustul nostru... chiar acasa...

La finalul vizitei, am ramas cu senzatia trista ca acesta nu este un Memorial foarte mediatizat, ca nu este vizitat de un numar considerabil de oameni (cum am vazut, spre exemplu, la Memorialul Victimelor Comunismului si al Rezistentei de la Sighet, despre care voi scrie un articol separat), datorat faptului ca nu eram decat noi si un alt cuplu. Sper ca nu este totusi asa, sper ca atunci cand am fost noi a fost doar o intamplare sa fie putini vizitatori, poate din cauza pandemiei, poate din cauza ca am fost in timpul saptamanii...

*pentru acest articol, am folosit ca sursa de informatii si un articol de pe site-ul adevarul.ro

Si... pentru melancolici... sa le intre bine in cap... NU, Nu era mai bine in comunism... !!!

---

VIZUALIZĂRI: 735 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI