Muzeul Vrellis — istorie, ceară, dăruire

TIPĂREȘTE

" Aș dori să le mulțumesc celor care au păstrat religia mea, limba mea, naționalitatea mea, astfel că pot fi un bun creștin grec" spunea Vrellis și le-a mulțumit prin creerea acestui muzeu.

În drumurile noastre grăbite spre plajele însorite ale bătrânei Elade, trecem de multe ori prea ușor pe lângă locuri încărcate de istorie sau/și opere ale naturii ori oamenilor pasionați, dăruiți de soartă cu talent dar și cu dragoste de pământul țării natale, de etnia căreia îi aparțin și de limba pe care o vorbesc. Un astfel de loc este "Muzeul efigiilor de ceară" sau mai simplu și mai ușor de identificat, Muzeul Pavlos Vrellis din localitatea Bizani.

Știam că acest muzeu este dedicat istoriei zbuciumate a poporului grec, că părintele lui, Pavlos Vrellis l-a creat la vârsta de 60 ani, prin munca aproape solitară, fără ucenici, din banii proprii, din obiectele cumpărate sau căpătate în lungile lui peregrinări prin toată Grecia, știam că este cel mai faimos din această țară, deși muzee de ceară mai sunt aici, citisem despre el, am văzut poze dar să-l vizitezi este cu totul altceva.

Muzeul este în satul Bizanti, apropiat de Ioannina - la sfârșit vă dau toate informațiile despre drum și vizitare - este într-o clădire construită special pentru a adăposti operele sculptorului, pe un teren generos, bogat în pomi la umbra cărora am băut o cafea.

Ajunși la poarta parcului, am preferat să intrăm cu mașina deoarece parcarea din șosea era plină de autocare - aveam să constatăm că este ceva de urcat - am ajuns în parcarea de sus din fața intrării vizitatorilor, destul de plină și aceea, ne-am cumpărat biletele și am intrat în muzeul propriu-zis, în cei 2.800 metri cubi de istorie greacă, după cum spune ghidul, de fapt 2.500 reali, după mărturisirile autorului, împărțiți în 36 de cămăruțe tematice ce reprezintă trei perioade, cea pre-revoluționară, cea de după 1821 și al doilea război mondial; cele 150 de figuri de ceară se încadrează perfect colecțiilor ce redau aspecte din viața grecilor în diferite perioade de timp, din Grecia și Capadocia.

După ușile care despart holul casei de bilete, lumina este difuză, ești în primă fază dezorientat, ni se atrage din nou atenția că nu avem voie să facem fotografii și începe turul în care nu știi la ce să fii atent: la exponate sau la locul unde pui piciorul, interiorul, scările fiind realizate sub forma unor grote. Ne acomodăm rapid, eu am o oarecare tresărire văzând niște ochi pătrunzători ce mă fixau, de fapt erau ochi de sticlă ai personajelor cu trupul din pojghiță de ceară de albine, trupuri goale pe interior să poată "respira ceara" cum a explicat autorul.

"Școala clandestină", prima cămăruță mică și întunecată este un omagiu adus celor care, de-a lungul ocupației otomane s-au luptat să păstreze limba și identitatea națională, fiind singurul popor cunoscut că a predat copiilor în ascunzători de noapte din subsoluri și peșteri iar Vrellis, în studiul și comentariile sale, amintește ajutorul primit din partea tipografiilor românești ale sec. XVI - XVII care le-au tipărit și trimis cărți în limba greacă. Copilul care stă în picioare are figura fiului sculptorului iar învățătorul reprezintă un preot-profesor din anii 1955.

"Dionisie Filozoful", născut în sec. XVI, luptător pentru eliberarea grecilor, episcop, prins și omorât prin torturi înfiorătoare la vârsta de 70 ani.

Este redată și o bibliotecă cu 1250 de cărți, superb realizate dar nu încercați să extrageți un volum!

"Binefăcătorii din Epir", membrii mai multor familii din regiunea Epirului care, de-a lungul a peste 200 de ani au creat, prin donațiile lor, multe din marile instituții culturale și religioase ale Greciei.

"Katsadonis" este figura unui luptător și comandant din Epir, împotriva lui Ali Pașa, omorât în chinuri de turci; trupul i-a fost depus într-o moschee și creștinii veneau să-l plângă doar plătind o taxă. A fost cumpărat și îngropat în curtea bisericii metropolitane din Ioannina.

Urmează alte cadre cu cei ce au înființat frății pentru eliberarea de sub otomani, cu preoți învățători, cu amintirea satului care și-a aruncat cei 60 de copii de pe stânci să nu fie prinși de crudul Ali Pașa, grupurile care au luptat împotriva lui Suleiman Magnificul.

"Uciderea lui Ali Pașa" este cea mai apreciată lucrare din muzeu, în special de copiii greci și nu degeaba. Ansamblul este reprezentat după ceea ce a fost cândva în biserica Sf. Panteleimonas de pe insula Nissi, loc ce se pare că a fost "modificat radical " (cuvintele sculptorului) în 2007, probabil în scop turistic. Vrellis spune că i-au trebuit mulți ani de cercetări în bibliotecile, muzeele și colecțiile din Grecia, Anglia, Franța, Italia doar pentru a găsi cât mai multe desene și gravuri din perioada uciderii pașei. Ansamblul șochează, așa cum anticipa Vrellis, prin cruzime și oroare și prin inocența și calmul afișat de kira Vassiliki dar despre aceasta vă voi povesti într-un articol viitor.

Urmează expunerile ce aparțin perioadei 1821 până la secolul 20, cu eroii ai revoluției în special, ascunzătorile din peșteri, apoi al doilea război mondial și implicarea deosebit de valoroasă a medicilor și infirmierilor, precum și a femeilor din toate categoriile sociale, despre care grecii spun cu mândrie că au fost foarte importante în ajutorul dat pe front și nu numai. Cadrul "Femeile din Pind" este superb conceput. De asemeni și "Bătălia din Creta".

Oarecum ascunse privirii directe sunt "Cuptoarele germane" lucrate nu din ceară ci din materiale solide dar cu tentă de autentic și care sunt create în amintirea celor 1850 de evrei din Ioannina, printre care a avut și Vrellis colegi de școală și care au pierit în lagărele naziste; sunt lucrate având drept model pozele făcute de un prieten chiar când acele cuptoare functionau!

Dar din figurile de ceară nu pot uita altele, impresionante.

"Cipru" este o compoziției dedicată dramei ciprioților în 1974 și reprezintă o femeie cipriotă care arată o fotografie către un personaj imaginar, reprezentat de un scaun de regizor pe care sunt haine moderne, europene și un sul de hârtie igienică! Un exercițiu pentru cugetare a ceea ce se întâmplă acum în Europa.

"Asia Minor" este, prin două femei, bunică și nepoată, drama celor mutați din Capadocia în urma unui mare schimb de populații după primul război mondial, de altfel exemplificată larg la muzeul din Nea Karvali. Interpretarea lui Vrellis : accident de război!

"Doamna Ro" este cea mai impresionantă figură din tot muzeul. Sub acest nume este cunoscută grecilor Despina Achladiotou, femeia care a rămas pe una din insulele din apropierea Turciei, Ro sau Rho, atunci când populația s-a refugiat în totalitate și, împreună cu soțul a confecționat un drapel grecesc din lenjerie, pe care-l ridica în fiecare dimineață, distrugând drapelul turcesc. După moartea soțului a rămas în continuare pe insulă, singură, făcând zilnic același lucru - ridicarea drapelului, acest fapt petrecându-se între 1927 și 1961. Ea moare în 1982, este înmormântată pe insula Ro și, în semn de omagiu, pe această insulă nelocuită oficial, o mică unitate de militari este păstrată pentru a ridica drapelul Greciei în fiecare dimineață.

Și-l veți vedea și pe autorul acestor opere, desigur lucrat în ceară de albine, în propriul lui atelier.

Pavlos Vrellis 1923 - 2010 - copil orfan de ambii părinți, înzestrat de natură cu talent artistic, absolvent cu brio al școlilor de arte din Grecia și Italia, conservator de monumente vechi, ghid, profesor la Acropolele Atenei, Dodoni, Ioannina, Nekromanteionul de la Nikopolis și Delphi, a cochetat și cu poezia, a studiat intens folclorul Epirului, cumpără în 1981, cu banii primiți la pensionare, un teren neamenajat în satul Bizanti și începe plantarea de pomi, trasarea drumurilor și aleilor, construcția acestei clădiri speciale al cărei subsol adăpostește muzeul; a fost ajutat în munca sa de foștii lui studenți și, material și moral spune el, de Melina Merkouri, ministrul culturii. Primii turiști intră pe ușile muzeului la 31 iulie 1995.

Opera sa este impresionantă, fiecare figură, mână sau picior de ceară necesită o muncă repetată în lut, gips și apoi ceară, ultima uneori nereușită căci, spune artistul, culorile diferă între ceara lichidă și cea solidificată. Fiecare articol de îmbrăcăminte este confecționat sau luat din centrele de vechituri și refăcut să redea aspectul vremii, armele sunt fie de la vechituri fie lucrate în lemn ce trebuia să primească patina epocii. Pietre, dulapuri, uși, scaune și multe altele au fost adunate din demolări de biserici, monumente, din cariere, din celulele închisorilor și au așteptat ani la rând să ajungă piese de muzeu.

Este un loc care merită un popas și o meditație, fraza de la începutul acestui articol se poate adapta multor natii.

Drumul până acolo nu este greu. Din autostrada Egnația Odos se coboară spre E951, spre localitatea Fteri (în partea opusă este orașul Ioannina) iar de acolo se urmărește indicatorul de muzeu (este pe fond maro), sunt cam 12-13 km de la autostradă. Vă recomand să intrați cu mașina pe domeniu și să urmați drumul din stânga până ajungeți la parcarea interioară, chiar la intrare în holul muzeului. Nu uitați să admirați priveliștea, să studiați putin clădirea cu arhitectură combinată, concepută tot de Vrellis. Prețul unui bilet este de 6 € adult, 4€ / pers. pentru grupuri mari, 3 € pentru elevi cu vârste între 8 și 17 ani. Cred că știți că persoanele peste 65 de ani, dovedit cu act identitate, beneficiază de reducere 50% în toate muzeele grecești, deci și aici deși este un muzeu privat. Nu le recomand vizitarea acestui muzeu persoanelor cu handicap locomotor sau copiilor ce nu pot fi controlați de părinti, lumina fiind slabă și scările lucrate din piatră naturală cu denivelări. Fotografiatul este interzis, la vizita noastră erau plantați câțiva supraveghetori pe scări, aproape de neobservat fiind îmbrăcați în negru, noroc că unul a mișcat putin, altfel o încasam.

La parter puteți cumpăra monografia, sincer nu-mi amintesc dacă era 10 sau 12 €, necazul este că nu o au decât în limba greacă. Puteți cere informații în engleză, nu și material scris în această limbă. Programul de vizitare era 10 - 16 când am fost noi. Muzeul are pagină proprie pe net. Biletul vă este perforat de două ori, așa că nu e bine să-l pierdeți.

Ce pot să vă mai spun? Doar că fiecare colțișor, fiecare centimetru din cadre reprezintă ceva, un simbol, o piatră adusă de undeva, o amintire, un fapt istoric, etc., amănunte care astăzi când autorul lor a plecat, rămân nedescifrate, aflăm doar atât cât a apucat el să descrie.

Pozele începând cu P07 sunt făcute după un material informativ și după cărtile poștale primite gratis.

---

VIZUALIZĂRI: 2530 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI