„Pe ulițele Vrancei: Zilele Satului Vrâncean”

TIPĂREȘTE

Cuvânt înainte

Dacă întrebi un român unde e sufletul lui mai acasă, o să ridice din umeri, o să se uite pe fereastră și, de cele mai multe ori, o să-ți spună ceva despre sat. Satul românesc – ăla cu ulița bătătorită, cu vecina care știe ce-ai gătit înainte să pui sarea, cu clopotul bisericii care sună la fix (și uneori și la nefix) – e un fel de inimă a neamului. Se zice că acolo valorile sunt mai curate și mai încăpătoare decât în vreun apartament de la oraș. Nu degeaba marii scriitori, pictori și etnografi s-au tot dus în sate, de parcă satul ar fi avut mereu un fel de priză directă la esența românității.

Satul românesc nu e doar o carte de povești prăfuită, ci un patrimoniu viu: acolo se împletesc trecutul, prezentul și, cu puțin noroc, și viitorul. La târguri, la festivaluri și la sărbători, oamenii nu vin doar pentru bulz și plăcinte, ci pentru a regăsi un soi de autenticitate care, la oraș, se pierde între semafoare și Wi-Fi. Într-o lume în care totul se schimbă repede, satul mai păstrează încă gesturile vechi, meșteșugurile cu răbdare și cântecele care fac să-ți tresară inima chiar dacă nu știi versurile.

În fond, satul românesc nu e doar despre trecut, ci despre continuitate – și despre bucuria de a fi împreună. Și ce poate fi mai românesc decât să sărbătorești asta cu muzică, mâncare bună și povești spuse pe uliță?

Eu n-am copilărit la țară, să fug desculț prin iarbă sau să fur cireșe din grădina vecinului. Eu sunt copilul asfaltului, crescut între blocuri și sifonării, alimentara și aprozar. Și, da, uneori pe stradă trecea nea Cruceanu, ăla de avea un cărucior unde avea înghețată, halviță și ciubuc, cu doi lei erai cel mai fericit copil!

Fotbal am început să joc pe bitum, printre mașini parcate strâmb; când am trecut prima dată pe iarbă, mă gâdila la tălpi de râdeam ca prostul. Și ceilalți râdeau, dar de mine – altă poveste, las-o așa! Poate tocmai de asta, azi, pentru mine, satul românesc mi se pare un loc fascinant: e locul unde realitatea încă miroase a fân și copilărie.

Festivalul Satului Vrâncean

De câțiva ani, ultima duminică din septembrie e declarată zi de sărbătoare pentru satul românesc. O ocazie bună să ne amintim nu doar de bunici și de vacanțele la țară, ci și de felul în care comunitățile rurale încă țin în viață tradiții, obiceiuri și gusturi. În plus, turismul rural primește un impuls, iar noi, cei plecați de la sat sau doar trecători prin el, găsim o scuză perfectă să revenim la rădăcini și să respirăm, măcar pentru o zi, aerul ăla amestecat de fum de sobă și iarbă cosită.

Vrancea nu putea rămâne mai prejos și și-a sărbătorit și ea „Zilele Satului Vrâncean” . Și unde altundeva să se întâmple asta dacă nu chiar în inima tradițiilor, la Muzeul Satului din Crângul Petrești, chiar lângă Focșani? Acolo, printre case vechi cu pridvor, miros de lemn și cântece populare, vrâncenii au adus la viață obiceiuri, gusturi și meșteșuguri, transformând locul într-o adevărată sărbătoare a autenticului.

Dacă vrei să vezi cum se împletesc trecutul și prezentul într-o sărbătoare vie, trebuie să ajungi măcar o dată la „Zilele Satului Vrâncean” din Crângul Petrești. Acolo, Muzeul Satului nu mai e doar un loc cu case frumoase și fotografii înrămate, ci devine un fel de târg viu, cu oameni, culori, mirosuri și sunete. Printre alei, gospodarii și meșteșugarii din toată Vrancea își așază mesele ca pe niște scene mici, fiecare cu povestea și cu tradiția lui.

Meșterii olari îți atrag atenția primii. Vin cu roata lor de lut și cu mâinile bătătorite, care știu exact cum să mângâie pământul ca să-l facă strachină, ulcior sau căniță de țuică. E un dans între apă, lut și răbdare, o tehnică veche de sute de ani. Privindu-i, îți dai seama că nu e doar meșteșug, ci o filosofie a răbdării și a continuității – vasele acelea nu sunt doar frumoase, ci și practice, ținând la păstrat lapte, brânză sau vin de pe dealurile Vrancei.

Apoi dai peste cei din Nereju, cu măștile lor tradiționale. Colorate, cu coarne, păr de animale și panglici, măștile au avut cândva roluri ritualice – alungau spiritele rele și chemau norocul. Acum, la festival, copiii și turiștii le privesc fascinați, încercând să ghicească poveștile din spatele lor. Fiecare mască e o mică operă de artă populară, lucrată cu migală și cu un simț al teatrului popular pe care puține comunități l-au păstrat atât de viu.

De la Biliești și Suraia vin meșterii împletiturilor din răchită. Coșuri pentru fructe, pentru pâine, pentru cărat lemne, pentru ouă – toată o geometrie ordonată din fibre flexibile. Împletitul răchitei e un meșteșug aparent simplu, dar care cere îndemânare și ochi format. Aceste coșuri și panere erau cândva indispensabile în gospodărie; fără ele, nu exista nici transport, nici păstrare. Azi, ele se transformă în obiecte decorative sau suveniruri, dar păstrează aceeași frumusețe funcțională.

Toate aceste meșteșuguri nu sunt doar frumoase în sine, ci povestesc despre un mod de viață în care priceperea îți aducea respect și te punea „în rândul gospodarilor” . Să știi să faci un ulcior, să împletești o coșarcă sau să cioplești o mască nu era doar artă, ci și utilitate pură. Într-o lume fără supermarketuri și fără plastic, fiecare obiect era rodul mâinii omului și parte din economia casei.

În Vrancea, printre dealuri și păduri, încă mai există femei care duc mai departe arta împletiturilor și a cusăturii cămășilor și fustelor, ca un fir nevăzut ce leagă prezentul de trecut. În casele lor, războiul de țesut sau ghergheful nu sunt doar obiecte vechi, ci unelte vii. De la o generație la alta, se transmit tipare, simboluri și tehnici care nu apar în manuale, ci în mâinile și privirea atentă a meșterițelor.

Portul vrâncenesc are o simplitate care impresionează tocmai prin eleganța discretă. Cămășile albe, cusute cu motive geometrice sau florale, și fustele lungi, cu dungi sau modele sobru colorate, vorbesc despre un popor aspru, obișnuit cu muntele și munca grea, dar nicidecum insensibil la frumos. Fiecare cusătură e o declarație de identitate și o dovadă de răbdare – un fel de poezie în ață și ac.

Aceste femei nu fac doar haine, ci țes amintiri și dau mai departe o estetică a autenticului. Ele sunt, fără să știe, păstrătoare de patrimoniu viu, iar munca lor transformă portul popular într-un limbaj care spune cine suntem, de unde venim și cât de frumos poate fi simplul.

La „Zilele Satului Vrâncean” , aceste tradiții nu sunt doar expuse ca într-un muzeu – sunt vii. Poți vorbi cu meșterii, poți încerca roata olarului, poți simți textura răchitei între degete. Copiii descoperă, adulții își amintesc, iar comunitatea se vede pe sine în oglinda tradițiilor. Într-o epocă în care totul se produce în serie, aici fiecare obiect e unic, încărcat cu poveste și cu suflet.

Și poate acesta e adevăratul câștig al sărbătorii: nu doar că promovează turismul rural, ci că dă mai departe, cu bucurie, un patrimoniu viu, în care Vrancea își regăsește rădăcinile și își construiește viitorul.

Muzeul Satului Focșani. Sau, oficial, Secția Etnografie a Muzeului Vrancea

Ca parte componentă a Muzeului Vrancei, Secția de Etnografie a fost inaugurată oficial în 1977, răspunzând unei nevoi culturale urgente: aceea de a păstra și de a valorifica patrimoniul etnografic al județului. Amplasată în mijlocul naturii, în pădurea Petrești, secția în aer liber e mai mult decât un spațiu expozițional – este o călătorie în timp, prin istoria satului vrâncean.

Pe o suprafață generoasă, vizitatorii pot descoperi 73 de construcții autentice grupate în 32 de complexe tematice. Fiecare gospodărie, fiecare anexă sau instalație tehnică a fost adusă din sate vrâncene și reconstituită cu grijă, pentru a reda atmosfera autentică de odinioară. În total, peste 6.000 de obiecte diferite – de la unelte agricole și textile, până la mobilier, costume populare și obiecte de cult – ilustrează viața cotidiană și tradițiile locului.

Muzeul este structurat pe două mari sectoare. Primul este dedicat instalațiilor tehnice țărănești: mori, pive, vâltori sau prese de ulei – toate mărturii ale ingeniozității oamenilor de la sat. Al doilea sector cuprinde gospodăriile și construcțiile de interes public: case, șuri, bisericuțe, școli, crâșme, acoperind întreg universul satului tradițional.

Astfel, Muzeul Satului Vrâncean nu este doar un loc de vizitat, ci o lecție vie despre felul în care comunitățile rurale din Vrancea au muncit, au construit și și-au păstrat identitatea de-a lungul timpului.

(În)sfîrșit

Într-o zi limpede de toamnă, Parcul Crâng îți dă impresia că ai pășit într-o poveste. Printre case vechi și meșteșuguri uitate, tradițiile prind viață ca niște frunze colorate în vânt. E un loc unde natura și istoria te învață că unele lucruri nu trebuie uitate niciodată.

Bucuria unei astfel de zile nu ar fi posibilă fără oamenii care, cu răbdare și dragoste, păstrează vii tradițiile și meșteșugurile Vrancei. Lor li se cuvine respectul și recunoștința noastră, pentru că duc mai departe povești vechi de sute de ani. Până la ediția de anul viitor, Muzeul Satului de la Focșani merită o vizită — dacă drumurile vă poartă prin aceste locuri, veți găsi aici un colț de autentic românesc, unde timpul încetinește și istoria respiră printre case, meșteșuguri și oameni. Și, chiar da, la sat timpul are o altă scurgere, pare că viața-ți mai dă voie să vezi și oameni sau natura, te mai poți juca cu un cățel și bucura de firul de iarbă.

Cam asta a fost povestea mea despre” Ziua Satului Vrâncean” așa cum s-a petrecut ea la Focșani, între 28-29.09.2025. Acuma, dacă am terminat-o, nici io nu mai am vreun motiv să mai rămân pe-aicea, așa că plec, salutându-vă, cu respect: haidi, pa!

AmFostAcolo fără reclame?

• Utilizatoriii LOGAȚI văd o versiune cu mai puține reclame
• Ai dori o versiune COMPLET fără reclame? — devino membru afaFanClub -- citește mai mult

Membrii afaFanClub accesează AFA FĂRĂ RECLAME, pentru 8-9 lei/lună!

Cum devin membru afaFC? -- cumperi un abonament pe 6 sau 12 luni.

Detalii despre abonamentele afaFanClub aici

• ABONAMENT afaFC pe 6 LUNI = 59 lei Cumpără afaFC 6 luni
• ABONAMENT afaFC pe 12 LUNI = 100 lei Cumpără afaFC 12 luni

*) Nu uita să completezi, la DATE FACTURARE, username (de exemplu la Adresă)

---

VIZUALIZĂRI: 168 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI