„Povestea” moscheii prințesei Esma-han din Mankalya

TIPĂREȘTE

Veacul al XVI-lea... Imperiul Otoman atinge apogeul întinderii sale teritoriale și culturale. Este „epoca de aur” a sultanului Soliman Magnificul, care se menține peste 45 de ani în fruntea Imperiului. Cultura în toate formele ei cunoaște o dezvoltare nemaiîntâlnită până atunci, sultanul sprijinind prin asociații imperiale arta, științele, caligrafia, arhitectura, făurirea ceramicii și a textilelor, pictura și multe alte meșteșuguri cu valențe artistice. Este epoca în care arhitectul Sinan aduce soluții inovatoare și schimbă fața centrelor urbane otomane.

Prințesa Esmahan își petrecea majoritatea timpului în încăperile haremului și prin grădinile palatului. Este fiică de sultan, dar mama sa – o venețiancă de viță nobilă – i-a insuflat pasiunea pentru călătorii și frumos. Deși era nepoata lui Soliman Magnificul, soarta sa nu a fost una tocmai fericită, cum de altfel se întâmpla de obicei în adâncurile haremului imperial. Din considerente politice la vârsta adolescenței este silită să se mărite cu Marele Vizir al Imperiului, un bărbat trecut de prima tinerețe.

Treburile Imperiului, campaniile militare și chestiunile interne, solicitau permanent prezența Marelui Vizir. Tânăra soție își găsește alinarea în lectură, caligrafie, plimbări lungi sau discuții aprinse cu imami înțelepți pe teme religioase. Întrucât și Sokollu Mehmed Pașa, soțul său, a fost mereu înconjurat de arhitecți, geografi și cărturari sultana Esma a fost permanent în contact cu arta și științele. Treptat, în timpul deselor absențe ale soțului, Esmahan începe să călătorească prin teritoriile Imperiului.

Călătoriile o poartă la un moment dat pe tărâmurile dobrogene, în așezarea Mankalyei, chiar pe malul Karadeniz-ului. Anticul Callatis, cetate și port ale căror urme se vedeau bine atunci, ajunsese un important punct de comerț pe mare și pe uscat. Negustori de diferite nații își construiesc case solide în oraș și își deschid afaceri înfloritoare. Se deschid școli, caravanseraiuri, băi și numeroase prăvălii. Călătorul turc Evliya Celebi consemna o sută de ani mai târziu că orașul Mangalia devenise un loc unde își puteau găsi adăpost ori face un rost orice om: … du-te la Mangalia, care este Kaaba pribegilor și a sărmanilor.

Sultana Esma îndrăgește acestă așezare și vine din ce în ce mai des aici. După ce tatăl său, Selim al II-lea moare stupid în hamam alunecând și lovindu-se la cap, Esma decide să construiască în Mankalya o moschee dedicată memoriei sultanului. În 1575 sultana plătește pungi grele de bani pentru edificarea lăcașului de cult, meșterii muncind cu sârg pentru a termina cât mai repede lucrarea.

Construcția se înalță rapid, iar Esma vizita personal șantierul deschis în apropierea mării. Blocuri de piatră sunt aduse în parte din ruinele antice ale Callatisului, iar pietrari turci pricepuți îmbină perfect pietrele cu ajutorul scoabelor din plumb topit turnate direct în șanțurile special sculptate. Minaretul, pornit de la o bază aproape pătrată, devine cilindru, apoi apare balconul muezinului și vârful ascuțit terminat cu Semilună.

Visul sultanei devine realitate, pereții moscheii sunt brăzdați de două rânduri de ferestre cu ancadramente de piatră în formă de arc în partea de sus, acoperișul de olane este așezat de meșteri bucată cu bucată. Se începe lucrul la interior, arhitectul îi prezintă sultanei planurile de decorare a încăperii de cult, ceva simplu, fără briz-brizuri opulente.

Vine și ziua inaugurării când se desfășoară prima slujbă religioasă; muezinul își strigă chemarea în cele patru zări. Alaiul sultanei sosește la moschee, numeroși slujitori și locuitori ai Mankalyiei se înghesuie în veranda largă sprijinită pe stâlpi de lemn care precede intrarea în lăcaș, e un loc potrivit de ați trage sufletul în timpul verilor dobrogene călduroase. Esma pătrunde în interior prin ancadramentul de piatră al ușii, pe sub cuvintele „Allah a spus... ” frumos caligrafiate într-un cartuș verde. Din spațiul ușii, loc destinat femeilor în lăcașul musulman sultana Esma aprobă din cap aspectul interior al moscheii. Urcă apoi în balconul de lemn protejat de panouri cu grilaje de lemn.

Bărbații ocupă spațiul încăperii centrale, așezându-se pe un covor persan cu motive repetitive. Tavanul e acoperit cu o marchetărie din lemn, în mijloc se află o rozetă decorată cu stele. Un candelabru cu trei rânduri de surse de lumină coboară din mijlocul rozetei deasupra sălii de rugăciune. Citate din Coran, artistic caligrafiate, sunt așezate pe pereți. Sultana Esmahan urcă în balcon și privește cu nesaț spre Mecca. În acea direcție se află nișa mihrabului, altarul sacru al musulmanilor – moscheea sultanei are un mihrab din piatră, cu o căciulă țuguiată, în trepte. În partea dreaptă se află minbarul, amvonul din care săptămânal imamul ține predica sau dă sfaturi; construcția din lemn are o ușă de acces acoperită cu perdea verde, o scară și un turn de lemn încheiat cu acoperiș ascuțit. Sala de rugăciune nu e mare și nici încărcată de mobilier sau ornamente, dar bine luminată natural.

După slujba religioasă Esmahan iese în pridvorul acoperit unde se împart alimente celor săraci și privește oamenii care se adunaseră în jurul moscheii. Pentru ei va construi școli, caravanseraiuri (hanuri), o baie și numeroase prăvălii. Vizita sultanei Esma se încheie cu o plimbare prin grădina întinsă care înconjoară edificiul religios. Pe alei largi, printre flori și la umbra arborilor sultana pășește cu lentoare. Ajunge și în vechiul cimitir presărat cu pietre și stâlpi sculptați, cu texte încrustate în araba veche. Pe unele sunt așezate turbane de piatră, semn al nobleții sau funcției îndeplinite în Imperiu; sunt mulți oameni importanți îngropați în jurul moscheii și sultana citește cu respect numele lor. O fântână din piatră, purtând urmele altui vechi Imperiu – cel roman, se află într-un colț de grădină.

Moscheea Esmahan va supraviețui peste secole, va fi reparată, restaurată și deschisă mereu credincioșilor musulmani și călătorilor care doresc să o vadă. Sultana Esmahan și-a văzut visul împlinit...

Date reale ale „poveștii”:

Loc desfășurare: orașul Mangalia, str. Oituz nr. 1.

Perioada: secolul al XVI-lea.

În rolul principal: Prințesa Esmahan: 1544 – 1585 și Moscheea Esmahan: 1575 (ori în preajma acestui an).

În rol secundar: Marele Vizir Sokollu Mehmed Pașa: 1506 – 1579; Sultanul Selim al II-lea (tatăl lui Esmahan): 1524 – 1574; Sultanul Soliman Magnificul (bunicul lui Esmahan): 1494 – 1566.

---

VIZUALIZĂRI: 904 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI